Solicitare CMR / BULGARIA - #LITORAL NORD

Hotel cu locuri de joaca

Trimisă în 09.03.13 11:06
autor amatmiCH [Pitesti]
» VIZUALIZĂRI: 7857

As dori sa merg anul acesta pentru prima data in Bulgaria si am nevoie de putin ajutor

As dori sa-mi recomandati un hotel care sa fie aproape de plaja, sa aiba locuri de joaca (nu doar piscina pentru copii deoarece baietelul meu de 5 ani nu inoata si nu vrea sa stea prea mult acolo).

Tinand cont de faptul ca nu mai doarme la pranz de ceva timp as dori sa existe cat mai multe posibilitati de distractie pentru el (locuri de joaca din acelea gonflabile de exemplu, nu doar un balansoar si un tobogan).

Multumesc

--

[completat ulterior:] Concediul va fi in 12 - 18 august (7 nopti) iar bugetul aproximativ 1000 euro. Suntem 2 adulti si un copil de 5 ani.



Răspunsuri

webmaster1r[09.03.13 11:38]

Pe litoralul bulgar sunt câteva sute (dacă nu mii) de hoteluri. Rog menţionează un BUGET (orientativ) şi o perioadă. Fără aceste date, recomandările pot fi foarte departe de posibilitățiel voastre (ori prea sus, ori prea jos)


amatmiCHAUTOR SOL[09.03.13 11:43]

@webmaster: Concediul va fi in 12 - 18 august (7 nopti) iar bugetul aproximativ 1000 euro. Suntem 2 adulti si un copil de 5 ani.


adri-nicoPR4r[09.03.13 12:51]

cu un asa buget, eu zic ca vei avea un concediu mai mult decit excelent.

pentru plaja aproape de hotel, apa mica si multe posibilitati de relaxare ti-as recomanda Albena iar ca si hotel - Mura (vezi impresii).


FloriaPRCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA32r[09.03.13 14:28]

Grand Hotel Varna din Constantin şi Elena oferă celor mici posibilităţile de distracţie dorite de dv. Locuri de joacă dotate cu castele gonflabile, piscine cu topogane sunt amplasate pe plajă dar si la umbră în frumosul parc natural în care este situat acest hotel.

Plaja este la mică distanţă de hotel, se coboară câteva trepte, cu şezlonguri şi umbrele incluse în preţ şi bar pe plajă. Tot pe plajă este amfiteatrul pentru minidisco şi spectacolele de seară.

Amplasarea excepţională a hotelului, parcul umbros şi îngrijit, posibilitătile diverse de distracţie pentru copiii mici, piscina interioară cu apă caldă, sala de fitness foarte bine dotată-am văzut mai multe echipe de sportivi venite în cantonament-faptul că apa mării este în permanenţă cu câteva grade mai caldă decât în alte staţiuni datorită izvoarelor de apă termală care se varsă în mare în zona plajei reprezintă avantajele acestui complex.

Trebuie spus ca cele 5 stele afişate de Grand Hotel Varna şi cele 4 atribuite celorlalte patru hoteluri - Rubin, Dolphin, Dolphin Marina şi Lebed - care fac parte din acelaşi complex sunt mult prea multe... Serviciile nu se ridică la nivelul atâtor stele! Mâncarea este proaspătă dar predomină mâncăricile gătite, deserturile se repetă zilnic şi nu sunt grozave, băuturile sunt la fel ca în toate hotelurile bulgăresti. Camerele în Grand Hotel Varna sunt mari, cu două paturi imense dar unele dintre ele arată mai bine, altele mai puţin.

Este un loc în care o familie cu copil mic se poate simţi foarte bine cu condiţia să nu fie prea pretenţioasă şi să ştie de la început care sunt avantajele şi dezavantajele acestui complex astfel încât să poată alege în cunoştinţă de cauză. Cred că este locul cu cele mai contradictorii păreri ale turiştilor...

Am fost de două ori la Grand Hotel Varna dar cred că la aproximativ aceeaşi bani puteţi alege Club Evrika din Sunny Beach - am fost şi acolo şi ne-a plăcut foarte mult. Staţiunea nu este pe gustul meu, este zgomotoasă şi foarte aglomerată, lipsită de verdeaţă dar acest hotel este situat în partea de nord, ceva mai liniştită şi oferă servicii excelente. Camerele sunt spaţioase, luminoase-le recomand pe cele cu vedere la grădină pentru a fi siguri că aveţi linişte noaptea. Hotelul are o curte interioară mare în care s-a amenajat de anul trecut un miniparc acvatic, foarte apreciat de cei mici. Este unul dintre puţinele hoteluri din Sunny Beach care dispune de plajă privată. Mâncarea este foarte bună, proaspăta, diversificată, de calitate. Vă recomand să faceţi rezervare pentru cină la restaurantele cu specific asiatic şi bulgăresc!

Desigur, şi în Albena puteţi găsi un hotel potrivit pentru dv. Toată staţiunea este amenajată ca un parc, sunt multe locuri de joacă pentru copii dar unele dintre ele sunt contra cost. Plaja este splendidă, cu intrarea in apă lină, potrivită pentru copii mici. Vă încadraţi în preţ pentru Kaliakra Standard - hotel foarte bun - dar şi Sandy Beach, Gergana, Mura, Slavuna sunt câteva hoteluri situate aproape de plajă pe care vi le pot recomanda.

Vacanţă plăcută!

N.B.: Floria este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4200 PMA (6 voturi)

dacJR1r[09.03.13 15:38]

Va recomand hotelul Miramar din Obzor (vezi impresii).

Concediu placut orice locatie alegeti.


justelenahGD2r[09.03.13 16:29]

Pentru familie cu copil de 5 ani va frecomand Albena, este o statiune excelenta pt famili, plina de verdeata, f aproape de Romania, statiunea are bariera se intra doar cu cartela si se iese la fel, sunt spatii amenajate pt copiii foarte multe. Va recomand un hotel gen Kaliakra sau Mura (renovat in 2011),

Albena spre deosebire de restul statiunilor are plaja mai lata si intrarea lina in apa, trebuie sa mergi mult sa ajungi la apa adanca, ceea ce o face excelenta pt copilasi. Fiind si intr-o zona de golf rar vezi valuri sau alge. Nu este o statiune galagioasa si nu vezi cersetori sau cani vagabonzi.

Cu acest Buget va permiteti sa stati si la Hotel Kaliakra care inca mai are 10 % early booking, este cel mai bun hotel din Statiune locat pe plaja si cu o f mare cerere al public fiind un hotel cautat.

Vacanta Placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (5 voturi)

gianimaryPM3r[09.03.13 16:37]

@amatmi: Hotel gergana, Slavuna sau Mura in mod sigur le puteti alege cu acest buget, noi am stat la Slavuna, am fost foarte multumiti cu raportul calitate -pret la 300-350 euro de adult puteti lua la Mura sau Slavuna si ceva mai mult la Gergana, este un all destul de bun, cum scria cineva mai sus, daca mergi in concediu cu ganduri pozitive sa te relaxezi si sa nu te enervezi din orice cauza, sunt super aceste hoteluri.

Parc cu gonflabile am vazut doar in parcul de distractii din Albena si bineinteles contracost.

mancarea e bunicica, bauturile nu prea, dar din ce inteleg in toate hotelurile sunt cam la fel, berea destul de buna, in schimb aveau suc natural de mere la toate mesele principale si noua ne-a placut.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

nelu73SE2r[09.03.13 17:00]

Ti-as recomanda Hotel Park Golden Beach 4*din Nisipurile de aur. Vezi rewievul meu plus foto sau siteul hotelului.


kukikukiPM6r[09.03.13 19:12]

@amatmi: Buna! noi am fost in 2009 si 2010 in BG la Hotel Sunset Resort / Pomorie. Hotelul este de 5 stele, finalizat in perioada 2007-2008 si cuprinde un numar de aproape 800 de apartamente cu 2,3 sau 4 camere. Puteti sa va luati demipensiune sau all inclusive. Vei gasi 2 review-uri pe amfostacolo.ro. vezi impresii; vezi impresii.

Ai la dispozitie o piscina uriasa, cu topogan. Pina la Burgas aveti 18 km, iar pina la Nessebar/Sunnybeach aveti 16km (15min cu masina). Poti sa consulti si site-ul oficial - sunsetresort.bg. Rezervarea fa-o cu un tour-operator german (ITS Reisen sau Dertour) si platesti direct cu card-ul. Prin mutarea asta esti asimilat ca un turist german si ai parte (garantat!) de cel mai bun tratament! Succes! Kuki

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

kukikukiPM6r[09.03.13 19:15]

Update pt @amatmi: Sunset Resort are si loc de joaca, nu-ti fa probleme.

Hotelul e situat chiar pe plaja si beneficiaza de o faleza proprie de ca. 1 km.

Kuki


XCrisJR1r[09.03.13 19:22]

@amatmi: Buna, Va recomand sa luati in calcul si hotelul Arabella Grifid Hotel / NISIPURILE DE AUR, au un program diversificat cu animatori pentru copii si discoteca seara pentru adulti, preturile fiind mai mici fata de statiunea Sunny Beach si mult mai linistita.

Daca ajungeti in Sunny Beach, va recomand sa alocati o seara pe insula din Nessebar, o oaza de liniste si de istorie.

Concediu placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

kukikukiPM6r[09.03.13 19:29]

@amatmi: Da, Nessebar (orasul vechi) e fain, insa si mai fain mi s-a parut orasul (e unul dintre cele mai vechi de pe coasta!) Sozopol, situat cam la 3/4 de ora de mers cu masina de Burgas (spre sud, granita cu Turcia!)

Sozopol este f. aproape de statiunea (e chiar arie naturala protejata) DUNI. Acolo sunt 3 hoteluri faine (Grand Marina si inca 2) de 4 stele plus, unde am inteles (de la niste prieteni care au fost cu gemeni mici in anul 2008). Au si loc de joaca si parc mare, piscine etc! Singurul dezavantaj este ca ai (din Bucuresti) cam 450km pina acolo. Pina la Pomorie ai 370 km (5 ore de mers cu masina, daca iesiti din Buc dimineata la 5,15, ca sa nu prindeti schimbul de tura (intre 7 si 8 nu se intampla nimic...) in Vama Giurgiu!) Kuki

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (2 voturi)

kukikukiPM6r[09.03.13 19:40]

@amatmi: La Sunset Resort, pt perioada 12-19 auf (7 nopti), cazare in apartament cu 1 dormitor (2 camere) si demi-pensiune, pretul actual este de 740 euro (la Dertour Reisen sau TUI Travel). Kuki


XCrisJR1r[09.03.13 19:51]

Frumos si Sozopol, dar pentru familiile cu copii dornici de distractie, cu multe locuri de joaca si terase cu specific diversificat, cu doua locatii mari de aqua magic, tot perla statiunilor bulgaresti, Sunny Beach, o recomand, totusi 8 km de plaja cu nisip fin spune ceva. Aici gasesti tot ce vrei si nu ai nevoie neaparat de masina personala, pentru deplasare, de fel recomand tuturor sa mearga in concediu fara masina, este o grija in plus, nervi acumulati si bani pentru parcare.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

dan 73JR3r[09.03.13 20:38]

Hoteluri Grifid si nu vei fi dezamagit


Marius77JR1r[09.03.13 20:59]

Hotel Kaliakra statiunea Albena.


webmaster1r[09.03.13 21:17]

@Marius77, dan73: Dacă ați fost acolo, ne-am bucura să putem citi impresiile voastre de la Kaliakra, respectiv "Grifid" (neidentificat) scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, aveți ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribuții la o medie mai reprezentativă a acestei destinații.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

amatmiCHAUTOR SOL[10.03.13 09:13]

Multumesc mult de tot tuturor. Nu ma asteptam sa primesc atat de multe raspunsuri

O sa citesc acum impresiile despre fiecare hotel recomandat.


XCrisJR1r[10.03.13 13:46]

Incercati si ofertele de la agentii pentru hotelurile dorite, poate prindeti oferte cu early booking, conteaza 15 - 20% pentru bugetul de vacanta, eu, am reusit sa scot pretul transportului, dus-intors, prin aplicarea reducerilor.

Vacanta placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

parvur22GD4r[11.03.13 07:58]

Eu recomand Club Evrika din Sunny Beach... are un adevarat Aqua Park si copiii o sa fie foarte ocupati si multumiti.

Situat chiar pe plaja ofera servicii de cea mai buna calitate... si un pretz bun


webmaster1r[11.03.13 08:04]

@parvur22: Dacă ai fost acolo, ne-am bucura să putem citi impresiile tale de la Club Evirka scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinații.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

amatmiCHAUTOR SOL[11.03.13 09:57]

@Floria: Grand Hotel Varna pare ca are cam tot ce as fi vrut eu (aproape de plaja, plaja privata, locuri de joaca). M-au speriat putin unele din impresiile postate, dar o sa mai caut review-uri despre acest hotel.

Si Club Evrika din Sunny Beach imi place foarte mult, insa nu este in oferta agentiei prin care o sa ne luam biletele (suntem obligati sa luam de la o anumita agentie deoarece sindicatul va suporta o parte din suma).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

amatmiCHAUTOR SOL[11.03.13 10:00]

@kukikuki: Sunset Resort pare superb. Insa asa cum am spus mai sus suntem obligati sa luam bilete de la o anumita agentie si in oferta lor au in Pomorie doar Hotel Festa Pomorie. Multumesc mult de tot pentru raspuns.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

kukikukiPM6r[11.03.13 10:44]

@amatmi: Sunset Resort - nu fa greseala sa iei sejurul prin agentia lor de turism, ca te pacalesc la pret.

Ia-o prin tur-operatorii germani sau austrieci (platesti cu cardul) si o sa fii tratata regeste!

Uite, de ex. link-ul de pe holidaycheck. de (gradul de satisfactie al 363 de review-uri este de 90%) holidaycheck.de/hotel-Rei ... chRefreshAnchor

Daca mergi cu ITS Reisen din 10.08, pt 7 nopti, cazare in apartament cu 1 dormitor, demi-pensiune costul este de 768 euro!

Succes! Kuki

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

dariacGD3r[11.03.13 14:10]

La Grand Hotel Varna am fost si noi in luna mai 2012 (cu copii de 4 ani). Pot confirma ca au o gradina mare, superba, unde copiii se pot juca in voie (noi cand am fost era deschis doar Grand Hotel Varna, nu si celelalte hoteluri din resort) si de asemenea, exista o camera mare cu masute, scaunele, o gonflabila, tobogan, 2 animatoare foarte dragute. Locul de joaca se inchidea la ora 21, cred. Exista si piscina interioara incalzita, cam micuta pentru numarul de oaspeti, dar acest aspect nu va intereseaza, mergand in luna august. Mancarea era repetitiva si nu foarte buna (aici noi am fost foarte dezamagiti, chiar daca nu suntem pretentiosi), iar in camera, cum ai norocul. Noi am fost singurii din grup care am avut lenjeria patata, covorul murdar (parea ca e cafea) si ars.

Anul acesta am ales Arabella Grifid- Nisipruile de Aur si speram ca va fi pe masura asteptarilor.

Sper ca a fost util comentariul si va doresc concediu placut.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

amatmiCHAUTOR SOL[11.03.13 14:48]

@dariac: Am observat ca la Grand Hotel Varna se plang destul de multi de mancare.

M-am uitat si pe impresiile de la Arabella Grifid (recomandat si de catre XCris, dan 73). Singurul inconvenient ar fi lipsa plajei private din cate am vazut, notele date fiind foarte mari. Nu as vrea insa sa platesc in plus pentru sezlonguri (cineva se plangea ca nu i-ar fi lasat pe plaja sa stea pe prosoape)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

dariacGD3r[11.03.13 15:07]

La Arabella Grifid este prima data cand merg, dar am inteles ca exista plaja privata ceva mai departe de hotel (langa alt hotel din lantul Grifid - am inteles ca ar mai fi si Vistamar si Bolero), care se recunoaste dupa umbrelutele marca Grifid. Este intr-adevar o problema, ca nimeni nu-si doreste sa umle cu copilu', colacu', creme si lopatele sa caute plaja... Puteti incerca si la Sentido Golden Star Hotel (ex Iberostar Obzor&Izgrev). Nu stiu ce inseamna schimbarea de proprietar, dar in anul 2011, cand am fost noi, a fost Ok. Am si postat review pe AFA. Din ce am mai cautat in oferte, pare interesant si hotelul RIU DOLCE VITA, care este un hotel nou, are si loc de joaca, destul de ieftin. Din pacate, in perioada in care mergem noi, este ocupat deja tot hotelul (si asta cred ca spune multe). Succes

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

FloriaPRCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA32r[12.03.13 07:40]

@amatmi: Am fost şi la Arabella, toate hotelurile Grifid oferă servicii foarte bune. Recomand Arabella doar dacă vă mulţumiţi cu piscina sau cu plaja din apropierea hotelului, cu şezlonguri cu plată. Plaja Grifid este foarte departe, în imediata vecinătate a hotelurilor Bolero, Vistamar şi Metropol. Puteţi verifica dacă mai sunt locuri la Vistamar-din câte ştiu este ocupat mare parte din sezon-sau Bolero. Am fost la Bolero, serviciile sunt ireproşabile, diferenţa de preţ faţă de Arabella este depin justificată prin apropierea de plaja Grifid. V-aş fi recomandat hotelurile Grifid de la început dar, deşi sunt printre cele mai bune de pe litoralul bulgăresc, nu exceleză prin amenajări speciale pentru copii, compenseaza din plin prin restul serviciilor.

Trebuie ţinut cont la calculul sumei alocate vacanţei de faptul că la hotelurile Grifid parcarea este scumpă.

N.B.: Floria este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

marinela28roJR1r[13.03.13 20:42]

Nu recomand Albena, pentru prima data in Bulgaria, este o statiune gen Eforie la noi, e pacat sa nu alegi o statiune mai frumoasa. Sunt de acord cu hotelurile din lantul Grifid, serviciile sunt de calitate, dar pentru ca iti doresti locuri de joaca pentru copii cred ca ar trebui sa alegi hotelul la care vom merge si noi anul acesta si care are recomandari foarte bune, Evrika Sunny Beach, nu-ti pot da mai multe informatii deoarece merg prima data la acest hotel, dar sper sa fie foarte frumos.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

NasshuSE10r[13.03.13 20:51]

@marinela28ro:

Nu recomand Albena, .........., este o statiune gen Eforie

sunt nascut in Eforie (Sud) si ma bucur ca incerci o astfel de comparatie, chiar as vrea ca Eforie sa fie ca Albena. In anul 2013 insa nu putem sa comparam Eforie cu Albena pentru ca nu exista comparatie din pacate. . Cine stie? , poate peste cativa ani [multi din pacate]!!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

gianimaryPM3r[13.03.13 23:12]

@marinela28ro: Din pacate pentru noi romanii e diferenta de la cer la pamant intre Eforie (eu am fost in ambele eforii) si Albena, nu-mi dau seama care asemanari le vezi. In Eforie e aglomeratie, pe plaja nu ai unde sa pui un prosop nici vorba de plaje private incluse in pret, sunt chioscuri si terase private peste tot, in schimb in Albena este liniste deplina, un parc rezervatie naturala superb, parcul de distractii e izolat de hoteluri fiind si perdea de copaci nu se aude galagia, noi ne trezeam noamtea in vuietul valurilor marii, in schimb la Eforie ne trezea muzica care se auzea din toate directiile. Deci Albena este o statiune dedicata familiilor cu copii mai mici, care i-si doresc liniste si odihna in concediu.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

marinela28roJR1r[14.03.13 19:47]

Este parerea mea personala despre aceasta statiune si am tot dreptul sa o spun, am o experienta destul de mare a litoralului bulgaresc, mai ales ca am fost cazata aici la hotel Kaliakra standard, servicii foarte bune, dar camerele cele mai mici dintre toate hotelurile la care am fost de 7 ani in Bulgaria si pretul destul de mare. Sunt alte statiuni mult mai frumoase cu hoteluri mai luxoase. Ne aflam aici pentru a ne spune parerile, nu ca sa le contestam pe ale altora. Cel care a pus intrebarea va selecta ce va crede de cuviinta. Eu in general sunt foarte sincera in ceea ce spun, dar parerile si asteptarile noastre pot diferi, deoarece si noi oamenii suntem diferiti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

gianimaryPM3r[14.03.13 20:13]

@marinela28ro: Eu nu am contestat parerea nimanui, doar ca nu am vazut nici o asemanare intre statiunile din Romania si cele din Bulgaria, vorbeam de statiuni si nu de hoteluri, iar daca e sa comparam hotelurile cred ca unul de la noi de 5 stele, care are camerele foarte luxoase nu are serviciile lui de ex. Slavuna din Albena, vorbim aici de servicii. Eu una nu merg in concediu sa am camera mare ci vreau curatenie, servicii fff bune, o plaja privata cu sezlong inclus, etc. servicii care la noi nu le gasesti ca sa nu mai comparam preturile. Iar daca e sa comparam statiunile din Bulgaria intre ele, aici sunt de acord, sunt statiuni cu hoteluri mai luxoase decat in Albena si poate preturi mai mici.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

NasshuSE10r[14.03.13 20:17]

@marinela28ro:

toate hotelurile la care am fost de 7 ani in Bulgaria

7 ani in T... pardon Bulgaria si un singur review?

am fost cazata aici la hotel Kaliakra standard

am observat ca webii roaga pe unul (user) pe altul sa isi exprime parerea despre locul/locurile unde au fost dar nu am retinut textul sa fac un copy/paste rapid... asa ca poate ne spui si nou pe larg impresiile tale de-a lungul celor 7 ani, postand review-uri.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

marinela28roJR1r[14.03.13 20:20]

Cunosc foarte bine serviciile bulgaresti, tocmai de aceea merg de 7 ani acolo, si tot din acest motiv pot spune ca sunt multe statiuni din Bulgaria mai frumoase decat Albena (comparatia cu Eforie a fost facuta pentru a-si da seama ce inseamna Albena fata de alte statiuni, nu neaparat ca sunt aceleasi conditii). Eu sper ca majoritatea a inteles ce am vrut sa spun.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

marinela28roJR1r[14.03.13 20:23]

@Nasshu: Timpul nu-mi permite sa povestesc chiar despre toate locatiile, dar voi raspunde punctual pentru fiecare solicitare cu placere.


daniel_72GD3r[15.03.13 14:41]

@amatmi: Tinand cont de bugetul disponibil, recomand Club Evrika din Sunny Beach care dispune de un loc de joaca cu balansoare, tobogane, precum si club pentru copii unde care echipa de animatori desfasoara diverse activitati cu copiii. De asemenea, in zona (in afara hotelului) exista si alte metode de distractie.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [38] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.1644880771637 sec
    ecranul dvs: 1 x 1