ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.12.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Alba Iulia
ÎNSCRIS: 17.06.13
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
OCT-2018
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 183 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Volcano View Hotel - excepțional

TIPĂREȘTE

E greu să faci o prezentare unui hotel “aproape perfect” dar voi încerca :)

În aprilie, când am rezervat biletele de avion pentru Santorini, am început să caut și cazările. Inițial voiam ceva în Imerovigli sau Oia, dar fie erau prea scumpe, fie nu aveau piscină, fie nu aveau acea vedere perfectă către Calderă pe care o voiam.

După aproximativ 2 săptămâni de căutări am găsit oferta perfectă la Volcano View By Caldera Collection, hotel de 5 * aflat în Fira. Bine, nu chiar în Fira ci la aproximativ 2 km de aceasta, chiar pe creasta Calderei. Costul: 340 euro pentru 3 nopți, cazare și mic dejun.

Am aterizat în Santorini după masa, la ora 6, pe o vreme ușor mohorâtă, abia trecuse o săptămână de la uraganul Zorba și vremea se răcise binișor, era ca în România, de unde plecasem. Transferul privat pe care îl contractasem deja din țară ne aștepta cuminte, ne-am îmbarcăm bagajele și am pornit către hotel, la care am și ajuns în aproximativ 20 de minute.

Acesta ne-a întâmpinat cu o fațadă prietenoasă și cu o recepție micuță, albă și cochetă. Fetele de la recepție, foarte drăguțe și zâmbărețe, ne-au informat că ne-au upgradat camera standard cu una superior, care are vedere frontală către Calderă. Așa că nu ne-am supărat deloc auzind o așa veste, doar nu era să ne supăram din atâta lucru nu? :)

Au chemat pe unul din angajați și acesta ne-a luat bagajele și ne-a condus spre cameră. Am coborât un nivel până în dreptul piscinei și a restaurantului și de acolo pe niște scări înguste și albe încă un nivel spre camera noastră. Intrarea se face de pe terasă cu cartela magnetică. Ne-a întâmpinat o cameră mică dar drăguță, pat mare matrimonial cu 2 noptiere, o comodă pe care era așezat televizorul LCD, apoi un hol mic cu un dulap în care am găsit halate de baie, papuci și seiful. Din hol se intră în baie, aceasta avea cadă și era decorată cu faianță alb-bleumarin. Dacă camera mi s-a părut nouă și renovată, probabil la băi încă nu ajunseseră :), cel puțin nu la tipul nostru de cameră. Am văzut la ei pe site că au diferite suite cu dușuri săpate în nișă în stâncă, cel puțin în poze arătau demențial, dar eu nu le-am văzut :) Poate dacă mai puneam câteva sute de euro la cazare, le probam și pe alea :).

În baie am găsit cosmetice de calitate, șampon, balsam de păr și spumant de baie, precum și un kit de bărbierit.

Revenind la cameră, lângă ușa de la intrare se afla și un minibar (contra cost, prețurile erau năucitoare...). Tot lângă ușă, într-o nișă frumos decorată, ne aștepta cuminte o sticlă de vin roșu, 2 pahare și o carte de vizită cu complimente din partea hotelului.

Deasupra ușii era un apărat de aer condiționat, căruia i-am dat de cap cu greu, deh, tehnica asta mă depășește de multe ori, așa că am rugat o cameristă să ne regleze și nouă aparatul pe cald, seara fiind mai răcoare.

Am pornit și televizorul de câteva ori, erau aproximativ 20 de canale, grecești și germane în special dar și CNN sau BBC. Română- normal că ioc :) Acest TV avea o personalitate proprie, se stingea și se aprindea după un program doar de el știut, când voiam eu să îl sting el nu voia, când îl porneam rămânea blocat pe un singur canal, așa că am rupt prietenia cu el și l-am scos din priză =))

Când veneam seara în cameră îl găseam iar pornit, probabil de către cameristă =))

Că tot vorbeam de cameriste, acestea mișunau peste tot, veneau în cameră pentru curățenie după ora 9 dimineața și încă o data seara pe la 7 să ne schimbe din nou prosoapele aduse dimineața! Pe bune, schimbau prosoapele de 2 ori pe zi și lenjeria patului zilnic...

Pe scările care brăzdau tot hotelul între camere, le vedeam permanent cum curăță fiecare treaptă, chiar își dădeau silința, nu făceau curățenie de mântuială.

Hotelul, după cum puteți vedea și în poze, se desfășoară în trepte, de la nivelul recepției în jos, toate camerele au vedere spre mare, frontală sau pe deasupra piscinei principale (zic principale, deoarece mai există 2 piscine pe alte niveluri mai jos, în total sunt 3 piscine). Au camere standard, superioare și suite (junior suite, grand suite etc) precum și 5 vile de lux cu piscină proprie (într-una din ele fiind cazată cică familia Kardashian, prin luna mai). Acuma nu i-am prins la hotel, poate le dădeam o cafea, o măslină-ceva, cine știe pe ce coclauri bântuiau când am fost noi =)) și au ratat onoarea de a ne cunoaște (sunt mama modestiei, știu!)

Micul dejun a fost demențial, recunosc că a și fost unul din motivele pentru care am ales acest hotel, după ce am citit o grămadă de impresii. De tip bufet, foarte bogat, variat și consistent. Ouă pregătite în 4 feluri, cârnăciori, bacon, diferite mezeluri și brânzeturi delicioase, măsline de mai multe feluri, roșii, castraveți, cereale și un stand întreg cu produse de patiserie: croisant-uri calde, chec-uri cu fructe confiate, brioșe, fursecuri, prăjiturele, era o adevărată desfătare a ochilor și a papilelor gustative.

Am găsit aici cafea americană (lungă și slabă) dar și espresso foarte bun, ceai, lapte, fresh de portocale și încă 2 feluri de sucuri la dozator. Mai mult decât suficient, ne făceam plinul de dimineață și până seara nu mai aveam nevoie de nimic, poate doar niște fructe și era suficient.

Restaurantul avea o zonă interioară și o terasă exterioară exact pe marginea stâncii, să stai acolo să îți iei micul dejun, să îți bei cafeaua cu ochii la albastrul mării = de neprețuit! Recunosc că mi-a fost jenă să fac poze la mâncare, totul era așa de stilat, nu am văzut pe nimeni să facă poze în restaurant, ce ziceau ăia: că am ajuns acolo și nu am mai văzut așa ceva :)

După cum vă spuneam, hotelul e la circa 2 km de Fira, cam 30 minute de mers pe jos. Turiștii cazați aici beneficiază de un transfer cu autocarul sau microbuzul hotelului către oraș și înapoi, sunt cam 6 transferuri pe zi. Noi de regulă mergeam seara cu cel de ora 7, mâncam în Fira și ne întorceam cu cel de ora 10. Până în Fira faci cam 10-15 min cu autocarul, traficul pe străduțele înguste e infernal .

Hotelul are și o zonă unde se fac masaje individuale sau de cuplu cu maseuze asiatice. Un chioșc de lemn cu privire spre Calderă, normal. Ne-au dat și nouă oferta dar efectiv nu am avut timp de așa ceva în programul nostru încărcat.

Dacă ar fi să clasific hotelul ar fi așa: restaurant, personal, mediu exterior 5*. Cameră 4*, baia 3*. Și să nu uit terasa: 6* clar, aici savuram zilnic un pahar de vin așteptând să vedem apusul de soare, de ce să mergem în Oia să ne călcăm în picioare cu ceilalți turiști pentru apus, când îl vedeam perfect de la noi de pe terasă :). Și tot aici pe terasă luam câte o gustare, ne-am cumpărat de la supermarketul de peste drum de hotel borcănele cu pastă de măsline și lipii (pită) care mergeau de minune alături de vinul cumpărat tot de la același market cu 6 euro sticla.

În concluzie, recomand din inimă aceast hotel cu locația lui perfect așezată pe marginea stâncii. Nu e un hotel ieftin dar eu zic că l-am găsit la preț foarte bun de 114 euro/noapte având în vedere amplasarea sa și serviciile de 5*.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ioana74 in 14.12.18 16:18:31
Validat / Publicat: 14.12.18 18:02:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 1741 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ioana74); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Aici eram in prima seara, abia ajunsesem
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 55900 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 183.92 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    10 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [14.12.18 18:01:15]
    »

    Foarte bună recomandarea

    --

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    --

    Mutat în rubrica "Volcano View by Caldera Collection Hotel, FIRA (THERA)" (nou-creată pe sait)

    webmaster
    [14.12.18 18:04:52]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    ioana74AUTOR REVIEW
    [14.12.18 18:26:22]
    »

    @webmasterX: localizarea e corecta. Acolo e ????

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Dan&Ema
    [14.12.18 22:43:51]
    »

    @ioana74: superbonus!

    ioana74AUTOR REVIEW
    [15.12.18 08:38:28]
    »

    @Dan&Ema: multumesc dragilor ????

    crismis
    [15.12.18 09:15:32]
    »

    @ioana74: Extraordinar loc și cred că ați fost foarte norocoși să-l găsiți la un preț absolut rezonabil! Reprezintă esența spiritului cicladic "de Santorini"! Vederile de la piscine și de la terase sunt fenomenale, locul arată curat, îngrijit, cu o tușă de modern. Mi-a plăcut foarte mult!

    Bravo, felicitări pentru alegerea hotelului, pentru excursie și pentru poveste!

    maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [15.12.18 09:43:23]
    »

    Frumos, frumos!!! Noi am stat în Perivolos, sigur, e mai rezonabil, dar oricum am avut o viluţă minunată. Sigur dacă m-aș întoarce, cred că aș accepta o cazare în buza calderei. ????

    Mi-a plăcut plimbarea voastră, iar dacă veţi reveni vă recomand și zona opusă, cu minunatele plaje negre.

    Felicitări pentru o vacanță frumoasă! ????

    ioana74AUTOR REVIEW
    [15.12.18 11:45:04]
    »

    @maryka: multumesc ????. Am vizitat si partea opusa intr-o alta excursie si am mancat in Perivolos. Va urma un articol si cu excursia aceea ????

    ioana74AUTOR REVIEW
    [15.12.18 11:47:43]
    »

    @crismis: multumesc, am fost norocosi intr-adevar sa il gasim la acest pret. De obicei e dublu ca pret. Multumesc de aprecieri ????

    crismis
    [15.12.18 14:19:57]
    »

    @ioana74: Știu, am făcut și eu azi o simulare!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, Dan&Ema, ioana74, maryka
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069180011749268 sec
    ecranul dvs: 1 x 1