GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Muzeul Caleștilor Imperiale - un obiectiv de neratat
Atunci când am luat biletele pentru vizitarea interiorului Palatului Schonbrunn am văzut că avem cam 2 ore până să putem intra și am ales ca în acest timp să vizităm alte atracții turistice aflate acolo.
Pentru început am vizitat Muzeul Caleștilor Imperiale. Pentru a ajunge la el mergeți în curtea din partea dreaptă, față de intrarea principală și o să vedeți în partea dreaptă o clădire lungă. Deasupra ușii de acces se află un afiș cu o caleașcă. Pentru început pătrundeți în încăperea unde sunt casa de bilete și dulăpioarele pentru a lăsa bagajele. Sistemul de închidere a dulăpioarelor este tot acela cu introducerea unei monede de 1 sau 2 euro în spatele încuietorii și recuperarea acesteia la plecare.
Prețul unui bilet de intrare este de 9,50 euro/adult, copiii și cei cu Vienna Pass având acces gratuit. Programul în perioada aprilie-octombrie este zilnic între orele 09.00 -17.00.
După ce am lăsat rucsacul în dulăpior am intrat pe ușa unde scrie intrare (fiind ușă separată pentru ieșire) și aici o doamnă ne-a scanat cardurile și ne-a spus că putem face fotografi dar doar cu blitz-ul oprit.
Muzeul are o încăpere mare împărțită în două cu un paravan, o alta mai mică și un balcon.
În încăperi sunt expuse calești și ținute ale împăraților și ale vizitiilor. La balcon sunt expuse tablouri cu cai și câteva obiecte de gen.
Caleștile sunt impresionante și câteva dintre ele au chiar și cai. Mai sunt expuse și sănii folosite pe timp de iarnă, automobilul imperial care, ca și o curiozitate, avea două corpuri schimbabile, unul pentru iarnă și unul pentru vară, trăsuri pentru mers la vânătoare, trăsuri pentru copii și multe alte lucruri.
Cele care te lasă cu gura căscată sunt trăsurile folosite la încoronare și cea mortuară. Ambele sunt foarte impunătoare și frumos decorate. Dacă prima te transpune în ziua când caii maiestuoși împopoțonați cu pene și caleașca aurită treceau pe străzi, cea de a doua îți dă impresia sumbră că însăși moartea călătorește cu ea. Par venite din două lumi diferite.
Fiecare obiect expus are lângă el o descriere despre ce reprezintă, pentru ce a fost folosit și multe alte date interesante. Dar atenție cum și cât vă apropiați de fiecare obiect expus acolo pentru că toate sunt înconjurate cu un sistem de senzori ca o linie invizibilă și dacă treci de acea linie cu mâna sau cu capul întrerupi acel circuit și pornește o alarmă. Nu vă îngrijorați prea tare pentru că se oprește în câteva secunde și cât am stat acolo am auzit-o pornită de foarte multe ori. Deci dacă o porniți să știți că nu sunteți singurul.
Pe pereți sunt și tablouri care prezintă modul cum erau folosite caleștile sau săniile expuse și e mai simplu de înțeles atunci când vezi aceste lucruri. De exemplu este expusă o caleașcă aurită despre care se spune că este una dintre caleștile folosite de Maria Terezia pentru a organiza un carusel pentru doamnele din înalta societate. Stăteam și mă gândeam cum adică un carusel. În tabloul din spatele ei se observă ce vrea să spună descrierea și am priceput. Poate sunt și eu mai greu de cap. La fel este prezentată și distracția cu sănii trase de cai din curtea palatului.
O analogie interesantă este prezentată în standul aflat lângă ușa de ieșire. Sunt expuse aici trei vehicule aflate la distanță de 100 ani între ele, o caleașcă din 1814, automobilul imperial din 1914 și o mașină de circuit din 2014. Lângă fiecare fiind notat anul, caii putere și viteza. Uimitoare evoluția vehiculelor pe patru roți.
Cred că e păcat să ratați acest interesant muzeu care prin frumusețea și unicitatea obiectelor expuse sunt sigur că nu are cum să nu fie pe placul tuturor membrilor familiei.
Călătorii frumoase vă doresc!
Trimis de ungureanica in 19.06.18 19:37:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.18511800 N, 16.31240200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte interesant. Nu am văzut niciodată un muzeu al caleștilor. Sunt șic, dar cel mai mult mi-a plăcut sania!
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Palatul Schonbrunn, VIENA" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2018 Muzeul copiilor - un muzeu pentru toate vârstele — scris în 21.06.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- May.2018 Cel mai renumit loc din Viena — scris în 17.06.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Viena - Palatul Schonbrunn — scris în 13.09.17 de RoxanaGRS din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Parcul palatului Schonbrunn, creaţie a Mariei Tereza — scris în 30.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Chinezii, palatul Schönbrunn şi Cenuşăreasa. Cu legătura… la Viena. — scris în 08.05.16 de Maya_C din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Palatul Schonbrunn — scris în 21.07.15 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jun.2014 In mijlocul naturii, la Schonbrunn — scris în 02.06.15 de liviu49 din BRăNEşTI [IF] - RECOMANDĂ