Un city break de neuitat la Milano

TIPĂREȘTE

Am petrecut un weekend de neuitat în Milano, admirând construcțiile moderne, istoria sa profundă și desigur, o doză sănătoasă de dolce far niente.

Am decolat din Otopeni vineri dimineață la o oră matinală și am aterizat la Bergamo la 10:40, unde soarele italian ne-a întâmpinat, cu o temperatură neobișnuit de caldă pentru acea dată, aproape 20 de grade, în octombrie.

Pentru transferul din aeroportul Bergamo câtre Milano am optat pentru biletele luate online, o decizie înțeleaptă care ne-a scutit de cozi făcând o economie de 2 euro, cât 2 sticle de apă plată.  Transferul către Milano a fost rapid. Compania de transport Terravision (terravision.eu/airport_tr ... o-airport-milan) oferă un serviciu eficient și confort în autocare moderne pentru a ajunge la timp la destinație. Adică după aproximativ 50 de minute, la Gara Centrală, unde există și o stație de metrou. Biletul achiziționat online a costat 10 euro, față de 12 cât ar fi costat la fața locului.

La 12:00, Gara Centrală din Milano mi-a tăiat respirația prin grandoarea sa. Este o gară monumentală, a doua ca mărime din Italia, impresionează atât prin trafic, peste 400 de trenuri pe zi cât și prin arhitectura sa grandioasă. Oficial, gara are 24 de linii în uz... A fost inaugurată în 1931, în prezența lui Mussolini, motiv pentru care mulți sunt convinși că el ar fi „ctitorul” acestei construcții. Dar părerile sunt împărțite. Clădirea combină elemente masive, simbolice pentru perioada istorică în care a fost ridicată. Noi am admirat-o îndelung și nu m-am putut abține să nu fac câțiva pași (sute) prin universul ei. În momentul în care am ieșit în piața Duca d’Aosta și am privit fațada gării, am admirat bogăția detaliilor arhitectonice și am făcut o mulțime de poze. Clădirea este masivă, ornamentată, impunătoare,  un amestec de stiluri care reflectă perfect epoca lui Mussolini, în care a fost ridicată.

Prima noastră destinație a fost o plimbare rapidă, pe jos către Bosco Verticale (900m din fața gării).  

Bosco Verticale din Milano este o pereche de turnuri rezidențiale finalizate în 2014. Numele, care înseamnă „Pădure Verticală” , reflectă perfect conceptul, fațadele clădirilor sunt acoperite cu peste 20.000 de copaci, arbuști și plante, transformând clădirile într-o oază verde în mijlocul orașului. Situate în celebrul cartier Porta Nuova, unde de jur împrejur ne-au amețit zgârie norii moderni și spațiile verzi generoase, cele două turnuri (de 112 m și 80 m) sunt un simbol al arhitecturii sustenabile, îmbunătățind calitatea aerului și biodiversitatea urbană. Deși nu are o platformă de observare, Bosco Verticale se lasă admirat din multe colțuri ale orașului, ba chiar și de pe Dom, de unde am surprins câteva cadre cu totul aparte. Pentru mine, rămâne un loc obligatoriu de vizitat în Milano și o bucurie pentru orice pasionat de fotografie.

Aceste clădiri nu sunt doar niște zgârie-nori, ci și o inițiativă a milanezilor pentru mediu curat. Este fascinant cum natura a fost integrată elegant, în peisajul urban. Un simbol al ambiției milaneze de a fi verde. Se pare că vor mai fi ridicate două gemene asemănătoare, pentru a completa acest tablou magnific. Un apartament aici se apropie de un milion de euro, dacă vă gândiți la o achiziție.

Sistemul de metrou este impecabil. Am optat între a cumpăra cartele de o zi sau a plăti cu telefonul fiecare intrare. Am ales a doua variantă, o alegere perfectă pentru mobilitate maximă. Stațiile sunt curate, iar conexiunile rapide. În unele stații există paravane de protecție pentru siguranța călătorilor. Garniturile de tren ajung repede,  cel mai mult am așteptat vreo 10 minute, dar asta sâmbătă aproape de ora 23.00.

După ce ne-am încărcat privirile cu mult verde am ajuns la hotel pentru cazare. Check-in-ul la Una Scandinavia Hotel 4*, despre care am scris aici a fost la ora 14:00. N-am zăbovit mult prin camere, am avut timp chiar să închinăm un pahar de proseco în cinstea noastră și a orașului în care am ajuns, apoi am coborât pentru a alege un restaurant în zonă, pentru a ne astâmpăra foamea.

Prânzul l-am servit la un bistro din apropierea hotelului, cred ca era printre puținele deschise în timpul după-amiezii, ei au în general pauză între orele 13.00 -16.00. A fost primul contact culinar milanez. Eu am ales un panini cu șnițel iar colegii mei paste milanese. Cu o bere de însoțire, partea mea de meniu nu a costat mai mult de 10 euro, subțire pentru prima experiență culinară.

Apoi am pornit în turul pietonal. Hotelul este poziționat foarte bine și permite o plimbare pe jos către zona centrala a orașului, admirând principalele obiective turistice. De pe Corso Sempione, artera din incinta hotelului nostru, ajungem după 1,2 km chiar la Arco dela Pace, unul dintre locurile emblematice ale metropolei.

Arcul Păcii este unul dintre monumentele mele preferate din Milano, o construcție neoclasică impunătoare, ridicat la începutul secolului al XIX-lea și încărcat de istorie. Aflat la intrarea în Corso Sempione, lângă parcul cu același nume, monumentul creează o atmosferă elegantă și liniștită, perfectă pentru o plimbare. Sculpturile și detaliile sale arhitecturale sunt impresionante, chiar dacă nu se poate urca pe el, ca în cazul altor edificii asemănătoare celebre.

În jurul Arcului Păcii circulă tot felul de povești care îi amplifică farmecul. Cea mai cunoscută spune că austriecii ar fi întors cândva statuile de bronz ale cailor cu spatele către Franța, ca un gest ironic, o legendă urbană mai degrabă, dar care dă monumentului un aer de mister. Transmisă din generație în generație, povestea completează identitatea culturală a orașului. De-a lungul anilor, spațiul din jurul arcului a găzduit concerte și evenimente, transformându-l într-un loc plin de energie, unde istoria se întâlnește cu viața culturală a Milano-ului de azi. Cu povești sau fără povești, Arco della Pace rămâne un loc vibrant, unde tinerii își dau întâlniri, unde poți asculta muzică sau te poți plimba. Sau poți face poze.

După Arcul Păcii urmează Parcul Sempione este o oază de liniște și pace, care ne conduce către Castelul Sforzesco. Parcul Sempione este una dintre cele mai frumoase oaze verzi din Milano, un parc în stil englezesc cu alei liniștite, poduri, un iaz și arbori impunători, creat la sfârșitul sec al XIX-lea, când Milano a găzduit prima Expoziție Universală,  în 1906.  Situat chiar lângă Castelul Sforzesco, oferă nu doar spații de relaxare, ci și acces la câteva dintre cele mai cunoscute monumente ale orașului, precum Arco della Pace sau Acvariu. Mi-a plăcut să te poți pierde printre copaci falnici, să descoperi trasee botanice sau să urci în Turnul Branca pentru o priveliște spectaculoasă asupra întregului parc și a centrului Milano-ului. În Parcul Sempione sunt răspândite câteva clădiri și obiective emblematice, precum Palazzo dell’Arte sau pavilionul Acvariului Civic. Tot aici se află și fostul pavilion al celei de-a 10-a Trienale din 1954, transformat astăzi în Biblioteca Parcului.

Torre Branca din Parco Sempione este un adevărat simbol al orașului Milano care reflectă aspirațiile urbane și creativitatea arhitecturală a orașului. Ridicat inițial pentru a 5-a Trienală de Arte Decorative în 1933, turnul a fost construit în doar două luni și jumătate, devenind imediat o atracție pentru milanezi. După decenii de degradare, restaurarea a început în anii 80 și s-a finalizat în 2002 redându-i funcționalitatea și farmecul, inclusiv prin instalarea unui lift panoramic modern, care urcă vizitatorii până la puntea de observație. La cei 109 metri ai săi, Torre Branca este un reper în inima Parcului Sempione, un loc în care istoria și prezentul se întâlnesc sub privirile tuturor celor care vizitează Milano.

