Peloponez - vacanta cu repetitie

TIPĂREȘTE

"Nu stiu daca ma voi intoarce vreodata in Peloponez, dar mi-as dori din tot sufletul lucrul acesta. E un loc special, o altfel de Grecie, mai misterioasa si mai stranie, o ingemanare de istorie si legende, de munte si mare, de livezi de maslini si portocali si tinuturi aride si sterpe. "

Asa imi incheiam povestirea vacantei mele de anul trecut, o altfel de vacanta (cel putin pentru noi) din toate punctele de vedere. Atunci, nici nu banuiam si nici nu indrazneam sa visez ca voi avea o "vacanta cu repetitie" atat de curand.

Povestind prietenilor si rudelor cat de frumos a fost, un unchi al sotului care in dotare o rulota nemiscata din curte de vreo cativa ani si-a exprimat dorinta de a vedea cu ochii lui minunatiile Peloponezului, propunandu-ne sa mergem impreuna-o singura masina+rulota+cortul nostru.

Zis si facut. Avand experianta anului trecut, noi am fost responsabili cu organizarea si traseul acestui circuit pe care l-am respectat pana in final in proportie de 90%.

Am plecat din Gaiesti (locul de intalnire cu cealalta familie) in seara de 30 iunie dupa o zi cumplita la servici, dar bucuria reintoarcerii in tara asta pe care o iubim atat de mult a facut sa-mi dispara orice urma de oboseala.

Am intrat in Grecia pe la Makaza, iar dupa ce am trecut de Kavala, o ploaie marunta ca de toamna ne-a adus aminte ca suntem nedormiti de 24 de ore. Am tras intr-o parcare si am executat un somn de vreo trei ore in rulota, toti patru, somn acompaniat de picaturile de ploaie ce se auzeau rapaind pe acoperis.

Cand ne-am trezit, ploaia se oprise, asa ca ne-am continuat drumul spre Riviera Olimpului. Nu stiam unde vom inopta. Pe drum am hotarat sa ne oprim in Paralia si asa am facut. Seara ne-am petrecut-o pana tarziu pe stradutele si prin magazinele din statiune, apoi, dupa ce am mancat ne-am retras spre Korinos, undeva pe o plaja pustie unde am dormit prima noapte din acest periplu.

Am fi putut merge in camping, dar problema era ca dimineata devreme, cel tarziu la sapte, voiam sa pornim la drum, iar in campinguri, cu greu accepta sa platesti de seara si sa-ti recuperezi actele. In general receptiile se dechid dimineata pe la 8-8,30 si nici nu ai voie sa faci galagie (strans cort, motor pornit) pana la acea ora. De fapt bunul simt iti impune acest lucru, in conditiile in care, pana pe la acea ora, in camping, nu se aude decat ciripitul pasarilor.

A doua zi, dupa cafeaua bauta la usa rulotei, la ora sapte eram deja in drum spre Meteore. Pentru noi era a treia oara cand vedeam acest "must see" si am considerat ca si partenerii nostrii de vacanta trebuie sa vada asa ceva.

Am lasat rulota undeva lanaga muzeul de icoane si am urcat doar cu masina pana la intrarea in Marele Meteor oprind de cateva ori pe drum pentru poze si admirat peisajul. Pentru ei impactul a fost uluitor, maretia naturii inconjuratoare si intreg complexul de manstiri suspendate i-au last fara cuvinte. In acel moment, au spus ca daca s-ar intoarce acasa a doua zi ei sunt multumiti cu ce-au vazut, dar vacanta abia incepea.

Am coborat de la Marele Meteor, ei muti de uimire, noi bucurosi ca am rezazut aceste locuri si din alte ipostaze, ne-am recuperate "hardughia" si am pornit spre Egnatia Odos-Ioanina coborand apoi spre Arta prin defileul raului Louros.

Pentru dormit am ales tot camping Monoliti, pe care il stiam de anul trecut, aflat la 15 km nord de Preveza. In general, in toata excursia noastra am ales ca locuri de campare campingurile testate de noi, nu ne-am riscat sa facem experiente noi, stiind calitatea acestora si ceea ce ofera fiecare.

Dupa prima baie in mare si un pic de plaja la apusul soarelui am incheiat seara intr-un mod cat se pate de placut cu un sprit rece baut la usa cortului.

Am regasit campingul la fel ca anul trecut, nimic nou in dotari, dar mult mai aerisit, aproape pustiu. In momentul cand i-am spus receptionerului ca eram pentru a doaua oara ospetii sai, a fost un pic surprins, dar s-a bucurat, iar ca bonus din partea casei am avut acces la curent electric fara sa platim.

Urmatoarea zi am pornit spre Peloponez, oprindu-ne fara nici o abatere direct in camping Erodios de langa Gialova. Ca si anul trecut, am hotarat sa stam doua nopti aici, iar in ziua dintre ele sa vezitam cate ceva. Am mers la Voidokilia, plaja emblema a Messiniei pe care noi am ratat-o anul trecut, iar seara am petrecu-o in Pilos, un orasel incantator asezat ca un stup deasupra golfului Navarino.

Voidokilia isi merita pe deplin renumele. Aflata intr-un gofl aproape cicular, cu nisip fin si apa ca de cristal, vegheata de sus de ruinele castelului lui Nero, ofera o imagine si o atmosfera deosebita. E o plaja salbatica, neamenajata, intr-un cadru natural de exceptie.

Noi fetele, am ramas la plaja sa ne bucuram in sfarsit de o jumatate de zi de soare si apa calda in timp ce baietii au urcat pana aproape de ruinele castelului. Pozele facute de acolo, de sus, definesc frumusetea peisajului, a acestei plaje si a lagunei.

Seara, asa cum ne propusesem, am petrecut-o in Pilos, admirandu-i frumusetea, in apus de soare, de pe faleza sau de sus, de la castelul ce strajuie orasul. La intoarcere spre camping am intrat si in Gialova, o statiune mica dar cocheta, cu o plaja decenta dar nu spectaculoasa, multe taverne si magazine de tot felul, nu foarte agolerata, cu o atmosfera tihnita si relaxanta, de vacanta.

Dupa cele doua nopti petrecute la Erodios, ne-am continuat drumul spre Gythio, un oras superb care, din punctul meu de vedere rivalizeaza cu Nafplio.

Initial, din cauza rulotei si a masinii nu prea puternice, hotarasem sa evitam drumurile grele, in panta si cu serpentine, preferand sa facem un ocol, urcand de la Kalamata spre Tripoli pe autostrada si apoi sa coboram spre Sparta-Gythio, dar spiritual de aventura ce ne caracterizeaza familia, putina inconstienta si dorinta de a revedea peisajul si imaginile ca de reclama turistica de la intrarea in tinutul Mani, ne-au facut sa alegem traseul Kalamta-Aeropoli-Gythio.

De la Kardamili, drumul serpuieste pe langa mare, iar ceea ce vezi e despris parca din rai. E portiunea de drum despre care spuneam anul trecut ca mi-ar fi placut sa o parcurg pe jos, fara masina (lucru imposibil, dealtfel) ca sa ma pot bucura de fiecare golfulet cu apa limpede, de fiacre plaja ascunsa intre stanci, de fiecare insulita azvarlita in azuriul marii si nu in ultimul rand de semetia muntilor ce se ridica pana-n vazduh.

Datorita acestor frumuseti nu am mai ajuns la Gythio in acea zi. Ne-am oprit la camping Kalogria, langa Stoupa. Campingul se afla undeva deasupra plajei cu acelasi nume, o plaja maricuta, amenajata cu umbrele si sezlonguri, doua taverne-baruri, cu nisip fin, apa limpede si calda, marginita de stanci unde baietii au facut un snorkeling pe cinste. A fost o oprire neprevazuta, dar binevenita. Zona este deosebit de frumoasa, cu golfuri mici si salbatice, stancoase, cu petece mici de nisip, iar statiunea Stoupa merita cu prisosinta luata in calcul pentru o intreaga vacanta. Ne-a placut la nebunie atmosfera, faleza, tavernele (cateva, chiar de exceptie, prin amplasament), plaja din centrul statiunii destul de mare, cu nisip, iar cea din capat, dinspre camping, mai stancoasa. Am petrecut o seara de neuitat in statiune, incercand sa o descoperim cat mai profund si am stat in cumpana in a ne continua traseul sau a ramane aici pentru restul vacantei…... Dar era pacat de partenerii nostril de drum carora le promisesem atat de multe.

Dimineata, cu parere de rau ca ne despartim de Stoupa, ne-am continuat drumul spre Gythio si cum distanta era mica, ne-am permis o abatere de la traseu spre pestera Spilou Dirou, un obiectiv care nu trebuie ratat daca ajungeti prin zona. Noi il vizitaseram anul trecut si ne-a impresionat profound, insa anul acesta nu am mai intrat. Am vrut sa ramanem cu imaginea primei impresii si ne-am asteptat prietenii pe plaja de langa pestera facand si o repriza buna de baie in apa aceea calda si limpede ca lacrima. Pentru prietenii nostrii, vizitarea pesterii a avut un impact cel putin ciudat. Ceva timp n-au mai scos nici un cuvant, nevenindu-le sa creada ca au vazut cu ochii lor acea minune a naturii si ca ceea ce au vazut a fost aevea.

In jurul pranzului am ajuns in sfarsit la Gythio, de fapt la campingul Gythion Bay aflat la iesirea din Mavrovouni, ramanand aici pentru doua nopti. Prima zi am petrect-o la plaja campingului, iar seara vizitand orasul care ne-a ramas in suflet inca de anul trecut.

Plaja din Mavrovouni este imensa, are vreo 4 km, cu nisip mai grosier si pietricele marunte, pe alocuri amenajata cu umbrelute si sezlonguri, dar in mare parte salbatica si aproape goala. Cel putin, asa am gasit-o noi. Am petrecut aici o dupa amiaza, cu apa calda, un pic de valuri si o briza foarte placuta care mai potolea dogoarea de peste zi.

Seara, am vizitat Gythio, de data asta pe indelete. Un oras frumos, construit pe un deal, cu vedere la golful Laconia, iar in fundal, peisajul este desavarsit de maretia muntilor. Centrul orasului este situat in jurul portului, cu o faleza plina de terase si magazine de tot felul. Am fost si pe insulita Cranae legata de tarm printr-un drum pietruit si pe care se afla muzeul de etnologic si de istorie (inchis la acea ora), un far o bisericuta si o terasa. Imaginea orasului in asfinti, de acolo de pe insulita, e magnifica.

Ne-am plimbat, am mancat cea mai buna inghetata din viata mea, am facut aprovizionarea pentru a doua zi si ne-am intors "la baza".

Ziua urmatoare a fost o zi plina si mult asteptata de noi. Urma sa revedem doua locuri dragi care au fost "varful" vacante noastra de anul trecut:Elafonisos si Monemvasia

La prima ora a diminetii am plecat spre Elafonisos (doar cu masina, rulota a ramas in camping). Trecand prin livezi de portocali neculesi am ajuns la Pounta unde ne-am urcat pe ferry imediat si intr-o jumatate de ora eram pe plaja Simos. Culoarea ireala a apei si limpezimea ei, peisajul acela salbatic care mi-a ramas in mine un an intreg era neschimbat, lipseau doar crini de nisip neinfloriti inca. Parca ieri plecasem de acolo…. Doar ca era mult mai putina lume. Ne-am bucurat de soare bland, briza placuta si o apa incredibil de limpede si calda pana dupa pranz apoi am trecut prin camping, am facut un dus, ne-am racorit cu o inghetata si ne-am luat din nou "la revedere" de la aceasta bucatica de rai.

Drumul nostru a continuat spre Monemvasia, oraselul stravechi ascuns in spatele stancii, ca o bijuterie de pret. Anul trecut nu am avut timp sa vedem chiar tot. Timpul ne presa. De data asta ne-am plimbat pe stradutele inguste si intortochiate aproape trei ore. Am urcat spre cetatea veche pana unde ni s-a permis, iar panorama ce se deschide de acolo de sus iti taie rasuflarea. Casele vechi din piatra imbracate in verdeata si flori de bouganvillia, mirosul de iasomie, stradutele pietruite, ramasitele vechii cetati te transpun in alte veacuri si fac din acest loc ceva special, un giuvaer de pret al Peloponezului.

Am plecat din Monemvasia la apusul soarelui si am ajuns in camping pe inserate petrecandu-ne ultima seara in Peloponez in fata unui pahar de vin rece, laga cort.

Itinerariul facut de acasa cuprindea si doua nopti de cazare in zona Tolo de unde sa putem vizita Nafplio si o deplasare spre Hermioni de unde puteam face o vizita in Hydra. Cum planul nostru s-a dat putin peste cap cu oprirea neprevazuta la Stoupa si cum sambata dupa amiaza trebuia sa fim in tara, am renuntat cu inima stansa sa mai mergem la Tolo placand de la Gythio spre Atena, nu inainte de a vedea Canalul Korint. De data asta mi-am facut bine temele si am reusit sa ajungem sus pe pod, locul de unde se vede cel mai bine grandoarea acestei lucrari. Anul trecut am nimerit la podul submersibil de la Lautraki. Am facut poze, am admirat trecerea catorva vase mici de croaziera si am plecat spre Atena pe drumul paralel cu autostrada, un drum bun si frumos, pe malul marii si… fara taxe.

Cand am intrat in Grecia, de la Komotini pana la Salonic si apoi mai tarziu la intoarcere de la Meteora spre Ioanina am fost taxati pe autostrada Egnatia Odos ca orice autoturism normal. Cand am plecat din Paralia spre Larisa, pe autostrada Salonic-Atena, lucrurile s-au schimbat, avand rulota, ne-au taxat si de trei ori mai mult, bagandu-ne la alta categorie. Acest lucru ne-a dat de gandit si ne-a facut sa luam decizia de a ocoli cat se poate de mult autostrada pe drumul de intoarcere. Anul trecut am platit de la Korint la Salonic, cu o masina fara rulota, aproape 40 E, deci acum, cu rulota, saream sigur de 100 E.

Intrand in periferia Atenei am inceput sa ne uitam de o parcare mai mare, la un supermarket, unde sa lasam rulota si sa mergem doar cu masina spre Acropole, insa tot mergand si tot uitandu-ne ne-am trezit in inima Atenei cu hardughia dupa noi si cu Acropole la o aruncatura de bat. Stiam ca daca mai continuam sa mergem riscam sa ramanem blocati in furnicarul traficului asa ca pe prima straduta mai laturalnica am reusit sa gasim doua locuri libere si dupa ce am parcat am luat harta incercand sa ne localizam, sa stim unde sa ne intoarcem pentru a ne recupera "casuta". Ne aflam langa un sit arheologic si un ghid dragut de aici a vazut ca suntem in incurcatura si a sarit sa ne ajute. Ne-a insemnat pe harta locul unde ne alfam (cimitirul antic-Keramikos) si ne-a recomandat sa luam un taxi pana la Acropole chiar daca distanta nu era mare, se putea ajunge lejer, pe picioare, sa memoram strazile pe care mergem si sa ne intoarcem fie tot cu taxiul, fie pe jos. L-am ascultat si platind doar 6 E pentru taxi am ajuns elegant chiar la intrarea in sit. Noi eram pentru a treia oara aici, asa ca am preferat sa nu mai intram. Au intrat doar prietenii nostri. Noi am ramas sa facem poze de pe stanci, de la locul de panorama de sub Acroporele si apoi ne-am asteptat prietenii, la umbra, rasfatandu-ne cu o limonada inghetata. Ca o paranteza exista doua feluri de bilete de intrare:unul de 6 E cu care vizitezi doar Acropole si unul de 12 E in care ai incluse, pe langa Acropole, inca vreo 6 obiective aflate in jur. Prietenii nostri au cerut billet de 6 E, dorind sa viziteze doar Acropole, insa li s-a spus ca nu este posibil, trebuind sa cumpere bilet intreg, cel de 12 E. Nu cred ca a fost corect!

Dupa ce ne-am recuperat partenerii de vacanta, am coborat in piata Monastirakipe care am regasit-o schimbata fata de 2006 cand o mai vizitasem. Parca nu mai avea farmecul de atunci sau poate impactul primei impresii a fost altul. Acum era exagerat de aglomerata, mai putine taverne si terase si parca mai sufocata de magazinele de suveniruri. Nu o sa uit niciodata seara petrecuta aici in 2006, undeva la o taverna micuta. In piata se auzea in surdina muzica greceasca adevarata cantata de o formatie, iar deasupra noastra, luminat feeric, ne veghea Parthenonul. E o imagine care nu se uita niciodata.

Mergand pe jos am ajuns la masina fara probleme, iar stresul cel mai mare era cum sa iesim din Atena cit mai usor si mai repede. Am reusit acest lucru nesperat de bine si intr-un sfert de ora eram deja pe autostrada. De aici a inceput dansul, cand pe stanga, cand pe dreapta, mergand pe drumurile paralele cu autostrada, incercand sa ocolim portile de taxare. Oricum, fiind cu rulota, nu puteam beneficia pe deplin de viteza admisa pe autostrada. Am pornit spre Nei Pori-Platamonas, insa noaptea ne-a prins pe drum, undeva mai sus de Kamena Vourla, la Karavomilos. Eram obositi si flamanzi, asa ca am cautat sa oprim la o terasa. Am gasit una chiar pe faleza orasului, care avea si o parcare mare in spate unde am ramas peste noapte. A fost una din cele mai frumoase seri din acesta vacanta, acolo pe malul marii, singuri in toata taverna, cu luminitele Kamenei Vourla jucad in zare. Se auzea dor clipocitul apei. Dupa o masa copioasa si o bere rece ne-am dus in parcare, la casuta noastra si am dormit toti patru cateva ore bune, pana dimineata. Ne-am trezit, am facut un ibric de cafea pe care am baut-o pe bacuta de pe faleza admirand rasaritul soarelui Vacanta noastra se apropia de sfarsit. Oare reusisam sa oferim prietenilor nostrii vacanta de vis promisa? Pentru ca inainte de toate a fost mai mult vacanta lor decat a noastra. E drept ca ne-am bucurat si noi de revederea multor locuri dragi si de descoperirea altora noi, insa am vrut sa le demonstram de ce iubim atat de mult acesta tara minunata, de ce nu ne mai saturam de ea, de ce de zece ani nu cunostem un alt drum spre vacanta perfecta. Acolo, pe bancuta de pe faleza din Karavomilos, cu o cafea in mana si ochii pierduti in rasaritul soarelui am inteles nostalgia si multumirea din privirea lor. Se termina o mica aventura, o vacanta pe care nu o vom uita prea curand nici noi si mai ales ei

Am plecat din Karavomilos pana sa inceapa forfota diminetii sperand sa ajungem cat mai repede in zona campingurilor de pe Riviera si sa mai prindem o zi de plaja. Mergand tot pe drumuri laturalnice am reusit sa ocolim aproape toate Toll-Post-urile si am ajuns la Nei Pori aproape de pranz. Stiam ca sunt multe campinguri in zona, le vazusem cu ceva ani in urma. Din pacate multe nu mai existau, iar altele erau cu circuit inchis, cu locuri inchiriate pe tot sezonul in care proprietarii isi amenajasera adevarate casute de vacanta in jurul unei rulote vechi sau a unor corturi mai mari. Am intrebat in vreo patru campinguri, dar nu am gasit nimic sa ne convina sau nu erau locuri, asa ca am juns pana in Skotina, unde ne-am cazat tot intr-un asfel de camping, insa receptionerul auzind ca nu vrem sa stam decat o noapte ne-a lasat sa ne instalam pe parcela unui proprietar care inca nu venise "acasa".

Skotina e o statiune mica, la nord de Platamonas, cu o plaja mare, cu nisip, jumate amenajate, jumatate libera, cateva unitati de cazare, doua minimarketuri, 3-4 taverne si cam atat. Nimic spectaculos in afara de castelul Platamonas care se vede in zare, in capatul plajei Pantelimonas. Asa cum am spus, plaja e cu nisip, dar intrarea in mare e in general cu bolovani, va trebuie papuci speciali. Doar in centru, unde sunt umbrelele se poate intra mai usor. Statiunea nu ofera mare lucru, doar liniste, relaxare, plaja si apa marii. O fi mult, o fi putin? Depinde de fiecare ce-si doreste de la o vacanta. Pentru noi, aproape o zi petrecuta aici a fost suficient, dimineata urmatoare continuindu-ne drumul spre Paralia. Planul initaial era sa ramanem in statiune pentru baie, plaja, mancare, shopingareala ieftina, pana seara tarziu, apoi sa ne retragem pe plaja pustie dinspre Korinos, acolo unde incepuse vacanta noastra, sa ne odihnim cateva ore, iar pe la patru dimineata sa plecam spre tara pe la Kulata. Ne-am respectat programul pana pe la sase seara cand am constatat ca nu prea mai aveam ce face in Paralia, asa ca ne-am hotarat pe loc sa nu mai pierdem timpul si sa mai scurtam drumul spre casa de a doua zi, plecand in acea seara.

Am parasit Grecia in acea seara lasand in urma atat de multe amintiri si imagini de neuitat… La ora noua trecusem de Kresna si ne-am oprit la intrarea pe defileul raului Struma. Ne-am scos masuta si scaunele si am ramas la un pahar de vin rece pana noaptea tarziu, admirand dansul licuricilor, bucurandu-ne de racoarea vaii si depanand amintiri din locurile prin care trecusem.

Dupa un drum lung prin Bulgaria, care parea ca nu se mai termina si dupa o ora si ceva de stat la Giurgiu, pe la ora 15 am fost in Gaiesti, ne-am recuperate masina, iar peste inca doua ore eram acasa, la Rm Valcea.

Peste tot pe unde am umblat am constatat ca erau parca mai putini turisti decat eram noi obisnuiti, in special in Peloponez. Ori nu incepuse sezonul asa cum trebuie, ori situatia politica si economica a Greciei ii speriasera, nu stiu sa va spun cauza reala. Cert este ca noi nu am simtit acest lucru in nici o privinta, totul a decurs normal, benzina am gasit peste tot fara probleme, preturile ni s-au parut neschimbate, de platit am platit peste tot cu cash (asa obisnuim mereu, nu a fost un lucru impus de situatia actuala). In Peloponez am intalnit doar doua masini de Romania, dintre care una era a unei localnice din Stoupa. Parca nici pe Rivira nu mai sunt atat de multi conationali. Locul le-a fost luat in special de sarbi. Ai nostri au prins curaj si-si doresc mai mult de la vacanta lor in aceasta tara minunata, alegand peisajele mirifice ale insulelor.

Aici se incheie povestirea vacantei mele de anul acesta carea a fost una frumoasa, inedita, dar parca mai obositoare si mai stresanta decat cea de anul trecut (sau poate am mai imbatranit noi?). Atunci am fost singuri si ne-am permis sa ne organizam din mers, fara un plan anume si sa facem ce ne dicteaza inima la momentul respective. Acum am avut responsabilitataea de a asigura prietenilor nostri o vacanta de neuitat si pentru asta am fost nevoiti sa respectam cat de cat un program.

Dar, sa dea Domnul sa fim sanatosi, ca nu am de gand sa ma opresc aici. Abia am descoperit frumusetea si libertatea unei vacante cu cortul asa ca de data asta sunt sigura ca ma voi reintoarce in Peloponez. Deja stiu unde vreau sa ma cazez...

.

---

VIZUALIZĂRI: 4335 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI