ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.09.2014
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: bucuresti
ÎNSCRIS: 07.09.14
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
SEP-2014
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 5 MIN

Vila IKAROS

TIPĂREȘTE

Vila nu are identificare (multe spații de cazare sunt așa în stațiune), astfel încât este necesară prezența unui reprezentant al agenției de voiaj. Amplasare: pe strada principală care este prima stradă dinspre plajă și este paralelă cu marea, deci aproape de mare, cam pe la mijlocul străzii.

Structura vilei: 3 etaje și parter, 4 camere pe etaj, 2 cu fața la strada principală, două în spate cu fața la alte vile. Camerele difera ca mărime, probabil toate de la etaj au 3 paturi, dar dimensiunile diferă substanțial între acestea. Nu pot să spun nimic despre camerele de la parter dacă au destinație turistică sau nu. Cert este că nu au ferestre decât către curtea interioară care este f. f. mică.

La parter, există un magazin stradal, care acaparează, de obicei, spațiul de trecere/ intrare în vilă.

Cheile camerelor sunt de tip cartelă, verificați posibilitatea de încuiere a camerei (răsucirea cheii în broască), poate fi defectă broasca! Am sesizat agenția, nu s-au luat măsuri.

În septembrie (sejurul meu), prin una dintre gurile de canal din fața vilei refula apa. La sesizarea adresată agenției, după o zi a venit "omul" pentru reparație: "unelte" fiindu-i propriile mânuțe care au înlocuit o altă unealtă de mare complexitate și precizie - un pahar de plastic de aprox. 100ml, cu care a scos un așa zis surprus de apă. După ce a lopătat puțin pe acolo cu mânuțele, a pus capacul, iar apa a fost văzută în continuare, șiroind sau băltind la fața locului. Atenție deci, zona este alunecoasă.

Ok, dotarea Camerelor (descriu numai din experiența proprie): Chicineta ce face parte din cameră: hotă funcțională dar fără tub de evacuare a aerului viciat, plită electrică cu 2 ochiuri-funcțională, dulap, vase: cană electrică de fiert apă, ibric, o cratiță din inox mare și capac, tigaie mare din inox, linguri, furculițe, lingurițe, cuțite, pahare, căni, cești cu farfurioare, farfurii în număr variabil, necorespunzător numărului de persoane expectat; Baie cam înghesuită cu scurgere pe mijlocul încăperii: duș cu scurgere și perdea, wc, scurgere, feun ce se oprește când nu te aștepți, chiuvetă cu oglindă, coș inox de gunoi cu un saculeț din plastic, găleată cu mop, perie cu coadă și făraș, un sul de hârtie care la unele camere a lipsit, aerisire prin ventilație/aspirație, comună cu alte camere și insuficient calibrata astfel încât mirosul se răspândește pe verticală în mod nefericit, nu prosoape, nu săpun; Curățenie aproximativă, resturi de apă murdară în găleată, altceva nu am mai verificat. Camera cu mobilier nou: 3 paturi, 2 noptiere, dulap încapator cu 8 umerașe+ 3 pături, oglindă cu măsuță cu sertar, taburet, perdea netransparentă; Balcon: scaune și măsuță inox, iluminarea ținând de vrerea personalului ce a rămas invizibil pentru toată perioada sau funcționa după propria vrere, nu m-am lămurit.

Chiar dacă nu prea au fost țânțari în centru, pe la periferia stațiunii erau mulți și bine dezvoltați. Recomand atenție, căci sunt și bălți în vecinătate.

Self cateringul local nu include: ustensile de spălat sau detergenți pentru vase și nici detergenți pentru spălatul pe jos, săpun, șampon sau alte "delicatesuri" obișnuite în alte stațiuni din Grecia; curățenia pentru tot sejurul îl privește, în mod exclusiv, pe turist, inclusiv ducerea gunoiului.

Cazare ora 14,00, eliberare camere ora 9,00.

Vila are în curte un robinet pentru spălatul pe picioare de surplusul de nisip, și o încăpere cu duș (apă caldă) și wc care se deschide numai în ultima zi, după ora 9.

Recomand vizitarea întregii stațiuni, cuprinde vile și hoteluri frumoase, mai depărtate de plajă. Străzi cu pomi, vile cu gradinițe de flori și o biserică frumoasă dar imensă pentru dimensiunea atât de mică a stațiunii.

Există un magazin care vinde produse Carrefour, printre alte produse, dezordonat, murdar, iar prețurile, după analiza mea cam ca prin toate marketurile locale.

Există un magazin de fructe, în aer liber, cu fructe mai ieftine dar și de calitate inferioară, dar puteți avea și surprize plăcute. Atenție la preț, se rotunjește aici ca și la magazinul tip Carrefour, iar în Eur se cunoaște. Recomandare: solicitați de fiecare dată chitanța și verificați restul.

Ce m-a mirat, zona Pieria (aici) este renumită pentru cultura de kiwi, dar prețul este de aprox. 2,5eur/kg.

Încercați portocalele, par verzi dar sunt foarte dulci.

La unele cofetării/baruri, am văzut că este o practică în stațiuni, prețurile diferă la prăjituri (de exemplu): prețul per bucată fiind mai mare dacă se servește la masă decât dacă se ia la pachet. Un exemplu nefericit, la Kristal, unele dintre produsele ce se vând la kilogram se mai pierd înainte de a ajunge pe farfurie.

Recomandare generală: luați informații detaliate de la ghizi sau reprezentanții agenției despre punctele și orele de întâlnire, medici care cunosc românește.

În general, mergeți cu medicamente de primă urgență de acasă, deoarece aici sunt cam scumpe.

În ceea ce privește programul magazinelor, dimineața de obicei după 9, seara până târziu (23/24). Camerele stradale pot fi cam incomode din cauza zgomotului.

Excursii, exemple: Marele Meteor (timp 5,30-20,30; 25eur), Skiatos, Muntele Olimp (timp 8,30-15,30; 15 eur).

Plaja: se pot utiliza și cearșafurile în fața ți în spatele tronsoanelor de șezlonguri, dar există și zone libere de șezlonguri aflate spre marginile stațiunii.

Apa în 2014 după 13 SEPTEMBRIE: caldă, tulbure, cu câteva alge nestânjenitoare, nisip fin, fără scoici; plaja avansează ușor în mare dar ajunge aproape de mal la flux și la 1,5m, deci atenție, variază înalțimea apei funcție de flux și reflux; Nu există salvamari și nici steaguri de avertizare.

În general plaja este cam neîntreținută și murdară ca dealtfel toată stațiunea.

Dacă doriți cumpărături (haine, încălțăminte etc) faceți o vizită și în Paralia. La celași preț puteți găsi o mai mare diversitate și calitate puțin mai bună.

Călătoria la Paralia: cu autobuzul (1,1eur/persoană/un drum dus sau întors) sau cu minitrenulețul care parcă este 2,5eur (nu am alte detalii) sau pe jos, drum de aprox 1h de mers obișnuit, pe faleza paralelă cu marea dar cam departe de ea și care este alăturată șoselei.

Structura pe naționalități turiști: mulți români, sârbi, bulgari, greci etc.

În stațiune sunt multe, chiar foarte multe vile sau hoteluri care oferă camere (multe libere în această perioadă).

Am întâlnit mulți vânzători români dar și localnici (în magazine, restaurante etc) care rupeau ceva românește.

Deocamdată cam atât. Poate mai adaug ulterior câte ceva.

Concediu plăcut!


[fb]
---
Trimis de user.im in 24.09.14 20:13:04
Validat / Publicat: 24.09.14 22:59:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3657 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (user.im); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 IKAROS Vedere stradală din balcon, spre stânga se vede firma Hotelului alăturat, mai cunoscut în zone
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6300 PMA (din 8 voturi)

ECOURI la acest review

18 ecouri scrise, până acum

webmaster22
[24.09.14 20:38:50]
»

@user. im: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

Mutat la rubrica "Villa Ikaros" (deja existentă pe sait) , te rog sa adaugi notele pentru cazare , servicii , distractie si relaxare si plaja. Foloseste butonul EDIT IMPRESII pentru a selecta notele dorite.

webmaster22
[24.09.14 20:42:58]
»

@user.im, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".

S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

webmasterX
[24.09.14 21:13:31]
»

Am văzut că ai completat / editat = mulţumiri

NOTELE însă tot nu le-ai selectat (la SERVICII, CAZARE, PLAJA & MAREA; DISTARCŢIE & RELAXARE)

Mai încerci odată?

webmaster
[24.09.14 22:58:21]
»

Vom publica review-ul aşa cum e, cu o singură notă = cea de la "BUCĂTĂRIE & MASĂ" -?!! :-)

Dacă autorul doreşte, poate scrie notele proprii şi pentru celelalte capitole

- CAZARE

- SERVICII

- PLAJA & MAREA

- DISTRACŢIE & RELAXARE

sub formă de grad satisfacţie (0-100%) sau note-pur-si-simplu (de la 1 la 10),

aici, ca ecou, urmând să le "setăm" noi, ulterior, în caseta tehnică...

user.imAUTOR REVIEW
[24.09.14 23:05:36]
»

dragă @webmasterX,

Prefer să las pe alții să tragă concluziile bune sau rele, funcție de preferințele, nivelul, stilul și opțiunile lor de viață.

Cu bine

user.imAUTOR REVIEW
[24.09.14 23:08:44]
»

dragă @webmaster,

Self cateringul implică pregătirea mesei acasă. În rest am mai povestit câte ceva.

cu urări de bine

adrianstasek
[25.09.14 09:12:13]
»

@user. im - Am fost acolo, in perioada 30.08-06. IX, pentru prima data, cazati fiind la Vila Europa 2-situata la 250-300 metri de Ikaros. Dar am avut vecinii de palier, de acasa care au stat acolo, au avut 3 paturi in camera, la etj. III, vila neavand lift.

Cazarea fiind modesta, pentru care au platit 312 Euro cu o agentie de turism, transportul cu autocarul fiind 110 euro pt. 2 pers.

Noi insa am fost prin Booking.com si am platit 154 euro, avand cazarea la parter si utilitati excelente functional, cu doar 2 paturi in camera.

Doar semnalul la Net a fost slab, iar vila inconjurata de verdeata si liniste, comparativ cu zgomotul de la Ikaros.

webmaster28
[25.09.14 09:20:03]
»

@adrianstasek -

Am fost acolo, in perioada 30.08-06. IX, pentru prima data, cazati fiind la Vila Europa

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

- - -

ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

user.imAUTOR REVIEW
[26.09.14 08:13:09]
»

@user. im - Completări, cred, utile

Camerele au instalație de aer condiționat. Facilitatea este cu plată.

Există plasă culisabilă pentru țânțari la ușa de la balcon. Geamul și nici ușa nu se pot rabata pe verticală.

Interesant: pe balcon există un robinet pentru a te spăla de nisip pe picioare; există și instalația de scurgere necesară.

Pereții sunt cam subțiri, atenție la "discursurile" nocturne!

Semnalul telefonic pare cam slab și cu întreruperi, față de alte amplasări din stațiune, dar această situație poate fi generată și de aparatul telefonic din dotare.

Aici, ca la majoritatea vilelor, încălzirea apei se face cu instalație solară. Dimineața devreme durează până se încălzește.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
user.imAUTOR REVIEW
[27.09.14 08:58:35]
»

Pozele lui @alex16ss din 2012 sunt corespunzătoare cu realitatea și în septembrie 2014

webmaster22
[30.09.14 20:36:18]
»

@user. im - Cred ca ar fi fost mai util sa dai notele cerute de colegii mei, sau sunt secrete cumva?

Ai notat doar bucataria si masa, exact ce nu trebuia notat, din pacate nu iti pot sterge aceasta nota pentru ca nu ar mai ramane nimic.

user.imAUTOR REVIEW
[30.09.14 21:06:08]
»

@webmaster22 -

Doriți neapărat o evaluare în NOTE? Oricum părerile sunt păreri, deci subiective! Cred că observațiile ce relevează plusurile, respectiv minusurle, și care se pot demonstra sunt mult mai utile.

Bucătăria, se referă la vilă, deci la dotare, după părerea mea, deoarece am precizat selfcatering. Masa nu a intrat în discuție.

Oricum nu știu cum aș putea adăuga note, postfactum.

O seară bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster22
[30.09.14 21:12:00]
»

@user. im - Cerinta aceasta nu se discuta, asa cum ai scris mai sus, asa puteai sa dai 4 note, e chiar asa de greu?

E atat de atat de cumplit de inteles ca altfel nu se poate?

Am sa retrag nota la bucatarie si masa pentru ca nu ati avut nici o masa inclusa.

In momentul in care te vei hotara sa acorzi notele cerute, ele vor fi completate in casuta tehnica.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
user.imAUTOR REVIEW
[30.09.14 21:59:50]
»

NU ȘTIAM CĂ SUNT OBLIGATORII, și mai ales că putem utiliza o atitudine atât de "acidă".

Pentru respectul meu față de mine și de alți utilizatori, vă rog încă o dată să precizați cum pot adăuga acele note.

O seară mai bună vă urez.

webmaster22
[30.09.14 22:26:09]
»

@user. im - Scrie un ecou cu notele acordate, mai putin bucataria si masa, din acelas motiv, nu ati avut mese incluse.

Nota respectiva se refera la bucataria restaurantului acelei unitati de cazare.

Noi le vom completa in locul cuvenit.

Ca sa nu iti fie neclar, trebuie sa dai note intre 1 si 10 pentru :

Servicii, cazare, plaja si mare, distractie si relaxare.

Nu sunt toate obligatorii, insa primele doua sunt extrem de necesare.

Daca nu ai inteles inca, nota pe care ai acordat-o nu are ce cauta aici, este inutila si trebuie stearsa. Fara aceasta nota nu exista o medie, deci textul tau este aproape inutil, multi useri se uita la media notelor doar.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
user.imAUTOR REVIEW
[30.09.14 22:57:39]
»

@webmaster22 -

Aha, extrem de importante, dar nu obligatorii!

Părerea mea: este greșit a lua în calcul, ca primă orientare notele date de un user. Suntem atât de diferiți ca oameni dar și ca posibilități financiare! Ce este bine pentru unul poate nu este bine pentru altul.

Alte comentarii sau justificări referitoare la bucătărie/masă nu mai sunt de utilitate, acum, chiar dacă pot fi precizate.

Din același respect pe care consider că îl merit eu dar și toți cei care citesc sau moderează aceste discuții, vă rog să menținem un ton moderat, să ne adresăm cu respect, atenție și grijă atunci când formulăm un comentariu, mesaj etc.

Un ecou cu aprecierile personale va apărea cu proximă ocazie, dar după atenuarea asperităților dvs. în atitudine și exprimare.

Urări pentru o seară mai bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[01.10.14 03:41:42]
»

@user. im -

Doriți neapărat o evaluare în NOTE? Oricum părerile sunt păreri, deci subiective! Cred că observațiile ce relevează plusurile, respectiv minusurle, și care se pot demonstra sunt mult mai utile.

Este normal că TOATE părerile exprimate pe acest site sunt subiective, ele aparțin turiștilor, care, așa cum ai spus undeva mai sus, sunt diferiți atât ca fire cât și ca posibilități financiare. Iar toți cei care citesc/se documentează pe acest site cunosc și își asumă acest lucru.

De aceea, pe lângă notele care ne ajută să ne facem o părere se cere obligatoriu și un text, prin care turistul să încerce să explice, de preferat cât mai pe larg, de ce a acordat acele note.

De cele mai multe ori oamenii se orientează după note atunci când aleg un număr de locații care i-ar putea interesa, iar după ce citesc textul își dau seama dacă sunt potrivite pentru ei, în funcție de posibilitățile/firea/așteptările lor.

Pe site sunt mii de reviews-uri, fără note ar fi imposibil sau foarte greu să le triem, să alegem ce să citim atunci când începem documentarea pentru o viitoare vacanță.

Notele se acordă astfel:

- cazare: pentru dotările camerei;

- servicii: amabilitatea personalului, curățenie;

- bucătărie: pentru restaurantul unității și pentru calitatea mâncării la hotelurile care au restaurant propriu sau (deși nu este obligatoriu) pot fi date și pentru gradul de utilare al chicinetei, pentru unitățile care au așa ceva;

- mare/plajă: chiar dacă hotelul nu are plajă proprie este utilă o notă pentru plaja cea mai apropiată de hotel;

- distractie/relaxare: acesta este un capitol la care se acordă note mai mult pentru unitățile care au piscine, centru spa, animație etc.

Despre modul în care pot fi acordate aceste note după publicare am scris undeva mai sus, dar mai spun o dată, poate ți-a scăpat.

Scrie te rog un ecou, prin care sa spui doar capitolul si nota și le vom adăuga noi acolo unde trebuie.

webmaster70
[17.02.15 12:06:59]
»

@user. im - rog aruncă o privire peste următorul link amfostacolo.ro/src_google ... p.php?hid=12445.

  • - localizează unitatea de cazare în cauză pe acea hartă (mărește sau micșorează zoom-ul pentru o vizualizare cât mai confortabilă)
  • - fă click pe locul unde e amplasată
    • - dacă click simplu nu funcţionează: fă click-dreapta pe acel loc, apoi alege, din meniul ce va apărea, "Ce se află aici" ("What s here?")
  • »» coordonatele GPS vor apărea într-o mică fereastră sus-stânga;
  • copiază coordonatele și scrie-ni-le te rog aici
  • Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianstasek, user.im
    Alte impresii din această RUBRICĂVila Memento Ikaros House:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050359964370728 sec
    ecranul dvs: 1 x 1