Septembrie în Peloponez. Mistras, uluitoarea cetate din Morea

TIPĂREȘTE

Nu e deloc greu să înţelegi de ce Goethe şi-a imaginat Mistras ca loc de întâlnire al lui Faust cu Elena din Troia, readusă la viaţă după 3.000 de ani, considerându-l un simbol al frumuseţii clasice şi al cavalerismului romantic. De pe pantele muntelui Taygetos vederile ce se deschid asupra văii străbătute de râul Eurotas îţi taie pur şi simplu răsuflarea. Şi nu poţi să rămâi insensibil la medievala revărsare de bolţi, arcade, ziduri care răsar neaşteptat din spatele măslinilor şi chiparoşilor, printre ruinele bătute de soarele nemilos al Peloponezului, o lume a tăcerii maiestuoase în care timpul pare să fi stat în loc.

„Clipă, rămâi, căci eşti atâta de frumoasă!”

Mistras este mai mult decât un oraş bizantin, mai mult decât o mărturie încă vie a unui trecut zbuciumat. Este un univers închis în hotarele sale dar care îşi deschide porţile cu generozitate celor ce vor şi ştiu să-i aprecieze frumuseţea.

Pentru a descoperi acest univers, pentru a-l cerceta cu atenţia pe care o merită, ai nevoie de cel puţin o jumătate de zi. Este primul sfat pe care vi-l dau: rezervaţi 5-6 ore vizitării sitului şi nu faceţi ca noi, care am „înghesuit” într-o zi Mistras şi Monemvasia, tur-retur Tolo (vezi impresii). Adică nu mai puţin de 450 km, din care o bună parte pe serpentine înnebunitoare. O zi mai mult decât „plină” şi obositoare, începută la 7 dimineaţa şi terminată după 10 seara, în care însă am văzut atâtea locuri minunate şi ne-am îmbogăţit sufleteşte! Fără regrete deci. Poate că totuşi ar fi fost mai bine să fi stabilit un loc de cazare pentru 1-2 nopţi undeva între Mistras şi Monemvasia, pentru a le putea vedea în tihnă pe amândouă. Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă! A, şi încă un sfat: ţineţi cont de temperaturi. Pe noi căldura ne-a năucit, chiar dacă eram pe 10 septembrie.

Şi dacă tot am pornit pe calea asta, voi continua cu informaţii de ordin practic.

Din Tolo am ajuns în câteva minute la Nafplio, de unde am ieşit, trecând prin Nea Kios şi Mili, două sate/staţiuni de pe ţărmul Golfului Argolic, pe şoseaua către Tripoli, unul din oraşele măricele din Peloponez. Sunt circa 45 km, care traversează munţi calcaroşi, destul de lipsiţi de vegetaţie şi cu multe serpentine. Din Tripoli am intrat pe E65 şi am parcurs rapid cei aproximativ 60 km până la Sparti.

Aici e cazul să fac o pauză. Nu pentru că ne-am fi oprit noi în Sparti, ci pentru că numele vă spune, fără îndoială, ceva. Da, este vorba de antica Sparta, rivala de temut a Atenei, cetate nefortificată însă, motiv pentru care în apropierea aşezării actuale nu s-au păstrat decât câteva ruine mai puţin interesante pentru un turist aflat oricum în mare grabă. În contextul discuţiei despre Mistras, merită însă menţionat că oraşul modern Sparti a fost înfiinţat în 1834 şi în el s-au stabilit cei mai mulţi locuitori din Mistras. Dar asupra acestor fapte voi reveni.

Mă mulţumesc deocamdată a vă spune că pentru a ajunge la Mistras va trebui să treceţi prin Sparti, un oraş foarte animat şi simpatic, de altfel, dar unde nu am avut timp să poposim. La un moment dat veţi zări un indicator la dreapta, care vă va anunţa că până la Mistras mai sunt 5 km. Străbateţi strada respectivă şi în capătul ei veţi da peste un alt indicator, la stânga de această dată, după care veţi ieşi din oraş. De aici şoseaua traversează nişte deluşoare cu livezi de măslini, smochini, lămâi şi portocali, pentru a ajunge, la poalele muntelui, în satul Mistras sau Neos Mystras, întemeiat pe la jumătatea sec. XIX, după declinul iremediabil al cetăţii medievale. Drăguţ loc, unde grecii, întreprinzători cum îi ştim, au ridicat începând de prin 1970, când vechiul Mistras a intrat în circuitul turistic mondial, pensiuni, taverne, un camping şi un hotel, minimarketuri şi mici buticuri cu suveniruri. La întoarcere aveam şi noi să ne oprim pentru un frappé la una din terase, asta după ce am achiziţionat obligatoriile amintiri dintr-un magazin situat în piaţeta principală.

Dar mai important decât satul în sine este priveliştea care se deschide imediat cum ieşi din el: panorama spectaculoasă a pantelor presărate cu biserici, conace şi palate, vizibilă de la 2-3 km.

Am parcurs ultima porţiune de drum şi am ajuns la „main gate”, intrarea în Oraşul de Jos. Există şi o a doua intrare – „fortress gate” – la Oraşul de Sus. Programul de vizitare este între orele 8 şi 19.30 iar biletul costă 5 euro şi e valabil pentru ambele intrări, deci trebuie păstrat dacă doriţi să-l folosiţi de două ori. După ce am admirat şi fotografiat o şopârlă întinsă la soare pe o piatră, am pătruns prin poarta principală, unde ni s-a înmânat, inclus în preţul biletului, un pliant şi ni s-a recomandat un traseu. Mai precizez că imediat după intrare există o toaletă şi un automat cu răcoritoare, singurele din întreg situl.

După care am urcat câteva trepte şi ne-am trezit brusc într-o altă lume, pe care vă invit să o cunoaşteţi împreună cu mine.

Nu înainte însă de a trece în revistă, oricât de sumar, principalele repere din trecutul Mistrasului, fără de care ceea ce vedem rămâne de neînţeles.

În 1249 Guillaume/William II de Villehardouin, Prinţ de Morea şi conducătorului principatului franc al Achaiei, a construit o fortăreaţă pe creasta dealului Myzithra. Tot el avea să cucerească în acelaşi an şi Monemvasia. Din fortăreaţă (Kastro) au ramas doar ruine, aflate în Oraşul de Sus.

Învins în bătălia de la Pelagonia şi ţinut prizonier timp de trei ani, Guillaume a fost nevoit să predea în 1262 cetatea Mistras Bizanţului, alături de celelalte două posesiuni france din Peloponez (sau Morea, cum se numea în acea vreme), şi anume Monemvasia şi castelul Grand Mai (g) ne din Peninsula Mani. Sub domnia bizantină oraşul a înflorit: s-au construit case, conace şi palate, biserici şi mănăstiri fortificate.

În 1348 Mistras a devenit sediul Despotatului de Morea, cea mai dezvoltată provincie din Imperiul Bizantin. Membrii a doua familii imperiale de la Constantinopol şi-au avut aici reşedinţa: Cantacuzino (1348-1383) şi Paleologu (1383-1460). Numele lor au rezonanţă şi în istoria noastră, a românilor. Constantin XI Paleologul, ultimul împărat bizantin, şi-a pierdut viaţa în 1453, apărând zidurile Constantinopolului de atacul otomanilor conduşi de sultanul Mehmed II Cuceritorul. Perioada despotatului a fost cea în care Mistras a devenit un important centru cultural al lumii bizantine, atrăgând savanţi, oameni de litere şi artişti din Italia, Serbia şi Constantinopol. Avea peste 20.000 de locuitori şi aşezarea era împărţită în mod distinct între partea de sus, numită Hora, ocupată de nobili şi funcţionarii din administraţie şi cu clădiri grupate în jurul Palatului Despoţilor, şi partea de jos, numită Katohora, unde locuiau oamenii de rând şi unde se afla şi catedrala.

În 1460 Mistrasul a fost cucerit de turci, care l-au cedat veneţienilor în 1687. Aceştia l-au stăpânit până în 1715 şi au continuat să-l dezvolte. Oraşul a ajuns la 42.000 de locuitori şi a prosperat mulţumită creşterii viermilor de mătase. Revenirea turcilor a marcat începutul declinului său.

În 1834 Otto Friedrich Ludwig von Wittelsbach, cunoscut ca Otto al Greciei, primul rege al Greciei moderne (1832-1862), a luat decizia construirii oraşului modern Sparta, în care s-au mutat majoritatea locuitorilor din Mistras. Ultimii au părăsit. fortăreaţa medievală în 1953. Astăzi în Mistras nu mai trăiesc decât şapte măicuţe, la Mănăstirea Pantánassas.

Mistras a fost declarat parte a Patrimoniului mondial UNESCO în 1989.

Urmând indicaţiile din pliantul primit la intrare, prima oprire pe care am făcut-o a fost la catedrală - Mitrópoli, închinată Sfântului Dimitrios, cea mai veche biserică din Mistras, construită probabil în jurul anului 1290, la puţină vreme după ce oraşul a intrat sub stăpânire bizantină. Turlele au fost adăugate în sec. XV. Frescele, destul de bine conservate, datează din sec. XIII-XIV şi reflectă stilurile personale diferite ale pictorilor. Mozaicul, din care s-au păstrat anumite porţiuni, duce cu gândul la splendoarea de altă dată a acestui lăcaş de cult. Bine marcat este locul în care a fost încoronat, in 1449, ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea. El a stat pe o lespede cu vulturul bicefal, simbolul Bizanţului.

Accesul se face printr-o curte largă în care se găseşte o fântână sculptată cu acelaşi element decorativ – vulturul bicefal. Din curte se poate urca la muzeu, chiar şi numai pentru a admira de pe terasă superba panoramă a văii râului Eurotas. Muzeul este mic şi cuprinde câteva descoperiri arheologice, printre care un proskynetarion înfăţişându-l pe Iisus Întronat, datând din a doua jumătate a sec. XIV, din vremea Cantacuzinilor, cu elemente decorative care trădează influenţe italiene.

După catedrală am vizitat mica şi eleganta biserică Evangelistria, cu fresce datând din sec. XIV-XV. După un drum scurt pe pietrele de pavaj (de prisos, presupun, să vă recomand purtarea de încălţăminte potrivită) am ajuns la Mănăstirea Vrontochion, un complex monahal fortificat alcătuit din bisericile Sf Theódoroi şi Hodegetria sau Aphentiko. Complexul fost construit în sec. XIII de stareţul Pachómios şi a reprezentat centrul cultural al Mistrasului medieval. Agioi Theódoroi datează din 1295 şi are cea mai înaltă turlă din Mistras, susţinută de patru arce. Nu a păstrat multe fresce, spre deosebire de Panagia Hodegetria, ale cărei picturi (1312-1322) sunt considerate de specialişti ca fiind de o calitate excepţională.

De pe esplanada din faţa celor două biserici se vede probabil cel mai bine impunătoarea Moni Pantánassas, ultima biserică, cronologic vorbind, din cele peste 25 construite în Mistras. A fost ridicată în 1428, după modelul arhitectural al Hodegetriei, de către Ioan Frangopoulos, prim-ministrul lui Constantin Paleologul. Construcţia are cinci domuri şi este cea mai bine păstrată dintre toate lăcaşurile de cult din Mistras. Reprezintă un amestec de stiluri bizantin şi gotic. Frescele din partea superioară datează din 1430 iar cele din partea inferioară din sec. XVII-XVIII.

De aici, dar şi din oricare alt punct al Oraşului de Jos, ca şi de pe şosea, se zăreşte Palatul despoţilor, cu intrare prin „fortress gate”, ca şi ruinele conacelor nobilimii şi ale clădirilor administrative. După ce am încheiat vizita în Oraşul de Jos am urcat cu maşina, cu intenţia de a vizita palatul, dar am aflat la intrare că se află în restaurare şi, cu regret, am renunţat. De altfel, şi alte biserici din cadrul complexului Mistras sunt supuse în prezent unor lucrări de restaurare şi conservare, proces care se poate prelungi destul de mult, având în vedere criza prin care trece Grecia.

Un element care ajută foarte mult vizitatorii să-şi facă o impresie asupra vieţii într-o cetate medievală bizantină este prezenţa în sit a numeroase panouri cu informaţii extrem de utile. Iată câteva lucruri pe care le-am aflat studiindu-le. Securitatea oraşului impunea existenţa unui număr limitat de porţi, considerate puncte vulnerabile de apărare. Acropolisul constituia nucleul fortificaţiilor, fiind construit pe locul cel mai înalt, înconjurat de unul sau două rânduri de ziduri, prevăzute din loc în loc cu turnuri defensive. Aprovizionarea cu apă era privită drept esenţială, în care scop se construiau fântâni şi rezervoare, ca şi sisteme de canalizare mai simple sau mai complicate, în funcţie de mărimea aşezării, şi se foloseau orice surse, inclusiv apa de ploaie. Sistemul de planificare urbană bizantin pleca de la necesitatea deplasării cu uşurinţă pe străzile pietruite, înguste şi în pantă: în intersecţii colţurile caselor trebuiau să fie rotunjite iar clădirile erau prevăzute la parter cu spaţii boltite care erau publice.

Era trecut de ora prânzului când am părăsit Mistrasul. De jos, din sat, stând la o tavernă şi răcorindu-ne cu apă şi câte un frappé, am aruncat o ultimă privire uimitoarei cetăţi, un adevărat muzeu în aer liber, mărturie a câtorva secole de bogăţie, artă şi cultură, „plaiul ascuns” unde „viteaza seminţie” a făurit atâtea şi atâtea comori.

Şi cu inimile pline de bucurie şi frumuseţe, am pornit spre următoarea noastră destinaţie: Monemvasia.

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie video-muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=-09rXhnJzdo

---

VIZUALIZĂRI: 3552 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI