GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Noutati despre vila Dini – Paleokastritza. Am fost in perioada 10-18 mai 2019, deci a doua serie de turisti. Am fost cazati la camera 14 parter. Ma alatur si eu celor nemultumiti de conditiile de cazare.
Sejurul a fost achizitionat printr-o agentie de turism. Din pacate nu se precizeaza in prezentarea de pe site-ul agentiei, ca pt a ajunge la locul de cazare trebuie sa cobori 45 trepte si sa urci apoi alte cateva. Treptele nu sunt egale si presupun ceva efort. Pentru noi nu a fost o problema, dar pentru altii nu a fost deloc usor. Nu mai spun ce inseamna sa cari bagajele. Au fost persoane in varsta care au trebuit sa fie ajutate.
Am ajuns la ora 13, ne-a intampinat madam Athena proprietara, care a avut ca prima grija colectarea taxei de statiune (0,5Euro/persoana/noapte). Cam dupa o ora am putut lua in primire camerele de la parter. Cei de la etaj au mai asteptat aproape doua ore.
“Curatenia” a fost facuta de madam mai sus pomenita plus inca o persoana. Nu stiu cata treaba faceau, dar taraboiul era maxim. Tipau una la alta si se agitau incontinuu. Curatenia a fost minima. Ceva dat cu matura, un spalat superficial pe jos, schimbat asternutul si prosoapele.
Sunt patru camere la etaj si patru la parter. Problema la parter este ca balconul este comun. In dreptul fiecarei camere este o masuta cu doua scaune, dar nici un element despartitor intre acestea.
Camerele nu au fereastra, doar usa dubla la balcon. Nu poti pleca din camera si sa lasi usa deschisa, nu poti dormi cu usa deschisa, fiindca oricine poate intra in camera. Oricine si orice, deoarece am vazut cel putin doua pisici “indiscrete”. Perdeaua de la aceste usi este transparenta, asa ca trebuie maxim de atentie la ce faci prin camera. Accesul pe acest balcon este liber, oricine poate intra. Atentie la usile de la balcon, se blocheaza si e o adevarata poveste sa o cauti pe madam sa vine sa repare. Ea nu sta in zona. Noi am patit un astfel de eveniment, l-am rugat pe domnul de la terasa sa o sune, ea a spus ca e departe si a venit pe seara.
Pe parcursul sejurului, s-a ridicat gunoiul o singura data. Curatenie am facut singuri, ceea ce nu este o problema, dar trebuie sa ai cu ce. Am gasit pe hol o galeata si un mop, care mirosea si arata ca o coada de pisica dupa ploaie. Am fost nevoiti sa-l folosim zilnic, deoarece scurgerea din baie era infundata si toata apa de la dus se aduna pe podea. Perdeaua de la cada este prea scurta, baia este foarte mica si inghesuita, geamul nu se inchide, usa nu se inchide. Vasul de WC este crapat si de cate ori se trage apa, curge o parte pe podea. Pe jos faianta (clar nu este gresie) este si ea crapata de ceva timp.
Obiectele din bucatarie arata ca adunate de la centrele de colectare deseuri. Nu am folosit nimic. Am deschis un sertar de la dulap si am simtit asa un miros ca nu mi-am dorit sa ma uit si in alt sertar. Cu siguranta nici cei care au fost cazati inaintea noastra nu au folosit nimic din bucatarie. De cati ani este jegul? - a uitat si madam Athena. Uitati-va la poze.
Sincer nu as vrea ca agentia sa renunte la acesta vila, fiindca are o pozitie excelenta. Este pe malul unui golf, privelistea este minunata, este aproape de punctele de atractie ale statiunii, poti ajunge usor la plaje. Dar, orice agentie cand face un contract cred ca poate pune niste conditii. In luna mai preturile sunt reduse, dar tariful pentru august ajunge pe la 250-300 Euro/persoana. Furnizorul de servicii promite cazare 2*, indiferent de tarif, iar 2* nu inseamna mizerie.
Repet am stat in camera 14. Nu toate camerele sunt la fel, dar nemultumiri am auzit de la mai multe persoane. Turistii fericiti sunt cei care conditii civilizate de cazare.
Noua nu ne trebuie lux, nu stam prea mult prin camera, dar sa poti intra in baie fara sa te uzi la picioare, sa poti folosi frigiderul fara se ramai cu unsoare pe degete, sa nu-ti fie sila de cuvertura de pe pat sunt niste lucruri obligatorii.
Trimis de d.croitoru in 23.05.19 14:14:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (d.croitoru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 39.67471060 N, 19.70720880 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2019 Vila Dini Paleokastritsa in conditii inumane — scris în 11.06.19 de ionnee74 din CâMPULUNG [AG] - nu recomandă
- Aug.2018 Peisaj superb, conditii mizere — scris în 17.09.18 de florianfg din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Sejur la vila Dini, Paleokastritsa — scris în 26.08.18 de MoniQ69 din GALATI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Never again — scris în 13.08.18 de Madalinaemg din GALATI - nu recomandă
- Aug.2017 Vila Dini / Paleokastrita — scris în 16.11.17 de nelu1965 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jul.2017 Vila Dini - locatie superba pacat ca e 'administrata' de greci — scris în 24.07.17 de Karina2016 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Vila Dini - Paleokastritsa — scris în 27.09.16 de danutzu din BUCURESTI - nu recomandă