Din Marea Egee în Marea Ionică şi retur. Cu vaporul pe Canalul Corint

TIPĂREȘTE

Încă de când proiectaserăm vacanţa în Peloponez, am ştiut că un vis mai vechi de-al meu, acela de a vedea Canalul Corint, se va transforma în realitate, căci drumul spre peninsula devenită acum o insulă, trece, neîndoielnic, peste acesta. Aşa că eu şi soţul meu ne-am decis să coborâm de pe autostrada de pe care ştiam că nu-l putem admira, pentru a ne angaja spre oraşul actual Corint, chiar de la primul indicator ce ne arăta că trebuie s-o facem la dreapta. De oboseală, nervi şi supărare nu am găsit drumul bun şi am intrat în oraş. În ciuda faptului că aveam la dispoziţie mijloace moderne:GPS, hărţi, ba chiar am tot întrebat, nu ne-am descurcat să ne înscriem bine şi ne-am lăsat păgubaşi atunci, cu promisiunea clară că într-una din cele douăsprezece zile vom reveni pentru a vedea minunea. Buun! Aflând că se fac şi excursii organizate de agenţiile locale din Tolo, ne-am interesat la una dintre ele, cea cu care am luat croaziera în insulele Hydra şi Spetses şi, surpriză! , la preţul de 53 euro/persoană agenţia vindea o excursie de o jumătate de zi combinată cu situl arheologic Nemea şi o degustare de vinuri, dar la canal cu oprire de sus, de pe şosea pentru o şedinţă foto de o jumătate de oră. Profund dezamăgiţi de ce auzeam, agenta, auzind că veniserăm cu maşina personală ne dă ideea să mergem noi pe cont propriu să-l vedem şi admirăm în voie de sus, după care să coborâm în orăşelul Isthmia, portul din extremitatea egeeano-peloponeziacă a canalului de unde să ne îmbarcăm la cerere şi contra cost pe unul din vasele/vaporaşele de croazieră care se ocupă cu plimbatul turiştilor pe canal. Cum recomandarea ei mi se părea genială şi realizabilă în acelaşi timp, am plecat foarte mulţumiţi de idee, nu înainte să ne ofere o sumedenie de materiale informative (de parcă nu aveam destule) despre Argolida ce s-au dovedit foarte utile pe tot parcursul vacanţei. De aici înainte, câteva zile, nu ne-am mai gândit la excursia aceasta pe care o programaserăm în partea a doua a şederii în Tolo, când, într-o seară plimbându-ne pe strada prinicipală din staţiune mai vedem o agenţie de turism în care nu intraserăm până atunci găsind-o închisă şi, iarăşi surpriză: am întălnit şi un ghid român printre câţiva maghiari care ne-a informat foarte amănunţit despre excursia în cauză că ei erau principalii oganizatori, cuprinde şi şedinţă foto de sus, de pe şosea, dar mai ales, croazieră cu vaporaşul pe canal tur-retur, dinspre Egee la Ionică şi înapoi. Restul era identic: vizita la Nemea şi degustarea de vinuri, la un preţ de numai 47 euro/persoană, frumos detaliat pe fiecare tip de acivitate, cât costă. Ne-am decis imediat (oricum eram decişi dinainte), am achitat, rămânând să aşteptăm vreo trei zile. Complet şi mai ieftin, să nu mai zică cineva că nu e bine în excursiile cu românii!

A venit şi ziua excursiei, într-o miercuri, căci, potrivit explicaţiilor ghidului, agenţia lor a putut contracta croaziera pe canal doar în acea zi a săptămânii pe tot parcursul sezonului, în rest fiind înghesuială mare. Drumul cu autocarul pe şosele naţionale a decurs în condiţii bune, ajungem în zona podurilor unde urma să se desfăşoare primul obiectiv al zilei respective, fotografierea de sus de pe ele şi nu mică mi-a fost mirarea când, vrând să întipăresc bine în minte imaginea autocarului cu care am venit ca nu cumva să avem parte de încurcături nedorite, în uriaşa parcare se adunaseră la orele acelea ale dimineţii (nu mai mult de noua şi jumătate), peste treizeci de autocare, că abia am putut lua aminte la al nostru. Fuga spre pod şi uau, ce frumuseţeee!!! E uimitor şi magnific! O realizare absolut grandioasă! Ameţeam, la propriu, pentru că am un rău de înălţime nativ pe care nu prea pot să-l înving şi până jos e distanţă, nu glumă, noroc cu parapeţii înalţi, dar şi la figurat în faţa spectacolului de sub noi dat de cele două mări îmbrăţişate într-una singură, căci, da, Canalul Corint este un loc unic, de unde poţi admira atât Marea Egee cât şi Marea Ionică. Am zăbovit cam jumătate de oră timp în care am făcut fotografii amestecându-ne cu o mulţime de turişti de toate naţiile avansând până la jumătatea unui pod, după care l-am luat cu asalt şi pe celălalt, practic, din sensul de mers invers. Am prins şi câteva vase mici ce treceau pe canal dinspre Ionică spre Egee iar fluturările făcute cu mâna, atât de cei de jos de pe vase la care răspundeau bucuros şi frenetic cei de pod, păreau fantastice, un soi de fericire împărtăşită egal de ambele categorii de turişti. Curând aveam să fim şi noi jos, căci urma partea cea mai frumoasă a zilei:navigarea pe canal în vederea căreia ne-am îndreptat spre portul din localitatea Isthimia pentru îmbarcarea pe vas. Ne-am desprins cu greu, ne-am întors fuguţa la autocar pe care l-am reperat nu prea uşor, dată fiind pleiada de autocare înţesate de turiştii dornici de poze cu canalul.

Încă din antichitate a existat ideea de a construi un canal între cele două mări. Istoria canalului începe în anul 602 Î. C, când Periandros, supranumit “Tiranul din Corint”, a vrut să taie un canal de-a lungul istmului. După ce s-a consultat, însă, cu faimoasa Pythia, preoteasa de la Oracolul din Delphi, acesta a abandonat planurile, aflând că zeii îi erau potrivnici. El s-a multumit, însă, să construiască un drum rudimentar de transbordare, prin care corăbiile erau trase pe nişte fâşii pavate cu piatră, pe care se rostogoleau nişte buşteni (diolkos). Rămăşiţele acestei şine rudimentare pot fi văzute şi astăzi, între Kalamaki şi Possidonia. Următoarea încercare i-a aparţinut diadohului Demetrius I al Macedoniei (336–283 Î. C.), care a plănuit la rândul lui să construiască un canal pentru a-şi îmbunătăţi liniile de comunicaţie, dar a renunţat la plan după ce topografii săi au calculat greşit nivelurile mărilor adiacente, ceea ce a dus la temeri cu privire la posibile inundaţii catastrofale. Deh, se pare că nivelul zero al apei mărilor şi oceanelor nu se inventase încă!

După Periandros, ca şi conducători romani:Alexandru cel Mare, Iulius Cezar sau Caligula, au avut şi ei planuri să sape acest canal pentru a înlesni comerţul maritim. Caligula, cel puţin, a trimis o echipă de experţi egipteni în anul 40 D. C., care a pretins în mod incorect că golful corintian era mai înalt decât cel saronic, concluzionând în mod eronat că, dacă se va săpa un canal, insula Egina va fi inundată. Împăratul Nero a fost singurul care a demarat acest proiect în anul 67 D. C. dar lucrările s-au încheiat doi ani mai târziu, atunci când acesta a murit. Nero, însuşi, a realizat primele săpături în mod simbolic cu ajutorul unei lopeţi de argint, dar adevăratele lucrări de excavare au fost începute cu echipe formate din prizonieri de război evrei ce au început săparea din ambele laturi ale istmului a unor şanţuri late de 40-50 m. Canalul actual este proiectat pe cursul canalului lui Nero, astfel încât nu au mai rămas vestigii ale construcţiilor antice.

În perioada ce a urmat, corăbiile au continuat, ori să fie trase pe diolkos, ori să-şi descarce acolo mărfurile care erau, apoi, transportate cei 6 km pe uscat până la navele care aşterptau de cealaltă parte a istmului, totul pentru a nu trebui să rişte un voiaj periculos, în ape furtunoase, sau, pur şi simplu, pentru a economisi cei 700 km cu care s-ar fi prelungit ruta.

Abia în anul 1881, după deschiderea cu succes a canalului Suez din anul 1869, se reia ideea realizării Canaluli Corint ce părea mult mai uşor de construit, ţinând seama de dimensiunile mult mai reduse ale sale. Deşi a fost angajată aceeaşi companie franceză de la Canalul Suez sub conducerea vestitului Ferdinand de Lesspes, din cauza problemelor financiare, această companie a încetat lucrul la scurtă vreme după începerea săpăturilor. În aceste condiţii, spre sfârşitul anului 1881, au fost angajaţi arhitecţii unguri István Türr şi Béla Gerster, care lucraseră mai înainte la proiectarea canalului Panama. Lucrările de construcţie au fost preluate de o companie elenă, iar canalul a fost terminat în 1893. Constructorii au săpat canalul prin istm până la nivelul mării, aşa că n-a fost nevoie de ecluze. Apropo de acest lucru, el a constituit un real motiv de mândrie pentru turiştii maghiari majoritari şi ghida lor căreia nu i-a tăcut gura decât arareori în această excursie.

Odată cu finalizarea lucrărilor, pe lângă faptul că s-a înlesnit transportul maritim de mărfuri, acest loc a devenit un punct de atracţie pentru turiştii din întreaga lume.

Canalul Corint, canalul artificial care leagă Golful Corint din Marea Ionică de Golful Saronic din Marea Egee, reprezintă, în opinia mea, una dintre minunile, aproximativ contemporane, ale tehnologiei, dacă mai pot să mă refer la sfârşitul secolului al XIX-lea ca la un timp apropiat nouă.

Canalul Corint are o lungime de 6343 metri, lăţimea variind între 21,3 metri şi 24,6 metri, iar adâncimea apei depăşeşte 8 metri. La fiecare capăt al canalului sunt folosite pentru traversarea lui poduri submersibile încă din 1988. Culoarul navigabil este posibil într-un singur sens şi flancat de pereţi de stâncă imenşi, cel mai înalt punct fiind situat la o înălţime de 90 de metri deasupra apei. Proporţiile impresionante ale canalului par ca acesta să pară un canion adânc. Vapoarele de croazieră şi nu numai, care trec prin acest loc, au nevoie de remorchere pentru a naviga în siguranţă, fiindu-le interzisă folosirea motoarelor puternice. El este traversat, astăzi, de şase poduri, inclusiv de cale ferată, ce trec peste el asigurând trasportul terestru spre şi dinspre Peloponez.

În prezent, este prea îngust pentru navele oceanice moderne deoarece poate să „adăpostească“ vapoare de până la 16,5 m lăţime şi un pescaj de 7,3 m. Vapoarele pot trece prin canal numai câte unul odată, pe sens unic. Deşi canalul nu mai are o importanţă economică mare, fiind utilizat, în special, pentru turiştii din întreaga lume, el mai este folosit astăzi, totuşi, ca rută favorită pentru cargoboturile mici care transportă mărfuri între porturile din Marea Mediterană si Marea Neagră, fiind cea mai sigură şi cea mai ieftină cale maritimă. Conform statisticilor oficiale, în fiecare an, aproximativ 11.000 de ambarcaţiuni folosesc această cale navigabilă.

De-a lungul timpului, mai multe fisuri în pereţii canalului au dus la prăbuşirea pereţilor şi închiderea canalului, cauzate, în special, de seisme, dar nu, numai. Cea mai serioasă prăbuşire a avut loc în 1923, când peste 41.000 de metri cubi de pământ s-au prăbuşit în canal, iar acesta a fost închis traficului pentru o perioadă de 2 ani. În retragerea sa, în timpul celui de-al doilea război mondial, armata germană a produs şi ea prăbuşirea a peste 60.000 metri cubi de pământ, iar redeschiderea lui a fost posibilă abia după 5 ani. Ultima surpare a avut loc în 2007, când canalul a fost închis pentru o săptămână.

Ne-am îmbarcat pe catamaranul Argo (care nu seamănă deloc cu un catamaran) care face plimbări de agrement de-a lungul canalului şi croaziere zilnice, dar poate fi închiriat şi pentru petreceri private, destul de încăpător, putând primi până la 100 de persoane. Ne-am înfiinţat sus pe punte, la prova, şi pot spune că am stat nemişcată în picioare să nu-mi scape nimic din ce-ar fi putut să-mi diminueze starea aceea sublimă de bine. Din portul Isthmia, vasul a ieşit în largul golfului Saronic al Mării Egee, fiind al treilea într-un şir indian de câteva vase, aprobat de autoritatea portuară. A făcut o întoarcere generoasă, îndreptându-se către intrarea în canal pentru a-l străbate. La fel s-a procedat şi la intrarea în Golful Corint, pătrunzând adânc în largul său pentru o manevră de întoarcere fără probleme. Trecerea prin canal a durat circa patruzeci de minute pe sens, în total croaziera durează cam o oră şi 30 minute.

Senzaţia încercată pe vas? E unică şi impresionantă, pe lângă plăcerea oferită de navigarea pe mare de care eu sunt dependentă în vacanţele mele, apare şi aceea că “faci ceva nemaifăcut” înaintând printre pereţii stâncoşi înalţi ca într-un canion, pur şi simplu te înfioară şi te umple de fericire dându-ţi o stare de beatitudine rar trăită! Recomand oricui ajunge în zonă să nu rateze acest fenomen pe care-l ştim drept Canalul Corint, obligatoriu să-l admire măcar de sus, dacă o croazieră între Egee şi Ionică pare prea mult!

Surse de informare

ro.wikipedia.org/wiki/Canalul_Corint

ziuacargo.ro/articole/ine ... /canalul-corint

---

VIZUALIZĂRI: 8907 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI