GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vila Romeo [2 Mai](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Cât p’aci să ratez „scena balconului”
Cum aşa? Simplu! Pentru că la VILA ROMEO din 2 Mai iniţial ni s-a repartizat o cameră la parter, fără terasă, de unde eu, în calitate de Julietă, nu aveam cum să ascult declaraţiile înflăcărate de iubire rostite de domnul Romeo, proprietarul casei dar, mai presus de orice, soţul doamnei Leontina, stăpâna absolută a moşiei şi tartora şefă. Lucrurile s-au aranjat însă, aşa că a doua zi dimineaţa a avut loc următoarea conversaţie:
El (dl Romeo): Săru’ mâna.
Eu (adică o Julieta la balcon uşor morocănoasă înaintea primei bărdace cu cafea): Neaţa.
El: Azi o să fie vreme frumoasă.
Eu: Îhî.
Ei, dar m-am luat cu vorba; să începem cu începutul.
Rezervarea, sosirea şi primele peripeţii
Aşadar, ca urmare a câştigării unui voucher de cazare pe acest site, pentru care vă mulţumesc frumos, stimaţi colegi, în familia mea, altfel unită, au apărut disensiuni în legătură cu posibila destinaţie. Eu trăgeam hăis, jumătatea mea mai bună – cea, sau invers. Într-un târziu mi-a venit ideea salvatoare: hai pe litoralul românesc, că tot n-am mai călcat pe acolo de o groază de vreme. Soţul, cam circumspect, zice într-un final „da”, atras de perspectiva unor băi în mare. Nu că eu aş fi manifestat cine ştie ce entuziasm. Însă am stabilit ca în drum să vizităm Mănăstirea Peştera Sf. Andrei şi Adamclisi, aşa că mini-sejurul nostru se anunţa totuşi interesant.
Bun, pe litoralul românesc, dar unde? Mi-am amintit că finii noştri fuseseră anul trecut la 2 Mai. I-am sunat şi le-am cerut detalii şi mi-au indicat pensiunea la care stătuseră: Vila Romeo. Informaţii contradictorii pe [...]: ba au 5 camere, toate cu baie proprie şi terasă cu vedere la mare, ba 8 camere (unele cu baie şi aproape toate cu terasă). Adevărul, aşa cum aveam să-l aflu din gura doamnei Leontina, este că în total vila are 10 camere, diferite între ele, şi greşeala pe care am comis-o atunci când, la începutul lunii iunie, am sunat-o pe proprietăreasă pentru a face rezervarea, este că nu am insistat să trimit un mail, cu specificarea că dorim cameră matrimonială cu baie proprie, frigider şi terasă, la care să solicit, tot în scris, confirmarea. Nu am insistat nici când, la sfârşitul lui iulie, am revenit cu un telefon de reconfirmare.
Aşa se face că, odată ajunşi în jurul orei 14, ni s-a oferit o cameră la parter, e drept cu baie proprie şi frigider, dar fără terasă şi absolut minusculă. Am obiectat cu jumătate de gură (eram obosită, transpirată şi n-aveam niciun chef să fac scandal pentru numai trei nopţi) şi mi s-a explicat că nu mai aveau camere (ceea ce nu era adevărat). Am fost lăsaţi să despachetăm şi să facem un duş. După care am ieşit în curte şi fiica doamnei Leontina a venit la noi şi ne-a spus: „Am observat că nu sunteţi mulţumiţi şi vrem să vă dăm o altă cameră. Haideţi să v-o arăt. ” Urcăm la primul etaj: o cameră mult mai mare; alături terasa, cu intrare de pe hol; în hol, lângă cameră, frigiderul, şi vizavi - baia. Vom avea folosinţă exclusivă asupra băii, terasei şi băii, ne asigură fiica doamnei Leontina: cealaltă cameră matrimonială de pe palier e liberă. Şi aşa a rămas – până a doua zi, când am fost anunţaţi că o familie o va ocupa. Ce era să mai zicem? Familia a venit, ba chiar cu noaptea în cap, pe la şapte şi jumătate, de ne-au trezit din somn. Un cuplu tânăr cu doi copii de vreo 8-10 ani, foarte drăguţi şi bine crescuţi, părinţii foarte civilizaţi, dar tot ne-am dat coate pe terasă şi ne-am aşteptat reciproc la baie o zi şi câteva ore (în ultima zi am plecat pe la orele 12).
Spuneţi şi voi: de ce nu ne-au rezervat o cameră conform celor discutate? ; de ce ne-au lăsat să despachetăm şi să facem duş în camera de la parter şi abia apoi ne-au mutat la etaj? ; şi de ce nu şi-au respectat promisiunea de a nu caza pe nimeni lângă noi şi a ne lăsa să folosim numai noi baia, frigiderul şi terasa? În rest, trebuie să recunosc că proprietarii s-au purtat extrem de amabil şi prietenos – nimic de reproşat la acest capitol.
Vila
Vila Romeo se află spre ieşirea către Vama Veche, pe ultima stradă la stânga din şosea venind dinspre Mangalia. Adresa este Strada Falezei nr. 8. Strada asta pleacă din şosea şi, după vila noastră, încă o vilă şi plăcintăria „La Papu Saru”, dă pe malul înalt al mării, de unde se continuă în stânga cu faleza propriu-zisă, mărginită de pensiuni de cazare şi vile de vacanţă. Este localizată, prin urmare, foarte aproape de mare, dar nu şi de plajă, care se întinde în stânga după vreo sută de metri. Vizavi se află vilele Bianca, mult mai bine proiectate (din câte ne-am dat seama), cu un gazon cu cort de odihnă în faţă, iar alături alte două pensiuni frumoase, cu peluze. Parcarea se face în strada desfundată, plină de gropi.