N-am urcat în Torre Branca - fps-eventi.it/torre-branca (6€ urcarea care durează 5 minute) din considerente de mentenanță, liftul fiind închis pentru mici verificări. Mi-aș fi dorit să urc, perspectiva de la înălțime oferind o experiență unică asupra orașului și cadre minunate care ar fi ilustrat impresiile.

După ce am admirat veverițele din parc încercând să le prindem în poze, ușor, ușor am ajuns la poarta Castelului Sforzesco (milanocastello.it), unul dintre locurile emblematice ale orașului. Fostă reședință a Ducilor de Milano, impresionează prin zidurile sale solide din cărămidă roșie, fortificațiile cu șanțuri de apărare, turnurile înalte și curțile interioare. Francesco Sforza a fost un lider militar talentat și un politician abil. Angajat inițial să apere Milano de Filippo Maria Visconti, a fost primit de locuitori ca un adevărat eliberator, iar la 25 martie 1450, el și soția sa, Bianca Maria Visconti, au devenit conducătorii orașului. Odată ajuns la putere, Sforza a inițiat reconstrucția Castelului Visconti, justificând lucrările prin dorința de a înfrumuseța orașul, menținând totodată protecția împotriva dușmanilor externi. castelul a beneficiat de contribuția unor artiști celebri, inclusiv Leonardo da Vinci, și adăpostește astăzi muzee valoroase, de la colecții de artă la instrumente muzicale și manuscrise rare. Toate aceste muzee se vizitează, iar dacă am reținut bine intrarea este 5 euro, însă plimbarea prin curtea interioară a castelului este gratuită.

Am ieșit pe la Fontana Piazza Castello, care are o istorie plină de curiozități. Ridicată în 1936 pentru vizita lui Mussolini, a devenit permanent funcțională în 1939 datorită frumuseții sale. Demontată în 1959 pentru construcția metroului și păstrată în depozit zeci de ani, a fost repoziționată în 1999 de primărie, păstrând amplasamentul original. Astăzi, datorită aspectului său unic rămâne un punct de întâlnire preferat de localnici și turiști, înainte de a explora Castelul și parcul Sempione.

Plimbarea noastră a continuat pe Via Dante, printre magazine celebre, terase si gelaterii de unde am achiziționat și noi câteva sortimente. Am ajuns la Starbucks Reserve Roastery (starbucksreserve.com) din Piazza Cordusio.  Este mai mult un templu al cafelei decât o cafenea, aducând un omagiu culturii espresso italiene, celebrând cafeaua atât ca produs, cât și ca artă.

 Amplasată în impresionanta clădire Poste din Piazza Cordusio, cu mozaicuri palladiene, marmură toscană și tavan înalt din sticlă, locația transformă prepararea cafelei într-un adevărat spectacol. Piesa centrală este un butoi uriaș de prăjire din bronz, în jurul căruia clienții se pot plimba, iar prăjitorul adaugă un accent vizual spectaculos. Pe lângă cafea și produse de patiserie, Roastery oferă cocktailuri inovatoare și înghețată artizanală, transformând vizita într-o experiență completă și memorabilă. Prețurile pentru cafea încep de la 4€, dar experiența merită, chiar și pentru un iubitor de cafea tradițională. Noi am servit câteva sortimente, mai mult pentru a admira spectacolul prăjirii boabelor de cafea.

Către seară am ajuns în sfârșit în Piazza Duomo și nimic nu te pregătește pentru grandoarea catedralei. Domul este pur și simplu copleșitor, magnific, impresionant și plin de detalii care îți taie respirația. Mi-am dorit dintotdeauna să îl văd și sentimentul de a-l avea în fața ochilor este greu de descris; te simți mic în fața unei astfel de capodopere. Piața era plină de turiști și localnici, toți încercând să prindă un unghi sau o fotografie perfectă, și chiar era aproape imposibil să faci o poză fără să deranjezi pe cineva. Totuși, aglomerația adaugă o energie aparte, te face să simți că ești parte din viața orașului, din pulsul și emoția metropolei.

