Despre masai și nu numai

TIPĂREȘTE

În locurile în care te simți bine, timpul are tendința să treacă extrem de repede. La fel s-a întâmplat și la vacanța noastră din Zanzibar. Zece zile petrecute pe această insulă exotică, alături de noi prieteni, au trecut ca vântul. Încă nu părăseam Africa, doar ne mutam pe continent, în Tanzania.

Aveam zbor spre Arusha la ora 12, dar am plecat de dimineață de la resort, deoarece trebuia să mergem la un centru Covid să ne testăm. Ca să ieși din țară trebuie test, înseamnă că probabil le plăcea tare mult de noi și vroiau să ne mai țină cumva pe-acolo. ; -)

Dacă în momentul când am ajuns în Zanzibar erau vreo 10 centre de testare, între timp până am plecat au mai rămas doar trei, din care unul mobil și foarte scump, peste 100 USD testul. Nici la un centru normal nu era ieftin, ci destul de piperat și anume 80 USD. În aceste vremuri anormale trebuie să-ți pui în calcul și noile cheltuieli medicale, peste care nu ai cum sa sări.

Contravaloarea testului am plătit-o cu o zi înainte la bancă în capitala insulei, cu ocazia vizitei centrului vechi Stone Town (vezi impresii). Am ajuns la centru de testare. Sala de așteptare era în aer liber, unde erau puse scaune de plastic, la umbră. Am râs noi puțin, dar erau foarte organizați. Am scăpat toți 12 de această corvoadă în maximum jumătate de oră. Rezultatul ne-a venit abia peste două zile pe mail și din fericire toți am ieșit negativi.

Între timp am mers la aeroport și am luat o cursă locală spre capitala Arusha. Am zburat cu un avion cu elice tip ATR, al companiei Air Tanzania și zborul a decurs bine, fără niciun incident neplăcut. Am aterizat și am coborât direct pe pistă. Bagajele ne-au fost aduse cu niște cărucioare, din care ne-am ales fiecare pe cel propriu.

La ieșire ne aștepta patronul agenției locale Ibrahim, care urma să ne ducă în safari. Banii pentru plata acestuia erau toți la mine într-un plic sigilat. Aveam poza lui ca să-l recunosc, dar tot am avut așa o strângere de inimă. 50 usd ne-a costat zborul până la Arusha și 400 USD cazarea pentru doua nopți la lodge cu pensiune completă și vizita a două parcuri naționale plus transferurile aferente. Destul de convenabil.

Am fost îmbarcați în două jeepuri pregătite special de safari, cu acoperiș retractabil, unde te poți ridica în picioare pentru a admira în liniște animalele. Maxim șase turiști intră într-o asemenea mașină 4x4 specială pentru safari. După o poza de grup am purces la drum.

Prima oprire a fost într-un sat de masai. Eu care tocmai venisem din Kenya și văzusem o mulțime de masai nu prea mai vroiam să fac o așa vizită, dar din respect pentru colegii de călătorie pentru care era o premieră, am ales să merg și eu.

Am coborât din mașină, am decartat după același tipar câte 10 USD de persoană la șeful de trib, mai ieftin ca-n Kenya și ne-am dus să vizităm satul.

Aici masaii ne așteptau cu un spectacol de dans. Erau mai bine organizați ca-n Kenya. Întâi ne-au dansat, apoi ne-au îmbrăcat și pe noi cu straie tradiționale și ne-au invitat și pe noi la dans. Ne-am distrat pe cinste.

Mă repet și spun ca masaii au fost făcuți celebri de scriitoare elevețiană Corinne Hofmann care a scris povestea vieții iei, Îndrăgostită de un masai, în care ne descrie cum s-a îndrăgostit de unul și s-a mutat în satul acestuia. O poveste incredibilă, dat fiind stilul lor de viața.

Stau în case mici și sărăcăcioase, în fapt niște colibe de bălegar unde trăiesc alături de animale. Șeful tribului are voie să aibă mai multe neveste, cu condiția să-i facă fiecăreia câte o casă și să le viziteze noaptea pe rând. În câte o noapte alta, să se înțeleagă, nu toate în aceiași noapte!!! Femeilor li se taie clitorisul, pentru a nu mai simți nicio plăcere și a nu mai dori și râvni la un alt bărbat. Practici barbare.

Femeile se ocupă de tot, de gospodărie, de copii, ele spală, ele gătesc. Aceștia se hrănesc cu lapte, carne sau sânge de capră ori de bovine. Bărbații se ocupă de paza satului, adică nu fac mare lucru, iar cei tineri mai ies cu caprele la păscut.

Hainele lor sunt foarte colorate în nuanțe de roșu, verde sau albastru. De asemenea poartă atât la gât, cât și în urechi sau la picioare podoabe de mari dimensiuni. Toți bărbații se sprijină de un toiag, care este pesemne pentru pază, dar îl folosesc și la dans. Masaii au o viață simpla și marea majoritate nu au părăsit niciodată satul natal.

Comunitatea pe care am vizitat-o avea vreo 80 de persoane. Se căsătoresc de obicei între ei, dacă aduc o fata din alt sat, trebuie să plătească bine, vreo 10-15 capre.

Ritualurile de prezentare au fost la fel ca-n Kenya, dansuri, aprinderea unui foc fără chibrit, vizita unei școli si apoi comerț ambulant. Cel mai mult ne-a impresionat vizita la o grădiniță, unde abia învățau literele și cifrele. Evident eram pregătiți cu multe bomboane pentru acești copii atât de mici și atât de drăguți, care au fost hărăziți din naștere cu o viață atât de grea. Nu, nu-i pot invidia, chiar dacă ei sunt mai mereu zâmbitori.

Speranța de viața într-un așa trib, nu este foarte mare. Am fost duși să vedem pe cel mai bătrân locuitor al satului, o femeie de numai 76 de ani. Vârsta la care a ajuns este o excepție în comunitatea lor.

Am părăsit satul de masai cu sentimente amestecate. Ne-am bucurat sa fim printre ei, dar și ne-am întristat văzând cum se poate trăi în secolul XXI!!!

Dacă ajungeți prin Africa nu ezitați să vizitați zonele tribale, unde veți descoperi viața, ca acum mai bine de 2000 de ani!

mie personal îmi place mult Africa, asta cu toate neajunsurile ei.

Minunat. Ne-am simtit minunat alături de acești oameni simpli, primitivi și barbari pe alocuri. Trebuie doar să încercăm să-i cunoaștem, ca să putem să-i înțelegem și nu, nu avem dreptul să-i judecăm. Chiar azi m-am întristat tare, când am citit un articol mai vechi chiar aici pe AFA, în care o uzeriță nouă îi numea negrotei sau colorați la modul peiorativ și chiar era lăudată, cu mici excepții, pentru acel articol, care avea e drept un pic de umor... negru. Mie mi-a lăsat un gust amar.

---

VIZUALIZĂRI: 956 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI