GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Neusiedl am See este un orașel de fapt o stațiune turistică cochetă linistită cu străzi curate, animate în cursul zilei și pustii seara.
Stațiunea se află pe malul lacului Neusiedler See considerat cel mai mare lac de șes din Europa care este inclus în patrimoniul UNESCO.
Pe lîngă flora unică prezentă aici, pe lac și pe malul lacului am întîlnit cea mai mare număr de rațe pe metru pătrat.
Lacul este foarte mare ca întindere, foarte greu se pot observa marginile lacului cel putin pe vreme înorată.
Pe luciul apei, se pot vedea pînă seara tîrziu iubitori sporturilor nautice.
În mini portul amenajat în capătul străzi Seestrase sunt ancorate zeci de ambarcațiuni cu vele sau cu motoare electrice, acestea sunt electrice deoarece zona lacului face parte dintr-o rezervație naturală, numai vaporașul de croazieră beneficiază de motor diesel.
Tot de aici se pot închiria și bărci electrice sau cu pedale pentru a te plimba pe lac alături de rațe.
Vara este amenajată o plajă și iar pe malul lacului te poti scălda sau te poți bronza nefiind nevoie să mergi la Egee, Mediterană sau la Marea Neagră.
Pe malul lacului există un aparat de măsurat cotele apelor lacului dar și de avetizare care la orice oră indică cota apei lacului.
Tot aici se mai află un hotel cochet, Da Marco care are un restaurant și o terasă frumoasă dar din cauza temperaturi scăzute și a vîntului care bătea dinspre lac erau cam pusti. Lîngă baza nautică este amenajat un frumos bar care este contruit pe niste pontoane din lemn dar și acesta este pustiu tot din cauza vremi potrivnice.
La ieșirea din stațiune și pînă la debarcader mai sunt amenajate terenuri de sport în aer liber dar și acoperite, care seara erau foarte solicitate.
Întrun cuvînt chiar dacă vremea este posomorîtă și totuși vrem să nu stăm în camera de hotel se poate face sport în condiții foarte bune.
Neusiedl am See este o stațiune cochetă cu pensiuni drăguțe cu restaurant la parter, cu magazine înșiruite pe ambele sensuri ale străzi principale, cu un punct de informare turistică care seara este închis, cam tot ce trebuie unei stațiuni ca să poata oferi siguranță și confort turiștilor.
Districtul Burgenland dar mai ales zona lacului Neusiedler See este o zona viticolă, de-a lungul soselei se observă culturi de viță de vie iar în oras la restaurante se poate servi vinul casei.
Dacă totuși nu doriți să faceți sport sau să navigați pe lac puteți să vizitați cele două castele care sunt mîndria zonei.
Castelul Esterházy situat în localitatea Eisenstadt sau Castelul Halbturn situat în localitatea cu același nume.
În Eisenstadt se poate vizita casa memorială a marelui compozitor austriac Joseph Hayden.
Dacă totuși nu v-am convins de oportunitățile zonei puteți merge la Abația Marienkron din localitatea Mönchhof care dispune de un centru SPA unde pentru tratamente se folosește Metoda Kneipp (sau terapia cu apa).
În orice colț din Austria poți face sport sau mișcare dar lucrul cel mai esențial este să ne și dorim sa avem un concediu activ.
Trimis de dannek in 19.11.10 12:15:22
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dannek); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
foarte frumoasa prezentarea facuta de tine statiunii... mi-au placut si fotografiile! am retinut locul pentru o posibila vizita! felicitari!
Cu ajutorul tau cunosc Austria si altfel decat prin prisma Vienei si ma bucur de acest lucru!
Cele doua castele le-ai vazut?
magdalena
Scopul a fost unul pur comercial dar am vizitat un orasel din imprejurimi care la trei case era o vinarie
frumoasa statiune! un capitol al Austriei necunoscut mie! dar nu prea am vazut soare in pozele tale, vremea nu a tinut cu tine?
Un fond muzical va rog
http://www.trilulilu.ro/speedysyn/54a1764b3e64eb
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)