Revelion la ROMA!

TIPĂREȘTE

Bine v-am regasit dragii mei si “La multi ani” pe anul acesta.

Dupa schimbarea de job si de domiciliu abia acum mi-am facut un pic de timp pentru a va povesti cum am petrecut eu trecerea dintre ani.

Prin luna noiembrie, hotarata ca nu mai vreau un revelion obisnuit, am cautat un bilet de avion pentru perioada revelionului. Si am gasit exact ce imi doream – plecare pe 31 decembrie la ora 8 din Bucuresti si retur pe 01 ianuarie ora 22:00. Destinatia – doar sa fie mai cald decat in Romania in acea perioada. Si iata ca in urma cautarii am ales Roma.

Primul meu zbor, prima data la Roma si toate astea la trecerea dintre ani. Deasemenea, ma gandeam ca poate este si ultima mea escapada pt o lunga perioada de timp pentru ca o data cu “Prima Casa” au aparut si cheltuielile iar odata cu noul job am si mai putin timp liber. De aceea trebuia sa profit la maxim.

Am ajuns in aeroport cu o ora si jumatate mai devreme dar se pare ca nu am avut timp sa bem cafeaua mult dorita deoarece deja se auzea in difuzoare “Pasagerii pentru cursa Roma Ciampino sa se prezinte la controlul de securitate”. Cu inima cat un ghem ne-am uitat la imensa coada din fata controlului de securitate si ne-am gandit descurajati ca nu vom ajunge la timp. Chiar atunci a aparut o doamna care ne-a spus sa ne grabim in fata. Norocul nostru ca mai erau si alti oameni in fata pt ca altfel nu stiam ce trebuie facut. Ne-am debarasat de toate metalele si am trecut de portile acelea pe care le vazusem doar in filme. Si iata-ne in fata portii de imbarcare asteptand primul nostru zbor.

Autobuzul a intarziat putin din cauza necesitatii de a dezgheta avionul (erau – 10 grade in acea dimineata), dar pana la urma ne-a dus catre acea mare pasare roz care trona in mijlocul pistei. Uitandu-ma la acel mastodont din fier nu am putut sa imi opresc gandul ca nu va reusi sa se mentina in aer din cauza greutatii. Inainte sa termin de visat ce era mai rau am ajuns la bordul avionului unde o domnisoara draguta ne-a dat “buna dimineata” si ne-a indrumat catre locurile noastre. Capul mi se invartea ca un girofar incercand sa vad noutatea care mi se dezvaluia in fata ochilor iar mintea incerca sa alunge sentimentul de claustrofobie. Dupa imbarcare, am ascultat foarte atenti instructiunile echipajului de la bord privind situatiile de urgenta si pielea mi s-a zbarlit. Atunci cand avionul s-a pus in miscare am simtit ca lesin dar imi doream sa nu o fac pt ca as fi ratat minunatul moment al decolarii – intotdeauna mi-am dorit sa zbor. O data ajunsi in aer sentimentul era sublim, eram deasupra orasului si ne indreptam spre nori cu destinatia precisa – ROMA.

In mai putin de 2 ore aterizam cu foarte mari emotii pe aeroportul Ciampino. Era incredibil si in plus de asta, afara erau cam 10 grade cu plus. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa imi sun cea mai buna prietena care plecase la aceeasi ora spre Predeal, sa o intreb daca a ajuns. Raspunsul ei a fost “ Nu, sunt inca blocata la Comarnic – nu pot sa cred ca tu ai ajuns la Roma”. De la aeroport am cumparat 2 bilete de autobuz catre Roma Termini – stiam ca este un nod de transport. Din pacate, pentru aceasta mini-excursie nu am apucat sa ne documentam prea mult. Aveam un mini ghid al orasului, cateva variante de traseu si o lista lunga de obiective de vizitat. De la casa de bilete am primit si o harta care ne-a ajutat sa ne orientam mai bine.

Cand am ajuns in gara Termini orientarea mea in spatiu era coplesita. Trenuri, autobuze, metrouri, tramvaie si o multime de autocare care mergeau catre toate zonele Romei. Asa ceva nu mai vazusem niciodata, un furnicar de oameni care mergeau in toate directiile. Am luat metroul pana la statia Ottaviano. Voiam sa mergem catre hotel insa pe drum urma sa ne oprim in Piata San Pietro si la Castelul San Angelo.

Vestita piata San Pietro a aparut in fata privirilor noastre in intreaga ei splendoare. Coloanele acelea pe care le vazusem doar in poze erau mult mai mari decat mi le imaginam – o adevarata capodopera de arhitectura. Atunci am ramas fara cuvinte, tocmai de aceea nici acum nu pot descrie prea bine cat de mult mi-a placut. Apoi am vizitat Castelul San Angelo de unde am avut o minunata priveliste asupra Romei si a raului Tevere Acolo am vazut pentru prima data si statuile vii din Roma cu care nu am rezistat sa nu ne pozam. De acolo am plecat spre hotelul CASA TRA NOI situat pe strada Monte del Gallo. Si apoi chiar era un Monte pentru ca am urcat pana la el destul de mult. Hotelul este dragut dar nu deosebit. Pentru singura noapte pe care am petrecut-o acolo a fost curat, a fost cald, patul a fost moale iar micul dejun un pic cam dulce pentru gustul nostru (dar deh despre asta ne informasem de acasa). Odihna nu a durat prea mult, doar am lasat bagajul si am plecat catre Piazza Navona. Acolo mi-a placut foarte mult pentru ca era plin de dulciuri din martipan si nu numai, de papusele si tot felul de obiecte lucrate manual cu multa grija. Tot acolo erau si tot felul de oameni care isi demonstrau talentele de ex: un domn care dansa pe muzica lui michael jackson cu manusa (detalii in poze), un asiatic care ne-a oferit un impresionant numar de magie etc. De acolo am ajuns foarte repede in Piazza del Fiori unde era plin de flori si de paste de toate felurile frumos colorate si ambalate.

Urmatoarea oprire a fost Pantheonul care era in renovare intr-o buna parte si in care nu am reusit sa intram. In fata lui era o multime de oameni din care am reusit cu greu sa iesim si ne-am indreptat spre Fontana di Trevi despre care stiam doar 2 lucruri: daca o vezi seara este mult mai frumoasa decat ziua si legenda conform careia daca arunci un banut in ea sigur vei reveni la Roma. De la Fontana nu mai voiam sa plec – am aruncat in ea mai multi banuti in speranta ca legenda se va adeveri si in cazul meu si ma voi reintoarce la Roma macar o data. Aici a fost si primul moment cand am recunoscut un conational al nostru – chiar ne intrebam pe unde or fi cele 2 mil de romani care “cica” locuiesc in Italia. Intalnirea nu a fost una foarte fericita – in ciuda faptului ca Fontana era inconjurata de oameni exista un personaj care detinea o antena cu un magnet in capat si care culegea monedele de pe fundul fantanii – si sa nu credeti ca doar acest lucru m-a facut sa il recunosc ci faptul ca langa el mai era un personaj care ii spunea “Ba, ia-o pe aia ca e de un 1 euro”. O data cu acest incident am plecat de la Fontana catre Colloseum. Nu era pe ordinea de zi dar nici spre hotel nu ne venea sa ne ducem. Asa ca am luat metroul si in mai putin de 10 minute eram in fata Colloseum-ului.

Incepuse sa ploua marunt dar asta nu m-a impiedicat sa ma uit in sus catre finalul coloanelor acelea. Imi imaginam cata munca a insemnat pe vremea aceea costructia acestui ansamblu arhitectural. Acolo am luat loc pe o bordura – pentru ca deja picioarele refuzau sa ne asculte – am savurat o bere si un sandvish cumparat de la trocarici (nu stiu cum se numea dar noi le spuneam BIBITE – am aflat mai tarziu ca inseamna suc).

Maratonul nostru s-a incheiat aici pentru o scurta pauza (2 ore de somn) inainte de marele eveniment ce urma sa vina – Capodano!

Buimaci de somn si cu picioarele amortite reusim sa ne mobilizam pentru a ajunge in Piazza del Popolo – am ales o piata mare in care sa mergem la trecerea dintre ani, alta oportunitate nu am intalnit. Pana la metrou a fost pustiu pe strazi si ma gandeam ca nici in Bucuresti nu e cu mult diferit – la 11 in noaptea de revelion nu sunt prea multi oameni pe strada. Ceea ce m-a surprins este ca din casele din jurul nostru nu rasuna nici un sunet, nici o muzica si nu era nici o lumina aprinsa. Ajunsi in statia de metrou am inteles unde erau toti italienii – acolo..la metrou – sute de italieni si turisti erau in statie si in jurul statiei – cantau , dansau si se distrau . Am asteptat cam 3 metrouri pentru a ne putea urca iar aglomeratia a fost cumplita. Metroul se zdruncina sub cantecul intonat de toti si sub puterea cu care loveau tot ceea ce prindeau. Atunci cand am ajuns la destinatie eram fericita ca am scapat intreaga de acolo. In Piazza del Popolo era o aglomeratie de nedescris, semana mai mult a mineriada decat a revelion. Din stanga si din dreapta auzeam incontinuu “Felice Capodano!” dar oricat ma chinuiam, pt mine nu era asa “felice”. Pe scurt, italienii inteleg despre revelion ca este un moment foarte bun sa bea pana cand nu se mai tin pe picioare sa bubuie cu tot felul de artificii pana cand fumul gros ii invaluie, sa urle, sa cante si sa conduca nebuneste pe strazi ( asta se intampla cam tot timpul). Pentru noi s-a terminat repede pt ca oboseala isi spunea cuvantul, pentru ca nu am gasit acolo nimic organizat (un concert, un ecran cu muzica macar, ceva, orice care sa arate ca acolo e mai mult decat o adunatura de oameni turmentati si violenti), pentru ca nu voiam sa fim parte din anarhia de pe strazi. Zeci de ambulate si de masini de politie au trecut pe langa noi in doar cateva minute iar bubuiturile si fumul nu imi creau deloc senzatia de confort.

Dupa 8 ore de somn eram aproape gata sa plecam la drum in cea de-a doua zi in Roma si ultima de altfel si speram sa pornim cu dreptul mai ales ca era prima zi din an. Picioarele si intreg sistemul muscular se razvrateau nepoliticos impotriva noastra ceea ce ne-a facut sa intelegem ca astazi ritmul va fi mai lent.

Ne-am reintors in Piazza del Popolo care acum era populata doar de cativa turisti rataciti ca si noi si foarte curata ( asta m-a surprins – bravo lor!), o piata mare si impresionanta mai ales acum cand o puteam vedea in voie. De acolo ne-am continuat traseul pe jos catre Piazza Spagna si apoi in Piazza Barberini. In Piazza Barberini am ajuns pe o minunata alee plina de portocali. Atat de multe portocale nu vazusem nici in Grecia. De acolo am ajuns in Piazza del Republica, o piata foarte frumoasa si foarte mare. Si pentru ca inca ne mai tineau picioarele am hotarat sa nu folosim metroul ci sa o luam pe jos pe Via Nazionale. Tot ratacind aiurea pe stradutele acelea inguste am obosit asa ca am hotarat sa ne oprim insa atunci cand am vazut ca in fata noastra se desfasura minunata Columna a lui Traian am si uitat de oboseala si am mers grabiti spre ea.Sculpturile de pe coloana erau de-a drepul impresionante insa nu am putut sa le vad decat pe cele pentru care nu era necesar sa imi sucesc capul. Atunci cand auzeam despre columna lui Traian expresia generala era “ ceea ce a mai ramas din ea” dar vazand-o ma gandesc ca daca asta este “ceea ce a mai ramas din ea” cat era de mare si de maiestuoasa la origini? Incredibil dar adevarat. Si “mai incredibil” decat columna lui Traian era minunatia de palat alb ( din marmura as fi spus eu) care trona in spatele nostru si pe care nu ne explicam cum de nu-l vazusem in timp ce ne-am invartit in jurul columnei ( cu siguranta erau prea multe frumuseti pe metru patrat). Dupa ce am admirat in voie palatul acela maret am hotarat ca este cazul sa ne uitam pe harta ca sa stim si cum se numeste acest “munte alb” la care ne uitam . Si iata si raspunsul : Monumentul lui Vittorio Emanuele II si abia mai apoi am descoperit ca ne aflam in vestita piata San Pietro in Carcere. De acolo ne-am continuat drumul catre Coloseum minunandu-ne de tot ceea ce am vazut in jurul nostru : Forul lui Traian, Forul lui Augusto, Forul lui Cesar , apoi Forul Imperial. Via Fori Imperiali era agitata de sutele de turisti care faceau poze si se minunau de aceasta parte a Romei.

Inainte sa ne dam seama eram din nou in fata Coloseumului. Era la fel de impresionant ca anul trecut ( ca doar eram in alt an acum ) si din pacate se inchisese cu doar 30 de minute inainte sa ajungem noi. Apoi am aflat ca daca am fi intrat acolo cel mai probabil am fi pierdut avionul de intoarcere. De la Coloseum am trecut pe langa Arcul lui Constantin cu directia Circo Massimo. Atunci cand am ajuns la Circo Massimo eram mult prea obositi ca sa mai admiram chiar si peisajul astfel ca am renuntat si ne-am urcat intr-un autobuz cu destinatia Termini.

Cand am ajuns la Termini si ne-am cumparat biletele de autobuz pentru returul la Aeroport ne-a cuprins melancolia. Era prea frumos si prea cald in Roma ca sa vrem sa ne intoarcem in Bucuresti. Asa ca ne-am asezat confortabil in niste fotolii si ne-am propus sa bem o ultima cafea la Roma. Zborul de intoarcere a fost destul de linistit desi parerea mea este ca a zburat prea mult timp deasupra orasulu pana a primit aprobarea de a ateriza – ajunsese cu 25 de minute mai devreme decat ora programata.

In concluzie vreau sa subliniez cateva puncte :

-Roma este un oras foarte frumos si cu o multime de obiective de vizitat – pacat ca este locuit de italieni

-Roma este un oras destul de scump – cel putin in perioada revelionului. Am platit 5 euro pentru o sticla de apa plata la jumatate de la trocarici, 15 euro pentru o portie minuscula de paste, 4 euro pentru o cafea, 2.5 euro o calatorie pentru transportul in comun

-Va trebuie cel putin 4 zile sa vizitati toate obiectivele pe indelete – insa daca aveti o conditie fizica buna ( ceea ce noi n-am avut) poti sa le vezi si in 2 zile.

-Daca sunteti dornici de o escapada , de un city break in care sa imbinati relaxarea cu vizitarea – Roma este orasul perfect.

Sper ca necunoscutul viitor – sau Fontana di Trevi, ma va mai purta cel putin o data la Roma.

---

VIZUALIZĂRI: 11102 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI