Vacanță în Ținutul Secuiesc

TIPĂREȘTE

În septembrie ar fi trebuit să ne întâlnim cu una dintre cele mai fascinante și exotice culturi, cea balineză. Din păcate, din motiv de pandemie, Indonezia a decis să nu-și deschidă porțile turiștilor străini cel puțin până la finalul anului 2020, așa că am fost nevoiți să amânăm acest demers pentru un oarecare viitor. În loc, am avut două variante posibile: să stăm acasă sau să plecăm altundeva. Vara ne-a fost destul de agitată, încărcată cu multă muncă și cu ceva evenimente neplăcute, așa că nu ne-a ars de prea multe prospecțiuni; de rămas acasă nu se punea însă problema, aveam nevoie să ne rupem de cotidian, să ne distanțăm, să schimbăm peisajul, însă nu ne trebuiau stresuri suplimentare (gen teste PCR sau stăm/nu stăm în carantină/izolare la întoarcere?!), așa că am decis pe ultima sută de metri să mergem pe undeva prin țară.

A fost Ținutul Secuiesc. Nu știu exact de unde și până unde, cred că de la niște postări de pe fb mi s-a tras. În plus, am luat în calcul să nu mergem totuși prea departe de casă, trebuia să fie o vacanță de relaxare, fără șofat pe distanțe mari, cu lungi plimbări în natură, cu mese tihnite, cu dormit pe săturate; sigur, și cu câte ceva de vizitat, dar fără să dăm în gât... Privind în urmă, putem să ne declarăm mulțumiți, ne-am cam îndeplinit obiectivele ????...

Programasem inițial să plecăm într-o sâmbătă dimineața; în ziua aceea trebuia să ajungem la Odorheiul Secuiesc, rămânea să stabilim ruta exactă, în funcție de ce am fi dorit să mai vizităm pe drum. Dar, vorba văcuței mov dintr-o reclamă de pe vremuri, „mai m-am gândit” : noi ne urnim greu dimineața; până ne trezim, până ne bem cafeaua, până ne mai dezmeticim, de obicei plecăm târziu, spre prânz. De ce n-am câștiga noi juma’ de zi și n-am pleca de vineri după-amiaza?! Tati a fost încântat de idee, mai ales când a aflat că nu va trebui să conducă, deocamdată, decât până la Focșani!... Așadar:

Ziua 1 (vineri): Galați – Focșani (90 km); am ales ca loc de popas Romantic Boutique Hotel (250 ron/noapte, mic dejun inclus), mic, cochet, excelent poziționat. După ce am făcut câțiva pași prin centrul orașului (care ne-a surprins în mod plăcut, dar a cărei agitație ne-a obosit suplimentar), am cinat destul de devreme la Casa Vrânceană, la recomandarea gazdelor noastre. Apoi ne-am băgat la somn, destul de devreme.

Ziua 2 (sâmbătă): Focșani – Adjud – Onești; din drumul spre Bacău, din localitatea Sănduleni, am virat stânga pe un drum județean (118), care ne-a scos în Florești – Comănești – Miercurea Ciuc – Odorheiu Secuiesc (290 km)

Obiective vizitate:

Muzeul George Enescu, Secția „Dumitru și Alice Rosetti Tescanu” , Tescani – 10 ron/pers. (impresionante și muzeul, și parcul dendrologic pe care se află!);

Muzeul de Etnografie și Artă Dimitrie Ghica, Comănești – 4 ron/pers. (faine expozițiile, la fel clădirea și parcul, un pic cam neîntreținute);

Mânăstirea Diaconești (o vizită scurtă într-un loc plin de pace; măicuțele ne-au oferit prăjituri și apă rece);

Skigymes Alpine Coaster, Lunca de Sus – 15 ron/pers. (da, da, ne-am dat cu bobul și ne-a plăcut muuult de tooot!!! ; pe urmă ne-am tratat, în parcare, „la botul calului” cu langoși cu smântână și colac secuiesc, să intrăm mai bine în atmosferă ????);

Barajul Lacului Frumoasa.

În Odorhei, am ales să ne fie gazdă, timp de 4 nopți, o drăguță pensiune amenajată într-o veche casă săsească reabilitată, situată la doi pași de ruinele vechii cetăți – Várkert Vendégház pe numele ei, iar pe englezește (conform booking), Castle Garden Guesthouse (210 ron/noapte, doar cazare). Din cauza pandemiei, proprietatul (un om super-ok) a ales să sisteze servirea micului dejun, oferind în schimb oaspeților săi, în fiecare dimineață, câte o cafea excelentă și multe sfaturi despre obiectivele din preajmă.

Am găsit deosebit de fermecător acest orășel, mi-a plăcut aerul său boem, parcurile frumos decorate, zecile de aranjamente florale, clădirile vechi frumos întreținute, dar și blocurile noi, nu foarte înalte, curățele și dichisite prin grădini și pe la balcoane.

Cină la Csiki Söröző, unde am mâncat un papricaș grozav și ne-am reîntâlnit o veche și dragă amică: berea nefiltrată Csiki Sör.

Ziua 3 (duminică) am petrecut-o loco. Dimineață ne-am plimbat agale pe străduțe și prin parcuri, bucurându-ne de atmosfera patriarhală și de razele călduțe ale soarelui de vară târzie. Am vizitat Haáz Rezső Museum, un fel de muzeu orășenesc, nu nemaipomenit prin exponate, cât prin clădirea care-l adăpostește, o arhitectură superbă, în stil austriac.

După-amiază ne-am deplasat cu mașina câțiva kilometri spre nord; chiar la ieșirea din oraș se află o zonă unde sunt concentrate mai multe obiective, care-ți pot ocupa câteva ore bune: Muzeul Apelor Minerale (5 ron/pers), Mini Transilvania (expoziție în aer liber de miniaturi ale clădirilor reprezentând castele și conace din Transilvania; 10 ron/pers), Galeria Porților Secuiești (gratis). Există și un izvor cu apă minerală aici, foarte apreciată de localnici, din câte am remarcat.

Mai apoi, din nou ne-am urcat în mașină și am continuat încă vreo câțiva kilometri pe șoseaua spre Sovata. La intrarea în prima localitate, Bisericani, se face drum (forestier) ce urcă pe dealul Gordon, la una dintre cele mai popularizate atracții ale zonei: Inima lui Iisus, o statuie de 22 m (cea mai înaltă reprezentare a lui Iisus din Europa de Est), construită în 2011 din fier și inox, din donații strânse de primăria Lupeni. Panorama ce se desfășoară de acolo, de sus, de pe deal, este absolut spectaculoasă (păcat că între timp se cam adunaseră ceva nori), în plus în interiorul statuii sunt scări spiralate, pe care te poți urca până în vârf (singurul lucru care ne-a oprit s-o facem a fost că era foarte, foarte aglomerat).

Ne-am întors în oraș, iar pentru cină am ales una din recomandările gazdei noastre, Restaurantul Jungle din inima Parcului Central. Am cinat urmărind oamenii plimbându-se pe alei, copiii jucându-se zgomotos (în ziua de dinaintea reînceperii școlilor...).

Ziua 4 (luni).

Tot spre nord, de data asta în direcția Gheorgheni. Obiective vizitate:

- Barajul Lacului Zetea, unde ne-am clătit privirile minute bune, doar atât (se pot face plimbări pe lac, am zărit o barcă ancorată undeva, însă nu ne-a intersat aspectul);

- Cascada Vărșag; n-o despart prea mulți kilometri de lacul Zetea, destule minute însă, căci prima parte a drumului (pe partea vestică a lacului) este asfaltată, următoarea însă nu (cu ghidaj GPS am ajuns fără probleme, citisem că unii au cam bâjbâit prin zonă). Cascada poate fi abordată ușor, se află destul de aproape de parcare, se urcă puțin prin pădure, printre rădăcini uriașe și lezpezi de piatră. Căderea de apă, în 2 „reprize” , mi s-a părut spectaculoasă, chiar dacă nu epatează prin dimensiuni;

- Turnul de belvedere Vărșag (Kilátó Székelzvarság) , tot înainte de la cascadă pe drumul forestier încă vreo 2-3 km; un turn construit din lemn, înalt cât 5 etaje, se poate urca în el și de data asta chiar am făcut-o, căci, spre deosebire de ziua precedentă, aici ne-am nimerit singuri-singurei; evident, am avut parte de priveliști minunate panoramice asupra împrejurimilor;

Pauză de masă – un pic mai la sud de barajul Zetea, la șosea, Hanul Árpád Háza; am mâncat repede și bun, atmosferă rustică, prețuri mici, recomand (voi detalia).

-Parcul de Animale Sălbatice Ivó (Izvoarele), vizită de 2 ore, numai cu ghid (20 ron/pers).

Cină plăcută pe terasa de la Pomodoro, în buricul Odorheilor.

Ziua 5 (marți).

De data asta spre sud, direcția Brașov (pe drumuri județene mai puțin umblate, acceptabile din punct de vedere al carosabilului, ce străbat însă peisaje de vis!). Plecat de acasă fără să ne mai abatem pe la patiseria Izlike (oare ce-a fost în capul nostru?! A, „lasă, că găsim noi ceva de mâncat pe drum!” ).

Scurt popas la Castelul Daniel, Tălișoara; vechi conac secuiesc reabilitat, transformat în pensiune de lux; mda, era pe lista noastră de cazări viitoare, dar cred că s-a evaporat, cel puțin pentru următorii ani... N-am putut să ne lipim nici cu mâncatul, nu servesc decât oaspeții proprii.

Castelul Contelui Kálnoky, Micloșoara (20 ron/pers, doar cu ghid). Ochisem Stone Pub, la doi pași, avea recenzii bune, am zis să începem cu el; singurele chestii pe care ni le-au putut servi au fost biletele de intrare la castel.

Pauză de masă, în sfârșit! De-a dreptul prânz, de-acum. Baraolt, Party Pub, decent și ieftin. Altă viață!

Ne întoarcem, depășim Tălișoara și apucăm pe drumul (asfaltat!) spre Cheile Vârghișului. Intrăm pe traseu în jurul orei 14, ieșim după aproape 4 ore, inundați de adrenalină, cu gladiolele tremurând binișor. Vorba ‘ceea: „obosiți, dar fericiți” ...

Cină în Odorhei, la Restaurantul Pethő (majoritatea zic de bine, mai sunt și cârcotași; alegerea mea a fost inspirată, a lui Tati așa-și-așa).

Ziua 6 (miercuri). Odorheiul Secuiesc – Dârjiu (18 km) – Odorheiul Secuiesc – Miercurea Ciuc (51 km).

Biserica Fortificată Dârjiu, monument UNESCO, remarcabilă prin frumoasele picturi murale interioare (10 ron/pers.);

Băile Harghita, stațiune aflată la peste 1300 m altitudine, cunoscută pentru sporturile de iarnă, mofete și apele minerale; am găsit-o însorită și aproape pustie, am mâncat (pe cinste) pe terasa de la Balu Resort, printre brazi și păsări cântătoare, am făcut apoi câțiva pași prin împrejurimi, descoperind (întâmplător) niște peisaje fabuloase, pe care le văzusem eu în niște poze, cu dune de caolin și ape sulfuroase; oricum, din cele 3 lacuri din stațiune n-am apucat să bifăm decât 2, deci va trebui să revenim.

În Miercurea Ciuc ne-am cazat pentru 2 nopți la Pensiunea San Gennaro (230 ron/noapte, mic dejun inclus), în centrul vechi al orașului. Pensiunea cu doar 3 camere deține Pizzeria San Gennaro, de fapt un restaurant ce oferă preparate italienești (unele reinterpretate ușor în stil...românesc). Aveam să profităm de acest aspect, dar și de ospitalitatea deosebită a gazdelor și să luăm acolo ambele cine.

Ziua 7 (joi) am dedicat-o vizitării orașului.

Muzeul Secuiesc al Ciucului, găzduit de Castelul Miko, cea mai veche clădire din Miercurea Ciuc (15 ron/pers); un exemplu de cum trebuie să fie organizat un muzeu modern, m-a impresionat teribil! ; poți petrece acolo o zi întreagă fără să te plictisești admirând exponate și aflând lucruri interesante;

Biserica Mileniului – o construcție relativ nouă (2003), arhitectură ciudată, trebuie văzută; În apropiere se află biserica romano-catolică, pe care am găsit-o închisă, am remarcat niște cruci vechi în curtea ei;

Prânz ușor la 35 Social Pub Bistro, la doi pași de „casa noastră” .

Bazilica Sf. Maria din Șumuleu-Ciuc (cartierul nordic al orașului), istorie veche (mijl. sec. 15) și zbuciumată; în iun 2019, papa Francisc a oficiat sfânta liturghie în acest impresionant sanctuar catolic;

Baia Călugărilor – zona cu ape terapeutice, aflată în apropierea bazilicii; deși pe GoogleMaps apărea ca „atracție temporar închisă” , am dibuit și „baia” , un bazin de formă poligonală, în care apa de o culoare ciudată bolborosea ușor; am citit că trebuie să stai pe margine, cu picioarele scufundate și se spune că apa are excelente proprietăți curative; noi n-am încercat.

După-amiaza am bimbășit prin oraș; pe la terasa din fața teatrului (unde servesc o mare varietate de bere, printre care și preferata noastră), mai pe străduțe, mai pe la pensiune, mai citind, mai trăgând un pui de somn...

Ziua 8 (vineri) – Miercurea ciuc – Bixad – Târgu Secuiesc (70 km)

Am ales varianta prin Băile Tușnad, în care nu ne-am mai oprit, căci vremea se cam răcise și stătea să plouă. Am poposit însă în parcarea privată dedicată Lacului Sf. Ana (24 ron/mașină, dacă staționezi mai mult de 30 de minute). Aveam în obiectiv doar Tinovul Mohoș, dar vizita se face doar cu ghid, din oră în oră (la „și un sfert” ), abia începuse, așa că am dat o fugă și până la lac, mai mult ca să ne încălzim (11-12°C). Spre deosebire de dățile trecute, am remarcat că nu se mai poate merge cu mașina până jos, în apropierea lacului; cei aproape 2 km trebuie parcurși pe jos (coborâți și apoi urcați).

Recomand din suflet vizita la tinov, veți afla și vedea lucruri extrem de interesante despre geologia zonei, despre lacurile vulcanice, floră și faună. Am aflat de la ghid că suma încasată din plata biletelor de parcare este folosită pentru întreținerea lacului Sf. Ana (deoarece au fost găsite pe fundul său tot felul de reziduuri de proveniență umană) și a Tinovului Mohoș. Am aflat și că imensa zonă ce le cuprinde (peste 300 ha, dacă-mi amintesc bine) este integral proprietate privată și că proprietarii au reușit să încheie cu statul român un parteneriat întru conservarea ei; printre altele, este interzisă tăierea copacilor de orice fel. Doamne ajută!

În Târgu Secuiesc ne-am cazat pentru 2 nopți la Casa Sissy (180 ron/noapte), o mică pensiune adăpostită de o frumoasă clădire interbelică, în centrul vechi al fermecătorului orășel. Nici aici n-am avut mic dejun inclus, dat ne-am descurcat (recomand Fun Cafe și cofetăria Sűti Éden = Paradisul Dulciurilor, nume pe deplin îndreptățit!).

Am prânzit la celebrul Székely Vendégő (Restaurantul Secuiesc) , apoi am dat un ocol de centru vechi (superbe clădiri!), mai mult ca să identificăm muzeele. Frigul ne-a alungat curând în casă, unde ne-am petrecut restul după-amiezii cu diverse îndeletniciri relaxante.

Cină la Jazz Bistro&Winery (unde aveam să ne întoarcem și în seara următoare; un loc deosebit, cu mâncare excelentă, despre care o să vă povestesc la un moment dat).

Ziua 9 (sâmbătă)

Dimineața a aparținut, desigur, frumosului târgușor (care cred că m-a fermecat cel mai mult din toate, cu atmosfera lui... interbelică). Am vizitat:

Muzeul Păpușilor (8 ron/pers.), deținut chiar de gazda noastră și aflat peste drum de Casa Sissy (am plonjat cu drag în copilăria uitată, ne-am inundat de duioșie!);

Muzeul Farmaciei (gratuit); aflasem dintr-un articol al lui @mishu că „responsabil” e domnul de la Biroul de Informații Turistice, așa că ne-am dus la sigur;

Muzeul Breslelor Secuiești (10 ron/pers); foarte interesant, prezintă ocupațiile tradiționale din zonă, bonus o superbă expoziție de păpuși Arădeanca îmbrăcate în costume populare secuiești;

am colindat pe străduțele ce se desfac radial din piața centrală a orașului (Parcul Gábor Áron), care în Târgu Secuiesc se numesc „curți” sau „porți” ; s-a întâmplat ca la numai 10-15 metri de „civilizație” să descoperim imagini rurale idilice, gen căsuțe vechi, năpădite de flori.

Mai aveam ceva timp, vremea era minunată din nou, așa că ne-am urcat în mașină și am pornit spre Covasna. Pe drum, am poposit un pic la Zabola Estate-Transylvania, Zăbala – un parc dendrologic imens, frumos amenajat, fostul domeniu al Contelui Mikes. Aici se află vechiul conac reabilitat (proprietate privată, nu se vizitează), dar și spații de cazare mai nouțe și un restaurant. Sunaserăm din Târgu Secuiesc să întrebăm dacă se poate mânca de prânz la ei, dar am fost refuzați. La fața locului, s-a dovedit că am fi putut, dar când am văzut prețurile, ne-am mulțumit doar cu o cafea. Locul a rămas încă pe lista noastră de cazări viitoare – un week-end de relaxare și răsfăț... poate...

Am mâncat de prânz în Covasna, la restaurantul hotelului Clermont (un loc super-potrivit pentru o întâlnire AFA post-pandemică! ; de studiat, @Admin!). Ne-am mai foit un pic prin stațiune și am concluzionat: da, e frumos aici, o să mai venim.

La întoarcere, ne-am abătut câțiva kilometri în Ghelința, unde se află Biserica Sf. Emerich, foarte veche (sec. 13) și frumoasă, pe care însă am găsit-o închisă. Ne-a plăcut atmosfera locului, i-am dat ocol, am pozat, am plecat.

Ziua 10 (duminică) – Târgu Secuiesc – Hărman – Râșnov – Târgu Secuiesc – Ojdula – Focșani - Galați (370 km)

Muzeul Haszmann Pál, Cernat (10 ron/pers.) – muzeu etnografic în aer liber, conac reabilitat; excepțional, ne-a plăcut terbil! (voi dezvolta);

Biserica Fortificată Prejmer (15 ron/pers.), monument UNESCO (și cu asta am încheiat de vizitat toate bisericile fortificate UNESCO din România); frumos, dar cam comercial;

Ne-am oprit o oră și ceva la Hărman, la nașul nostru, apoi am urmat centura ocolitoare a Brașovului (wow!) până la Râșnov, unde am avut de rezolvat o mică problemă personală.

Prânz la Restaurantul Sub Cetate Sergiana; bun și îndestulător, ca de obicei (ah, pasta aia de jumări pe care și-o aduc din partea casei, împreună cu felii de pâine proaspătă!).

Logic ar fi fost ca de aici să continuăm pe Valea Prahovei, dar GoogleMaps ne arăta un timp de parcurgere cu aproape o oră mai mare decât dacă ne-am fi întors în Târgu Secuiesc și am fi traversat munții pe la Ojdula – Greșu. Ascultători, chiar asta am făcut, reușind să ajungem acasă fără peripeții, la o oră rezonabilă.

***

A fost o vacanță minunată, nu regret nici un pic că am ratat insula Bali! Am avut exact ce ne-am dorit: relaxare, odihnă, rupere de cotidianul anost. În plus, am avut noroc de o vreme excelentă, soare și cald, mai puțin în ziua când ne-am „mutat” de la Miercurea Ciuc la Târgu Secuiesc; doar pe la Tinovul Mohoș ne-au stropit câțiva picuri de ploaie, deci aproape că nu se pune... Ne-au plăcut mult orășelele cochete și pașnice, curățele, ne-a impresionat cum au pus în valoare clădirile vechi (mai e de lucru, desigur, dar nu vezi dărăpănături la fiecare pas, ca în alte părți, nu dau nume...)

Am vizitat locuri interesante și de o factură diversă, am aflat multe lucruri noi, am început să învățăm câte ceva despre cultura și istoria unor oameni care trăiesc atât de aproape de noi și pe care până acum le-am ignorat pe nedrept... A propos de oameni. N-am avut nici cea mai mică divergență cu nimeni! Am apreciat felul în care vorbitorii de maghiară s-au străduit să ne înțeleagă și să ne vorbească în limba română, unii mai greu, alții mai ușor, n-am simțit nicio picătură de ostilitate sau de aroganță. Din contră, am fost mereu bine primiți, s-a găsit o masă și pentru noi pe o terasă mai aglomerată, ni s-a vorbit frumos și am fost fost frumos serviți de fiecare dată, am primit sfaturi valoroase. Mulțumiri și o îmbrățișare virtuală tuturor celor care ne-au făcut vacanța specială!

***

... Ne rămăsese nebifat Sf. Gheorghe; deși mai aveam o săptămână de concediu, trebuia să ne întoarcem acasă pentru a rezolva câteva probleme mici, dar stringente. După aproximativ o săptămână, pe drumul de întoarcere de la Cluj (ajutaserăm copiii să se instaleze în vederea noului an universitar), am decis să ne oprim o noapte la Sf. Gheorghe.

Am adăstat la Pensiunea Lucia (185 ron/noapte, mic dejun inclus), un loc elegant și ospitalier. N-am cinat pe nicăieri, pentru că ne opriserăm pe drum la Domeniul Daneș, lângă Sighișoara (și aici trebuie să mai revenim). De fapt, ne-am oprit la terasa de lângă primărie (Tribel) să bem o bere și până la urmă am comandat și o pizza mică, pe care am împărțit-o (o gustărică, deci). Dintr-o dată s-a stârnit o furtună cum n-am mai văzut de mult, care inițial ne-a alungat în interiorul restaurantului, apoi acasă.

Spre dimineață cerul a început a se limpezi, soarele a-și face din nou simțită prezența. Ne-am plimbat prin zona centrală, am admirat clădirile vechi, am reușit să vizităm doar Muzeul Cinegetic al Ținutului Secuiesc (10 ron/pers.), unde am beneficiat de expicațiile unei doamne-ghid extrem de drăguțe. Muzeul Național Secuiesc este închis pentru reabilitare, iar Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni nu are program în week-end (doar marți-vineri, 9-17). Vom reveni, nu-i bai.

---

VIZUALIZĂRI: 2318 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI