Tunisia, tara cu voaluri de cadana

TIPĂREȘTE

Cand am plecat in Tunisia, tarand dupa mine intreaga familie, in ciuda preferintei…celorlalti pentru vacantele europene, nu speram sa gasesc acolo decat o plaja cu palmieri pe malul unei mari calde si, bineinteles, Sahara beduinilor si a oazelor minuscule, unde camilele purtatoare de marfuri fac popas, in periplul lor milenar prin nesfarsitul desertului …

M-au convins sa incep aventura tunisiana pozele si indemnurile unei colege ce gustase, cu deplina incantare, experienta unica a descinderii in Sahara cu doi ani in urma, si care vorbea despre Tunisia ca despre o surpriza mai mult decat placuta.

Referintele ei, despre care stiam ca strabatuse o buna parte din lumea asta in lung si in lat, dublate de dorul meu de aventura, care din cand in cand iese razvratit la lumina, nelasandu-se sufocat de rutina cotidiana, m-au facut sa ma decid, e drept, cu inima stransa, caci, stim cu totii, nimic nu e mai frustrant in lumea asta decat o vacant ratata dupa un an intreg de munca…

Experienta tunisiana a constituit insa, din fericire pentru noi toti, intr-o covarsitoare proportie, o revelatie neasteptata, fierbinte si tumultuoasa, ce mi-a patruns in suflet, cu sau fara de voie, pentru vecie.

Iar excursia la Tunis, prima excursie optionala pentru care am optat, nu fara ezitare (caci sunt tentata sa petrec mai mult timp in apa decat pe uscat atunci cand am o mare la indemana) a fost doar inceputul unui periplu unic, cu conotatii istorice, sociale si economice, care mai de care mai interesante si inedite, de o valoare turistica inestimabila.

Excursia a fost programata in cea de-a treia zi a sejurului, dis de dimineata, imediat dupa micul dejun plasat timpuriu, la ora 7 dimineata.

Incursiunea a venit dupa o zi si jumatate de plaja si explorare a orasului Sousse, tocmai la timp pentru a nu ne plictisi (daca ar fi posibil vreodata sa te plictisesti acolo), de rutina cotidiana a imbaiatului in mare, a tapetatului cu crema de protectie si a plimbarilor crepusculare pe faleza. Cum restul de doua treimi al familiei mele este mult mai putin inclinata catre lancezeala (a se citi meditatie), decat mine, m-am supus majoritatii, si am ales din toate excursiile optionale doua: cea care avea ca punct terminus Tunis-ul, si pe cea care a vizat Sahara.

Deci, din 7 zile de sejur, doar patru am rezervat plajei din Sousse, restul, le-am petrecut in autocar, pe camila sau in jeep, in muzee acoperite sau in aer liber, ascultand, cu sufletul rascolit de emotie fermecatele povesti ale lui Ianos…

Intre Sousse si Tunis sunt vreo suta de kilometri, distanta destul de mica, daca o compari cu cea de peste 600 km, cat au ne-au despartit de desertul de nisip, si pe care autocarul modern, dotat cu aer conditionat, ar fi putut s-o parcurga in mai putin de o ora si ceva daca nu ar fi trebuit sa opreasca, in periplul lui catre nord, de cateva ori, in Port El Kantaoui si in Hammamet, pentru a intregi grupul turistilor romani din Sousse dornici de a vedea o farama din fascinanta Tunisie.

Port El Kantaoui, situate la numai vreo 7km de Sousee, este una dintre cele mai spectaculoase statiuni tunisiene, caci, in afara hotelurilor, vilelor si resorturilor cu destinatie turistica, acolo am vazut, din mersul autocarului, cele mai frumoase resedinte private pe care le-am admirat vreodata, bijuterii arhitectonice unice, modelate, in mare lor majoritate, dupa modelul arab, cu linii curbe si cupole, cu gradini exterioare de vis si finisaje incredibile, de mozaic (Tunsia este, cu siguranta, patria mozaicurilor) si marmura …

Poate exotismul lor, poate lumina soarelui se abia se inalta din mare, invaluindu-le intr-o aura aproape mistica, poate povestile Seherezadei ce mi-au insotit copilaria…nu stiu ce anume…poate toate acestea la un loc, m-au facut sa plasez vilele respective, in f runtea topului meu interior, deasupra celor de pe Coasta de Azur….

Apropo de constructiile private, Ianos ne-a explicat ca in intreaga Tunisie, nici o cladire privata nu poate depasi inaltimea moscheei celei mai apropiate, caci musulmanii considera ca Allah si numai Allah este deasupra tuturor…. asa ca majoritatea oraselor se intind, in mod traditional, pe orizontala si nu pe verticala...

Cei care doreau (sau mai bine zis doresc, caci Tunisia e in plina frenezie a constructiilor) ca o noua lor casa sa aiba o anumita inaltime, ce depaseste inaltimea moscheei, sunt obligati sa inalte turnul moscheei cu cel putin un metru deasupra acelei inaltimi, pentru ca, in final, tot moscheea sa ramana cea mai inalta…

In plus, tot de la Ianos am aflat ca daca o casa oarecare nu are o importanta culturala deosebita, neintrand in patrimonial national, dupa un anumit numar de ani de la constructie (vreo 80 de ani, parca), ea este daramata, din motive de siguranta, pentru a face loc unei alte cladiri.

In jurul Tunisului, Ianos ne-a aratat parcele intregi de teren, pe marginea drumului, unde noii proprietari se pregateau sa construiasca, avand toate utilitatile la indemana (curent, apa, gaze), caci altfel, inainte de a se asigura acest minim necesar, orice bucata de teren destinata constructiei de locuinte…nu putea fi vanduta…

Cand l-am intrebat insa de ce lucrarile pareau abandonate, caci pe langa cladirile in diverse etape de constructie nu se vedea mai nimeni, Ianos ne-a explicat ca, in mod traditional (si logic, as adauga eu), munca in constructii se realizeaza, in majoritatea cazurilor, din considerente pur termice…iarna, si nu vara, cand temperaturile depasesc frecvent 40-45 de grade…

Revenind la excursia noastra matinala, intorcandu-ne deci in Port El Kantoui, pe care, incitati de imaginile superbe “furate” cu coada ochiului din mersul autocarului, l-am vizitat intr-o seara, pornind cu trenuletul turistic din Sousse, tot Ianos ne-a explicat ca acest orasel aproape anonim din Tunisia, ocupa unul din primele locuri in lume, in ceea ce priveste. intinderea si calitatea terenurilor de…golf!!

Aici, in sezonul rece ce face impracticabil acest sport exclusivist in cvasitotalitatea tarilor europene si nord-americane, se strange elita jucatorilor de golf mondiali, dornici de o partida de golf, cand acasa mercurul ingheata in termometre. Si daca vin aici, acesti rafatati de soarta pentru care ziua de maine nu ridica problema painii de pe masa, va inchipuiti ce standarde turistice sunt indeplinite pentru a face fata celor mai exotice (de ce oare era sa scriu ciudate?) pretentii…

Sa lasam bogatii lumii sa se rasfete pe ternurile de golf impecabile, rasarite din pamantul arid al Tunisiei, si sa pornim mai departe, catre urmatorul punct de oprire, statiunea Hammamet, Yasmine-Hammamet, de fapt…unde, prima data in viata am vazut si eu un resort …de cinci stele... care m-a lasat pur si simplu, vorba francezului “bouche-bee” (in variant romaneasca, mai putin literara, dar la fel de expresiva”cu gura cascata”.

Nu mai tin minte numele resortului, dar ceea ce m-a surprins a fost originalitatea constructiei cu... , surpriz... , o “gaura circulara” de vreo trei- patru metri in diametru, situata in planseu, prin care lumina soarelui ajungea direct in holul de la parter….

Toaleta cu finisaje de o calitate exceptionala, cu gresie si faianta demne de a sta intr-un palat de emir...

Am parasit resortul cu gradini exterioare de un verde crud, aproape imaterial, cu paza la poarta si intrare pe baza de cartela, consolandu-ma ca un sejur intr-un asfel de resort, izolat de lume, nu mi-ar fi permis sa iau pulsul... vietii cotidiene a localnicilor cum am facut-o la Sousse, localitate al carei principal avantaj a constat in faptul ca este jumatate-oras, jumatate-statiune.

Hammametul, inainte o banala asezare de pescari, a cunoscut un avant turistic exceptional, incepand cu perioda interbelica, in momentul in care, acolo a debarcat, intamplator, aflandu-se intr-o croaziera pe Marea Mediterana…. un roman…despre care noi romanii, nu stim, din pacate, mai nimic…. pe numele sau George Sebastian.

L-am mentionat, pe scurt, in unul din review-urile trecute despre Tunisia click aici.

Dar acest multimilionar cosmopolit, despre care chiar tunisienii spun ca pus bazele turismului in tara lor, merita, cu siguranta, mai mult decat doua-trei randuri grabite, intr-un review oarecare...

Cine a fost George Sebastian? Un personaj misterios, de origine romana, dar care a locuit se pare, nu in Romania, ci in Europa si in Statele Unite, a carui nastere este invaluita in misterul vremurilor de mult apuse, si despre se spune ca ar fi fost fiul nelegitim al unuia dintre descedentii familiei Ghika, familie boiereasca cu pretentii la domnie, nu o data in cursul istoriei...

Ce este sigur in ceea ce il priveste pe George Sebastian, romanul care a jucat un rol atat de important in dezvoltarea Tunisiei, este faptul ca a construit la Hammamet o vil superba, unica, unde, incet, incet, au fost invitati sa stea, ca oaspeti de onoare, multimilionarii vremii si nu numai ei. In aceasta vila ce si-a capatat in scurt timp notorietatea mondiala printre potentatii acelor timpuri au petrecut cu incantare clipe minunate si scriitori, si bancheri, si descendenti ai marilor familii aristocratice europene, fapt ce a declansat o adevarata emulatie in sanul societatii mondene de atunci si a determinat-o sa caute (si sa gaseasca) la Hmmamet, exotismul unor vacante de neuitat, pe tarmul de azur al Marii Mediterane...

Si vilele au aparut, una cate una, in fostul sat de pescari, iar turismul, initial total insignificant, a ajuns sa atinga cote uluitoare, de peste 7 milioane de turisti anual si sa constituie una dintre principalele surse ale PIB-ului tunisian…

Toate astea datorita unui roman, ce s-a indragostit, instantaneu si iremediabil de plaja si marea din golful Hammamet, in urma cu mai mult de 80 de ani…

Sa mergem insa mai departe, catre Tunis, in ritmul povestilor lui Ianos, catre prima noastra oprire …orasul alb-albastru, Sidi-Bou Said.

L-am ridicat la rangul de oras (e de fapt unul dintre cartierele Tunisului), nu datorita intinderii (e o asezare relative micuta), ci datorita unicitatii sale…caci casele cu ziduri de un alb imaculat au ferestre si usi azurii, combinative coloristica extrem de eleganta, ce are si ea o poveste...

Se pare ca, undeva, departe in istorie, pe timpul cruciadelor, aici s-a dat o batalie crancena intre crestinii condusi de fratele regelui Frantei, (porniti sa cucereasca Ierusalimul), si drept-crediciosii intru Allah ai acestor meleaguri. Invingatori au fost musulmanii, iar conducatorul ostii franceze, prizonier fiind, s-a convertit la mahomedanism. In cinstea lui, arabii au vopsit casele in alb-albastru, culori desprise de pe steagul tricolor al Frantei.

Casele, invaluite in perdele de verdeata, cu rauri de flori cataratoare ce invadeaza zidurile, sunt amplasate pe o inaltime din al carei varf poti admira o buna parte din imensitatea Tunisului. Catre acel loc merg ulicioare serpuite, marginite de constructii cu zidurile albe, cu ferestre mari, peste care obloanele albastre se inchid, vremelnic, ca niste pleoape obosite...