Galeriile Vittorio Emanuele II (ciaoitalia.ro/galleria-vi ... din-milano.html) sunt un spectacol de lux și istorie, deși aglomerația este copleșitoare. Le-am vizitat cu gândul de a admira arhitectura și detaliile fascinante decât pentru a cumpăra ceva. Foarte mulți turiști care făceau zeci de poze, care se învârteau pe părțile posterioare ale unui taur pentru îndeplinirea unei dorințe, unii mai bazați financiar care ieșeau cu sacoși din magazinele celebre, alții care doar serveau un Mc de la restaurantul aflat lândă impunătorul megastore Ferrari.

Ridicată între 1865 și 1877 Galleria Vittorio Emanuele II m-a făcut, încă de la primul pas, să simt că pășesc într-o altă epocă. Deși este cel mai vechi centru comercial din Italia, pentru mine rămâne mai ales o scenă elegantă, făcută pentru plimbări domoale sub cupola ei uriașă din sticlă. unul dintre simbolurile citadelei.

Ceea ce nu știam este că proiectul nu a fost deloc întâmpinat cu entuziasm. Demolarea unei zone vechi a orașului a stârnit proteste, iar Italia se afla în plin proces de unificare. Arhitectul Mengoni a gândit Galleria ca pe un loc care să îi apropie pe oameni, iar asta se vede și azi în mozaicurile ei pline de simboluri patriotice, mici detalii care dau glas unei povești despre identitate și unitate.

Cina în zonă a fost clasic italiană. Am găsit un restaurant pe o străduță din apropierea Domului, "Meat Grill Food" (pe FB), plin ochi la acea oră, însă am avut norocul să se elibereze o masă, asupra căreia ne-am năpustit cu toată convingerea. Prețurile sunt mai piperate aici, dar ne așteptam la acest lucru, fiind chiar în buricul târgului.  Eu am ales o pizza Diavola, servisem una în urmă cu mulți ani, în Padova și salamul chiar era picant, (nu ca la noi) și o bere. Toată povestea asta a costat 23 de euro plus coperta 3 euro, partea mea. Restul echipei a mers pe paste și vin alb. Oricum marea majoritate, inclusiv eu, ne-am declarat inspirați de alegerea făcută.

Ziua s-a încheiat la 20:00, cu poze nocturne și un drum cu metroul înapoi la hotel. Am acumulat 15.000 de pași, iar finalul primei zile a fost sărbătorit cu proseco în lobby hotelului, unde am structurat planul de bătaie pentru a doua zi.

Sâmbătă, după micul dejun, am explorat târgul săptămânal din fața hotelului, o tradiție autentică în viața localnicilor. De altfel acest gen de talcioc se întâmplă în fiecare oraș din Italia, într-una din zilele săptămânii. Găsești cam ce vrei acolo. De la haine și încălțăminte, până la alimente, pește proaspăt, flori sau electronice chinezești. Totul la prețuri mici, afișate vizibil pe fiecare produs. După ce am făcut mici cumpărături, fiind condiționați de bagajul de cabină pentru avion, am luat metroul către Dom cu dorința de a explora simbolul orașului.

La ora 12:00, am avut rezervarea pentru Duomo. Am ajuns cu 30 de minute înăinte tocmai pentru că știam că se formează cozi imense și n-aș fi vrut să ratez ora, deși nu era un capăt de țară dacă aș fi întârziat sau aș fi venit mai devreme. Ora este orientativă, pentru a fluidiza turiștii și a nu permite aglomerația la anumite ore de trafic maxim. Am găsit intrarea "Gate 2 Azzurro", care asigura accesul către acoperiș cu liftul, undeva în partea din spate stânga a edificiului și odată cu ea am descoperit o minunată coadă care șerpuia prin culoarul creat de gardurile de protecție. Cam 45 de minute am stat la acea coadă admirând cum cei cu bilete care asigură accesul rapid la lift trec înăintea noastră, a celor care așteptam cuminți rândul. Mi-a părut rău că n-am optat pentru sportul pe scări, cu siguranță aș fi ajuns pe acoperiș mult mai repede decât cu liftul. Lift în care încăpeau 6 persoane. Achiziționarea biletelor online, în avans, de pe site-ul oficial Duomo Milano, este obligatorie. Cozile sunt imense. Am ales tariful de 26€ cu liftul pe terasă, acces în catedrală, muzeu și zona arheologică (ticket.duomomilano.it/cat ... goria/biglietti). Sunt 2 zone arheologice. Una în partea din față a catedralei, una în spate. Biletul nostru asigura intrarea pentru partea din spate. Terasa este punctul culminant al vizitei. Să te plimbi printre statui și arcade, cu orașul la picioare, este o experiență inedită.

