GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prin anii 1985 – 1988, fiind în concediu pe litoralul românesc, mai precis la Eforie Nord, dimineaţa serveam cafeaua cu băieţii şi fetele, pe faleză, fie la “Debarcader”, fie la “Acapulco”, două baruri (hotel - restaurant) la malul mării şi când ascultam melodia grupului Ricchi E Poveri - Acapulco, nu de puţine ori ne întrebam oare cum o fi la adevăratul Acapulco – Mexic, mai ales că pe vremea aceea nu prea aveam acces la informaţii “de afară”. Şi iată că după 29 de ani am reuşit să ajung şi la adevăratul Acapulco.
Nu eram siguri că vom ajunge aici, datorită conflictelor existente în statul Guerrero, stat pe care trebuia să-l traversăm de la Nord la Sud, de la Cuernavaca, la Acapulco. Dar, ne-am mai informat despre câteva reguli (orele recomandate de mers, faptul că e recomandat să nu se staţioneze, mai ales în locuri izolate, etc.) şi am pornit la drum, din Cuernavaca spre Acapulco, aproximativ 290 km. Dar – ghinion, înainte de a intra în statul Guerrero, am făcut pană. Nu a fost o senzaţie foarte plăcută ştiind ce se poate întâmpla în acea zonă. După câteva minute au venit însă, “Îngerii Verzi” (Angeles Verdes) – serviciu de asistenţă şi depanări auto, asistenţă în caz de accident şi chiar de informare despre servicii de turism. Am “rezolvat” pana şi la drum… După aproximativ 50 km, am intrat în zona muntoasă, munţi ce se întid până la malul Oceanului Pacific, cu văi adânci – semn al ploilor torenţiale, acum însă cu debite foarte scăzute, cu păduri ce începeau să înfrunzească şi cactuşi imenşi, dar şi copaci înfloriţi. Pe drum, patrule ale poliţiei locale, ale poliţiei federale dar şi ale armatei, înarmate “până în dinţi”, patrulau pe ambele sensuri ale autostrăzii, ceea ce-ţi dă oarecum, senzaţia de siguranţă.
Am traversat capitala statului Guerrero – Chilpancingo de Los Bravo – un oraş ce nu pare foarte mare, nu are clădiri înalte, dar este întins, iar cartierele marginaşe foarte aglomerate.
Ne apropiem de Acapulco, iar pe o parte şi pe cealaltă a drumului, în culturile întinse, de cocotieri, grămezi de nuci de cocos culese de ţărani, sunt pregătite pentru a fi livrate. Ajungem relativ repede, intrând prin partea sud-estică a staţiunii, pentru a străbate şi a vedea întregul oraş. Pe partea stângă a Bulevardului Naţiunilor, spre litoral, un frumos teren de golf, apoi apare Golful Marques cu o mulţime de ambarcaţiuni de agrement. Urcăm muntele şi panorama Golfului Acapulco se deschide tot mai mult. Vile de lux, moderne, construite în stil spaniol, albe, “cu vedere” la ocean, cu piscine şi multă verdeaţă, străjuiesc muntele de pe culmile cele mai înalte, până la malul Pacificului. Hotelul Las Brisas, cu vilele albe cu roz dispuse ca într-o cetate, pe crestele muntelui, în partea sudică a staţiunii, într-o oază de linişte, verdeaţă şi flori, de unde se vede întregul golf, dar şi tot oraşul. În partea de jos a oraşului sunt marile hoteluri, terenurile de sport, piaţa mare, locurile de distracţii, toate aproape de malul oceanului, iar în partea nordică şi nord-estică sunt cartierele vechi, cu clădiri destul de sărăcăcioase.
În cursul zilei, majoritatea turiştilor stau pe la piscine (toate hotelurile şi vilele au piscine), iar seara începe animaţia pe străzi, în localuri şi locurile de distracţii. La Paradise Bungy, era trecut de ora 23.00 şi se practica de zor bungee jumping. Pe străzi, caleşti cu baloane şi lumini multicolore, transportă turiştii prin staţiune, la barurile cu animaţie sau fără, ospătarii pe trotuar, invită trecătorii să le treacă pragul unde sunt serviţi foarte bine. Exemplu – la restaurantul – bar Barbarroja, la comanda făcută am fost serviţi dublu.
Litoralul este amenajat pe alocuri cu golfuleţe artificiale (aceasta în partea sudică a golfului, unde terenul este stâncos) sau într-o mică măsură, cu câteva plase de protecţie împotriva rechinilor. Cea mai mare parte a plajei nu este amenajată fiind nisip, cam îngustă, dar foarte curată, este prevăzută din loc în loc, cu umbrele şi pergole din frunze de palmier sau alte plante. Apa oceanului este extrem de limpede şi îmbietoare, dar deosebit de periculoasă datorită curenţilor foarte puternici; chiar şi la mal unde nivelul este mic, curentul este atât de puternic încât, aproape te răstoarnă, cu toate că valurile sunt foarte mici. Din câte am înţeles, cazurile de înec sunt foarte frecvente, în această zonă.
Armonioasa îmbinare a muntelui cu oceanul, prin încântătorul Golf Acapulco, cu peninsula ce dă să închidă golful în partea estică şi insula La Roqueta ca un avanpost, sunt parcă, elementele esenţiale pentru a întregii un peisaj mirific, pe care îl părăseşti cu greu, mai ales ştiind aproape sigur, că nu îl vei mai vedea vreodată.
Trimis de Vasile S in 09.08.14 09:44:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Vasile S); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Vasile S: Excelentă serie de review-uri. Le citesc cu admirație și invidie.
Și că tot veni vorba de invidie: Ne mai îmbolnăvești mult cu articolele tale? Nu ai milă de sufletele noastre? .
Bineînțeles glumeam.
Povestește-ne în continuare - te urmărim cu sufletul la gură (mai știu câteva persoane care urmăresc cu atenție povestirile tale).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2022 Atracții turistice Mexic - peninsula Yucatan — scris în 04.02.24 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Obiective turistice — statul Chiapas — scris în 28.01.24 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Atracțiile statului Chiapas — scris în 21.01.24 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Mexic - Obiective turistice de top — scris în 07.01.24 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 O țară fascinantă, plină de culoare — scris în 17.12.23 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 10 zile in Peninsula Yucatan. 4 locatii diferite — scris în 05.05.24 de patrick007 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Hai-hui prin Mexic — scris în 22.05.19 de virginia61 din SB - RECOMANDĂ