MiniGhiduri AmFostAcolo toate destinațiile [pg.38/649]

N.B.: Filtrare per țară disponibilă - vezi mai sus meniul HOME
Aflasem de multă vreme de insuliţa aceasta din sud-vestul Arhipelagului Cicladic şi pe atunci nici nu-mi trecea prin minte că vom ajunge într-o bună zi s-o vizităm. Mi se părea cumva că e la capătul pământului, ba mai mult, mi se părea extrem de complicat de deplasat până în mijlocul Egeei, însă, în timp, am depăşit această prejudecată, deşi nici acum n-a fost deloc floare la ureche de ajuns acolo. Peste tot am găsit numai cuvinte de laudă despre micuţa cicladă, [...]citește review
- scris de irinad în 27 Nov 2023 în rubrica Descoperă insula Folegandros [ 36 voturi, 46100 PMA, 2384 viz.]
În Bratislava am mai ajuns acum câțiva ani, într-o toamnă târzie (sau iarnă timpurie?!), pentru vreo 2 zile, cu ocazia unui eveniment profesional. Îmi amintesc câte ceva: că am stat la un hotel cu vedere la Dunăre, că am degustat o pălincă de pere absolut demențială și că am preferat să foiesc centrul vechi în cele 2-3 ore libere în loc să mă cocoț pe deal, să vizitez castelul. A, și că mi-am cumpărat un costum tricotat din lânică, pe care-l port de atunci într-o [...]citește review
- scris de crismis în 26 Nov 2023 în rubrica Castelul Bratislava (Bratislavsky hrad) [ 36 voturi, 46800 PMA, 2519 viz.]
MAROCFeb-2023Hotel La Mamounia
Despre Mamounia auzisem de prin reviste glossy, citisem despre persoane ilustre (Charlie Chaplin, Omar Sharif, Kirk Douglas sau Paul McCartney sunt doar câteva nume) care se cazau invariabil aici, despre prezentări de modă în grădinile sau în interiorul hotelului. Știam că a fost favoritul lui Winston Churchill, care i-a invitat și pe Charles de Gaulle, și pe Franklin D. Roosevelt, pentru a fi mai spornice negocierile privind soarta omenirii. L-am văzut prezent în toate clasamentele [...]citește review
- scris de adso în 26 Nov 2023 în rubrica Descoperă zona Marrakesh [ 33 voturi, 29700 PMA, 4845 viz.]
După ce ne-am cazat și am pozat prin Old Town Garden Apartment din Varșovia, vezi impresii, aș fi stat în cameră, nu aș mai fi ieșit în oraș, dar trebuia să facem puțină mișcare și să mâncăm ceva. Aveam în vedere câteva restaurante din Orașul Vechi la care să mergem dar am căutat pe internet un local cât mai apropiat, la care să mergem. Bistro Senatorek Se află la nici 300 de metri de cazarea nostră și 200 metri de Piața Teatrului, de Palatul Jabłonowski, [...]citește review
- scris de mprofeanu în 24 Nov 2023 în rubrica Unde mâncăm în Varșovia? [ 27 voturi, 34400 PMA, 3687 viz.]
Despre Lacul Roşu s-au scris pe AFA 32 reviewuri dintre care 15 despre mâncătorii. Majoritatea cuplate cu alte obiective de văzut, drumeţii, ascensiuni pe munte, mănăstiri-schituri, aproape deloc despre Lacul Roşu ca entitate de sine stătătoare. Am parcurs pe diagonală multe dintre ele şi cele mai serioase au punctat cum s-a format Lacul Roşu. În reviewul precedent am scris despre terasa Ardealul în care am mâncat dar despre Lacul Roşu doar două trei propoziţii. ˝am [...]citește review
- scris de Michi în 24 Nov 2023 în rubrica Descoperă Lacu Roșu [ 18 voturi, 15300 PMA, 1338 viz.]
„Nu cred în statele binaționale. Cunosc totuși trei exemple extraordinare de state multinaționale prospere: Elveția, Elveția și Elveția. În celelalte - fie ele Cipru, Iugoslavia sau Uniunea Sovietică -, totul s-a sfârșit într-o baie de sânge” Amos Oz 1974 În iulie acel an, junta militară care a condus Grecia între 1967 și 1974 a organizat o lovitură de stat în Cipru în scopul anexării insulei la „patria-mamă” . Artizanul acestei mișcări a fost Dimitrios [...]citește review
- scris de Carmen Ion în 22 Nov 2023 în rubrica Turist în Famagusta [ 41 voturi, 53300 PMA, 3947 viz.]
Din punct de vedere gastronomic, insula Ios nu diferă prea mult faţă de alte meleaguri elene ca ofertă, deşi deţine şi ea câteva produse/preparate locale sau un mod specific de a fi gătite altele uzuale în Grecia. Nici preţurile nu au fost în măsură să ne dea pe spate, ceea ce a făcut ca experienţele noastre în materie de mâncătorii să fie foarte agreabile. Ca o caracetristică generală, am băgat de seamă că în Ios nu s-a inventat încă principiul de a se oferi ceva [...]citește review
- scris de irinad în 17 Nov 2023 în rubrica Unde mâncăm în Ios? [ 31 voturi, 39600 PMA, 383 viz.]
Pentru cei mai mulți turiști Cinque Terre este destinația italiană fermecătoare în care marea și țărmul se îmbină în cea mai dramatică formă, drumețiile și plimbările atrag prin traseele sinuoase săpate-n stâncă la înălțime, iar locuințele multicolore cățărate pe stânci fac superbe pozele de vacanță – adevărate cărți poștale. Atunci, hai și noi să vedem minunăția! Privind în istorie, aflăm că zona a fost locuită încă din epoca bronzului, așa cum [...]citește review
- scris de k-lator în 15 Nov 2023 în rubrica Descoperă Cinque Terre [ 39 voturi, 35100 PMA, 8771 viz.]
Una din cele mai remarcabile vizite din Târgu Mureș a fost cea de la cetate. De fapt de această vizită ne-am bucurat la fel ca și la grădina zoologică în trei. Pe urmă la muzee familia a zis pas și am rămas singur. Cu ocazia acestui sejur am fost de 2 ori în cetate, o dată singur atunci când am vizitat și muzeul de istorie și o dată cu familia. Localizare cetatea medievală Târgu Mureș Cetatea se află în zona centrală a orașului nu prea departe de Piața [...]citește review
- scris de AZE în 15 Nov 2023 în rubrica Cetatea Medievală [ 30 voturi, 27000 PMA, 755 viz.]
În, vezi impresii, spuneam că după ce ne-am cazat în Avrig am plecat spre Porumbacu de Sus pentru a vedea obiectivele turistice „recomandate” de nepotul nostru cel mic care le văzuse în această vară și ne povestise despre ele. Sunt multe parcuri în zonă, noi le-am văzut pe cele mai importante. Porumbacu de Sus este un sat de pe Valea Râului Porumbacu, în comuna Porumbacu de Jos din sud-estul județului Sibiu, situat într-o zonă de șes, la poalele nordice ale Munților [...]citește review
- scris de mprofeanu în 14 Nov 2023 în rubrica La pas prin Avrig şi împrejurimi [ 34 voturi, 30600 PMA, 683 viz.]
Afișate [371380] MG // din total 6482
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre
  • AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

  • [C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = NU (IntC=)
  • pagină generată în 0.15604996681213 sec