 Construcția Domului din Milano a început în 1386 și s-a întins pe aproape șase secole, iar rezultatul este o capodoperă gotică impresionantă, cu peste 3.400 de statui și detalii sculptate. Turnul principal poartă din secolul al XVIII-lea statuia aurită a Fecioarei Maria, simbolul dedicării inițiale a catedralei.

Domul a fost martorul multor evenimente, cel mai faimos fiind încoronarea lui Napoleon ca rege al Italiei, în 1805. Impunător și plin de istorie, Domul din Milano este pe bună dreptate una dintre cele mai impresionante catedrale ale lumii, iar priveliștea de pe terasa sa este o experiență de neuitat. A fost momentul în care am mulțumit tehnologiei pentru inventarea camerelor digitale, care au înlocuit în mare măsură aparatele pe film, condiționate de role de maxim 36 de poziții.

Cred că s-ar putea scrie două sau trei articole doar pentru Domul din Milano, poate o voi face cândva pentru că experiența trăită acolo ca vizitator este unică și nu o poți uita ușor.

După aceea, am mers la Piazza della Scala. Teatrul la Scala este impunător din exterior, iar vizita interioară (teatroallascala.org/en/index.html) rămâne o opțiune tentantă pentru oricine.

La Scala își are originile în Teatro Regio Ducal, construit în 1717, unde au avut loc și premiere ale tânărului Mozart. După incendiul din 1776, teatrul a fost reconstruit pe locul bisericii Santa Maria della Scala, de la care a preluat numele. La inaugurarea din 1778 s-a jucat Europa riconosciuta de Salieri, aceeași operă care a deschis și stagiunea din 2004, după o renovare amplă... Tradițional, stagiunea începe pe 7 decembrie, de Sfântul Ambrozie, patronul orașului, o dată care a devenit sinonimă cu serile memorabile din La Scala.

Nu i-am putut convinge pe colegi să vizităm teatru, tariful era doar de 12 euro, dorința lor de shopping a fost mai puternică decât o vizită la poate cel mai faimos teatru de operă din lume.

După masa de prânz la unul dintre restaurantele din zonă, am ales să ne pierdem pe Corso Buenos Aires pentru sesiunea de shopping, prețuri mai accesibile și o varietate mare de magazine. Din păcate nu aveam prea mult spațiu în bagaje.

Ne-am întors la hotel târziu, cu încă 16.000 de pași și aceeași tradiție, savurând atmosfera reușitei zilei mai mult cu proseco decât cu aperol.

Check-out-ul la 10:00 ne-a oferit timp liber prețios. Am profitat de el pentru o ultimă cafea liniștită și niște suveniruri de ultim moment. La 12:30, ne-am îndreptat către Gara Centrală pentru transferul la Aeroportul Malpensa.

Zborul de la 16:15 a întârziat până la ora 19,00 datorită aeronavei care s-a defectat, a schimbului de echipaj. și a întârzierii comandantului aeronavei. Mă gândeam cu umor negru să nu fie aceeași aeronavă care a plecat cu parbrizul fisurat de pe Otopeni.

Am ajuns la Otopeni în jurul orei 22.00, încheind un city break perfect, cu o vreme călduroasă și mult soare, plină de surprize plăcute și impresii puternice. Milano ne-a cucerit prin contrastul său fascinant :o combinație între farmecul istoric și dinamica unui oraș modern.

Cu siguranță îmi propun să revin cu familia, pentru că au rămas o mulțime de obiective neatinse care merită vizitate și apreciate.

Pentru a înțelege ce vizităm, o parte din documentarea pentru acest articol, a inclus informații din broșuri de prezentare din hotel sau date prezentate online.

Vacanțe faine tuturor!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 119 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI