Sud-vestul Scoției: De la Gretna Green la Sweetheart Abbey

TIPĂREȘTE

Am lăsat special la urmă acest capitol al excursiei noastre, deși a fost prima expediție întreprinsă cu plecare din zona Lake District (vezi impresii). De ce? E foarte simplu, pentru că mi-a fost cel mai drag și îmi place să rămân cu gustul lucrurilor dragi. În plus, luni plec în altă parte și nu vreau să ajung să mi se amestece amintirile de călătorie. Nu ar fi indicat deloc chiar. :P Drept pentru care, cu scuzele de rigoare pentru nerespectarea ordinii cronologice, vă prezint ultimul prim capitol al mini-vacanței lunii martie: Scoția :D

Da, știu v-ați săturat... Eu însă nu. Până când nu voi avea pe fiecare zonă a acestei țări câte un review, n-o să mă las. Așa că... să începem.

Dis-de-dimineață, atunci când soarele încă nu apucase să încălzească bine pământul, am plecat voioși spre ceea ce urma să fie prima noastră trecere a graniței fără control la frontieră. Da, bine, știu, n-a fost chiar o trecere în adevăratul sens al cuvântului pentru că Marea Britanie, e Marea Britanie. Daaaar... trecerea din Anglia în Scoția pe autostradă e foarte tareeee! :))

Aveam de gând să facem zona de graniță sud-vestică a Scoției cuprinzând: Gretna Green – Caerlaverock Castle și pour la bonne bouche Sweetheart Abbey. Deși puține ca număr, aveam de parcurs destule mile între acestea (că doar suntem în Marea Britanie, măsurăm distanțele în mile), plus că trebuia să ne și întoarcem la o oră rezonabilă.

Despre Caerlaverock Castle a scris @TraianS aici. Ne-am gândit și noi să ajungem la Culzean Castle (cuprins în același review), dar am renunțat la idee. Nu mi-aș fi dorit să scriu un review “Pe urmele lui TraianS” :)). Glumesc... Culzean Castle era închis până la 1 aprilie, se puteau vizita doar grădinile. Am considerat că nu merita ocolul, așa că am ales un obiectiv turistic mai apropiat (aflat la doar 16 mile de Caerlaverock), și anume Sweetheart Abbey. Dar să începem...

Gretna este prima localitate din sudul Scoției aflată imediat după graniță. În mod normal acest orășel nu ar avea mare însemnătate, numai că de pe la mijlocul sec XVIII a devenit cunoscut datorită nunților care se oficiau aici. De ce aici?

În Anglia exista o lege conform căreia părinții unui minor (persoană sub 21 de ani) se puteau opune căsătoriei copilului lor, aceasta neputând fi încheiată nici pe teritoriul Angliei, nici pe cel al Țării Galilor dacă părinții nu erau de acord. Legea însă nu avea efect asupra căsătoriilor încheiate în Scoția, unde această prevedere nu era valabilă. Culmea este că aceste căsătorii fără acordul părinților nu erau permise, dar erau recunoscute... =)) Astfel, singura șansă a tinerilor îndrăgostiți era fuga peste graniță din Anglia în Scoția, oficializarea căsătoriei în cea mai apropiată localitate și apoi repejor acasă cu țertificatul fluturând. :D Tare rău!

Chiar și în zilele noastre Gretna este unul dintre cele mai importante centre unde se oficiază căsătorii. În Scoția se pare că una din 6 cununii se încheie în aici. E un fel de localitate-simbol al dragostei. Iată din ce motiv Gretna Green a devenit primul nostru pit-stop. Nu, nu ne doream să ne căsătorim again nici noi nici prietenii noștri, dar eram curioși cum arată.

Am fost și am văzut casa unde se oficiau căsătoriile (Gretna Green Famous Blacksmiths Shop) și apoi am mers de ne-am plimbat puțin prin centru - mai exact pe singura arteră principală a orășelului. Am intrat pe la magazine și am căutat din priviri un scoțian în kilt pentru a face o fotografie cu el. Nu am reușit din păcate cu toată strofocarea noastră. Eh, dar n-a fost așa o tragedie. Ne-am burdușit însă cu magneți (pentru prieteni :P) și cu o grămadă de biscuiți Walkers Shortbread. Nu, chiar nu puteam ajunge în Scoția și să plecăm fără celebrii biscuiței.

După o ultimă tură de fotografii în Gretna ne-am urcat în mașină și ne-am continuat drumul spre punctul principal al zilei: Caerlaverock Castle.

Am ajuns la Castel după un drum de aproximativ 20 mile (cam 35 de km parcă am făcut). Cerându-i câteva recomandări colegului @TraianS despre castelele pe care el le-a vizitat, ne spusese că recomandă Culzean, dar Caerlaverock nu ar fi cine știe ce.

Acuma fac o paranteză ca să înțelegeți. Eu nu spun acum că Traian nu a avut dreptate. Caerlaverock este un castel-ruină, fără săli amenajate, cu turnurile prăbușite, etc. Dar mie tocmai asta îmi place. Aș da oricând de exemplu Stirling Castle pe Linlithgow, Dunvegan Castle pe Duntulm sau probabil Culzean (pe care nu l-am vizitat dar despre care am citit că e un castel în adevăratul sens al cuvântului) pe ruinele de la Caerlaverock. Pentru mine... de ziua mea... era exact ce căutam. :)

Construit în sec XIII, având formă triunghiulară, este amplasat idilic în mijlocul unui mic loch, fiind astfel înconjurat din toate părțile de apă. Deși când am ajuns am avut o mare decepție deoarece se lucrează intens la repararea lui și l-am găsit cu schele pe el, ulterior am știut să facem abstracție de prezența acestora. Bine, și vremea a fost de partea noastră și soarele puternic a reușit să îmbrace totul într-o lumină de poveste. Deh... ce să-i facem... așa vreme prindem noi de obicei în Scoția. de trei ori am fost până acum și de trei ori am prins o vreme de poveste. :D

Taxa de intrare este de 5,50 GBP de adult și 3,30 GBP de copil. Din octombrie și până în martie este deschis de la ora 9.30 până la ora 16.30, iar din aprilie până în septembrie, tot de la 9.30 până la 17.30.

Cea mai frumoasă fotografie a acestui castel o veți putea realiza însă doar... din aer, dar eu cred că și de la nivelul solului are multe de oferit.

Legătura cu uscatul se face printr-un pod solid, iar capătul podului este străjuit de tunuri. Am cumpărat biletele de la casa de bilete care este amplasată acolo unde este și parcarea și apoi am traversat toată pajiștea pentru a putea ajunge la castel. Înăuntru poate că într-adevăr nu e mare lucru de văzut, în schimb sunt băncuțe pe care poți sta și te poți bucura că te afli într-un asemenea loc. Deși nu există camere amenajate, săli sau turnuri (numai într-unul singur se poate urca) locul este foarte frumos. Este cu atât mai deosebit văzut sub razele blânde ale soarelui de primăvară care curg pe zidurile lui într-așa un fel încât crează adevărate jocuri de jumini și umbre.

Nu am stat foarte mult aici (nici nu aveam de ce) și ne-am dus apoi în parcare unde, lângă casa de bilete era amenajată o cameră unde se proiecta un film despre istoria și arhitectura castelului Caerlaverock. A fost într-adevăr interesant, nu-l ratați dacă ajungeți în zonă.

Pajiștea din fața castelului este amenajată pentru picnic cu băncuțe și mese, așa că dacă nu sunteți pe fugă și vremea vă permite, puteți profita și lua masa într-un cadru de poveste.

Tot aici, se poate urma cărarea care ocolește castelul și, exact în partea opusă intrării se face un drum care duce la rămășițele castelului original. Da, am uitat să vă menționez, înaintea acestuia a mai fost un castel acolo, castel din care se păstrează doar un fel de fundație ridicată puțin deasupra solului. Pe noi nu ne-a tentat deoarece văzusem fotografii și stabilisem că nu e atât de interesant.

Cu sufletul plin de bucurie și cu aparatele încărcate de cadre ne-am urcat în mașină pentru următoarea destinație: Sweetheart Abbey.

De la Caerlaverock până la Sweetheart Abbey aveam doar 16 mile de parcurs. Au trecut repede ca gândul având în vedere că eram toți patru bine dispuși și cu chef de glume. Ajunși în parcarea unde domnul meu pusese coordonatele ne-am uitat stânga-dreapta și... nici urmă de abație. Măi, unde nimerisem???

Am intrat în ceea ce părea casa de bilete a unui obiectiv turistic și am întrebat de Swetheart Abbey. “Oh, my God, you’re so far away from what you’re looking for! ”, ne spuse un scoțian simpatic. Și parcă mijea un zâmbet în colțul gurii, dar noi eram prea dezorientați ca să-l observăm și mai ales să-l interpretăm așa cum trebuia.

Drept pentru care ne ia frumos de o aripă (la figurat) și ne duce până în dreptul șoselei. “Vedeți curba asta? Treceți de ea și... ați ajuns. ”, ne spune pufnind în râs. Adică făcuse mișto de noi cu maaare stil. Am petrecut câteva minute cu simpaticul scoțian și am plecat mai departe... 200 de metri până la parcarea corectă. :D

Intrarea la Sweetheart Abbey este de regulă 4,50 GBP de adult. Nu știu ce a avut ziua de 21 martie de a fost așa specială, dar... intrarea a fost liberă. Inițial am căutat de unde să luăm bilete. Parcă ne era jenă să intrăm așa... ca la casă pustie. Dar... toată lumea făcea asta, așa că ne-a trecut și nouă reținerea.

Sweetheart Abbey este o abație construită în sec. XIII de Lady Devorgilla of Galloway în memoria soțului său. În prezent, rămășițele ei se odihnesc în interiorul creației sale, alături de cele ale soțului său. Este impresionantă această construcție. Cred că este singura ruină pe care am vizitat-o și care mi-a dat senzația de delicatețe. Este într-adevăr ceva delicat în formele sale, în modul în care se ridică spre cer. Are ceva... feminin în ea.

Se spune de această abație că este casa unui spectru paranormal care a fost deseori observat între zidurile sale: o femeie îmbrăcată într-o fustă lungă și gri. Pe site-urile specializate este denumită “The Skirt” și nu au fost raportate incidente legate de aceasta, ci doar pur și simplu prezența ei acolo. Deci... dacă ajungeți la Sweetheart Abbey și se nimerește să fie și noapte :) și zăriți în interiorul zidurilor o apariție cu o fustă lungă și gri, nu vă faceți probleme, e un spirit prietenos... sper... :))

Am petrecut mai bine de o oră în zona aceasta. Era și după-amiază și lumina blândă a soarelui intra prin ceea ce cândva fuseseră ferestre și se oprea pe coloanele încă în picioare făcând totul în jur să capete un aer misterios. Am călcat cu grijă printre lespezile de mormânt și am ascultat ciripitul păsărilor care se adăpostesc între zidurile vechi. Nu ne mai venea să plecăm. Era atâta liniște în jur...

Într-un final, mânați mai mult de aducerea aminte a drumului de întoarcere care ne aștepta și care era destul de lung, precum și de dorința de a vizita Carlisle (capitala Cumbriei) înainte de a ne retrage la cazare, ne-am urcat în mașină și am setat GPS-ul pentru parcarea din Carlisle. Fusesem o zi întreagă pe meleagurile Scoției. Și ce zi...

Zona pe care noi am ales să o vizităm în ziua de 21 martie nu are nici pe departe peisajele fabuloase pe care le-am putut vedea cu ocazia celorlalte două vizite pe teritoriul Scoției. Este undeva la 30% din Trossachs și/sau Glencoe și 15% din Insula Skye. Și totuși, faptul că m-am ținut de promisiunea pe care mi-am făcut-o la sfârșitul lui 2014, anume: mi-am început anul călătoristic cu Scoția, a fost tot ceea ce a contat. prietenilor noștri le-a plăcut mult, dar ei nu au ajuns încă să vadă ce înseamnă cu adevărat această țară. E mai bine într-un fel.

Recomand această zonă celor care încă nu au ajuns în Highlands sau în Insula Skye. Cei care au fost acolo și nu simt atracția pe care noi o simțim pentru acest tărâm, ar trebui să renunțe ca să nu fie dezamăgiți. Dacă aș reveni în Scoția de sud-vest? Probabil nu, am văzut ce aveam de văzut. Sunt însă alte locuri din țara kilturilor în care m-aș întoarce și mâine, sunt altele (cum e nordul de exemplu, sau insulele) în care îmi doresc să ajung și voi ajunge. Până atunci însă... mă mulțumesc cu ce-i pe listă în perioada imediat următoare: Germania, Grecia, etc. O să-mi placă însă și acolo, știu eu... Sigur așa va fi... :D

---

VIZUALIZĂRI: 3150 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI