La Orotava, orașul-muzeu în aer liber

TIPĂREȘTE

Mai sunt vreo două-trei ore până când va ateriza avionul copiilor, iar de la Puerto de la Cruz până la aeroport nu facem mai mult de 30 de minute, așa că ar mai fi rost de ceva frumos de văzut. Planul l-am copt încă de acasă, potriveala mi-a ieșit, deci hai să ne abatem de pe TF-5 (zisă și Autostrada Nordului) doar câțiva kilometri spre dreapta! Ne așteaptă orașul-muzeu în aer liber La Orotava!

Pătrundem într-o vale largă, cea mai fertilă a insulei, renumită prin culturile sale de banane, trestie de zahăr și viță de vie; în același timp, principala cale de acces către Parque National El Teide. Vom ajunge la celebrul coș vulcanic în altă zi, împreună cu copiii, de data asta șoseaua ne cocoață doar puțin, orășelul ne absoarbe mintenaș, încetinim și căscăm ochii după un loc unde să lăsăm mașina. Vedem indicator de Parking Gratis, o cotim într-acolo; parcarea e imensă, dispusă pe 3 niveluri, locuri pe alese.

Coborâm spre centru, „simțim” direcția corectă (ni s-a dezvoltat un simț special cred, după atâtea călătorii????). Nu sunt prea mulți turiști prin zonă, și localnicii sunt puțini, probabil ora (siestei) să fie cauza. Altfel, La Orotava e cântată prin toate ghidurile drept un loc minunat conservat, cu o abundență impresionantă de arhitectură veche canareză. Pe harta turistică (afișată în câteva locuri din oraș, însă vom pescui și noi una identică de la Centrul de Informații Turistice, la finalul peripluului????) sunt afișate nu mai puțin de 55 de obiective! Ar fi nerealist să vrem să le vizăm pe toate, dar măcar câteva, cele mai reprezentative, cât să ne facem o idee.

Ajungem curând într-o întretăiere de mai multe străzi importante, decidem să alegem Carrer del Escultor Estevez. Dar poposim un pic pe o mică esplanadă care ne prilejuiește vederi frumoase spre partea de jos a orașului profilându-se pe linia îndepărtată a oceanului. Remarcăm o mare neregulată de acoperișuri cărămizii, ziduri albe, turle de biserici, la rândul ei cufundată într-o mare de verdeață; recunoaștem cu bucurie câțiva copaci-dragon, dragos, cum le zic localnicii.

De pe partea opusă, ne face cu ochiul o campanilă de piatră vulcanică; deocamdată nu traversăm, ne-om întoarce pe acolo. Mergem mai departe, pozăm în toate direcțiile, deja încep să apară casele vechi, majoritatea impecabil renovate, etalând celebrele balcoane din lemn sculptat. Simțim că alunecăm cu viteză printr-un tunel al timpului... Devine din ce în ce mai ușor să ne imaginăm cum trebuie să fi arătat locul ăsta cu 3 secole în urmă.

Trecem pe lângă Primărie (vom reveni), carrera noastră virează ușor la stânga, sub bagheta unui GPS misterios, ba își schimbă și numele (San Francisco) și... iată! Zona cea mai „fierbinte” a orașului! Aici țineam să ajungem! Una lângă alta, două bijuterii, și încă una peste drum...

La nr. 3, ne întâmpină Casa Mendez Fonseca, mai cunoscută în zilele noastre sub denumirea de Casa de Los Balcones. Îi admirăm de pe trotuarul opus fațada radioasă, scăldată în lumină și remarcăm simetria și unitatea ansamblului, dar și diferențele majore între cele 3 niveluri ce se ridică pe o bază formată din pietre vulcanice. Casa ne privește și ea cu toți ochii-ferestre: cele 4 la parter, câte 2 de-o parte și de alta intrării, au cercevele identice, minunat lucrate în lemn; la primul etaj avem alte 5 ferestre, parcă mai bogat ornamentate decât surorile lor și în plus dublate de mici balcoane croșetate din fier forjat; ultimul nivel e garnisit pe toată lungimea cu o splendidă terasă de lemn sculptat, sprijinită pe stâlpi subțirei, în genul prispelor de la casele noastre țărănești. Da, știu, prea multe cuvinte mari: splendid, minunat, frumos... Totuși, greu de imaginat un context mai potrivit în care să le folosești!

Ne apropiem de panoul cu informații (prezentate în 3 limbi: spaniolă, engleză și germană) și aflăm câteva date istorice. Casa a fost ridicată pe la 1670 (arhitect necunoscut) și a aparținut unei tinere familii aristocrate (urmează nume multe și lungi, nu vreau să vă plictisesc!), fiind una dintre cele mai reprezentative pentru arhitectura vremii. Ca materiale de construcție, s-au folosit piatră vulcanică legată cu mortar (pereții au grosimi ce depășesc 1 m) și lemn de pin canarez, dificil de prelucrat, dar extrem de rezistent în timp. Lemnul acesta n-a fost niciodată vopsit sau tratat în vreun fel, ceea ce vedem acum este absolut original, frumoasele detalii geometrice și florale poartă cu ele o poveste veche de 350 de ani!

În momentul de față, Casa de Los Balcones adăpostește un centru meșteșugăresc ce are ca scop conservarea și promovarea meșteșugurilor din Spania și America de Sud. Parterul este organizat ca un magazin de suveniruri, iar primul etaj se vizitează, aici a fost recreată atmosfera unui conac canarez din sec. 18. Am cumpărat și noi bilete – 5 euro bucata (2,5 pentru studenți, persoane cu dizabilități, rezidenți ai Insulelor Canare; copiii până în 12 ani intră gratis). Se poate lua și audioghid, pentru numai 1 euro.

Vizita începe din patio (curtea interioară) unde, printre palmieri și jardiniere cu flori, s-au păstrat tot felul de artefacte, printre care o presă pentru struguri sau recipiente de lut gen amfore. Grădina este și un bun spațiu de relaxare, unii turiști se odihnesc pe băncuțe ascultând susurul unei fântâni improvizate. Alții sau pur și simplu cu ochii pe sus, către galeriile de lemn de la cele două etaje, parcă și mai frumos decorate decât cele de pe fațadă! Există și 2 manechine îmbrăcate în straie tradiționale, iar un colțișor prezintă impactul mondial favorabil al Orotavei (nominalizări în reviste de prestigiu, precum National Geografic). Îmi atrage atenția și un arbore genealogic foarte interesant, ce dovedește că actualul proprietar al casei, domnul Carlos Shonfeldt Machado, descinde – ghiciți, vă rog! – fix din celebrul pictor flamand Peter Paul Rubens!

Urcăm la etaj, scara spiralată e tot din lemn și, desigur, e cea originală. Muzeul se află dispus pe două din laturile casei, în formă de L; din terasa comună se fac câteva încăperi, în care nu se intră, dar pot fi observate interioarele prin niște deschizături, unele protejate cu geam. Sunt reproduse, pe rând, toate facilitățile unei locuințe de oameni înstăriți din Orotava secolului 18: un dormitor, o cameră de zi-salon-bibliotecă, bucătăria, cămara și baia. E foarte interesant, petrecem minute bune în fața exponatelor. Atmosfera e plăcută, elegantă, luminoasă, nu se trăia deloc rău pentru vremurile acelea! Deosebit e mecanismul prin care se filtra apa, folosind o uriașă piatră vulcanică, o să vedeți în poză.

Peste drum de Casa de Los Balcones se află Casa Molina, în zilele noastre redenumită Casa del Turista. Aspectul său este mai degrabă sobru, fațada gălbuie punctată de puținele ferestre încadrate în rame de piatră, impresionează însă ancadramentul din lemn minunat sculptat al intrării principale, ce pare să se prelungească și peste etajul superior. Citind informațiile de la intrare, aflăm că edificiul a fost ridicat în anul 1590 și inițial a deservit o mânăstire; asta explică sobrietatea detaliilor arhitectonice exterioare.

Intrarea este liberă, cele două săli ce comunică între ele au dublu rol: expozițional și de magazin de suveniruri. Ne concentrăm mai ales pe primul aspect și admirăm câteva costume tradiționale canareze, tablouri, obiecte de artizanat. Un colț este dedicat celebrelor alfombras – fără doar și poate, brandul Orotavei; alături citim explicații ample.

Obiceiul vine din anul 1847, când familia Monteverde a acoperit cu un covor de flori pavajul adiacent locuinței sale, întâmpinând procesiunea de Corpus Christi (sărbătoare canareză ce are loc la 60 de zile după Paști). Obiectivul (de a rupe gura târgului) a fost atins, așa că în anii următori toată lumea s-a întrecut în a crea tablouri cât mai frumoase. Ulterior, au fost adăugate și alte elemente de decor (frunze, crengi, scoici, pietricele etc); treptat, acestea s-au înlocuit cu... nisip colorat recoltat din Parcul Național El Teide (cel cu vulcanul). Pentru a nu crea mari prejudicii naturii, dar și pentru a perpetua acest obicei frumos și aducător de turiști, statul a fost nevoit să reglementeze foarte clar acest aspect. Ai nevoie de o autorizație specială pentru a colecta nisipul și acest lucru este permis doar din anumite zone periferice ale parcului. Se folosesc 20 de culori din care pot rezulta până la 40 de nuanțe și 3 granulații diferite de nisip, în total 1300 kg, pentru a acoperi suprafață de 950 mp de pe esplanada din fața primăriei. Temele înfățișate în aceste tablori sunt diverse; inițial au fost exclusiv religioase, în ultima vreme au ajuns să atingă subiecte mitologice, istorice sau sociale, precum imigrația sau violența asupra femeilor. Din 15 mai 2007, covoarelor de Orotava li s-a recunoscut, prin decret, importanța culturală națională.

Și Casa Molina are un mic patio, de fapt mai mult o terasă suspendată, cu vedere spre valea orașului. De pe terasă se poate admira și balconul etajului, ce păstrează elementele de decor inițiale (foarte asemănătoare cu cele de la Casa de Los Balconas), dar aici lemnul a fost vopsit într-un gri-verde, iar stâlpii de susținere „umpluți” cu geamuri. Pe o plăcuță fixată pe zidul alb sunt notați anii 1590 și 1990 (când s-a făcut ultima restaurare importantă).

Ieșim din nou în străduța pietruită și traversăm spre nr. 5, Casa Jimenez Franchy (1642), azi adăpostind Museo de Los Alfombras. Sincer, ăsta e motivul principal pentru care am dorit atât de mult să ajungem în Orotava! Din păcate, am găsit micul muzeu închis (a fost deschis doar până la ora 14; mă uimește acest program de lehuză!), așa că ne mulțumim doar să admirăm casa pe dinafară. Ușa pe mijloc, încadrată de câte o fereastră, toate din lemn minunat decorat, așa cum ne-am obișnuit. La etaj, ferestrele sunt bordate cu balconașe de fier forjat și deasupra fiecăreia se odihnește câte o pasăre sculptată, tot din lemn.

Calle San Francisco mai etalează și alte case frumoase, o bisericuță și un pic mai încolo începe Traseul Morilor. Nu mai avem vreme s-o apucăm într-acolo, dar am citit că cele 9 mori datează din sec. 17-18; localnicii mărunțeau aici ingredientele pentru gofio (un amestec moștenit de la strămoșii guanși, compus din mai multe tipuri de făină – grâu, porumb – dar și leguminoase sau rizomi de ferigă).

Ne întoarcem pe unde am venit, de data asta pe partea cealaltă a drumului. Avem ocazia să admirăm mai îndeaproape clădirea neocalsică (sec. 19) a Primăriei, care acum se află în plin proces de restaurare; am înțeles că interiorul se poate vizita gratuit și că lungile coridoare expun adevărate opere de artă. Alături, ne atrage atenția o altă casă cu balcone vechi de lemn; apropiindu-ne, aflăm că aici s-a născut un tip care a fost guvernator al insulei și a deținut un nume imposibil: Urtusaustegui!

Mă abat singură pe una din străduțele laterale, mă atrage o turlă de biserică, Tati se refugiază într-un magazinaș. Îi promit că nu stau mult, doar să fac vreo două poze. În cale-mi iese Biblioteca Municipală (sec. 18), și ea are o poveste, a fost locuința a doi frați, unul paroh la biserica vecină, altul avocat al Consiliului Regal. Iglesia de Nuestra Senora de la Conception are un aer maiestuos și exotic, dat probabil de combinația contrastantă de tencuială gălbuie și piatră neagră, vulcanică. Citesc în grabă că bijuteria de față (este considerată cel mai reușit exponent al stilului baroc de pe insulă!) vine din anii 1768-1788, fiind cel de-al treilea edificiu religios ridicat pe același loc, biserica-mamă datând din anul 1503. Interiorul pare a fi splendid decorat, după cum rezultă dintr-o fotografie atașată explicațiilor.

Îl recupez pe Tati și el pe mine și ne continuăm drumul, mărind pasul, căci trebuie să ajungem la aeroport. Doar o privire și 2-3 poze către Convento de Nuestra Senora de Gracia; vă amintiți de campanila frumoasă la care am zis că poposim la întoarcere?! Ei bine, aparține acestei foste mânăstiri, ridicate în 1671 cu contribuția familiilor nobile ale urbei, sub patronajul Sf. Augustin. Bisericuța are un splendid tavan în stil maur și adăpostește opere de artă de sec. 17-18, iar clădirile anexe aparțin azi Școlii Municipale de Muzică și Dans.

... Hmm... Cam aici se termină mica noastră vizită în acest orășel fabulos, care în mod sigur ar fi meritat mai mult timp alocat... Urcăm gâfâind panta spre mașină (bine că n-am lăsat-o chiar sus de tot!:) ). În parcare, Orotava ne oferă, bonus, o ultimă surpriză înduioșătoare: printre pietricele și smocuri de iarbă, descoperim primul măcușor al acestei primăveri!...

---

VIZUALIZĂRI: 5373 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI