ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.08.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 6 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Circuit Maramureş (3.1): de la Vatra Dornei la Vişeul de Sus prin pasul Prislop

TIPĂREȘTE URM de aici

Am plecat din Vatra Dornei la ora trei după amiaza, urcaţi în autocar de la opt dimineaţa. Văzusem mult dar câte mai aveam, ţinând seama că ghidul ne-a asigurat că pe la 21-21.30 ajungem la hotel în Vişeul de Sus şi că a telefonat să fim aşteptaţi cu cina. Pentru că va trebui să ne facă şi cazarea, asta însemna că nu vom mânca de seară înainte de orele 22. Ca să nu mă repet altădată, aşa a fost toată excursia: trezit la 6.30, mic dejun, plecare la 8, dejun pe cont propriu într-o pauză de o oră- o oră jumătate în care vizitai şi localitatea, cazarea după orele 21 şi cina spre 22. N-am zis nici pis pentru că a meritat. Ţin să mai spun că deşi buletinele meteo anunţau vreme ploioasă în Maramureş, nu ne-a picurat un strop cât vizitam ci ploua numai cât mergea autocarul. Din Vatra Dornei erau două alternative de a ajunge la Borşa, respectiv la Vişeul de Sus unde aveam reţinută cazarea la hotel Gabriela: pe DN17 prin pasul Tihuţa trecând prin Prundul Bârgăului, Năsăud şi Bistriţa, drum bun de 180 km; a doua alternativă pe DN18 era mai scurtă, doar de 100 km şi trecea prin Iacobeni, Ciocăneşti şi Cârlibaba, prin pasul Prislop. Fusesem pe acest drum în 2014 şi până la această dată l-am considerat cel mai rău drum naţional din România. Soţul făcea slalom printre gropi iar eu mă uitam la panourile care din loc în loc anunţau ˝pericol de accidente 10 km˝. Când am văzut că şoferul o ia pe DN18 şi cum aveam locul 41 în autocar stând direct pe roata din spate mă şi vedeam cu cucuie în cap de la salturile în tavanul autocarului. Surprise! Tot drumul era bun fiind nou asfaltat, e adevărat că din economie unele gropi erau cârpite dar la nivel, aşa că nu m-am ales cu nicio zdruncinătură. DN18 leagă Bucovina de Maramureş şi traversează munţii Gutâi prin pasul de la 1000m şi apoi cea mai înaltă trecătoare din ţară pasul Prislop. Nu este cazul, sau este, să vă scriu că nu mă mai săturam de privit cele mai frumoase peisaje din ţară: alături de şosea curgeau apele Bistriţei Aurii, în partea dreaptă păduri de brazi nesfârşite care coborau până în drum şi ne adăposteau de razele soarelui şi în faţă până la orizont culmi de dealuri rotunjite care se pierdeau în munţii Rodnei şi ai Maramureşului.

Comuna Ciocăneşti

La 20 km de Vatra Dornei am străbătut una din cele mai frumoase comune din ţară Ciocăneşti scăldată de Bistriţa Aurie şi aşezată la poalele Suhardului. Ea a obţinut în 2014 diploma de satul cultural al României şi este considerată în totalitate muzeu. Ce i-a adus această faimă? Casele pictate pe zidurile exterioare cu un brâu în motive geometrice (diferit de la o locuinţă la alta) în culori tari roşu, negru, verde, galben. Ciocăneştii sunt renumiţi şi datorită Muzeului National al ouălor încondeiate, renumit şi peste hotare. Prin Ciocăneşti a trecut în 1359 Bogdan I cu ocazia Primului Descălecat al Moldovei. Mai târziu este atestat în 1400 de un document prin care doamna Ana, soţia Lui Alexandru cel Bun dăruia soţului muntele Suhard. Şi alţi domnitori ai Moldovei au vizitat Ciocăneştii unde erau mari meşteri făuritori de arme (de unde locuitorilor de aici le vine numele de ciocănari). Legenda spune că săgeata cu care Stefan cel Mare a marcat locul mănăstirii Putna a fost făcută la Ciocăneşti şi avea vârful din aurul scos din Bistriţa Aurie. Pe drum am întâlnit tabere cu rulote şi maşini vechi ale sezonierilor angajaţi să culeagă fructe de pădure.

Pasul Prislop

După ce am depăşit Cârlibaba am urcat prin pasul Prislop. Acesta este cea mai înaltă trecătoare din ţară la altitudinea de 1416m şi leagă Maramureşul de Bucovina şi Moldova. Din vârful ei se vede vârful Pietrosul (2303m) şi se spune că dacă ai ochi buni zăreşti izvoarele Bistriţei Aurii. La sud de trecătoare se află munţii Rodnei, la nord munţii Maramureşului, la vest oraşul Borşa şi la est satul Şesuri din comuna Cârlibaba. În apropiere de trecătoare sunt muzeul Rădăcinilor şi Preluca Tătarilor. După ce autocarul a gâfâit urcând serpentinele în ac de păr am ajuns pe o platformă la marginea căreia urcai câţiva zeci de paşi până la mănăstirea Prislop.

Manastirea Prislop

Mănăstirea domină trecătoarea fiind construită la înălţime faţă de şosea. Biserica principală terminată de curând are hramul Schimbarea la faţă iar bisericuţa de lemn alăturată Sfânta Treime. Pe locul ei până în 2007 era un schit. Construcţia a început în 1999 iar târnosirea a avut loc în 2008. Alături, o construcţie nouă cu mai multe etaje are rol social şi orfelinat- şcoală pentru copii orfani. Lângă biserică se află un cimitir militar construit pe locul unde s-au găsit oseminte ale militarilor români, ruşi, polonezi şi germani, în număr de 136 eroi din cele două războaie mondiale. Cimitirul a fost sfinţit în 2009. Pe locul unde se ţine anual Hora de la Prislop în timpul războaielor erau tranşee. În fiecare an de Ziua Eroilor se depun coroane de flori.

Hora de la Prislop

În pasul Prislop se ţine în fiecare an Hora de la Prislop. Anul acesta a avut loc pe 19 august, cu trei săptămâni mai târziu decât data terminării excursiei noastre. După slujba care se ţine în mănăstirea Prislop, urmează parada costumelor populare, spectacol folk, dansuri şi un bun prilej ca artizanii locali din Maramureş Bucovina şi Moldova să-şi vândă produse manufacturate iar tinerii din comune vecine să se cunoască şi să lege prietenii. Hora de la Prislop îşi are originea în sărbătoarea populară veche Nedeea. Nedeea din pasul Prislop a fost menţionată documentar în 1738 dar interzisă sub stăpânirea austro-ungară. În 1968 etnologul din Borsa Nicoară Timiş a propus reluarea tradiţiei şi de atunci an de an la hora de la Prislop participă zeci de mii de oameni.

Borşa

Este una din cele mai lungi aşezări din ţară, pe şosea măsurându-se de la un cap la altul 52 km (ce zici Bucureştiule+ Ploieştiule?) şi deţinând o suprafaţă de 48000 ha în care întâlneşti aproape toate formele de relief. Prima atestare documentare este din 1353 în care se spunea că face parte din voievodatul lui Bogdan din Cuhea. Momentul de glorie al localităţii îl reprezintă anul 1717 în care tătarii au suferit o înfrangere ruşinoasă fiind bătuţi şi alungaţi de borşeni la Preluca Tătarilor. Am identificat în Borşa de Jos, biserica de lemn construită după 1717, an în care cea veche a fost arsă de tătari. În 1940 s-au făcut investiţii mari în complexul sportiv (trambulină de sărituri, pârtie de ski, cabane, hotel olimpic) în idea că Olimpiada de iarnă din 1948 se va ţine la Borşa. Proiectul a fost abandonat din cauza înaintării frontului în Bucovina

Moisei

Am vizitat monumentul ridicat de Vida Geza în memoria celor 29 români mitraliaţi în octombrie 1944 în două case din Moisei. Acesta a fost răspunsul pe care ni l-au dat trupele hortiste la întoarcerea armelor în 23 august. Sunt 12 stâlpi dispuşi circular pe o platformă pe care se urcă 44 de trepte, simbolizând anul 1944.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 22.08.18 18:31:22
Validat / Publicat: 23.08.18 10:42:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII și CĂLĂTORII.

VIZUALIZĂRI: 5375 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Pasul Prislop
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

mihaelavoicu
[24.08.18 15:59:05]
»

Iarăși votul 30. Sper să nu închei plutonul!

Vine cam târziu, dar vine din suflet. Și multe felicitări!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mihaelavoicu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Maramureș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068135976791382 sec
    ecranul dvs: 1 x 1