ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.12.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2021
DURATA: 1 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
94.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O gazdă primitoare și mâncare bună: Pensiunea Vias

TIPĂREȘTE URM de aici

Așa după cum vă spuneam în reviewul anterior vezi impresii, ocolul făcut pentru plajă și baie în Elafonisos a presupus o noapte de cazare în zonă.

Insula în sine ar fi fost - evident - prima alegere, numai că prețurile de peste 80 de euro pentru un studio standard m-au descurajat. Am renunțat rapid la idee și m-am reorientat spre împrejurimi. Prea multe variante nu sunt, zona e mai mult agricolă, turiștii nu au alt motiv să ajungă aici decât pentru a vizita Elafonisos și cei care nu rămân pe insulă peste noapte preferă ca loc de cazare Monemvasia, situată la cca. 30 km.

Până la urmă am găsit totuși ceva convenabil pe booking: Pensiunea Vias.

Cotată cu trei stele, aceasta avea la momentul când am făcut eu rezervarea un scor de 8,2 pe booking și prezenta avantajul unei poziții excelente, la câteva sute de metri de locul de îmbarcare pe feribotul spre insula Elafonisos, pe șoseaua/strada principală care străbate satul Viglakfia, aparținând de orășelul Neapolis. Pe site-ul booking nu e precizată decât localitatea, așa că presupun că satul fiind mic, străzile nu au denumiri.

M-am uitat la poze și mi-a plăcut ce am văzut, în special grădina frumoasă și plină de verdeață din față. Deși nu am beneficiat de vedere spre ea, fiind repartizați în altă parte a clădirii, am zărit-o în timpul unui mic tur al proprietății, dar din păcate am uitat să o fotografiez.

Revenind la rezervare, precizez că am făcut-o din scurt, cam cu trei săptămâni înainte, și banii mi-au fost retrași imediat și integral de pe card, conform condițiilor precizate pe site, suma nefiind rambursabilă. Prețul a fost 50 euro, nu foarte mic, însă avea inclus micul dejun, așa că ne scutea de niște bătăi de cap.

Nu mi-am făcut griji în privința parcării și într-adevăr, n-am avut probleme în a lăsa mașina pe un soi de tăpșan betonat situat în lateral față de clădire. N-a fost dificil nici să dibuim locația: nu numai că e la stradă, dar e semnalizată și de un panou amplasat la vedere, pe care n-ai cum să-l ratezi.

După ce am parcat, am intrat în sala de mese, unde se află și recepția. Am fost întâmpinați de un tânăr, oarecum vorbitor de limba engleză, care ne-a făcut rapid formalitățile de check-in. Aveam să interacționăm mai mult cu el la cină.

Clădirea e construită pe două nivele, parterul fiind ocupat de bucătărie și sala de mese. Spre studioul care ne-a fost alocat urcau două șiruri de trepte, primul fiind destinat mai multor camere, iar cel de-al doilea numai nouă. Se cheamă că am avut exclusivitate!

Am beneficiat de o terasă de vreo 20 mp cu vedere spre sat pe o latură și spre terenurile agricole spre cealaltă. Acolo ne-am pus la uscat prosoapele și costumele de baie și ne-am băut cafeluța a doua zi dimineața la masa lipită de perete.

Vias deține camere duble, triple și cvadruple. Studioul nostru era destul de mic (15 mp), aspect care în mod cert m-ar fi deranjat dacă am fi stat mai mult de o noapte. Așa însă, dotările basic au fost suficiente și mulțumitoare.

Am avut un pat dublu cu saltea confortabilă, noptiere cu aplice deasupra, o canapea care ocupa spațiu și nu știu la ce folosea, un șifonier încăpător și o comodă cu oglindă și scaun. Zona de bucătărie cuprindea chiuveta, o plită electrică și un minifrigider încorporat iar în dulăpior am găsit un ibric în care ne-am preparat dimineața cafeaua. Tot acolo mai erau ceva veselă, tacâmuri, câteva pahare și o tigaie.

Televizorul cu ecran plat era montat pe peretele de vizavi de pat, dar n-am avut timp să-l deschidem, după cum n-am apucat să verificăm nici aerul condiționat. WiFi-ul, în schimb, a funcționat bine. Decorul era completat de un tablou înfățișând o pereche simpatică de delfini.

Baia, și ea micuță, avea dotările obișnuite. Am apreciat faptul că nu s-a făcut lăcăraie pe jos când am făcut duș, cada fiind înălțată și protejată de perdea. Drept consumabile, am primit suluri de hârtie igienică și pliculețe cu gel de duș.

Lenjeria de pat și prosoapele au fost curate și de bună calitate.

Marea surpriză a fost micul dejun tip bufet, aproape excesiv de bogat: ouă fierte, cașcaval, brânză, măsline, două feluri de mezeluri, crenwurști, plăcintă cu brânză, orez cu lapte, bougatsa (plăcintă cu cremă de griș), minicroasante cu ciocolată, smochine. Evident, nu lipseau cafeaua, laptele, ceaiul, cerealele, mierea, gemul, sucurile, untul și pâinea.

Ce mai, un adevărat festin matinal!

Am luat micul dejun pe terasa umbroasă din fața sălii de mese, pe care o frecventaserăm și în seara precedentă. Ne-am gândit că n-aveam de ce să căutăm o altă tavernă; nu eram deloc siguri că aveam să găsim ceva bun într-un sat atât de mic, și în plus eram destul de obosiți și înfometați.

Așa încât, după ce am făcut un duș și ne-am tras un pic sufletul, am coborât să luăm cina. Care a fost nemaipomenit de gustoasă!

Am fost serviți prompt și eficient de același tânăr care ne făcuse check-inul. Așa cum mă așteptam, el era fiul proprietarilor, Vias fiind o afacere de familie. Iar băiatul, probabil unicul vorbitor de niscai limbi străine, fusese scos la înaintare și se ocupa de clienți. Am întâlnit deseori situații de genul acesta în drumurile noastre prin Grecia.

Ne era sete, așa încât, până să ne hotărâm în privința mâncării, am cerut o carafă de vin alb sec de 500 ml și o soda water. Pe parcursul cinei am repetat solicitarea.

Meniul era scris pe o foaie A4 plastifiată și cuprindea o diversitate destul de redusă de mâncăruri ușoare. Ne-am decis repede: vinete prăjite, chifteluțe de dovlecei și tzatziki la început, apoi calamari prăjiți pentru mine și sardine la grătar pentru Adrian. Pentru creșterea apetitului (chestie de care nu aveam de fapt nevoie), am primit on the house felii de pâine frecate cu ulei de măsline și mirodenii.

Total consumație 39 euro, un preț absolut rezonabil pentru o cină delicioasă și sățioasă.

În concluzie, dacă în drum spre sau dinspre Elafonisos vă gândiți să poposiți peste noapte într-un loc modest dar curat și cu prețuri decente, sau doar vi se face foame și sete, nu ocoliți Pensiunea Vias.

Recomand!


[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 14.12.21 13:21:00
Validat / Publicat: 14.12.21 16:44:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 930 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Pensiunea Vias - sala de mese/recepția
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[14.12.21 16:43:08]
»

Mutat în rubrica "Vias Hotel [Vigklafia], NEAPOLIS" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[14.12.21 16:59:56]
»

@webmasterX: Poziția pe hartă e corectă.

Mulțumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[14.12.21 19:47:26]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[14.12.21 19:57:51]
»

@webmaster: Mulțumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046885013580322 sec
    ecranul dvs: 1 x 1