ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.07.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Pantelimon [IF]
ÎNSCRIS: 09.07.11
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
60.00%
Către satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Gradina de 3 stele, angajati de 5 stele

TIPĂREȘTE

Incep acest review prin a multumii tuturor celor ce mi-au acordat voturile lor. Datorita lor am castigat acest sejur de 2 zile, exact cand trebuia sa sarbatorim aniversarea celor 19 ani de casnicie. Dupa o incursiune printre siteuri, aflarea unor informatii referitoare la hotel, am trimis prin intermediul AFA un mail pe siteul hotelului cu rugamintea sa-mi rezerve zilele de 22 si 23 iulie. Au confirmat imediat rezervarea pt hotelul Voila Mamaia. Voucherul l-am primit de la cei de pe AFA inainte cu o saptamana de plecare.

Plecarea a avut loc intr-o luni la ora 12. Drumul l-am parcurs in 2 ore deoarece sotul meu a trebuit sa opreasca des avand dureri mari la coloana. Asteptarile mele vizavi de hotel nu erau foarte mari, multele impresii proaste pe mai multe siteuri m-au facut sa imi fac ceva griji, mai cu seama ca citesem un review in care se pomenea de un sarpe in camera. Singurul articol care m-a mai linistit putin a fost cel al persoanei ce a castigat celalat sejur care mi-a dat sperante ca totul nu-i asa de rau cum s-a scris pe booking.

La receptie ne-au intampinat 2 fete foarte dragute, le-am rugat sa ne dea o camera la etaj1 deoarece ramasesem marcata de povestea cu sarpele. Am primit camera solicitata, vouchere cu 10%reducere pt a lua masa la autoservirea si restaurantul propriu si voucherele pt sedintele de masaj. Doamna de la masaj avea liber cateva zile dar au sunat-o sa vina ziua urmatoare. A doua zi nu a mai fost nevoie deoarece eram foarte arsi de soare si nu puteam suporta nici rochita pe mine dar un masaj.

Una din fete ne-a condus la camera noastra care era exact cum ma asteptam-micuta, imbacsita, mobilier de proasta calitate, geamurile de la Budesti vorba sotului meu, usa de la balcon cand se deschidea scartiia prelung, balconul maricel dar gol, privelistea de la balcon minunata spre lac, gradina si restaurantul hotelului. Baia extrem de micuta, consumabilele constau intr-o casca pt dus si un pliculet de gel de dus. Toate acestea nu contau pt mine pt ca nu aveam de gand sa petrec in camera foarte mult timp. Dupa un dus si o jumatate de ora de odihna, pe un pat cu o saltea din care ieseau arcurile in unele locuri am iesit sa vedem imprejurimile. Am dat dat o raita prin gradina hotelului in care se afla cateva hamace, cateva balansoare, masute, gratare, loc de joaca pt copii, 2 foisoare in care se poate lua masa, este o gradina frumos amenajata si bine intretinuta. Am mers spre lac unde se afla cateva sezlonguri, cateva mese, un fel de sala de fitness in aer liber. In stanga restaurantului se afla o alee ce duce spre hotelul Caraiman unde am vazut un restaurant chiar pe malul lacului si piscina cu apa curata in care se aflau cateva persoane.

La restaurant se poate servi masa si in regim de autoservire dar noi nu am facut-o, am comandat macare libaneza si romaneasca dar nu mi-a placut foarte mult. Ce mi-a placut si va recomand sant cockteilurile in special Virgin Pinacolada care mie mi-a placut f mult si micul dejun care consta in cateva feluri de omlete, oua ochiuri, crenvusti, pizza, iaurturi, branza, cascaval, salate, bacon prajit si neprajit, salam, carnati, prajituri, cereale, lapte toate foarte bune la gust.

La prima noastra intrare in restaurant am avut surpriza sa intalnim un baiat, ospatar la cabana Trei Brazi care ne-a povestit ca actualul patron al hotelului este si patronul hotelurilor la care noi am mers de-atata ori cu drag -Trei Brazi, Belvedere, Confort Suites. Tot de la el am aflat ca deocamdata nu prea a fost timp de imbunatatiri ale hotelului dar sant preconizate in viitorul apropiat, iar eu am toata increderea ca asa va fi deoarece stim ce bine ne-am simtit in celelalte locatii detinute de acest om.

Angajatii hotelului foarte amabili, cei de la restaurant la fel, iar receptionera careia i-am facut si o poza la receptie mi-a placut in mod deosebit, o fata extrem de simpatica, zambareata si foarte placuta. Toti angajatii chiar si femeia ce facea curatenie in camere nota 10. Ea a venit in fiecare dimineata in jurul orei 10 sa ne intrebe daca avem nevoie de ceva.

Cand am plecat de-acasa ne-am planificat sa dormim la Mamaia dar plaja sa facem la Eforie-Nord, statiunea mea de suflet in care merg de cand eram copil. In prima seara a sejurului am hotarat sa mergem sa vedem cum este si pe plaja din Mamaia. Am luat plaja de la un capat la altul si am ramas uimita de tot ce am vazut. O plaja superba de care m-am indragostit pe loc si pt totdeauna. Mult mai frumoasa decat plaja de la Vikingen Infinity-Turcia, de mie de ori mai frumoasa, apa curata, nisip fin, sezlonguri din ratan, sezlonguri-leagan, perne mari si colorate, baruri foarte aproape de sezlonguri, umbrelute prevazute cu butonas pt comenzi, si foarte multa liniste de cand negustorii ambulanti nu mai au voie pe plaja. Dupa ce am vazut aceasta minune am facut o schimbare de plan. Am hotarat sa petrecem serile la Eforie si plaja sa facem la Mamaia. Prima seara ne-am petrecut-o la restaurantul Acapulco unde este cea mai buna mancare care se poate manca pe litoral dupa gustul meu. Pe la ora 12 am plecat pe plaja unde am desfacut o sticla de sampanie si am aprins un lampion, mi-am pus o dorinta pe care nu v-o spun pt ca nu se mai indeplineste, si am ciocnit cu sotul meu un pahar de sampanie pt anul 20 ce va urma in viata noastra.

A doua zi ne-am bucurat de soare pe plaja Blue Beache, unde apa era curata si calda, sezlongurile costau 15 lei si erau de o calitate f buna, umbrelutele prevazute cu butonas pt comenzi, un cockteill era 12lei, un suc 6 lei si un frappe 11 lei, aveau si ceva gustari dar noi nu am servit. Pe plaja isi faceau din cand in cand aparitia paznici ce nu dadeau voie negusturilor ambulanti sa-si mai etaleze marfa .O mare bila alba pt idee deoarece era liniste si curatenie iar bagajele nu mai trebuiau pazite.

M-am bucurat foarte tare ca pot gasi asemenea conditii la noi in tara, ca unii oameni iubesc litoralul romanesc si incearca sa faca ceva pt a-l ridica acolo unde ii e locul. Bucuria mea a fost putin umbrita de o doamna care a venit pe plaja cu un catel, l-a legat de un gardulet ce delimita zona de sezlonguri de cea de cearceafuri, a plecat in apa lasandu-l sa latre pret de cateva zeci de minute timp in care si-a facut si nevoile exact langa sezlongul meu. Doamna a venit a inceput sa certe catelul, cineva i-a atras atentia sa stranga mizeria facuta de catel si ce credeti? A facut o gaurica in nisip si a ingropat acolo ,,comoara ,,lasandu-ne pe noi ceilalti sa ne intrebam cine are apucaturi de animal doamna sau catelul?

In restaurantul hotelului a intrat intr-o zi o doamna cu doua fetite ce erau cazate in hotel, veneau de la piscina hotelului. In timp ce asteptau sa vina comanda doamna s-a ridicat a luat costumele de baie si prosoapele ude si a inceput sa le intinda pe una din balustradele de lemn ale restaurantului, printre mese si turisti. Nu-mi venea sa cred ce vad, am asteptat sa ii atraga cineva atentia dar angajatii cu prea mult bun simt nu au spus nimic.

Ma gandesc ca noi oamenii daca am avea mai mult respect pt ceilalti dar si pt noi nu am face astfel de gesturi.

Am vrut sa mai stam o noapte dar la hotelul Blue Beach. Am cautat pe internet, stand pe plaja sa vad pretul pt o noapte. Am crezut ca e ok, merg la receptie, intreb, imi spune 150. Ii pun 150 pe masa, receptionera face ochii mari si mai spune odata 150. Eu ii spun ,,da v-am dat 150”. Zice -150 de euro., fac ochii mari, imi iau cei 150 de lei si plec cu coada intre picioare vinovata fiind ca nu am vazut pretu afisat in euro.

Oricum sejurul meu a fost unul foarte placut, sper din tot sufletul conditiile din camerele hotelului Voila sa fie din ce in ce mai bune, ar fi pacat de gradina, de angajatii nemaipomeniti, de amplasarea hotelului.

As reveni cu mare drag daca s-ar mai schimba ceva la camere. Pt mine si sotul meu a fost ok dar as vrea sa revin cu baieteii mei, si mi-as dori sa pot recomanda hotelul si prietenilor mei asa cum am facut cu cele din Predeal.

Va multumesc inca o data tuturor pt voturi si pt ca mi-ati dat ocazia sa petrec un sejur frumos in care am descoperit cea mai minunata plaja, cea din Mamaia.

Pentru mine cea mai frumoasa vacanta e acasa!


[fb]
---
Trimis de danamandache in 26.07.13 17:56:14
Validat / Publicat: 26.07.13 23:01:55
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3572 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (danamandache); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 hotelul clasificat 3 stele
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

Floria CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[27.07.13 10:21:46]
»

La multi ani Dana! Cu sanatate, liniste si vacante frumoase!

danamandacheAUTOR REVIEW
[27.07.13 11:24:01]
»

Multumesc din suflet, la fel si tie, numai bucurii si impliniri, vacante multe si frumoase iti doresc!

makuy*
[27.07.13 20:51:18]
»

La mulți ani!

Chestia cu 150, spus așa, la plesneală de către un recepționer îmi amintește de o întâmplare de demult, de la Complexul 1 Mai din Olănești, pe vremea de tristă amintire când era închis pentru publicul larg. Cineva a pornit la pas spre complex și a fost oprit, evident, de securistul de gardă. Cică este interzis străinilor, i-a zis acela, dar omul nostru i-a arătat buletinul: ”Eu nu sunt străin, sunt român... ”

Tot așa, în România anului de grație 2013, prețurile se afișează în lei, nu în altă valută, deci... Și eu aș fi pus pe masă 150 de lei, ba chiar, doar pentru distracție, aș fi amenințat cu OPC-ul...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
danamandacheAUTOR REVIEW
[27.07.13 22:29:07]
»

@makuy: va multumesc mult pt urare, ma simt onorata dar si rusinata ca imi cititi impresiile care nu suporta grad de comparatie cu ale dvs.

In privinta preturilor de la acel hotel nici prin cap nu -mi trecea ca pot fi afisate in euro, iar de OPC nici atat, pt ca nu stiam cum sa fug de-acolo. Inchipuiti-va ca au cerut si 1milion de lei garantie pt cartela de acces la parcare si cartela cu 20 la suta reducere pt restaurantul hotelului. A trebuit sa merg sa iau cartela care deja era la sotul meu pt a parca masina, sa o dau inapoi sa imi pot lua banii. A fost o situatie penibila.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
sigcristina
[31.07.13 23:54:54]
»

În primul rând îți doresc mulți ani fericiți alături de cei dragi și apoi mă bucur din suflet că ați avut un mini-sejur frumos.

danamandacheAUTOR REVIEW
[01.08.13 10:11:48]
»

@sigcristina: multumesc din suflet, la fel si tie alaturi de familia ta minunata pe care am vazut -o in fotografii. Review ul tau pe care l-am citit inainte de plecare a avut un mare aport la imbunatatirea starii noastre de spirit. Multumesc.

andr1
[11.07.14 17:05:12]
»

@danamandache: Buna ziua! Anul acesta as merge si eu la acest hotel. As avea o intrebare: vi se pare Caraiman mai bun totusi decat Voila? Pe mine din review-uri ma atrage mai mult Voila.

danamandacheAUTOR REVIEW
[12.07.14 15:28:48]
»

@andr1: Din auzite, nu am vazut eu, camerele de la Caraiman sunt mai aratoase decat cele de la Voila. In rest, piscina e comuna, micul dejun se serveste la restaurantul Voila. Eu m am simtit minunat aici! Vacanta frumoasa va doresc, oriunde alegeti sa o petreceti!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andr1, danamandache, Floria, makuy*, sigcristina
Alte impresii din această RUBRICĂVoila Mamaia Hotel (complex Caraiman):

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.1245579719543 sec
    ecranul dvs: 1 x 1