Muzica Vienei

TIPĂREȘTE

După părerea mea, Viena este capitala mondială a muzicii. Aici întâlnim toate genurile muzicale, fără a exista acele bariere artificial create, între muzica preclasică și cea clasică, opera și genul mai ușor și spințar al operetei. Aici au trăit și au compus o galerie întreagă de compozitori celebri, adevărați monștri sacri, de la Haydn, Mozart, Beethoven, până la Schubert, Brahms, Mahler și, bineînțeles, familia Strauss, care a creat o adevărată euforie mondială, ce se manifestă și în ziua de azi (vezi succesul extraordinar al concertelor lui Andre Rieu). La aceasta a contribuit și dragostea deosebită pentru muzică a multor generații de împărați austrieci, care au încurajat dezvoltarea acestei arte, au creat săli de spectacole etc. Se spune că împărăteasa Maria Tereza era o mare iubitoare a muzicii și a dansului. În fața ei a concertat micul Wolfgang Amadeus Mozart la doar șase ani. Împăratul Francisc I, soțul Mariei Tereza, i-a lansat copilului o serie de provocări, de genul să cânte cu un singur deget, să cânte cu clapele acoperite cu un cearceaf, iar micul Amadeus le-a trecut pe toate cu brio, iar la sfârșit a sărit în brațele împărătesei și a îmbrățișat-o. Ulterior împărăteasa i-a dăruit un costum de catifea lila, deci se poate spune că ea a fost cea care i-a dăruit primul „costum de scenă” lui Mozart.

Dar Viena este înainte de toate orașul valsului și al familiei Strauss. Nu l-au inventat ei (ci Joseph Lanner, un alt vienez), dar ei l-au adus la o măreție extraordinară. Până la vals, dansul era o înșiruire de mișcări standard, închise într-un tipar strict, destul de repetitive și de plicticoase (gândiți-vă de exemplu la un menuet), în care partenerii doar se salutau și abia dacă se atingeau. Valsul în schimb a spart toate canoanele și barierele sociale. El se poate dansa și în sălile somptuoase ale palatelor, dar și la petrecerile câmpenești, se poate dansa îmbrăcat în frac și rochie de seară, dar și în hainele de pânză tare ale țăranilor. Se poate cânta și de către o orchestră de 100 de instrumentiști, dar și de către un acordeon și o vioară în intimitatea unei taverne. În plus, a adus noțiunea de cuplu, de parteneri de dans; în vals nu există reguli, partenerii se înlănțuie și se rotesc până amețesc cuprinși de veselia muzicii.

Într-o asemenea atmosferă de efervescență muzicală există adevărate temple, clădiri emblematice dedicate acestei arte, cele mai cunoscute dintre acestea fiind Musikverein și Opera.

Musikverein

Musikverein aparține de fapt unei asociații numită „Prietenii muzicii”, înființată în 1817. Încă de la înființare, aceasta a militat pentru construirea unei săli de concerte care să asigure condițiile unei audiții optime. Înainte de construirea Musikverein, concertele se țineau în diverse săli de la Hofburg sau în alte săli din oraș, care nu erau întru totul potrivite unui concert simfonic. A durat destul de mult până au strâns banii necesari, dar nu aveau un teren potrivit. Împăratul Franz Joseph, mare iubitor de muzică, a donat asociației terenul pe care a fost construită Musikverein. Având terenul gratuit, membrii asociației au putut să-l angajeze pe arhitectul Theophil Hansen să proiecteze clădirea. Theophil Hansen era un arhitect celebru în epocă, realizator al mai multor clădiri de pe ring-ul vienez, cea mai cunoscută fiind clădirea parlamentului austriac, în formă de templu grecesc.

Clădirea Musikverein se află în apropiere de Karlsplatz, deci pentru a ajunge aici se pot folosi magistralele de metrou U1, U2 sau U4 până la stația Karlsplatz. Din fața bisericii Karls Kirche, cum stați cu spatele la biserică, peste bulevard se vede clădirea Musikverein. Este cea vopsită în vișiniu. Musikverein se poate vizita cu tur ghidat, inclusiv în limba engleză. În iulie 2017, prețul unui bilet era 7,5 euro. Informații despre bilete și program găsiți pe site-ul musikverein.at/en/guided-tours. În timpul vizitei, în interior nu este permis fotografiatul.

Multă lume asociază Musikverein cu Filarmonica vieneză. Există într-adevăr o strâsă legătură între acestea, dar nu sunt același lucru. E drept că Filarmonica din Viena își are birourile și sediul administrativ în clădirea Musikverein și că cele mai multe concerte le ține aici. Dar între Filarmonică și Musikverein, sau asociația „Prietenii muzicii”, există un soi de schimb reciproc avantajos: Filarmonica plătește chirie asociației pentru că are sediul în clădirea acesteia, iar asociația îi plătește pentru a cânta pe scena lor. Musikverein lucrează însă cu multe alte orchestre din Viena și din lume. Una destul de cunoscută este orchestra Mozart (a povestit @mirelutza că a participat la un concert al acestora). Programul concertelor îl au stabilit pe 2-3 ani înainte și biletele sunt destul de scumpe.

La momentul deschiderii sale în 1870, Musikverein avea două săli: sala mică, care ulterior a primit numele de sala Brahms și sala mare sau „sala aurită”, cea unde se ține celebrul concert de Anul Nou de la Viena, transmis în întreaga lume. În anul 2004, au mai fost construite patru săli subterane, mai mici: sala de sticlă, sala de metal, sala de piatră și sala de lemn. Acestea se află sub piațeta dintre clădirea Musikverein și clădirea alăturată. Nu au săpat sub clădirea principală din motive de siguranță.

Sala Brahms a fost denumită astfel în memoria compozitorului cu același nume, care a fost pentru un timp și directorul Musikverein. Sala are aproximativ 600 de locuri și este folosită în principal pentru muzică de cameră. Din cauza dimensiunilor mai reduse ale scenei, aici nu încap orchestre simfonice cu mulți instrumentiști. Asociația deține o impresionantă colecție de instrumente muzicale vechi, unele chiar din secolul XVII. Pentru a nu se degrada, acestea trebuie folosite periodic și asociația le folosește în cadrul unor concerte ținute în sala Brahms. De ce să cânte cu ele și să nu asculte nimeni, când pot încânta niște spectatori? Deci puteți avea surpriza să participați la un concert în această sală unde se cântă cu intrumente din vechime.

Sala mare sau „sala aurită” este celebră și cunoscută în toată lumea pentru că aici are loc Concertul de Anul Nou de la Viena, transmis în lumea întreagă prin rețeua Eurovision. Sala are o acustică perfectă. Se spune că este între primele trei săli din lume în ceea ce privește acustica. Mai există două săli de concerte cu o astfel de acustică, una în Amsterdam și una în Boston. Există o întreagă teorie legată de modul cum se reflectă și cum reverberează sunetul, astfel încât să asigure calitatea audiției, ideea este că oriunde te-ai afla în sală, chiar și în spatele orchestrei, se aude exact la fel. Puține săli din lume se pot lăuda cu o asemenea performanță. Ornamentele sălii și cariatidele de pe margine, care sunt goale pe dinăuntru și sunt amplasate la o anumită distanță una de cealaltă, contribuie de asemenea la acustica sălii. Interesant este faptul că acustica este deosebit de bună atunci când sala este plină, iar când e goală se modifică, de aceea mulți muzicieni care n-au mai cântat în sala mare de la Musikverein sunt derutați, pentru că într-un fel se aude la repetiție și în alt fel la spectacol.

Scena sălii se poate extinde, putând ajunge pănă la jumătatea sălii de spectacol, în cazul unor lucrări care necesită orchestre mari și coruri pe măsură, cum ar fi simfoniile lui Gustav Mahler. În cazul orchestrelor mai mici se pot monta scaune inclusiv pe scenă, în spatele orchestrei, pentru că așa cum am mai spus, peste tot se aude la fel.

Scaunele sălii se pot demonta pentru a organiza diverse evenimente sau baluri, în stilul celui de la Operă. Sub sală există o încăpere unde acestea se depozitează, în cazul în care sunt demontate.

Orga cea mare este un cadou primit de asociație din partea împăratului Franz Joseph. Din păcate calitatea acesteia nu se ridică la nivelul exigențelor unei asemenea săli de concerte. Dar au trebuit să o expună, fiind cadou de la împărat. Pentru a rezolva această situație delicată, au montat o altă orgă, mai mică dar de o calitate adecvată, în spatele celei de la împărat.

Despre Concertul de Anul Nou de la Viena, puțină lume știe că de fapt sunt trei concerte, cu exact aceeași ornamentație a sălii și același program; acestea au loc pe 30 decembrie, 31 decembrie și pe 1 ianuarie. Prețul biletelor diferă, cel mai scump fiind concertul de pe 1 ianuarie. Se face acest lucru pentru a putea satisface numărul mare de cereri, dar și pentru ca înregistrările, DVD-urile ce vor fi vândute, să fie la o calitate excepțională. În felul acesta pot extrage cele mai bune momente din trei concerte. Ceea ce vedem noi la televizor nu este chiar în direct, ci cu vreo 20 de minute întârziere. Dacă se întâmplă vreun incident neplăcut televiziunea austriacă intervine și face ceva, „o vrăjitorie”, înlocuind fragmentul cu unul la o calitate adecvată din concertele din zilele precedente, astfel încât ceea ce vede o lume întreagă la televizor să fie absolut perfect.

În ceea ce privește biletele la aceste concerte de anul nou, cererea fiind foarte mare, listele de așteptare ajunseseră la 3-4 ani. Pentru a evita acest lucru s-a instituit un sistem de loterie. De pe 2 ianuarie până pe 28 februarie în fiecare an, oricine se poate înscrie pe site-ul Filarmonicii din Viena pentru a participa la această loterie. În cazul în care este extrasă, persoana respectivă poate opta pentru a cumpăra două bilete. Deși capacitatea sălii este în jur de 2000 de locuri, nu toate sunt puse în vânzare. Membrii filarmonicii au și ei dreptul fiecare să cumpere dacă doresc (atenție să cumpere, nu gratuit) câte două bilete fiecare. De asemenea se păstrează un număr de bilete pentru invitații speciale, care se dau unor oficialități, politicieni, personalități artistice etc. În vânzare se pun practic ceva mai mult de 1000 de bilete pentru fiecare concert. O mare parte din încasări este donată de către Filarmonica din Viena pentru scopuri de binefacere.

Sălile nou construite în 2004 sunt denumite după materialul principal care domină în ornamentarea acestora: sala de sticlă, sala de metal, sala de piatră și sala de lemn. Cea mai mare este sala de sticlă. O particularitate a acestei săli sunt niște panouri rabatabile aflate pe peretele din spatele scenei care se pot înclina diferit, asfel încât să creeze condițiile de audiție din sala mare. De aceea această sală este folosită adesea pentru repetiții. În general aceste săli sunt folosite pentru concerte de cameră, pentru concerte de jazz, recitaluri ale unor artiști, concerte ale tinerilor muzicieni etc.

În cadrul turului ghidat se vizitează sala Brahms, sala mare și sala de sticlă.

Opera

Opera se află chiar pe ring-ul vienez în apropiere de Musikverein, așadar se poate folosi tot stația de metrou Karlsplatz de pe magistralele U1, U2 sau U4. Ca și Musikverein, Opera se poate vizita în cadrul unui tur ghidat, care există inclusiv în limba engleză. Informații despre tururile ghidate, program, preț etc. puteți afla de pe site-ul wiener-staatsoper.at/en/y ... it/guided-tours.

Clădirea Operei a fost construită în stilul renașterii franceze (se remarcă asemănarea ei cu clădirile pariziene), fapt ce i-a atras inițial dezaprobarea vienezilor și a curții imperiale. În urma acestor dezaprobări, unul din cei doi arhitecți s-a sinucis, celălalt a făcut infarct, ambii murind înaintea spectacolului de deschidere. Opera a intrat însă treptat în peisajul vienez, ajungând astăzi una dintre clădirile emblematice ale ring-ului. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost distrusă parțial în urma unui bombardament și a fost reconstruită ulterior după modelul inițial. Impresionează balconul exterior de la etajul întâi al clădirii cu tavanul frumos ornamentat și cele cinci statui reprezentând Eroismul, Drama, Imaginația, Comedia și Dragostea.

În cadrul turului ghidat se vizitează holul, foyer-ul impresionant, sala compozitorilor (se numește astfel deoarece este ornamentată cu busturile mai multor compozitori celebri) sau sala Gustav Mahler, salonul privat al împăratului sau salonul de ceai, balconul de la etajul I, cu statuile amintite mai sus, și bineînțeles sala mare.

Sala mare are în jur de 2200 de locuri și are mai multe rânduri de loje. Se remarcă loja imperială fastuoasă și candelabrul de cristal, care are o formă mai puțin obișnuită de inel.

Ne-am înscris și noi la un astfel de tur ghidat în limba engleză. Era multă lume, majoritatea, dacă nu chiar toți, în afară de noi, vorbitori nativi de limbă engleză. Vine un tânăr autriac frumușel, care era ghidul nostru, și începe turul. Și îmi dau seama că nu înțeleg nimic. Mă uit la soț, aceeași mutră nedumerită cum probabil era și a mea. Mă uit în jur, lumea zâmbea relaxată, semn că se făceau și glume în cadrul prezentării. După vreo zece minute soțul mă întreabă: „Tu înțelegi ceva? În ce limbă vorbește? ”. De fapt era engleză, dar cu un accent german extrem, dar extrem de pronunțat. Pentru vorbitorii nativi probabil nu era o problemă, pentru noi însă... Cam după jumătatea turului ne-am deprins și noi urechea și am început să înțelegem câte ceva. La final pot spune că înțelegeam chiar tot, dar ce folos. Oricum vizita a meritat, clădirea e foarte frumoasă, pot spune chiar că mie mi-a plăcut mai mult interiorul, decât exteriorul. Întâmplarea aceasta s-a petrecut în timpul primei noastre vizite la Viena, în 2012; între timp poate și-au mai șlefuit accentul. Ghida de la Musikverein de anul acesta avea o engleză perfectă, a la Oxford.

Scaunele din cadrul sălii mari se pot demonta și aici are loc în fiecare an, celebrul bal al Operei. Este unul dintre puținele baluri din lume, unde ținuta este strict obligatorie. Dress code-ul pentru seara de bal este fracul negru cu papion alb pentru bărbați, și rochia lungă și albă asortată cu mănuși și pantofi, de asemenea albi, pentru femei. Biletele la bal variază ca preț și sunt destul de scumpe, un bilet obișnuit fiind în jur de 250 de euro, dar pot ajunge și la multe mii de euro, pentru lojele speciale.

Va urma :).

---

VIZUALIZĂRI: 3928 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI