GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În cursul săptămânii am revenit în țară după o săptămână relaxantă petrecută la hotel WELA. Pentru cei doritori voi încerca să trec câteva din propiile mele impresii după acest sejur.
DRUMUL: ca marea majoritatea a românilor și eu am mers în țara vecină cu mașina. Nu am să intru în detalii cu privire la traseu având în vedere ca sunt deja o grămadă de postări pe net pe această temă. Totuși voi preciza că am trecut vama pe la Giurgiu în cursul săptămânii în 15 minute (de la 07:15-07:30), nesperat după previziunile sumbre privind lucrările la pod.
Hotelul are parcare propie, fără taxe suplimentare, destul de mică dar cei de acolo se străduie să-i mulțumească pe toți permițând inclusiv parcarea pe spațiul verde din fața hotelului.
Imediat cum ajungi la recepție ești informat că la ora 14:00 vei fi cazat iar până atunci ești invitat să beneficiezi de toate facilitățile hotelului, primind în acest scop o brățară de acces. După câteva beri (de căldura drumului își spunea cuvântul) și o masă copioasă am primit (surpriză - la 14:00 fix) camera care a fost pot spune imensă (10 x 6 m). Camera a fost la etajul I în dreapta scării principale de acces, cu balconul spre piscină. Având în vedere că am fost 3 adulți, am avut în cameră 3 paturi identice (2 lipite), în plus în cameră mai era și o canapea extensibilă, restul de mobilier fiind standard pentru hoteluri, mochetă pe jos, destul de curat pot spune impresie foarte bună încă de la prima vedere.
Hotelul are o piscină cu apă minerală (cel puțin așa zic ei) care nu are nici cel mai mic iz de clor, prevăzută cu o secțiune pentru copii dar și posibilitatea servirii unei băuturi direct în apă. În jurul piscinei dar și pe spațiul de lângă sunt suficiente șezlonguri, astfel că la orice oră veți găsi libere. În ceea ce privește petrecerea timpului sunt diponibile 2 mese de tenis, un teren de minigolf, un șah de curte (de la recepție se pot procura și șahuri normale, table, remii, cărți) un teren cu suprafață sintetică pentru fotbal sau volei și evident echipa de entertainment compusă din cel puțin 10 membri care încearcă pe parcursul zilei să îi antreneze pe cei doritori la aquagim, polo, darț, etc. iar seara prestează câte un spectacol de circa 2 ore diferit pe parcursul zilelor săptămânii (nu de excepție dar...).
Având în vedere că e AI sigur vă interesează și partea cu masa și băuturile. Cu băuturile e mai simplu există vreo 5 tipuri de cocteiluri, votcă, rom alb, gin, whisky, 3 lichioruri, bere și vin alb-roșu, evident toate locale și dacă nu sunteți foarte pretențioși zic eu destul de OK. Masa e destul de variată existând pe parcursul celor trei mese principale 5 zone cu tipuri diferite de mâncare. Astfel dimineața e o zonă de mâncare caldă (iahnie de fasole, ouă fierte, salam+cârnați prăiți, salate, mezeluri, brânzeturi, diverse foetaje cu brânză și gemuri, etc.) o zonă cu cereale și lapte, alta cu iaurturi și gemuri, una cu fructe și prăjituri și zona grătarului (în exterior) unde se prepară ouă ochiuri, fâșii de bacon fript și clătite. La prânz și seara sunt aceleași zone doar că evident cu mâncare specifică orei din zi...
Ce pot spune e că nu a lipsit de la nici o masă peștele, puiul, porcul și vita iar în zona de grătar la prânz este și un aparat de șaorma. Seara tot în zona grătarului există câte un fel să-i zicem mai aparte și aici pot aminti miei întregi făcuți la cuptor, creveți la grătar, pulpe de porc întregi rumenite la cuptor, etc. Ar mai fi de amintit înghețata de la 15:15-16:00 (cea de ciocolată și cea de mentă fiin preferatele mele). Cert e că la mine, care sunt cam gurmand, toate astea stropite cu vin din belșug s-au soldat cu un plus de 3 kg la cântar...
Plaja și marea (după cum știam deja de la achiziționarea biletului) sunt la circa 300 m de hotel și nefiind oferită nici o facilitate de hotel aici nu cred că are rost să intru în detalii așa că nu voi preciza decât că e loc suficient și pe șeslonguri (cu plată) și pentru cei cu cearceaful. Nu uitați că stațiunea are peste 8 km de plajă. Tot aici pot fi amintite și cele două aquaparcuri și evident de vizitat Nesebarul (1,30 leva autobuz nonstop).
Evident stațiunea oferă și distracție de noapte de la faleza cu tarabele și aglomerația de rigoare până la cluburile de noapte.
Una peste alta cele 8 zile au trecut cam repede și măcar ca să-mi mai aduc aminte iată că am ajuns să bat în tastele de la calculator și cine știe poate chiar să vă dau o idee de concediu :))
Trimis de mutulica in 30.08.15 00:42:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena, Nisipurile de Aur
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mutulica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.70553215 N, 27.71780849 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun review de debut!
@mutulica: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Mini vacanță la un preț corect!! — scris în 22.09.23 de M'Liviu din R�MNICU V�LCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Dezastru - bani aiurea pe conditii de o stea jumate... — scris în 25.07.22 de florinash1972 din ADJUD [VN] - nu recomandă
- Jul.2021 O vacanta care ne-a dezamagit — scris în 21.07.21 de ux121085 din BUCUREșTI - nu recomandă
- May.2019 Dezamagitor! Hotel de 2 stele!!! — scris în 06.05.19 de serenity10 din ROSIORII DE VEDE - nu recomandă
- Aug.2018 Wela 3 din 4 — scris în 31.08.18 de elena81 din PERIş [IF] - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Nu mergeți la acest hotel!!! — scris în 23.07.18 de loreda din BUCUREșTI - nu recomandă
- Sep.2017 Vacanta linistita — scris în 20.09.17 de simonapro din CONSTANTA - RECOMANDĂ