ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.10.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 29 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Un hotel convenabil

TIPĂREȘTE

Circuitul în Europa Centrală pe care l-am făcut acum doi ani a trecut şi prin Praga, oraş pe care, deşi trecusem prin el şi cu un an înainte, doream să-l revăd mai în detaliu, după ce îl vizitasem pentru prima dată în 983.

Pentru cazare, am ales un hotel care s-a dovedit a fi potrivit pentru ceea ce doream. Este vorba de Wellness Hotel Step Praga, situat nu foarte în centru, la vreo 5 km de centru, dar foarte aproape de ieşirea de pe autostrada 8, ce continuă autostrada 17 dinspre Dresda, de unde veneam şi noi. Ca o paranteză, autostrada 8 are o întrerupere de vreo 20 km, între Teplice şi Lovosice, care dă bătăi de cap celor ajunşi pe aici pentru prima dată, ca urmare a proastei semnalizări şi a gâtuirii circulaţiei.

Hotelul Step este un hotel de dimensiuni mari (are 160 de camere), construit în vremurile comuniste şi face parte dintr-un complex de de întreţinere, ce cuprinde o piscină, saună, jacuzzi, piscine de relaxare, servicii de masaj şi aromaterapie. De asemenea, hotelul dispune şi de un vast complex sportiv, ce cuprinde şase terenuri de tenis (două acoperite), trei terenuri de badminton şi squash, un teren de golf interior, piste de curling şi bowling, mese de tenis de masă, darts şi sală de fitness. Dacă mai pun la socoteală cele patru restaurante şi trei baruri, precum şi cele 15 săli de conferinţe, cu o capacitate totală de 1400 de locuri, nu pot decât să trag concluzia că acest complex a fost conceput special pentru activităţi pe scară largă: conferinţe, întruniri, cantonamente pentru sportivi şi altele.

La data când am stat acolo, hotelul se afla într-o stare foarte bună, foarte bine întreţinut şi, după cum mergeau lucrurile, nu am niciun motiv să cred că lucrurile s-au schimbat altfel decât în bine. Hotelul nu ducea lipsă de clienţi, dovadă stând şi faptul că, în seara sosirii noastre, abia am găsit un loc de parcare, deşi parcarea hotelului are 250 de locuri. Această parcare are două părţi, ambele cu acces gratuit: una, închisă şi supravegheată video, în curtea din spatele hotelului şi alta cu acces deschis, în faţa hotelului.

Am ajuns târziu, pe la ora 10 seara, iar cazarea s-a făcut foarte repede, recepţionera fiind foarte amabilă şi, evident vorbind engleza. Ni s-a dat o cameră standard la etajul al V-lea, unde am ajuns cu un lift modern şi silenţios. Camerele standard sunt dotate cu toaletă proprie, cu duş şi uscător de păr, televizor LCD, telefon, seif şi minibar. De asemenea, se oferă gratuit acces internet Wi-Fi în camere şi în celelalte spaţii ale hotelului, precum şi numeroase alte servicii.

Nu ştiu cât de mari sunt camerele de lux, dar cele standard, precum cea în care am stat sunt destul de mici: un pat dublu, două mici noptiere şi o masă îngustă, deasupra căreia, pe perete, atârnă televizorul LCD. Nici baia nu este mai mare, dar este curată şi cu instalaţiile în bună stare. Ca produse de baie, se asigură săpun lichid la chiuvetă şi gel la duş, ambele furnizate prin intermediul unui dozator.

În cameră se intră printr-un hol (şi el îngust), care comunică direct, fără uşă, cu camera. Pe unul din pereţii holului este o oglindă mare şi, alături, uşa de acces în baie. Pe peretele opus se află un dressing, singurul obiect de dimensiuni mari.

În preţul camerei este inclus şi micul dejun, servit în sistem "bufet suedez". Compoziţia acestuia este destul de variată: miere şi gem la borcan, unt, ouă fierte şi ochiuri, şuncă, salam, caşcaval, cârnaţi, crenvurşti, compot de ananas, ceai, cafea.

În concluzie, hotelul Wellness Hotel Step este unul modern, cu foarte multe facilităţi, dar care nu-şi merită cele patru stele decât pentru facilităţile exterioare camerelor şi pentru camerele de lux. În ce priveşte camerele standard, acestea pot fi încadrate cel mult la trei stele, nedispunând nici de aer condiţionat.

Ca poziţie, hotelul este destul de departe de centrul oraşului, dar dacă eşti cu maşina personală, asta nu e o problemă. Altfel, în apropiere este o staţie de tramvai (Balabenka) pe unde trec liniile 3,5, 8 şi 19. Cu 8, se merge până la staţia Malostranska, de acolo sunt vreo 300 de metri până la podul Carol. Se poate merge şi cu metroul, linia B, care duce chiar în centrul istoric, dar staţia este ceva mai departe de hotel.

Şi, să nu uit. Am plătit 36 € pe noapte, dar asta a fost o ofertă, preţul normal este cam dublu. În preţul plătit era inclus şi accesul la piscină, dar asta nu este valabil mereu, verificaţi oferta.

Un ultim cuvânt. Pe saitul amfostacolo.ro mai sunt două review-uri despre acest hotel, amândouă cu sejururi anterioare datei când am fost eu acolo (august 2010). De altfel, am citit întâmplător unul din ele şi asta m-a făcut să scriu acest review. Primul review, care nu este însoţit de fotografii, scris de alexxandra este unul ale cărui păreri coincid cu ale mele, cu excepţia unei afirmaţii cel puţin ciudate:

La cazare se percepe o taxa de 50 euro de camera cu titlu de garantie in caz ca pierzi cardul de acces in camera sau faci stricaciuni pe acolo. Alternativa este sa lasi un card de credit la receptie, ceea ce nu recomand nimanui.

Eu nu am întâlnit aşa ceva nicăieri şi nici la acest hotel, cred că autoarea nu o fi înţeles bine...

Al doilea review, destul de controversat, scris de florintoma, nu are nici el nicio fotografie de la hotel, de altfel review-ul conţinând în majoritate informaţii despre Praga şi doar câteva cuvinte despre hotel. Sugerez webmaster-ului să-l mute la rubrica despre Praga, mai ales că eu am dubii în ce priveşte faptul că autorul a stat la acest hotel. Probabil că a stat la altul şi a făcut o confuzie, deoarece dă o adresă a hotelului total eronată, Praga 10 Hostivař, Strašnice, Vršovice. Adresa corectă a hotelului este: Malletova 1141,19000 Praha 9, aşa cum se găseşte ea, atât pe saitul hotelului, http://www.wellness-hotel-step.cz, cât şi pe booking.com.


[fb]
---
Trimis de Costi in 05.10.12 18:57:40
Validat / Publicat: 05.10.12 20:00:09
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2147 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrarea la Wellness Hotel Step Praga. Vedere din parcare.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 29.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂWellnes Step Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052102088928223 sec
    ecranul dvs: 1 x 1