Lucrul cel mai grozav la Vila Romeo este curtea: mare, cu nişte tufişuri cu flori în stânga porţii, şi două mese lungi, cu băncuţe şi scaune, folosite de neposesorii de terase. Mai are şi un balansoar pe care se odihnea mai tot timpul doamna Leontina, dar şi oaspeţii. În fundul curţii, în spatele grătarului, pe care l-am exploatat în două seri frigând peşti cumpăraţi din Mangalia, câţiva copaci asigură umbra atât de necesară şi o grădină cam neîngrijită găzduieşte căţeii (patru la număr, dacă am văzut eu bine). Tot în spate e o bucătărie de vară şi nişte camere unde presupun că locuiesc proprietarii.
La parter, cele două etaje şi mansardă camerele diferă, aşa cum am spus, între ele: există două apartamente cu 2 camere dar fără terasă, camere matrimoniale cu baie şi terase proprii şi camere matrimoniale cu terasă şi baie la comun, aşa cum am avut noi. Am făcut bine că am venit cu sfoara de atârnat costumele de baie la uscat şi cu cârligele (plus săpunul, deşi pe ăsta l-am folosit în alte scopuri); pe un colţ al terasei era o sfoară mică, total insuficientă după venirea celeilalte familii. Terasele dau înspre curte iar în partea laterală în spate, nu spre stradă (acestea sunt cele cu vedere parţială la mare). Una peste alta, o clădire cu aspect ciudat şi funcţionalitate discutabilă: văzută dinspre mare arată ca un bloculeţ cu ferestre mici şi fără balcoane, lucru mai rar întâlnit la o vilă de pe malul mării.
Bucătăria comună se află la parter, este mică şi slab echipată pentru atâţia oaspeţi: o oală, două cratiţe şi un wok pe post de tigaie, un singur castron; în schimb, mai multe ibrice, destule farfurii, tacâmuri şi pahare. Plus o maşină de spălat (rufe), foarte utilă – presupun – pentru aceia care stau mai mult. Nu se putea „lucra” în paralel cu alte familii, n-aveai loc să te învârţi; trebuia să aştepţi ca cel sosit înaintea sa să-şi termine treaba. În vilă, la momentul şederii noastre, erau numai familii cu copii care luau masa „acasă”, aşa că vă închipuiţi ce înghesuială se isca. Coşul de gunoi se umplea rapid dar nu existau saci la îndemână – gunoiul era dus numai de proprietari, nu mă întrebaţi de ce...
Pe de altă parte, vila era răcoroasă, fiind dotată cu obloane din lemn plus jaluzele. La uşa de la intrare şi geamuri erau plase pentru ţânţari, lucru de asemenea foarte util. Aşa că am dormit bine, ajutaţi şi de liniştea care se pogora peste sat după orele 11 seara. Adaug că internetul a funcţionat bine, dar numai în cameră, nu şi pe terasă.
Camera
Camera noastră avea circa 14 mp şi cuprindea un pat matrimonial, suficient de mare pentru doi indivizi solizi, aşa ca noi (asta ca să mă exprim eufemistic), şi cu saltele confortabile; un şifonier în care ne-au încăput fără probleme lucrurile, foarte puţine, de altfel – pentru numai trei zile; o măsuţă pe care am folosit-o pentru depozitarea mărunţişurilor, în lipsă de noptiere; două taburete; un televizor cu suficiente canale dar la care n-am avut timp să ne uităm. Pe terasa, şi ea suficient de lată, erau două mese cu câte două scaune din plastic. Frigiderul era şi el mare şi a funcţionat bine. Baia avea o cadă înălţată, cu geamuri, o chiuvetă şi un vas de toaletă. Drept consumabile am primit un sul de hârtie igienică, un săpun lichid şi două prosoape cu inscripţia „... (cutărică), primarul tău”, o mică atenţie electorală din partea unui partid dispărut între timp de pe scena politică.
Concluzii
În ciuda unor elemente cu punctaj pozitiv, precum curtea marea sau răcoarea din cameră, modul în care am fost „plimbaţi” dintr-o cameră în alta, faptul că promisiunea exclusivităţii la terasă, figider şi mai ales baie nu a fost respectată şi în special comportamentul neprofesionist al proprietarilor mă determină să nu recomand această vilă. Sunt convinsă că în 2 Mai sunt destule alte variante mai bune, chiar dacă probabil mai scumpe, administrate de oameni serioşi, care se ţin de cuvânt.
Deşi... cine ştie? România rămâne „mereu surprinzătoare”...
Trimis de Carmen Ion in 15.08.15 08:43:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VAMA VECHE / 2 MAI.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.78254900 N, 28.57886200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Carmen Ion: Te-am ruga să verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA/. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
Mulțumesc.
-
Mutat în rubrica "Vila Romeo [2 Mai], VAMA VECHE / 2 MAI" (nou-creată pe sait)
@Carmen Ion -
Mi-a facut placere sa citesc. Am recunoscut vila - dintre cele construite in primul val si la vremea aceea era suficient ca exista. Uitasem sau nici n-am stiut ca se cheama Vila Romeo, pentru noi era "la madam Vizante". Mi-a parut bine sa aud ca ei sunt bine-sanatosi.
@webmasterX - Da. e OK. Mulţumesc.
@Dan-Ioan - Şi noi am presupus că vila a fost construită în anii '90 - se vede după finisaje şi împărţirea camerelor.
Mulţumesc de vizită
@Carmen Ion - ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE
Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2015 Preturi mari si locatie gresita - Plaja Nudisti — scris în 15.08.15 de catalina123* din CONSTANţA - nu recomandă