La coborare am poposit la o cafenea traditional, unde, prin amabilitatea unui “ospatar” ne-am familiarizat (de amorul artei, doar, inutil insa din punct de vedere… practic) cu tehnologia fumatului din narghilea…

Spuneam ca inutil, caci nu suntem fumatori, dar voluptatea cu care clientii autohtoni inspirau fumul parfumat (cu dife rite arome care mai de care mai placuta), mi-a starnit curiozitatea, dar nu in suficenta masura ca sa incerc sa trag din narghilea…caci narghileaua propriu-zisa parea a genera nu fumul unei tigari, ci pe cel al unui furnal de mari dimensiuni.

M-am multumit cu rolul de fumator pasiv cand am asistat la demonstratia... de fumat narghilea, privind mai intai pregatirea…instrumenului de fumat, ce a inclus pregatirea carbunilor, adaugarea tutunului (cu aroma de trandafir sau de mar, daca va puteti inchipui), schimbarea mustiucului (de unica folosinta) …

Iar tehnica inhalarii, conform spuselor “cobaiului” nostru de ocazie, cu inspir pe gura “ (no into the lung”-adica nu in plaman) si expir prelung pe nas, mi s-a parut taaare complicata...

Interiorul cafenelei din Sidi Bou Said, cu multe obiecte traditionale, si o gramada de masute scunde si perne multicolore, prin care plutea aroma fumului de tutun... de trandafiri, ramane una dintre amintirile mele cele mai intense...

Sa pornim insa din nou la drum caci ne asteapta, o alta surpriza, de acesta data, de proportii istorice, caci cine nu a auzit despre... Cartagina.

Exact, am avut prilejul unic de a vizita acea legendara Cartagina…sau mai bine zis ruinele ei romane, caci, in ura lor pentru Cartaginezi, in mommentul in care au cucerit ceteatea, romanii au distrus-o din temelie, si, pentru ca nimic sa nu mai creasca acolo, nici macar un fir de iarba, au presarat cantitati massive de…sare.

Asa ca am vazut ruinele constructiilor romane ulterioare, intr-un site arheologic remarcabil, situate pe o culme de unde, pe o deschidere de cativa kilometric, se vedea, tulburatoare si albastra…oglinda frematatoare a marii...

La intrarea in sit este desenata schema dublului port cartaginez, cel commercial si cel militar acesta din urma, circular, cu o iesire catre portal commercial, si nu direct catre mare... din motive de securitate... caci vremurile erau tulburi si romanii o permanenta amenintare...

Tot din motive de securitate, cartaginezii facusera ca aceasta comunicare intre porturi sa se faca pe un culoar acvatic foarte ingust, care sa permita trecerea unui singur vas, iar activitatile din portul militar, sa fie practice, invizibile din orice unghi al celuilalt port...

Masuri de precautie ce s-a dovedit ineficiente, din pacate, caci, cred, la fel ca si Ianos, ca alta ar fi fost soarta Europei daca Hannibal Cartaginezul ar fi cucerit Roma…

De ce? Pentru ca spunea Ianos, cea mai autorizata sursa, dupa parerea mea, din moment ce la baza, era, dupa propriile spuse, profesor de istorie, pur si simplu pentru ca spre deosebire de romanii cu tendinte razboinice si expansionist cartaginezii erau mult mai... asezati, mai pacifisti, bazand-se pe comert si agricultura, pe care le faceau cu indemanare si pasiune.

Cu atata indemanare incat, este de notorietate faptul ca singurul lucru pe care l-au pastrat romanii din intreaga Cartagina. au fost scrierile unui cartaginez, a carui nume a devenit celebru peste milenii…Magon.

Acesta a fost intemeietorul agriculturii tunisiene, caci in scrierile respective, explica, extreme de detailat, modul de cultivare al vitei de vie si al maslinilor... Metode care au dainuit peste secole, pana astzi, caci si acum, in Tunisia, se cultiva cu succes aceste plante dupa metoda lui Magon cartaginezul.

Iar Magon a poposit si la mine in casa, la mii de kilometri de continentul african sub forma… unei sticle de vin cu acelasi nume, pe care nu ma indur sa o deschid, asteptand o ocazie cu totul si cu totul speciala...

Cat despre uleiul de masline tunisian, este cel mai ecologic si mai gustos ulei de masline din lume, pare-se pentru ca nu are nici un fel de conservant chimic (procesarea chimica e interzisa de religie), si, in plus, indepartarea manuala a frunelor de maslin, dintre maslinele gata de presare, indeparteaza gustul usor amarui al celorlalte uleiuri din alte tari mediteraniene.

Ceea ce face ca Tunisia sa ocupe locul II in topul mondial al tarilor exportatoare de ulei de masline.

Tot de la Ianos am aflat ca maslinii, odata saditi, dau rod tarziu, peste 10 ani, asa ca sadirea si ingrijirea lor se face, practic, pentru urmatoarea generatie… iar tunisienii, oameni cu viziune, planteaza din ce in ce mai multe zone, cu puieti de maslini

Ingrijirea acestor plante nu este usoara caci necesita sa fie arate chiar si vara in incercarea disperata de a aduce, din sol, cea mai mica urma de umezeala... dealtfel am si vazut, in cateva randuri cate un tunisian aplecat pe un plug primitiv, tras de un magarus, infruntand, la peste 40 de grade, capriciile verii…

De la ruinele Cartaginei am pornit spre centrul Tunisului, in medina, de unde se presupunea ca vom face cumparaturi, dar aglomeratia si stilul oriental al negocierilor ne-au cam dezamagit, iar sotul si fiica mea, au dezarmat rapid, caci nu erau deloc tentati sa socializeze cu tunisienii destul de insistent, ce te atrageau, efectiv, la propriu, catre magainasele lor minuscule.

M-am resemnat si am preferat sa cumpar dintr-un magazin cu aspect occidental o zaharnita si un pocal, si ne-am intors la autocar aproape sufocati de caldura celor cativa metri in plin soare... Sa nu uit, am cumparat si o punga de cafea macinata pe care am desfacut-o abia acasa, si am constatat ca era mai fina decat faina...

Am plecat apoi la masa (pranzul a fost inclus si a constat dintr-o salata ca aperitiv, o pulpa cu cartofi prajiti ca fel principal si prune ca desert)

. Muzeul mozaicurilor, de la Bordo, a fost o noua revelatie, caci nu am mai vazut niciodata atata de minunate repezentari artistice din bucatele de mosaic, precum in acest muzeu unic…

Covoare sau tapiserii de dimensiuni impresionante, din mosaic multicolor asteapta in tacere, admiratia vizitatorilor...

Am pornit inapoi spre Sousse, traversand practice, zona cea mai fertila a Tunisiei, unde lanuri de grau stau in preajma catorva podgorii…umbrite de culmile batrane ale muntilor Atlas, despre care anticii credeau ca sprijina cerul pe umeri..vorba poetului..

Asa s-a sfarsit excursia la Tunis, prilej de rasfat turistic, ce ne-a adus in fata ochilor o farama doar din istoria, cultura si economia unei tari pentru care nu am decat admiratie.

Atata timp cat in Tunisia protectia sociala (datorata religiei musulmane care cere ca unic impozit 10% din venitul fiecarui drept-credincios sa se indrepte catre moschee de unde se directioneaza catre cei mai putin avuti) face sa nu existe cersetori pe strazi, sau batrani in azile... inseamna ca sistemul functioneaza...

Atata timp cat mancarea e subventionata de stat si cu 8 euro am mancat un pranz delicios, trei persoane (doua pizze imense, o jumatate de pui cu cus-cus si salata, o sticla de apa minerala de un litru si una de cola de acelasi volum) …ce pot cere mai mult?

Cand m-am plimbat pe autostrazi suspendate al caror asfalt rezista la temperaturi de peste 50ºC, cand am aflat ca aceasta tara este prima tara musulmana care a promovat femeia in societate, dandu-I dreptul la munca si legalizand divortul, cum as putea sa nu apreciez incercarea lor de a se integra in contemporaneitate?

Tunisia, ramane, dincolo de orice, o tara ce bate la usile progresului, o tara a misterelor si contrastelor, ce lasa sa ii cada voalurile, unul cate unul, doar in fata celor care o admira, ca o tanara si sfioasa cadana din haremul sultanului…. in fata stapanului inimii sale…

---

VIZUALIZĂRI: 7741 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI