SANTORINI - Mai mult decat un vis (II)

TIPĂREȘTE

Am povestit aici cum am ajuns in Santorini, de cand visam sa stau si sa vad de aproape frumusetile acestei insule...

Chiar daca numai leneveala pe marginea piscinei era ea insasi tentanta, mai ales ca era un sejur" de odihna " ptr sotul meu, esti luat de valul general de hoinari si pe jos sau cu masina, cu autobuzul sau cu salupa, cu velierul sau cataramanul, pornesti la drum.

Ce poti sa faci in Santorini, altceva decat sa pui kg in plus in tavernele cu arome imbietoare? Poti sa umbli, sa cutreieri, sa hoinaresti, sa bati la pas oraselele alb-albastre sau poti sa plutesti pe Egeea circular cuprinzatoare, descoperind noi si noi unghiuri de frumusete.

Ce e de vazut in Santorini? Pai sa incep cu oraselele. Sunt multe si mititele, insirate pe coasta, cocotate pe creste sau intinzandu-se victorios pe bruma de planeitate de pe coasta est-sud-estica. Fira e capitala insulei, cel mai intins orasel si spun unii, si cel mai scump. As zice ca imparte acest calificativ cu Oia (care se pronunta Ai, cu accent pe a), tot asa cum seamana la dispunerea in terase a cladirilor dinspre caldera, la coloritul alb, de var (sau lavabila mai nou) stralucitor, la cupolele acoperisurilor fie albe, fie albastre. Fira e un punct de plecare spre colturile insulei, pozitia sa centrala il recomanda ca statie de pornire sau de revenire.

O cascada de hoteluri si hotelase, de vile si casute ale localnicilor, de taverne, cafeterii si cluburi, bisericute si terase se revarsa de pe aleea pietonala centrala spre mare, in Caldera, unde un port micut permite acostarea barcilor de pescuit, a velierelor mici si vaporaselor. Aleile pietonale, pavate cu marmura unele, cu roca vulcanica altele sau pur si simplu pietruite, sunt marginite de multe-multe magazine, intre care cele de bijuterii si ceasuri se disting ca numar si stralucire.

Nick the Greek e un brand al magazinelor de bijuterii, dar sunt si altele, toate cu o revarsare de podoabe, filigranuri si pietre in monturi ingenioase, toate luindu-ti ochii, exercitand o hipnoza ciudata, ptr ca si daca n-ai de gand sa cumperi tot te trezesti intr-unul din ele punand intrebari vanzatorului. De asemenea multime de magazine de suveniruri, cu aceleasi produse specifice Greciei dar si cu cele pe care vulcanul si Caldera isi pun amprenta personala.

Mai sunt magazine cu articole de imbracaminte, majoritatea de in (panza topita) desi nicaieri pe insula -- cu exceptia viilor incapatanate sa rodeasca in solul pietros si a rosiilor Cheery, care si ele te miri din ce isi trag culoarea si aroma -- nu am vazut culturi de in sau canepa. Culturi in general n-am prea vazut.

Tavernele si restaurantele te imbie la tot pasul, majoritatea au cateva mese, dar sunt unele cu terase mai mari si locuri numeroase. Privelistea spre caldera, spectacolul asfintirului sunt titluri de glorie si prilej de atractie pentru eventualii clienti. Tot in Fira, catedrala ortodoxa isi desfasoara coloanele pe o lungime de aprox 40 m, si-si cocoata sistemul de clopote 3-2-1 spre seninul cerului. Sunt cateva hoteluri mari, in general in pozitiile bune, adica la inaltime, sunt o multime de apartamente + terasa + piscina, dispuse in trepte spre mare si printre toate acestea serpuiesc ulite pietruite, scari si alei. Te poti pierde lesne in ele, mai ales seara cand aglomeratia in Fira e maxima. Dar la ceasul amiezii e aproape pustiu, dar si foarte fierbinte.

