ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.09.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Buhusi Bacau
ÎNSCRIS: 28.12.08
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2011
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Santorini, un vis implinit!

Ilustrație video-muzicală
Antaeus - Kyrie
TIPĂREȘTE

Visam de atata timp la Santorini ca destinatie de vacanta incat am avut putina teama sa nu ma dezamageasca aceasta calatorie si ma bucur ca nu a fost asa. Este o insula unica in felul ei, casele sunt cele mai pitoresti pe care le-am vazut pana acum in Grecia, cred ca am facut zeci de poze numai la case.

Este extraordinar cum pot grecii sa vanda o locatie atat de arida si de uscata, toata numai piatra arsa de lava si de soare! Am plecat in aventura noastra bine documentati, am citit toate parerile postate pe forumurile de calatorie si am numarat zilele invers pana in ziua decolarii.

Zborul a fost usor, fara turbulente, aterizarea perfecta si dupa o trecere foarte rapida de control pasapoarte, am preluat bagajele si ne-am urcat in autocarul indicat de ghida foarte amabila care ne-a facut primirea la iesirea din aeroport.

A fost singura data cand am vazut-o pentru ca planuisem dinainte sa facem excursiile singuri, fara sa apelam la serviciile agentiei tour-operatoare si pe parcursul sejurului nu am avut nici o problema care sa faca necesar ajutorul ghidei.

Am fost cazati la Hotelul Zephyros din Kamari, despre care am sa scriu intr-un alt review, foarte aproape de aeroport astfel incat la 10,30 eram in camera, dupa ce servisem deja micul dejun, tinand cont ca in ultima dimineata autocarul ne-a luat de la hotel la 5,50 si nu am mai beneficiat de micul dejun.

Dupa un tur de recunoastere al hotelului si un dus reconfortant, am plecat sa facem cunostinta cu statiunea Kamari si cu plaja Marii Egee. Kamari este o statiune destul de linistia, foarte rar se claxoneaza, faleza pe care se afla terasele se inchide circulatiei rutiere (de fapt masinilor ce fac aprovizionarea) seara dupa 17, plaja este cu pietricele negre iar intrare in mare nu e foarte abrupta dar sunt niste lespezi de piatra cam alunecoase in mare si faci putina echilibristica la intrarea si iesirea din mare.

Sunt recomandati papucii speciali de plaja si pentru ca pietrisul negru se incinge rau la soare. Comandasem din tara o masina de inchiriat, un Suzuki Jimny, 132€ pentru 4 zile, incepand cu a doua zi a sejurului, asa ca am cumparat o harta a insulei si in prima seara am facut un traseu aproximativ pentru a doua zi. In cea de-a doua dimineata, dupa ce am luat in primire masina, adusa cu intarziere de trei sferturi de ora (am rugat receptionistul sa ceara informatii la frma de inchirieri dupa o jumatate de ora in care ne-am facut tot felul de griji, noroc ca luasem o copie a confirmarii on-line cu noi), primul drum a fost la Thira Antica, foarte aproape de Kamari, un drum sinuos, cu curbe la 180 grd si pe alocuri nu incapeau doua masini pe sens opus, dar am avut o dimineata cu un vant atat de puternic incat sus te darama de pe picioare si nu ne-am incumetat sa urcam mai sus la ruine, deja scrasneam praful printre dinti si ne lacrimau ochii de la vant.

Ne-am intors in Kamari si am continuat drumul catre partea centrala a insulei. Pentru primele doua zile ne propusesem sa vedem sudul si centrul insulei lasand nordul, partea cea mai pitoreasca, pentru ultimele doua zile cat aveam masina inchiriata, urmand ca in a cincea si a sasea zi a sejurului sa ne odihnim la plaja in Kamari. La o scurta distanta de Kamari sunt satele Mesa Gonia si Exo Gonia, pitoresti, rustice si cu biserici frumoase.

De altfel in Santorini oriunde te uiti vezi o biserica mica sau mai mare, in sat, pe camp sau pe o coasta de stanca. Specifice sunt cele albe cu turlele albastre si cloptnite cu numere impare de clopote. Fara sa ne dam seama am ajuns in satul Pyrgos (turn in greaca), constuit pe locul unei vechi castel construit de venetieni in secolul al XIII-lea, ruinele fiind conservate pe alocuri.

Am lasat masina intr-o parcare (pe toata insula parcarile sunt gratis) si am urcat la picior, obositor in caldura amiezii dar foarte pitoresti ulitele dintre case, casele tipice albe cu albastru, zonele labirintice (ne-am ratacit putin la coborare dar toate stradutele duc in jos la strada principala). Urmatoarul pe traseul nostru era varful cel mai inalt de pe insula, 565m, unde se afla Manastirea Profitis Ilias asemanatoare unei fortarete, din pacate inchisa pentru vizitare, am vazut schele de consolidare, dar este deschisa o mica capela la baza manastirii.

A fost fondata in 1711 si se pare ca in timpul stapanirii otomane aici a functionat clandestin o scoala in limba greaca si din aceasta cauza santorinezii tin atat de mult la ea. De pe acest platou inalt se vede in departare toata insula cu o priveliste ce iti ramane intiparita in minte.

A urmat in drumul nostru spre capatul sudic al insulei satul Megalochori unde ne-am oprit sa vizitam vinaria Boutari, un tur cu prezentare multimedia (slabuta rau de tot) si degustare doua vinuri, pentru doua persoane 11€. Dar vinurile din Santorini sunt foarte bune si foarte scumpe: am cumparat trei sticle de vin la 11,14 si 17€, dintre care doua sunt de 500ml iar unul de 700ml, cel mai scump din 2003 iar cel mai ieftin din 2007, toate in editii de cel mult 2000 de sticle pe an, asta si pentru ca au o clima atat de aspra.

Cel la 17€ este vinul lor specific Vinsanto produs intr-o perioada numai pentru exportul in Rusia ca vin de impartasanie, de aici si numele "vin sfant", este dulce, de culoarea coniacului si 17% alcool. Interesanta experienta prezentarii in vinoteca locala, recomandata de vizitat.

Urmatarea destinatie Vlychada cu un superb port si o plaja spectaculoasa, denumita si plaja indragostitilor "Eros Beach", intre niste stanci de granit, cu aspect selenar, sculptate de vant. Aici ne-am relaxat pe sezlonguri, la plaja si am facut o baie binefacatoare pentru ca aveam praf in toate coltisoarele. A fost singura plaja unde nu am platit sezlongurile (8€ perechea) pentru ca atunci cand a venit cel ce trebuia sa incaseze banii i-am spus ca stam doar doua ore si ne-a lasat fara sa platim, in schimb o bere la 330ml este 8€ si un ness frappe 6€, dar pentru linistea si unicitatea plajei merita. Cam asta a fost prima zi de colindat.

Multi spun ca poti vedea insula in 2 zile, dar nu cred ca o poti savura in tihna. Cu toate ca are doar 73 kmp, 18 km lungime si intre 2 si 6 km latime, intre capatul sudic Akrotiri si cel nordic Oia faci 2 ore cu masina, fara oprire, cred ca patru zile sunt suficiente si pentru colindat pe stradutele insulei si pentru oprire pe plajele cele mai frumoase. Cu frumusetile primei zile inca in minte, am plecat si a doua zi la drum cu destinatia capatul sudic.

Am descoperit aproape de Akrotiri o zona de "sunset view" de unde se poate vede apusul la fel de bine ca si din Oia dar cu mai putina aglomeratie. Din pacate situl arheologic este inchis vizitarii pentru consolidare, dupa un accident cand o parte din acoperisul construit special pentru a proteja sapaturile, s-a prabusit, ucigand un turist britanic si se pare ca v-a fi redeschis anul care vine. Farul din Akrotiri este micut si foarte frumos, in culori de verde si gri, iar apa la baza stancilor foarte limpede.

Fiind zi de sarbatoare, Nasterea Sf. Maria, am vazut lume adunata in jurul unei biserici si din curiozitate ne-am dus si noi: era hramul unei mici, dar foarte frumoase biserici. Cam toate bisericile din Santorini sunt inchise dar se deschid cand se serbeaza hramul fiecareia si am fost norocosi sa vedem si noi cum se manifesta grecii la o sarbatoare: se da de pomana ca si la noi si cred ca daca ne mai invarteam mult pe acolo primeam si noi de mancare! In apropiere de Akrotri se afla multe plaje, printre care si Plaja Rosie, foarte spectaculoasa, accesibila si de pe uscat, pe o carare marcata, iar Plaja Alba (la care nu am mai ajuns, ne-am mai lasat cate ceva de vazut si pentru urmatoarea vizita pe Santorini!) este accesibila numai de pe mare, erau curse cu barcute.

Pe Plaja Rosie am stat vreo 2-3 ore, a se lua apa si de mancare la purtator pentru ca acolo nu gasiti nimic de cumparat, doar sezlonguri de inchiriat, tot cu 8€ perechea. Aici apa in mare nu prea mi-a placut, pietrele din apa erau acoperite cu un fel de mazga care pe langa ca era alunecoasa mai si tulbura apa. Si o ultima oprire pentru cea de-a doua zi a fost pe plaja vecina statiunii Kamari, separata de un munte, Perissa.

Faleza Perissei mi s-a parut mai simpla decat cea din Kamari, mai putin animata, in schimb se circula mai mult cu scuterele si cu masinile in cursul zilei, dar si aici dupa ora 17 se puneau barierele si devenea zona pietonala ca si in Kamari. In schimb plaja este cu mai mult nisip negru decat pietricele si intrarea in apa este mai lina, o bucata cu nisip destul de fin pe fundul marii si aici am gasit o terasa unde in schimbul unei minime consumatii puteai folosi sezlongurile pe plaja gratis.

Si asa a trecut si cea de-a doua zi, in fiecare dimineta plecam din hotel pe la 10 si ne intorceam in jur de 18 seara. Pentru cea de-a treia zi ne-am propus excursia pe mare la vulcan si pentru asta trebuia sa ajungem in capitala Fira, aflata la 10 km de Kamari, in vechiul port, Skala. Nu am avut timp sa vizitam muzeele Firei si nici catedralele (din nou inca ceva de vazut data viitoare in Santorini), ne-am dus direct catre funicular, am avut noroc sa nu ratacim prea mult pe stradute, am intrebat un localnic la un magazin si ne-a indrumat corect. Funicularul circula frecvent, nu asteapta sa se umple si coborarea in port este rapida, in cateva minute, biletele sunt numai pentru un sens, dus sau intors pentru ca se mai poate cobora sau urca si la pas sau pe magarus pe cele 587 de trepte sapate in peretele de lava inalt de 300m.

Capitala Fira este fermecatoare, casele sunt deosebite, sapate in stanca, terasate inconjurate de flori dar am vazut si cateva parasite, inchise, cu constructii neterminate, probabil din cauza crizei economice.

Ajunsi in port (este denumit"Old Port" pentru ca mai este folosit doar pentru excursii, mai la sud aflandu-se noul port Athinios, folosit pentru acostarea curselor de feribot si a vaselor de croaziera), am oprit la prima agentie de turism iesita in cale si am aflat ca intr-un sfert de ora pleaca un vapor catre insulele vulcanice vecine cu Santorini. Excursia costa 28€ de persoana (la agentia romana costa 38€) si dura 5 ore, timp in care se vizita insula Nea Kameni (cu diametrul de 2kmp) pe care se afla craterul vucanului inca activ, insula Palea Kameni (cu diametrul de 0,5kmp) unde se afla izvoarele geo-termale calde si sulfuroase si insula Thirassia (cu diametrul de 9kmp si doar 250 de locuitori).

Cand vaporul a ajuns in port am avut surpriza sa-l gasim arhiplin cu turistii imbarcati in celalat port, cu greu ne-am gasit un loc sa ne asezam si era cat pe ce sa ne stricam buna dispozitie. Dar ne-am revenit, ne-am lipit pe langa un grup de romani veniti cu ghida lor, de la o alta agentie tour-operatoare, si astfel am beneficiat si de explicatiile avizate in romana. Prima oprire a fost la vulcan: obligatoriu sa va ungeti cu lotiune de plaja, noi am uitat si era sa ne ardem, noroc ca pielea noastra era invatata cu soarele pe parcursul concediului din Antalya.

Urcusul este obositor, pietrele incinse degaja o caldura sufocanta (am pomenit urcusul de pe Sinai, numai ca acolo era noaptea, pe racoare), sus se vede craterul ce degaja sulf in atmosfera iar mirosul este intepator. Un ghid al grupului francez a sapat cu mainile goale cam 20-30 cm in pietris ca sa demonstreze cat de fierbinti sunt pietrele la o foarte mica adancime, temperatura ajunge la 100grd Celsius. La izvoarele termale se face o oprire scurta pentru baie, vaporul acosteaza cam la 50m de zona cu izvoarele, ghizii prezinta in toate limbile vorbite de grupurile lor de turisti ca cine nu se incumeta sa inoate pana la izvoare sa ramana pe vapor. Noi nu am vrut sa ajungem pana la mijlocul zonei cu concentratia cea mai mare pentru ca i-am vazut pe ceilalti cu ce piele rosie ieseau din apa, asa de concentrata era apa in sulf si fier.

O parte aveau constumele de baie inrosite, nu stiu daca mai iese la spalat. ultima oprire pe insula sora cu Santorini, Thirassia, unde s-a facut o pauza de 2 ore pentru masa si/sau baie. Ca si in portul din Fira se poate urca tot cu magarusii, tot pe niste scari sapate in stanca, plaja este inexistenta, se intra direct de pe pietre, atentie ca am vazut multi arici de mare. Intr-adevar, dupa cum au mai scris si altii, aici am mancat cel mai bun souvlaki de pui, iar sotul meu a mancat souvlaki de calamar la 11€, acelasi in Kamari era 18€.

Dupa un tur pe mare, unde adancimea Calderei ajunge la 400m, cu vedere la Oia si Fira, cu prezentarile de rigoare ale ghizilor de pe vapor ne-am intors in portul Firei si cum nu eram foarte obositi am plecat sa colindam pe stradutele satului Firostefani, aflat mai la nord de Fira, dar lipit de aceasta. Linia falezei asterne imagini deosebite ale Calderei, casele unice ca arhitectura si privelistea oferita de insulele vecine ne-au facut sa ne hotaram ca adoua zi sa revenim in Fira si sa urmam faleza prin Firostefani si mai la nord prin Imerovigli intr-o plimbare care si acum imi revine in minte.

Pe stanca Skaros, aflata in Imerovigli si vizibila si de pe cealata parte a insulei, din Akrotiri, a fost construit un castel venetian care a fost distrus de ultimul cutremur den 1956, de 7,8 grd. Intre Fira si Imerovigli sunt cam 2 km asa ca plimbarea nu dureaza mult dar peisajele sunt de neuitat, cred ca numai aici am facut 100 de poze! Fiind amiaza si destul de cald, ne-am reintors la hotel pentru un dus urmand ca ultima seara in care aveam masina inchiriata sa mergem in Oia pentru a vedea legendarul apus.

Deoarece era si sambata am vazut prin Oia si cateva cupluri de miri si mirese, se pare ca Santorini mai are o legenda care spune ca zeita Acantar "Perla alba a miresei" si protectoarea mireselor, obisnuia sa apara din valurile marii imbracata intr-o haina de perle si sa le daruiasca mireselor o perla in semn de binecuvantare a casatoriei, la randul ei mireasa ii oferea zeitei un buchet de lacramioare. Se zice ca zeita se mai poate vedea si azi dar numai de indragostiti si numai la apusul soarelui.

Si iar am fost norocosi sa gasim un loc pe o terasa cu vedere perfecta catre mare, de unde am putut admira asfintitul soarelui, in liniste (erau doar cateva mese la acea terasa). Este spectaculos cum se pot aduna atatia oameni doar pentru a petrece soarele la culcare! Si apusul este frumos dar mie mi-a placut mai mult rasaritul Lunii vazut de pe plaja din Kamari in urmatoarea seara, cand se anunta o noapte cu luna plina, perfecta. Din Oia (se citeste Ia) nu am vazut prea mult, am lasat pe data viitoare.

Cu speranta ca nu v-am plictisit cu descrierea mea lunga, inchei aici si voi incerca sa postez si poze, daca voi reusi sa ma hotarasc care imi plac mai mult din cele peste 500 facute.


[fb]
---
Trimis de bitnic in 25.09.11 00:15:04
Validat / Publicat: 25.09.11 07:54:04
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Rhodos, Zakynthos
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5264 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bitnic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P28 Biserica in Pyrgos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster28
[25.09.11 06:51:31]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

webmaster13
[25.09.11 09:57:51]
»

Sper sa placa melodia postata.

Se poate schimba.

bitnicAUTOR REVIEW
[25.09.11 12:11:29]
»

Multumesc pentru melodia aleasa perfect in ton cu frumusetile insulei Santorini

adryana
[25.09.11 18:25:02]
»

excelent review-felicitari! poza 26 o am din intamplare si eu , e un tablou oferit in dar de un vanzator grec, ce coincidenta...

costin1968
[25.09.11 20:42:05]
»

Felicitari,

Frumos review si superbe poze, am senzatia ca ai adus soarele Greciei... pentru noi...

maryka
[26.09.11 18:11:59]
»

@bitnic

Superbe poze, tot respectul pt. munca depusa, minunat rw. Vrem, nu vrem nu putem decat sa ne gandim la superba Grecie. Pana la concediul urmator, ne uitam la poze si ne imaginam...

bitnicAUTOR REVIEW
[26.09.11 20:02:50]
»

Multumesc pentru aprecieri. Asa cum mie mi-au folosit toate review-urile despre aceasta destinatie, sper sa ajut si eu cu impresiile mele. Raspund oricand cu placere la intrebari, mai ales ca e asa de bine sa-ti reamintesti aceste taramuri!

argemi*
[08.10.11 21:00:47]
»

Ma bucur ca ati avut o vacanta reusita in Santorini.

Povestea acestei vacante, cu toate amanuntele ei, este un ghid bun pentru cei ce doresc sa-si petreaca un sejur in acest loc cu totul deosebit care se numeste Santorini.

calatorul
[12.08.16 22:00:36]
»

@bitnic - Felicitari pentru frumoasa vacanta greceasca si multumim pentru informatiile si impresiile impartasite, si mai ales pentru minunatele fotografii. Nu am vazut niciodata Santorini atat de albasstra si insorita, nici in reclamele comerciale. Vacante frumoase in continuare!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, argemi*, bitnic, calatorul, costin1968, maryka
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Santorini:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069478034973145 sec
    ecranul dvs: 1 x 1