ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.07.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 14.07.13
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

De mers o data in viata si cam atat...

Ilustrație video-muzicală
Nino - Fovame


TIPĂREȘTE

Am plecat din Romania cu asteptari destul de mari influentate inclusiv de povestirile voastre scrise in aceasta comunitate - si aici as multumi tuturor celor care ne impartasesc experientele si ne ajuta sa gasim ceva cat mai apropiat de gusturile noastre.

Revenind la Santorini as spune ca este o insula deosebita in special prin peisajul unic pe care il poate oferi un vulcan inca activ scufundat in mare imbinat cu povestea dramelor milenare repetate traite de locuitorii stravechi ai insulei si oraselele cu case albe cocotate pe marginea calderei. Din pacate, ca orice lucru care devine prea comercial pentru binele lui apare si reversul medaliei. Cel mai deranjant aspect este ca totul mi s-a parut a fi mai scump decat poate merita; cam asta se intampla cand locatia e invadata cu turisti americani, japonezi, vest-europeni etc. veniti sa vada probabil recomandarea nr. 1 a Greciei.

O sa povestesc pe scurt programul avut.

Sosirea - dupa cum au mai spus si alti colegi, aeroportul nu e unul de laudat insa nu asta mi se pare o problema ci faptul avand o singura banda de ridicare a bagajelor impreuna cu programarea nu prea inteligenta a aterizarii a 3 avioane in acelasi interval am stat aproape o ora inghesuiti pe 3 randuri asteptand sa ne ridicam bagajele. Din pacate la intoarecere a fost mai rau, am stat peste 2 ore in picioare la coada pentru ca din nou erau programate 3 avioane cu decolare in interval de 20 de minute, in total peste 500 de oameni. Mai mult, celelalte doua curse de Anglia aveau deschise 5 birouri de imbarcare in timp de ce noi aveam unul singur...comentariile sunt de prisos.

Despre posibiltatile de cazare - pentru a va bucura pe deplin de insula ideal este sa alegeti un loc pe marginea calderei - singura conditie: sa aveti resurse financiare serioase; daca aveti buget redus alegeti partea opusa calderei (Kamari, Perissa...) macar o sa fiti mai aproape de plaja, posibil sa gasiti mai ieftin si in zona Akrotiri, mai putin preferata de turisti; si cand zic buget redus ma refer la buget redus pentru Santorini dar in nici un caz ieftin. Probabil ca la aceeasi bani veti gasi o locatie si conditii mai bune doar ca....nu o sa gustati din faimoasa Santorini.

Noi nu am stat prea grozav ca si locatie, vis-a-vis de gardul aeroportului, la vreo jumatate de ora de mers pe jos de Kamari si cu posibilitati destul de limitate de acces la transportul in comun; transportul oferit de hotel era scump si rar (initial credeam ca o sa fie gratis). Hotelul a fost de 5 stele (mai degraba intre 3 si 4 stele reale) dar am fost multumiti per total de conditii. Pana la urma am reusit sa ne incadram in buget si sa stam in conditii bune insa am sacrificat locatia. Pentru conditii similare de cazare pe marginea calderei ne-ar fi costat lejer de 2-3 ori mai multi bani dar am fi avut parte de privelistea superba in permanenta. Am ales totusi prima varianta.

La partea de transport as adauga ca e aproape obligatoriu sa inchiriati un vehicul pentru a va putea deplasa usor peste tot pe insula. Recomand clar masina - ai aer conditionat, un loc ferit de soare si in care iti poti lasa lucrurile. Costa minim cam 30 euro/zi fara casco sau 40/zi cu casco, eventual incercati sa negociati.

Restaurante/cafenele etc.. - fiind relativ aproape de noi am luat masa preponderent in Kamari - mi se pare cea mai buna varianta: zona de promenada de langa plaja e frumoasa, are restaurante multe si variate, cateva cluburi, mancare foarte buna si mai accesibila (chiar si asa era mai scumpa fata de alte locatii din Grecia). Pont: cautati restaurantele care va ofera sezlong-urile gratuit in schimbul mesei de pranz. Zona calderei este reversul medaliei - ai priveliste dar preturile sunt pe masura. Eventual bei o bere/cafea si cauti un gyros altfel...pe terasele apusului de soare din Oia nici cafeaua nu prea mai e o alternativa prea tentanta (la 8 euro)

Despre plaje - cu siguranta nu reprezinta punctul forte al insulei. Nisipul negru (sau mai degraba pietricele minuscule gri-negre) te impresioneaza initial prin inedit apoi parca as fi vrut tot nisip auriu. Marea este curata dar cu mal foarte abrup (la 3-4 metri de mal nu mai atingi fundul). Plajele bune sunt putine si situate in zona opusa calderei - cele mai bune la Kamari (cea mai animata) si Perissa. Plaja Rosie - doar de vizitat (acces cam anveoios si aglomerat) si de facut o poza, in rest destul de murdara (prea multi turisti) cu pietre, sezlonguri uratele si fara posibilitati adevarate de servire. Plaja Alba este o gluma buna - o plaja banala cu pietris si grohotis cateva sezlonguri parasite in schimb ceva mai curata si linistita (firesc daca nu prea sta nimeni) singura parte interesanta este data de peretele vecin din stanca alba si cam atat; se poate ajunge cu masina pe un drum neasfaltat sau cu un vaporas de la plaja Rosie - mai mult placerea mersului cu vaporasul, altfel nu recomand. Ar mai fi de explorat si cateva plaje din zona Akrotiri pe care recunosc ca nu m-am aventurat sa le gasesc insa sunt slabe sanse sa gasiti ceva superior plajelor Kamari/Perissa.

Croaziera la vulcan merita facuta desi va recomand sa alegeti varianta scurta. Despre vulcan au scris deja colegii dar e de tinut minte sa aveti la dumneavoastra conditie fizica/rezistenta la caldura si soare (nu aveti unde sa va ascundeti), o palarie/sapca, incaltari adecvate exclus slapi de plaja si apa (minim 1 l la 2 persoane), puteti lua linistiti pietre daca doriti. Mai recomand inotul la baile termele dar nu va luati costume de baie cu culori deschise. Optional croaziera continua cu vizitarea Thirasiei o insula parte a conului vulcanic la care se ajunge cam la ora 14-15 - ca plusuri - apa de o culoare deosebita + satul de pe culme incremenit acum 50-60 de ani. Minusuri - locatii mai modeste de servire a mesei in port (unele nu foarte curate), satul e cam parasit si nu gasesti mai nimic de mancare (la singura terasa unde am oprit ne-a fost teama sa luam si ceva de mancare) asa ca daca va este foame (cu mare probabilitate va este) mai bine mancati jos in port. Cel mai important lucru e sa stiti ca urcusul pana in sat este EXTENUANT si desi vi se spun ca sunt 150 de trepte nu va asteptati sa fie trepte ca la bloc ci mai degraba zone de 15-20 de metrii cu panta grea urmate de cate o treapta si apoi iar panta si tot asa. Daca sunteti deja cam extenuati dupa vizita la vulcan nu va recomand urcarea - este chin - singura varianta este sa inchiriati un magarus. La intoarcere aveti o vedere splendida asupra oraselelor cocotate pe varful calderei.

Despre Fira, Oia si celelalte localitati s-au spus deja destule, sunt splendide si obligatoriu trebuiesc vizitate. Fara sa vreau sa supar pe nimeni dar apusul de soare de la Oia desi frumos nu pot zice ca este asa extraordinar. Probabil ca a contribuit la senzatia asta si inghesuiala teribila de pe terasele cu vedere favorabila care pe alocuri genera nervozitate intre turisti dar si preturile exagerate de la orice local cu vedere buna. Dar daca te retragi in linia 2-3 ai parte si de o vedere frumoasa a apusului si de preturi mai normale (a nu se intelege ieftine). Per total frumos dar nu mi-a ravasit in vreun fel sufletul; imi pare rau ca nu am incercat locatia de la Santa Wines - parea foarte frumoasa terasa de acolo.

Mi s-a mai parut impresionant Pyrgosul merita vizitat si urcat pana in varf - e usor parasit dar are un farmec aparte si o priveliste pe masura. As recomanda si zona Akrotiri + vizitarea ruinelor si a farului si de ce nu un apus de soare din zona respectiva a calderei - s-ar putea sa va placa mai mult decat zona Oia.

Ca si concluzii - fiind deja la al cincilea sejur in Grecia - pot spune ca Santorini e o locatie cu o geografie si istorie unica cu un suport comercial puternic si merita vizitata dar din punctul meu de vedere este exagerat de scumpa pentru ce ofera si cred ca poti gasi in Grecia zone cel putin la fel de frumoase si mult mai accesibile doar ca... nu atat de faimoase. Ma bucur ca am vizitat-o dar nu simt nevoia sa revin.

Daca sunteti genul care vreti un sejur linistit, cu plaje aurii si ape azurii si accesibile probabil ca Santorini nu o sa fie pe placul vostru. Daca nu aveti o limita financiara prea joasa, daca nu sunteti prea comozi si doriti sa ajungeti la cat mai multe locatii interesante cu privelisti unice atunci Santorini o sa fie pe placul vostru.


[fb]
---
Trimis de Florin82 in 22.07.13 15:01:24
Validat / Publicat: 22.07.13 18:22:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Halkidiki, Zakinthos, Thassos

VIZUALIZĂRI: 8246 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Florin82); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 plaja Kamari
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27650 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[22.07.13 17:04:37]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

Admin
[22.07.13 18:21:55]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

-

ups... Articol de debut selectat direct MG - nu se întâmplă chiar în fiecare zi

@Florin82: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

Florin82AUTOR REVIEW
[22.07.13 19:00:29]
»

Multumesc de apreciere, nu ma asteptam! Am decis si eu sa scriu aici atat ca o multumire pentru informatiile pe care le-am extras pentru vacanta la randul meu cat si pentru a exprima parerea mea despre locatie.

Fara sa vreau sa supăr pe nimeni dar parca din tot ce citisem aici mi se formase o parere putin prea romanţata despre Santorini. A nu se intelege gresit, romantismul e bun dar parca imi place si putin realism.

Numai bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
contafa
[16.07.14 16:53:28]
»

de acord ca e de mers doar 1 data in viata

Florin82AUTOR REVIEW
[04.08.14 20:25:40]
»

@contafa: daca mai eram pus inca o data in fata alegerii cred ca mi-as fi facut altundeva vacanta de anul trecut... dar e mai bine sa pastram in suflet ce e frumos.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
contafa, Florin82
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Santorini:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.085588932037354 sec
    ecranul dvs: 1 x 1