O inghetata de la numeroasele gelatterii va racoreste, va da energie si va intoarce spre copilarie. Numai sa puteti sa alegeti intre multele arome, unele de-a dreptul neobisnuite (inghetata cu... spaghetti!). De asemenea sunt numeroase agentiile care ofera excursii de agrement, turul insulei, calatorii cu ferryboat-ul sau inchirieri de auto-moto. E greu sa rezisti pe insula asta micuta, cu drumuri inguste intortocheate si pline de serpentine, sa nu urci in saua unui ATV sau a unui scuter, sa nu tii de volanul unei masinute cabrio sau sa nu-ti fluturi pletele din Suzuki Jimny.

Cam zgomotoase toate aceste motorizate, tulburand linistea unui vulcan de curand (geologic vorbind) stins, dar acesta este tributul adus modernismului si economiei turistice.

Oia e al doilea oras ca importanta turistica, asa cel putin l-am considerat eu, astfel incat s-a bucurat de ofranda suprema, un drum pe jos, in plin soare, pe creasta, 2 ore si jumatate prin praful cand rosu cand alb al zgurii vulcanice. Adica intr-una din zile, intrigati de multimea de "alpinisti" ce treceau chiar pe la poarta noastra, in drum spre Oia, ne-am hotarat sa mergem si noi (eu si sotul).

Am luat un rucsacel cu apa si cateva fructe, palariute pe cap si pantofi de sport in picioare si am purces la drum. Exista un marcaj si, dealtfel, drumul de creasta e vizibil cu ochiul liber. Asta nu ne-a impiedicat sa ne ratacim si sa trecem din bisericuta in bisericuta -- aici lacasurile de rugaciune (vreo 300 in total pe toata insula) marcheaza toate drumurile si toate stancile, le vezi ca jaloane de departe si te ajuta sa te orientezi.

Dupa ce ne-am prafuit bine si ne-am julit putin prin niste bolovani, dupa ce-am mancat smochine de prin toti smochinii, si erau multi, de pe coasta, am gasit un fel de poteca de ciobani - dar si de capre - pe care am urmat-o pana cand, de undeva dinspre Finikia, am avut privelistea splendida si de la maxima inaltime, a Oiei. Si-am gasit si drumul, pietruit, coborator si serpuit, pana pe dealul profetului Elias, in centrul orasului de unde troneaza o superba catedrala.

Cum era undeva pe la orele 2 p.m., putini turisti tulburau linistea stradutelor pavate cu marmura. Asa ca am hoinarit aiurea, fotografiind si uimindu-ne la tot pasul de o fereastra, de o terasa, de o balustrada lemn sau in fier forjat, de minunatele piscine "infinity view", de multimea de arbusti cu milioane flori albe sau ciclamen (tot nu stiu cum se cheama), de ingeniozitatea aranjamentului unor taverne (cea cu arici si rate in fata era de departe cea mai inedita).

Am revenit in Oia intr-o seara, cu fetele, am admirat alaturi de alti extaziati apusul, dar frumoasa ca atunci cand am nimerit-o ca beduinii oaza, nu mi s-a mai parut. Desigur ca, epuizat, sotul meu a preferat taxiul la intoarcere, dar tot timpul spunea: e bine in masina, dar ce faina a fost excursia noastra. Am avut si cateva basici in talpa, mai multe zgarieturi si o zdravana febra musculara, dar a fost grozav. Oia are la fel de multe magazine de bijuterii, de suveniruri si de taverne, dar parca mi s-a parut mai apropiata de traditia insulei, mai autentica si mai nealterata.

Intr-o seara am fost sa vedem Megalochori, pentru ca managera de la hotel, Niki, ne-a recomandat sa mergem la "Marmita", local cu specific grecesc autentic, si n-a gresit deloc in sugestia ei. Stradute mai inguste, mai rustice si mai pustii ca in Megalochori n-am vazut in tot sejurul. Casute traditionale, din care multe pareau si acum sapate in stanca, boltita fiind toata casa nu numai acoperisul.

Aici am descoperit un anticariat unde o femeie costumata si excesiv machiata, solitara si teatrala, vindea (!) putinilor probabil turisti, obiecte din toate colturile pamantului. In incaperea cu lumina putina, acoperita si tapetata cu tot felul de impletituri vechi se invecinau ciudat farfurii de faianta albastra de Maroc cu aplicatii dantelate de alpaca, zeitati grecesti cu un budha mic (dar greu) din bronz, pumnale si stergare, bijuterii de argint si costume populare. Am gasit cateva obiecte frumoase, despre care am gandit ca ne vor impodobi casa si ne vor aminti de Santorini altfel decat in modul deja stiut, si le-am cumparat.

La ceas de seara, lumanari si lampi cu soclul de piatra neagra vulcanica s-au aprins pe la ferestre sau pe balustradele micilor terase, localnicii au luat loc sporovaind in curtile lor minuscule si acolo am simtit cel mai puternic autenticitatea insulei, dincolo de spiritul comercial care, ca peste tot, precede si urmeaza turismul.

Am trecut in plimbarile noastre si prin alte orase. Pyrgos de exemplu, cocotat in varful unui deal, e inconjurat de vinarii, o multime de indicatoare te indruma pe drumul vinului spre casa vinului astfel incat eu am retinut Pyrgos-ul ca pe un loc dedicat in intregime lui Bachus. Dar existe stradute pitoresti, le urci sau le cobori, te pierzi in ele, si tot pe calea vinului apuci! In Exo Gonia am ajuns tot la sugestia prietenei Niki, cautand restaurantul Metaxi Mas, despre care de asemenea voi povesti. Un satuc linistit, traditional si vecin cu Pyrgosul.

In Kamari am nimerit absolut din intamplare, fiindca la o intersectie in Emporio, in loc sa facem la dreapta, spre Vlichada, unde voiam sa ajungem, am mers spre stanga. Marturisesc ca hartile sunt facute ptr altii, niciodata nu ma prea agat de ele, am credinta ca undeva tot ajung si intre timp am parte si de ceva aventura. Am parcurs strada (sau faleza) ce margineste plaja neagra dintr-un capat intr-altul, impresia mea a fost ca tot asa, de partea cealalta a drumului se intinde si orasul.

O multime de hoteluri si vile cochete, de restaurante, taverne si terase. O plaja destul de lunga, neagra si fierbinte, umbrele si sezlonguri, dar mi-a placut ptr ca aici mi s-a parut ca este mai multa vegetatie ca oriunde pe insula, ca exista o animatie voioasa pe care o respirau toate cele ce vedeam. Am baut o cafea si-am facut o baie, uitandu-ne cu ochiul liber cum inoata pestii printre picioarele noastre. Era mai multa muzica in Kamari, orasul mi s-a parut cosmopolit.

Spre sfarsitul sejurului, tot la sugestia lui Niki, am facut o excursie pe mare cu catamaranul, noi si un cuplu de americani. La ora 9. a.m. a venit un microbuz sa ne ia de la vila si in cca 30 minute, am ajuns in port, pe un drum mai mult pustiu in ultima sa parte si care la final e incadrat de doua turnuri de piatra, vestigii ale unei fabrici de bulion (!). Serpentine multe si care, strabatute in viteza de meseriasul sofer, ne-au facut sa ne gandim ca tangajul si ruliul o sa fie floare la ureche. Portul e micut si plin de vase ale localnicilor, cu multimea lor de plase ingramadite pe chei, de vase de croaziera, veliere si salupe, dar si de catamarane, mai mari sau mai mici. Ptr cei care nu stiu, catamaranul este un vas pe doua "picioare" lungi, astfel ca apa trece si printre ele ceea ce ii confera stabilitate, are si motoare dar si vele. Explicatii mai tehnice gasiti pe net. Faptul ca nu eram decat noi sase si cu cei doi din echipaj a facut ca excursia sa fie linistita, lejera, intima si foarte placuta.

Am plecat de-a lungul coastei si am vazut de pe mare plaja rosie, plaja Vlichada, plaja Kokkini, plaja alba, plaje mai mari sau mai mici -- la unele se poate ajunge doar cu barca (am inteles ca sunt barci ce pleaca din jumatate in jumatate de ora). Relieful stancos, alternanta de negru cu rosu sau cu albul cretos, dau insulei un aspect straniu, de inceput de lume. Vremea a fost buna si marea relativ linistita. O multime de alte vase cu turisti isi intersectau traseul cu noi.

Am vazut de departe Akrotiri unde am inteles ca este cel mai mare sit arheologic de pe insula, unde studenti la arheologie din toata lumea vin sa lucreze, el nu este deschis publicului si lucrarile merg destul de incet. Plaja dragostei (Eros sau Love, depinde cine intreaba) este mica si inghesuita intre peretii stancosi, dar aranjata cu tot felul de baldachine si canapele, un drum destul de rudimentar cobora spre ea si mi-a lasat senzatia ca un 4x4 e cel mai indicat mijloc de deplasare.

Plaja rosie are in spate un perete imens si amenintator de zgura vulcanica, umbrele si sezlonguri, nici o terasa de unde sa bei o apa sau altceva si un drumusor de acces nerecomandat celor care inainte au fost la Casa vinului. O vazusem cu o zi inainte de pe uscat, cand nu ne-am hotarat sa coboram poteca abrupta, dar de pe mare privelistea era cu adevarat spectaculoasa. Putin mai incolo se facea scuba-diving si cand la intoarcere am oprit sa facem baie si ne-am scufundat in undele de smarald am intele ca frumusetea platei nu vine doar din coloritul neobisnuit ci si din limpezimea de clestar si culoarea de smarald a apei, prin care poti sa vezi nisipul de pe fund, dar si numerosi pesti zbenguindu-se. Am vazut tot de pe mare o plaja minuscula, Gialos, unde 3-4 umbrele imparteau nu numai nisipul foarte ingust dar si soarele strecurandu-se intre pereti de piatra.

Cu viteza si spuma de mare stropindu-ne am dat un tur celor doua structuri care odata erau una singura: Palia Kameni si [iNea Kameni, adica vulcanului. Apoi ne-am oprit ptr foarte scurt timp, la Hot Sprigs, adica izvoarele fierbinti, unde, datorita afluxului mare de turisti si vase, stationarea e permisa ptr doar 15-20 de minute. Aici am facut o baie si am incercat senzatia trecerii de la o apa rece, albastra-cerneala catre una calduta (nu hot!) ruginie si tulbure...

Stancile de pe fundul apei, acoperite cu o mazga lunecoasa si neplacuta la pipait au pus destule probleme si au lasat cateva urme vinetii. O bisericuta minuscula strajuieste izvorul sau izvoarele. Cateva tufisuri anemice, de un verde spalacit, sunt dovada ca vegetatia creste pana la urma si in piatra seaca. Dupa inotul rapid si cu incidente, ne-am reintors pe vas, ne-am spalat cu dusul si am intrebat capitanul daca mai iese culoarea ruginie din costume. El ne-a asigurat ca da, eu va asigur ca nu!! De aici ne-am indreptat catre vulcanul mare, am dat o tura in jurul sau, cum nimeni n-a fost curios de o escalada pe ceea ce se vedea o carare destul de lata urcand spre crater am optat sa ancoram si sa facem snorkeling. Usor de zis, greu de facut.

Faza cu ochelarii si cu tubul de respirat a fost foarte amuzanta, vreo jumatate de ora ne-am chicotit, dupa care, intrati in apa, am constatat ca pare mai greu de facut decat de zis si am ales sa ne ajustam corect ochelarii si sa renuntam la tuburi, urmand sa ne scufundam doar tinandu-ne respiratia. Figura asta ne-a reusit, am vazut tot felul de pestisori mai lati sau mai ingusti, niste cochilii fixate viguros in stancile subacvatice, nicio caracatita. Dupa care eu am trait panica vietii mele, ptr ca trecerea a doua ferryboat-uri succesive a declansat niste unde atat de puternice incat am simtit cum sunt luata si aruncata direct spre stancaraia si bolovanisul vulcanului. Norocul meu a fost ca la al doilea val am reusit sa ma prind de o stanca si sa ma cocot pe ea, altfel sincer nu stiu daca mai scriam review-ul asta. Am stat cam un sfert de ora agatata acolo pana s-a stins ultimul val mai puternic dupa care m-am indreptat iute spre cataraman. Acolo sotul meu mi-a zis ca aratam ca omul paianjen pe stanci si am constatat ca bratara cu libelule de argint a fost luata ca trofeu de apa Calderei, ca sa-mi fie invatatura de minte sa mai tulbur geologia si pe zeul Neptun.

La acest moment, cat timp noi ne balaceam (unii) si altii traiau senzatii tari (eu), a fost pregatita o masa cu adevarat impresionanta: creveti uriasi si scoici, stridii si calamari, frigarui de pui si porc precum si niste mici specifici grecesti s-au randuit pe platouri, Tzatziki si salata de vinete, fava si salata greceasca, painici mici cu seminte, proaspete si aromate ne-au amintit cat ni s-a facut de foame. Un vin alb in carafa dar si bauturi diverse racoritoare au stins setea iar pe mine m-au linistit. Ma mai linistisem eu si la plecare cu un pahar de vin alb, ptr ca asa am fost intampinati pe vas, dar aceasta masa copioasa, frumos asternuta si prezentata, cu muzica pe fundal, in decorul stancos negru-cenusiu si aramiu la baza al vulcanului, ne-a bucurat si a adaugat satisfactie calatoriei noastre.

La desert, baclava si pepene cantalup, cafea si o tigare, dar pe puntea din spate, ca in fata nu se fuma. Sa mai spun ca pe parcurs, ptr ca probabil asa cerea navigatia, s-au ridicat doua panze si m-am simtit ca in romanul lui Radu Tudoran. Ne-am indepartat de vulcan si am navigat inapoi, pe langa capul Alonaki, cu privelistea portului Athinios, si apoi la stanga pe langa capul Mavro Vounos. Am mai facut o oprire ptr baie dupa care la orele 15.30 am fost inapoi in port de unde microbuzul ne-a dus, somnorosi si plini de emotiile zilei, la vila.

Catamaranul era unul foarte elegant, un Lagoon421, cu patru cabine sub punte, curat si alb, un vas de croaziera minunat. Capitanul ne-a zis ca l-au cumparat din Franta si au facut 14 zile pe mare pana in Santorini (informatie ptr cei ce vor sa cumpere - costa in jur de 1.000.000 euro si se amortizeaza in 6 ani).

Posibilitatile de a petrece timpul pe insula sunt multe, fie la plaja sau piscina, fie strabatand drumurile si vizitand orasele cu pasul sau cu motorizatele, fie sa petreci o seara la o taverna, cu muzica, alaturi de alti turisti relaxati si veseli, sa vizitezi vestitele vinarii sau sa faci o cursa pe mare cu oprire la vulcan sau langa, la Hot springs sau, daca vasul e mai mic, pe plajele mai putin accesibile.

Indiferent ce alegi sa faci, orice moment petrecut pe insula e unul de emotie sau satisfactie, de reverie sau adrenalina. Ideea e ca nu te plictisesti.

---

VIZUALIZĂRI: 5827 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI