Taormina, 'perla Siciliei', pe bune!

TIPĂREȘTE

Pentru ca nu-mi place sa raman dator cu o continuare a micii noastre vacante in Letojanni si este musai sa va povestesc cateva cuvintele despre anticul/cel plin de turisti oras Taormina, am tras cu ochiul afara si, vazand un crampei de soare iesind timid printre nori, ma batu gandul sa astern pe hartia virtuala cateva impresii adunate la un loc cu ajutorul catorva pastile de lecitina cu efect imediat, luate ad-hoc pentru a favoriza improspatarea amintirilor.

Taormina este, ca si multe alte localitati din Sicilia, o zona in care mai multe popoare si civilizatii si-au dat mana pentru a se armoniza artistic cu peisajul rapitor al regiunii. Este un oras in care culturile greaca, romana, bizantina, araba si, nu in ultimul rand, cea exprimata de catre dominatia aragoneza, si-au pus amprenta dovedind un stil eclectic atragator, motiv pentru care turistii roiesc ca viespile iar prezenta magazinelor de firma este justificata deoarece au cui sa vanda produse care costa cat PIB-ul Romaniei din 2011.

Desi nu-mi place in mod deosebit sa aduc in prim-planul naratiunii date istorice (chiar daca in facultatea-mi asta am mancat pe painica) aci ma vad nevoit sa scriu 3-4 randuri de control, pentru ca regiunea are un trecut impresionant si merita subliniate cateva aspecte, la un mod, aproape, serios.

Regiunea cu pricina a fost locuita de triburile autohtone de Siculi, care erau niste barbarei amarati atunci cand neostoitii colonizatori greci si-au parcat corabioarele pe malurile de est ale Siciliei, in buza Marii Ionice, undeva pe la anu' 734-735 inainte de Christi, atunci cand pusera bazele coloniei Naxos, la vreo trei pasi cu autocarul de actuala Taormina. Istoricii antici spun ca undeva pe la anul 358, tot Before Christ, colonisti ai Naxos-ului aflati in razboi cu cartaginezii (mari soldati astia din urma) au intemeiat pe Muntele Tauro asezarea Tauromenion, antic nume al celebrului oras. Acesta a cunoscut o dezvoltare exemplara, venita in primul rand din comert in epoca greaca si, ulterior, romanii au venit ca mari stapani construind, printre altele si o cisterna pentru colectarea apei, plus multe alte lucrari de renovare ale constructiilor deja existente. A urmat perioada bizantina care a adus o inflorire, iar dupa caderea Imperiului Bizantin, pe fondul scaderii ca importanta a Siracuzei (antica vecina de mai la sud a Taorminei) orasul despre care "racontam" a devenit noua capitala a Siciliei Estice, continand si sediul Arhiepiscopiei zonale, aferim! Dupa bizantini au venit arabii, prezenti prin teritoriile siciliene intre secolele X si XI, acestia, nu stiu ce le venira, distrugand mare parte din oras. Dupa nebunii de arabi au venit normanzii, care au recladit multe constructii si au ridicat bisericute si manastirele, pentru a spori influenta crestina in zona deoarece saracii taorminezi nu mai stiau la cin' sa se roage de cat fusesera calcati de invadatori pagani. Finally sau aproape gata, cam de prin secolu' XVI au sosit spaniolii, mai precis aragonezii, sub domnia carora orasul nici nu a inflorit nici nu a regresat. Iar dupa inceputul secolului XVIII au venitara Bourbonii, care au guvernat regiunea pana cand s-au hotarat nebunii de macaronari sa se unifice, adica au declansat Il Risorgimento, prin secolul XIX, ca mai toata Europa.

V-am plictisit un picut cu enumerarea stapanilor Taorminei ca sa subliniez ca nu numai noi am fost asupriti ci si amaratii astia, care, de altfel ca si noi, au peisaje breath-takin' dar la ei turistii le asigura traiul domne', au stiut sa se descurce!

Insa, cel care a dat startul calatoriilor in aceasta regiune a fost nenea Goethe, care a facut pe la 1787 reclama serioasa Taorminei in lucrarea “Calatorie in Italia” fiind fascinat de peisajele-i incantatoare si de superbul teatru grec declansand astfel o serie de calatorii, de control, ale artistilor, intelectualilor si bashtanilor Europei incepand cu secolul al XIX-lea. Si uite asa se explica valurile masive de turisti pe care le-am intalnit acolo!

Cum si noi auziseram, de fapt citiseram, numai lucruri de bine despre Taormina, am zis musai ca trebuie sa dam o tura pe acolo in timpul sejurului nostru din Letojanni, cu toate hangaralele aferente: catel, purcel, carucioare si copii, neputand sa o “scapam” din vedere, caci altfel ne faceam de basme (in fata noastra, ca de restu’ nu ne pasa!).

Zis si facut! Intr-o buna zi ne-am trezit dis-de-dimineata, ca deobicei de altfel, am verificat orarul autobuzelor din Letojanni spre Taormina, pus la dispozitie de amabila noastra gazda, ne-am indreptat spre statia de bus situata pe via Vittorio Emanuele si, pe la vreo 09:30, ne-am urcat in autobuz, uimiti fiind de multimea de alti turisti letojannezi care se carau si ei, culmea, spre aceeasi destinatie. Am platit soferului “andate e ritorno” biletele de bus (adicatelea dus-intors ca era mai ieftin) o calatorie dus costand 1.40 euro, iar dubla 2.30 euro, copiii = moca.

Micuta noastra gasca se astepta sa ajungem mintenas in Taormina, stiind ca-s vreo 4 km pana acolo, dar nestiind ca-s multe statii, pentru ca trebuia sa culeaga o sumedenie de turisti nea soferu’ pana acolo, sa-si scoata motorina. Soferul, trebuie sa o recunosc, chiar Sofer cu litere mari, o lua pe niste stradute stramte rau si intortocheate din Letojanni de jurai ca nu intra bus-ul pe acolo si atinge pana la urma vreo masina parcata si o face tandari si apoi o lua voiniceste la urcat pe serpentinele spre Taormina, cu o viteza semnificativa ce ne-a facut sa ne tinem bine de scaune avand senzatii tari de vertij.

Am ajuns cu bine pana la urma la statia centrala a Taorminei, da copilu’ mare jos, da bebe-ul jos si imbarca-l in carutz si…pe-aci ti-e drumul catre teatrul grec, tinta calatoriei noastre initiatice. Lume balamuc, de jurai ca s-a dat startul la maraton, toate limbile, culorile si neamurile, noi obisnuiti fiind cu linistea profunda din Letojanni si uitand ca asta e o destinatie si popas turistic de amploare in economia vizitei in Sicilia.

Ne-am strecurat cu greu printre marea de oameni si am pornit spre piata Vittorio Emanuele al II-lea, din care se facea drum in panta spre teatru. Si Doamne ce am vazut pe drum: magazine, magazinase, buticuri cu absolut tot ce iti putea trece prin cap legat de un potential suvenir, toale mai ieftine sau mai scumpe in functie de “firma”, magnetzei, palarii, posete, embleme cu Trinacria (adica simbolul Siciliei, acel cap de tanti in spatele caruia se gasesc trei picioare); stegulete, tricouri si…nu mai enumar ca ne apuca Revelionul. Preturile, trebuie sa o recunosc, nu erau foarte low la produsele extra-China, dar un suvenir-chinezarie iti puteai lua cu 3-4 euro magnetul, un tricou inscriptionat cu Italy, Taormina, Sicilia si altele pleca de la 12 euro, esarfe de la 5 euro, etc.

Pe straduta ce urca spre teatrul grec se gaseau din loc in loc “marochino”, recte personaj de sorginte maghrebiana care sosise in Italy sa vanda replici de Vuittoane, Prade, Gabane (posete/portofele) si altele la preturi exagerat de mari, prostind turistii americani (fraieri oricum) spanioli, britanici, mai putin pe romanian people, trecuti prin ciur si prin darmon in cazul negocierilor. Aici am cautat un nene care sa nu aiba musai “de firma” si negocierea a plecat pentru o geanta din pielicica de la 50 de euroi. L-am luat pe marochino la intrebari si ne-am facut ca plecam de vreo 3-4 ori zicand ca “e scump bre”, asta initial nebagandu-ne in seama pentru ca avea alti clienti, apoi induplecandu-se si tipand dupa noi sa ne intoarcem si sa-i facem safteaua: 2 posete la 30 de euro, din care una piele veritabila, pentru cealalta avand oaresce dubii. Molto bene!

Sa va zic trei vorbe si despre teatru, deoarece zic ca se merita. Acesta a fost construit prin secolul III inainte de Christ sub domnia lui Hieron al II-lea din Siracuza si a fost in intregime regandit si largit in secolul al II-lea, in timpul dominatiei romane, continand elementele specifice unui teatru roman. Este in mare parte sapat in stanca, tocmai de aici i se trage si aspectul deosebit, amfiteatrul fiind format din noua sectoare si in varful acestora situandu-se un portic lung cu o serie de coloane, din care au fost restaurate o parte la sfarsitul secolului al XIX-lea. Ca si diametru are aproximativ 109 metri, pe locul doi dupa amfiteatrul maret al Siracuzei, vecina de mai la sud.

Si, in sfarsit ajunseram la portile teatrului, dupa kilometri de invarteli pe la toate magazinasele de pe strada cu pricina, care apropo sa va spun ca nu erau in plan. Aici am platit biletele cam asa: 8 euro/adult si 4 euro copilul mare, bebe fiind gratuit si avand programul de lucru intre orele 09:00 si 19:00, program de vara. Desi am zis noi ca e cam acru pretul, imediat ce am urcat treptele intortocheate am tacut malc: privelistea ruinelor teatrului grec si peisajul care se intrezarea prin toate colturile (muntele Tauro, imprejurimile Taorminei, golfurile dinspre Giardini Naxos la Sud si Letojanni la Nord) ne-au taiat glasul fiind superbe!

Ne-am urcat pe trepte, pe la toate “etajele”, am fotografiat din toate unghiurile privelistile magnifice, am zarit si cactusi infloriti (hop! poza la dansii deoarece este ceva rar), ne-am dus pe toate coclaurile teatrului si ne-am uitat surprinsi la ceea ce se intrezarea din fiecare unghi: varful muntelui cu crenelurile castelului Castelmola, un crampei din Isola Bella (celebra insula a regiunii, un fel de mini Mont Saint-Michel care se transforma in insula/peninsula in functie de flux/reflux), plajele si golfuletul elegant din Giardini Naxos, plaja putin mai indepartata a oraselului in care ne-am cazat…uff, mi-e dificil sa descriu in cuvinte sau sa va arat poze/filmari pentru ca TREBUIE mers acolo sa le simtiti pe pielea voastra si sa le vedeti cu ochii vostri.

Deoarece trebuia ca macar cel mic sa faca un fel de nani de curtoazie dupa-amiaza, ne-am indreptat spre casa obositi de atat de multe imagini pe care retinele noastre le inregistrasera, urmand sa revenim peste vreo doua zile, pentru a vizita Castelmola si cate putin din strazile Taorminei, pentru a nu obosi prea mult enfantii.

In a doua mini-excursie, am mers tot cu un sofer al iadului pe toate serpentinele posibile si ne-am grabit sa coboram din bus ametiti, traversand din statia in care ne-a lasat nebunu’ piata in diagonala pentru a lua autobuzul de Castelmola. Am achizitionat bilete de la ghiseul aflat chiar in statie, astea costau 1.30 euro/adult/calatorie sau 2.20 euro andate e ritorno. Normal ca am luat dus-intors, fiind chitrosi, iar copiii au mers moca. A venit frumusel autobuzul, ne-am urcat si, de data asta, ne asteptam la serpentine serioase pentru ca le intrezarisem de pe drum si era ceva de urcat, fiind situat la vreo 530 de metri deasupra nivelului marii. Normal ca mafiotu’ sicilian de sofer (avea neshte ochelari de soleil de jurai ca-i vreun nash!) a mers si el ca nebunu’, o fi ceva in mancarea lor de natura energizanta de au toti talpa grea pe acceleratie.

La un moment dat se urca o tanti in autobuz, se saluta amabil cu soferu’ si incepu sa ne distribuie niste biletele colorate pe care scria “Ristorante Le Mimoze – Castelmola”. Acolo zicea ca are are meniuri de la 10 euro pornind cu bruschette, pizza si o cafea din partea casei, la oferta, “servizio e coperta” incluse (despre care am vorbit in rw-ul cu Letojanni). Am retinut numele restaurantului si preturile, fiind foarte ok la prima vedere si stiind clar ca o sa ne apuce foamea musai dupa ce ne-om cobori din inaltimile ample ale castelului.

Am ajuns cu bine la statia terminus a autobuzului si am inceput sa urcam cu drag (si cu mici injuraturi deoarece uitasem ca trebuie sa car pe scari si caruciorul greu al juniorului nostru) rugandu-ne sa nu fie chiar foarte mult de mers. La capatul scarilor…am ramas iar muti de uimire si am uitat de injuraturile cu urcatul carutzului…se zarea toata Taormina, parca era desenata.

Daca tot v-am tocat la cap sa va zic si ce-i cu acest castel. Castelmola reprezinta de fapt niste ruine ale unui castel construit in secolul al XVI-lea de normanzi, din el ramanand la momentul de fata donjonul maret, o parte din zid si un turn, asa ca nu va asteptati la un castel in toata puterea cuvantului. Peisajul pe care ti-l ofera altitudinea, in schimb, este absolut fantastic. Se vad terasele pana hat departe, acolo unde oamenii si-au ridicat viloantele, unele chiar avand si piscine (miam!); se vede aproape tot orasul si, daca ai noroc de zi senina, chiar si Etna pe partea de sud-est (noi n-am avut asemenea noroc, crestele vulcanului fiind acoperite de nori); golfurile de la sud si nord…ce sa mai zic, Magna cum Laudae pentru impresie artistica!

Si, dupa cateva zeci de minute de relache in compania linistii de pe varful muntelui, ne-am coborat ca niste zei printre oameni in micutul sat Castelmola, acolo unde ne-am apucat sa cautam de zor restaurantul Le Mimoze, daca tot ne daduse tanti fituicile de rigoare. Si dai si cauta! Stradute de piatra rustice extrem de minuscule si intortocheate, noroc ca am zarit o pancarta cu numele restaurantului si sageti indicatoare…du-te dupa ele! Coboara scari nene si pante de-ti veni rau (iar cu carucioru’ la purtator) si gaseste-l pana la urma, ascuns bine intr-un intrand. Acolo... nexam populatie, ne-am asezat la semi-umbra, avand in dreapta noastra o vedere geniala cu plaja din Giardini Naxos. A venit tanti Mimoza, ne-a adus meniul si ne-am apucat de comandat. Am mancat pizza, bruschette si alte cele conform meniului (identic cu cel oferit in autobuz) iar la sfarsit ne intreba tanti daca vrem si o cafea. Noi am raspuns daaa in cor, stiind ca e moca, conform fituicii. La sfarsitul-sfarsitului, cand a venit nota, romanasii nostri se cufundara in studiu, ca sa-si imparta pe familii plata papicii. Si cand sa vezi draga cetitorule: surpriza! In cadrul sumei aparea si un “servizio e coperta” separat de vreo 1.50 euro/persoana si cafelele de plata! Muamaa…isi zisera rumanii suparati foc, sa vezi ce-i facem lu’ tanti ca a vrut sa ne traga teapa. Pai asa ne-a fost vorba coana Mimoza??? Ia vino mataluta incoace si uita-te atenta pe foile cu pricina: acilea scrie ca servizio ala e inclus in pret si nu separat, iar cafelele sunt moca daca comandam meniurile cu pricina, ceea ce facuseram. Se uita castelmoleana crucis la scrisul negru pe alb, cred ca isi dadu cu pumnul in cap ca a vrut sa ne traga in piepti si rectifica plata sensibil si corect, conform ofertei prezentate. La plecare ii tinuram teoria ca sa nu mai faca de-astea cu turisti experimentati, ca nu-i sade bine afacerii si poate isi ia si vreo bataita de la vreunul suparat. Desi experienta a fost nasoala dpdv plata, mancarea a fost buna asa ca am iertat-o un 30%, acolo, sa nu zicem ca am fost naspa.

Ne-am intors in Taormina cu burticile puse la cale si am zis sa mai haladuim pe strazi un pic, ca sa se aseze mancarica. Aici, am stat pret de ceva zeci de minute prin piata Vittorio Emanuele al II-lea, piata care corespunde vechiului For Roman si in care se afla cateva din piesele de rezistenta ale Taorminei: palatul Corvaja, Biserica Santa Caterina D’Alessandria, Palatul Congreselor si Teatrul Comunal. Frumusel foc palatul Corvaja, este o constructie normanda de secol XV, un amalgam intre stilurile gotic, arab si catalan, rece, serios si decorat cu creneluri, avand si o friza cu citate latine, pe care nu le-am studiat cu atentie, fiind tras incoace si-ncolo de enfanti. Cea mai smechera si eleganta strada este Corso Umberto I, strajuita stanga-dreapta de magazine de toate tipurile si pentru toate gusturile: bijuterii de toate soiurile pentru doamne/domnisoare, magazine cu arta handmade; magazine de firma cu toale de jurai ca esti in Milano in galerii sau Firenze pe via Calzaiuoli; magazine de antichitati; magazine cu suveniruri (cu preturi mai mari sensibil decat in Letojanni, dar si mult mai variate).

La sfarsit, ca sa fie un la bonne-bouche complet, am servit cate o cafea de caciula la o terasa situata la intersectia principala de autoturisme si autobuze, la trei pasi de statia de bus. Asta ne-a costat 1.50 euro/caciula si a fost un espresso de la mama bunicii lui adica bun rau. Chiar vis-à-vis de noi, se afla un alt restaurant (care am uitat sa va precizez ca sunt la tot pasu’ dar sunt convins ca v-ati dat seama) in fata caruia au iesit cativa indivizi pusi pe sotii, in costume tipic siciliene, si-au inceput o tarantela vesela foc pentru a atrage onorata clientela, un obicei des intalnit in Italia.

Si cum calatorului ii sade bine cu drumul si naratorului cu incheierea, la un moment dat, a povestii sale, cam asa se termina escapada noastra prin anticul Tauromenion cu regretul vadit ca nu am apucat sa vizitam Isola Bella dar zile or mai fi si vacante la fel, astfel incat se afla pe lista noastra de cuceriri viitoare.

---

VIZUALIZĂRI: 5989 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI