GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Salt amețitor spre civilizație în Botswana
Nu odată, străbătând lumea, vezi orașe peste orașe, dealuri peste munți, munți peste dealuri, văi peste râuri și oameni peste oameni. Uneori, totul pare amețitor. Cel puțin, atunci când ajungi la Cetatea din Machu Picchu, un loc unde oamenii stăteau de vorbă cu zeii, într-o societate perfectă, în care fiecare avea drepturi egale la bunul comun, o privire în jos te aruncă iremediabil într-un hău deschis spre un trecut pe care ai vrea să-l uiți.
Respectând proporțiile, un sentiment asemănător te încearcă în momentul în care parcurgi zona modernă din Gabarone, cu gândul că în căteva minute se poate schimba perspectiva de viață a unei națiuni ce încearcă să construiască poduri peste abisurile istoriei. O întreb pe Jennifer cum se simte atunci când, pornită dintr-un trib îndepărtat, cheia societății urbane de astăzi, trece printr-un păianjen de autostrăzi spre partea monumentală a capitalei, cu reprezentații ale celor mai mari companii auto, cu zgârie norii din cartierele de afaceri, cu universități și licee de stat sau particulare moderne, cu mall-uri pline de tentații, cu mici părculețe de odihnă și cu aer condiționat? Eu îi spun că pe aici, trebuie să fi trecut extratereștrii, singurii capabili să creeze un asemenea contrast uimitor.
Picăturile de soare ce luminează ochii ghidei mele locale, un zâmbet parcă de recunoștință și o propoziție scurtă, îmi aduc toate răspunsurile așteptate:
-Aici, my friend, vorbim despre diamantele Botswanei!
La un pas de zona universităților, Jennifer îmi spune că certificatul de zece clase este prima condiție a emancipării unui tânăr cu ambiții, certificat devenit obligatoriu în urmă cu cinci ani. Tocmai trecem pe lângă câteva școli postliceale tehnice pentru asitente medicale, apoi pe lângă Universitatea de Medicină, cu o largă recunoaștere în Africa. Clădirea Politehnicii și cea de Tehnolgie Creativă iți ridică sprâncenele nu atât prin linia arhitecturală cât și prin titulatură.
La mici distanțe, într-un larg complex universitar, zărești Facultățile de Economie și Agricultură, apoi cea de Drept și cea de Arhitectură Urbanistă urmată de Facultatea de Cibernetică. Clădirea Ministerului Educației stă undeva alături ca o imensă umbrelă protectoare a formării tinerilor de-abia ieșiți de sub voalul întunecat al vieții tribale.
Vine apoi cartierul de afaceri, Palatul de Justiție și câte o Moschee parcă deschisă spre cer, locul unde oamenii vor avea parte de cea mai dreaptă judecată. Iată și Parlamentul, o clădire masivă, fără nuanțe triumfaliste dar cu un mesaj clar de forță și patriotism. Ultimii trei președinți ai țării, in frunte cu Mocgweetsi Masisi, căruia trebuia să-i cer certificatul de trecere al unui ou de struț peste graniță, privesc spre mulțimile de mașini europene și americane ce străbat șoselele largi din preajmă. Jennifer îmi spune că, spre deosebire de alți lideri africani, actualui președinte ar fi dirijat, în mod decisiv, fondurile provenite din exploatarea minelor de diamant, spre popor. Nu mai sunt atât de supărat pe domnul Massisi.
Oamenii care își fac veacul prin aceste cartiere, ca și studențimea de altfel, își mai păstrează doar mersul mai legănat din deșert. Cât privește vestimentația și expresia feței, aceștia par totalmente rupți de lumea pe care am descoperit-o la sosirea mea în Gabarone. Începând cu încălțămintea și sfârșind cu ultimele artificii din coafură, totul pare atins de influența marilor case de modă europene și africane.
Makolodi Nature Resarch iți poate diminua ceva din șocul cultural trăit în Botswana. Dar peisajul, ca și animalele, nu se ridică la cele văzute în vecinătatea Johannesburgului. Toate vietățile savanei par o turmă adormită ce vine să-și ia masa la ore regulate prin țarcurile pline de boabe de cereale și butoaie cu apă.
Revin din nou pe drumul abrupt al civilizației africane, cu un pas prin nisipul din pustiu, cu altul aproape de nori. Da, arzi, aici în Gabarone, câteva epoci, nu neaparat etape istorice, atunci când pornești dintr-un centru lugubru spre asemenea culmi ale inteligenței umane. Iar sociologii și filozofii Africii vor vorbi, cu siguranță, de un soi de alienare a omului transbordat cu un covor telepatic din cortul lui pașnic, chiar din mijlocul sălbăticiunii, într-un vârf de zgârie nori cu ferestre metalice și scări rulante. Ca apoi, să le explice că succesul unei societăți democratice înseamnă plătirea corectă a taxelor către stat...
Și eu care eram convins că Africa este un loc în care trebuie să-ți îngropi amintirile!
Trimis de glcitizen in 13.10.19 16:10:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AFRICA [alte locuri]. A mai fost în/la: Da
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (glcitizen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@glcitizen:
Buna ziua,
Foarte utile informatiiile gasite pe acest site, multzumesc.
O sa ajung peste doua... trei luni in Botswana unde o sa stau doua saptamani in Gaborone si Kasane. Am cautat informatii pe Internet despre eventualele vaccinuri si nu am gasit ceva cu adevarat folositor. Imi puteti da ceva invormatii? D-voastra ati facut vreun vaccin?
Va multzumesc,
Mike
@Mike46:
Buna ziua! Trebuie neaparat sa mergeti la Dr. Dejoiu, Spitalul V. Babes,
Bucuresti, si ea va spune tara si vaccinul sau tableta.
Cind mergi la intervalul de 2 ani, cum, a fost cazul meu, nu mai este necesar nici un vaccin preventiv.
Pe scurt, aflati nr de tel de la V. Babes, sectia Boli Tropicale, si centralista vă va pune in legatura cu doamna doctor Dejoiu si mergeti la dânsa când va planifica.
II spuneti va rog sarut-mana din partea prof. Alexandrescu, Rm. Valcea (Si d-neaei este de pe aici) si ca ma duc in aprilie în Butan si Birmania. Multumesc si succes.
In Africa se merge cu inima deschisa si cu întelegerea celor care sunt-mai ales triburile-cu milenii in urma...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 Ultimul răcnet al Afriicii — scris în 21.12.19 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Amintiri greu de uitat — scris în 26.10.19 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Back to the wild (Din nou în sălbăticie) — scris în 20.10.19 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Botswana, o societate semi-tribală din secolul 21 — scris în 04.10.19 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Printre bushimanii de la oraș, în Gabarone — scris în 29.09.19 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Zbor spre Gabarone, capitala Botswanei — scris în 21.09.19 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - nu recomandă
- Aug.2016 Botswana: Gaborone — scris în 04.03.17 de gf.feder din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