Minisejur în Maramureș – partea a II-a

TIPĂREȘTE

Continuăm periplul pe plaiuri maramureșene cu:

În această zi vizam vizitarea a patru obiective importante: Muzeul Satului Maramureșean și Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței din Sighetul Marmației; Cimitirul Vesel Săpânța și Mânăstirea Săpânța-Peri. În plus, la fel ca și în ziua precedentă, ne propuseserăm să vizităm bisericile din lemn din drumul nostru.

Întrucât ne-am mișcat ”cu talent” și am plecat devreme de la pensiune, am încercat să vizităm Biserica din lemn ”Cuvioasa Paraschiva” din Desești, satul în care am avut ”cartierul general” trei nopți. Biserica este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Cum am ajuns la ora 08.30 biserica era încuiată, dar era afișat numărul de telefon al preotului. Din lipsă de timp nu l-am chemat să ne deschidă, propunându-ne să o vizităm după ce ne întoarcem de la Sighetul Marmației și Săpânța. Dar știți cum se spune ”ce poți face azi lasă pe mâine poate nu mai faci” :), s-a adeverit și în cazul nostru. La întoarcerea din miniexcursia din această zi eram destul de obosiți să mai mergem la biserică.

Biserica de lemn din Desești a fost construită în anul 1770 de obștea satului și păstrează aspectul originar. Este construită din bârne de lemn și are turnul clopotniță situat deasupra pronaosului. Nu numai arhitectura acestei biserici atrage atenția privitorului, ci și cea a porții de acces în cimitir, precum și cea a gardului împrejmuitor și am să las fotografiile să vă edifice.

Între anii 1996-1998 s-au derulat ample lucrări de restaurare, care au vizat atât arhitectura cât și pictura murală. Din spusele gazdelor noaste, dar și după vederea imaginilor cu interiorul acesteia pe internet, pot afirma că pictura în interiorul bisericii este foarte frumoasă și foarte bine conservată.

Motivele enumerate mai sus duc la concluzia că este una dintre bisericile din lemn maramureșene care trebuie vizitată.

Ne-am continuat drumul spre Sighetu Marmației pentru a vizita primul obiectiv de pe lista noastră din acea zi: Muzeul Satului Maramureșean, care este situat la intrarea în oraș dinspre Baia Mare. Am virat la dreapta în dreptul indicatorului și nu după mult am ajuns la poarta acestuia. Adresa este str. Muzeului, nr. 1.

Am fost matinali și am ajuns la poarta muzeului la ora 09.00. Deși programul de vizitare în această perioadă este 08.00-16.00, la ora sosirii noastre nu era nimeni la casa de bilete. E adevărat, programul se modificase cu doar o zi înainte, în perioada 15 aprilie-15 septembrie acesta fusese 10.00 -18.00. Tarifele de acces sunt următoarele: 4 lei /adult, 2 lei /copil; 4 lei taxă foto; 10 lei taxă video.

Am pornit pe aleea care urcă ușor în curtea muzeului, cu speranța că vom întâlni un angajat al muzeului care să ne permită vizitarea caselor și în interior și eventual, să ne fie ghid. Acest lucru s-a întâmplat până la urmă, am întâlnit paznicul muzeului, dar mai aveam de vizitat doar șase case :).

Muzeul în aer liber este organizat asemeni unui sat, cu ulițe principale și secundare, case specifice zonei maramureșene (unele cu anexe gospodărești) din secolele XVII – XIX. De pe un deal biserica satului domină împrejurimile. Este cea mai veche construcție de aici, datând din sec. al XVI-lea și provine din satul Oncești, situat pe Valea Izei.

Nouă ne-a plăcut acest muzeu și consider că nu este o pierdere de timp să alocați măcar o oră din timpul dumneavoastră pentru a-l vizita.

După vizitarea Muzeului Satului Maramureșean ne-am îndreptat spre Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței din Sighetu Marmației, situat pe strada Corneliu Coposu, nr. 4. Muzeul a fost amenajat în clădirea fostei închisori politice din oraș.

Programul de vizitare a muzeului este următorul: luni - duminică 09.30 - 18.30 (15 aprilie-15 octombrie), marți-duminică 08.30 - 16.30 (16 octombrie-4 aprilie), luni închis, iar ultima intrare se face cu 30 de minute înainte de închidere. O perioadă foarte scurtă aș spune eu, oricât ai încerca să te grăbești nu ai cum să-l vizitezi în mai puțin de o oră și jumătate. Consider că două ore și jumătate sau trei ore sunt perioade de timp rezonabile pe care trebuie să le alocați pentru vizitarea muzeului.

Tariful de acces este de 6 lei / adulți; 3 lei / elevi, studenți, pensionari; din punctul meu de vedere este o sumă modică pentru cantitatea de informație pe care vizitatorul o poate accesa.

Muzeul are o suprafață mare, fiind organizat pe trei nivele, fiecare celulă este o mică sală de muzeu și are o tematică diferită. Pot fi văzute obiecte personale și scrisori ale unor deținuți, instrumente de tortură utilizate de Securitate, precum și celulele în care au murit Iuliu Maniu și Gheorghe Brătianu. De asemenea, în curtea muzeului atrag atenția un spațiu de reculegere și rugăciune, precum și un ansamblu statuar impresionant denumit ”Cortegiul Sacrificaților”.

Tot de muzeu aparține și Cimitirul Săracilor, situat la ieșirea spre Săpânța, aici fiind îngropați mai mulți deținuți de la închisoarea din Sighet.

Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței din Sighetu Marmației este un muzeu impresionant și că nu trebuie să ratați acest obiectiv.

După vizitarea Cimitirului Săracilor ne-am îndreptat spre Săpânța și am ajuns destul de repede la Cimitirul Vesel, obiectiv care este foarte bine semnalizat, nu aveți nevoie de gps. Fiind o zi de sâmbătă am găsit cu greu un loc de parcare, iar despre numărul mare de turiști nu mai vorbesc.

Cimitirul Vesel a luat ființă în anul 1830, fiind opera artistului popular Stan Ioan Pătraș, iar după moartea lui (1977), tradiția a fost continuată de ucenicul său Dumitru Pop Tincu.

Programul de vizitare a cimitirului este 10.00-18.00, prețul unui bilet este 5 lei adulți, 5 lei taxa foto. Domnul care vindea biletele de acces ne-a dat un pont, recomandându-ne să nu ratăm nicio cruce cu bulină galbenă, acestea fiind cele unde vom găsi epitafuri celebre: cel al soacrei, al lui Stan Ioan Pătraș, moașei, pădurarului, etc.

Cimitirul Vesel este renumit și în afara granițelor țării și atrage atenția prin crucile mormintelor viu colorate, pe un fond albastru, renumitul ”Albastru de Săpânța”. Crucile sunt pictate cu scene și inscripționate cu mesaje inspirate din viața, ocupația sau motivul morții persoanelor înhumate.

După vizita la Cimitirul Vesel, din drumul principal care străbate satul Săpânța am urmat indicatorul către Mânăstirea Săpânța-Peri, care ne indica distanța de 1 km până la așezământul monahal.

Mânăstirea a fost înființată în anul 1997 și adăpostește o mică obște de măicuțe. Cu o înălțime de 78 de metri, biserica mânăstirii este cea mai înaltă biserică de lemn din Europa și a treia între lăcașurile de cult din România.

Biserica mânăstirii este construită din lemn de stejar pe două nivele și este acoperită cu șindrilă. Demisolul este construit din piatră, în stil bizantin și momentan aici este amenajată biserica în care se țin slujbele. Parterul este construit din lemn, în formă de navă, însă aici lucrările nu sunt finalizate.

Complexul monahal, este o construcție impresionantă, care mi-a atras atenția încă din momentul încă de la poarta mânăstirii. Deși la exterior construcția este finalizată și împodobită cu flori la pridvor, în interior aceasta nu este finisată în întregime.

În partea din spate a curții așezământului monahal se mai efectuază lucrări la două clădiri care vor avea destinația de casă de oaspeți și casa preotului.

Mânăstirea Săpânța-Peri este una dintre cele mai reprezentative lăcașe de cult maramureșene și recomand vizitarea acesteia.

La întoarcerea de la Sighetu Marmației am oprit în Sat Șugatag pentru a vizita biserica de lemn din acest sat. Lângă poarta de acces sunt amenajate câteva locuri de parcare, cred că încap șase mașini. După parcarea mașinii am pătruns în curtea bisericii, iar un pui de câine lup a dat de știre despre sosirea noastră. Din curtea alăturată a apărut o femeie cu cheia de la biserică și ne-a condus în interiorul acesteia. La fel ca și la celelalte biserici din lemn maramureșene, la intrare sunt afișate câteva informații despre aceasta, precum și numărul de telefon al preotului.

Biserica de lemn cu hramul ”Cuvioasa Paraschiva” din Sat Șugatag este construită în anul 1640 din lemn de stejar și a fost pictată mult mai târziu, probabil în anul 1753, an menționat în pronaos.

Pictura în interiorul bisericii este cea originală, nefiind restaurată până în prezent. În multe locuri pictura se distinge cu mare greutate, fapt pentru care, pentru a nu deteriora și mai mult starea acesteia, în interior nu este permis fotografiatul, filmatul sau aprinderea lumânărilor.

O curiozitate legată de această biserică este faptul că aici încă se țin slujbe, deoarece biserica nouă nu este finalizată încă.

Nu există o taxă prestabilită pentru vizitarea acestei biserici, însă, la final, la întrebarea noastră referitoare la suma datorată, doamna care ne-a fost ghid ne-a răspuns că în mod normal nu ne costă nimic, dar că putem face o donație pentru finalizarea lucrărilor la biserica nouă. I-am înmânat doamnei banii, iar la plecare am primit un pliant care oferă câteva informații despre biserică, însă nu vreau să insinuez că ar exista o legătură între bani și pliant.

Pont: între satul Desești și orașul Sighetu Marmației mai există două biserici din lemn în satele Hărnicești și Ferești. Nu sunt situate în drumul principal care leagă localitățile menționate anterior, nu am văzut indicatoare către acestea și nici timpul nu a fost ”prietenul” nostru așa că am renunțat să le căutăm.

Ne propuseserăm să plecăm dimineața devreme, având de parcurs un drum destul de lung, în plus aveam în program vizita la încă două obiective de pe traseu Mânăstirea Dumbrava din apropierea satului omonim și Cetatea Aiudului.

În ceea ce privește drumul de întoarcere, am parcurs în mare parte același traseu, cu excepția primei părți, în sensul că din Baia Sprie ne-am continuat drumul spre Baia Mare pe DN 18, iar de aici pe E 58 până la Cășeiu (în apropierea orașului Dej), în detrimentul variantei prin Târgu-Lăpuș. Altfel spus, am ocolit puțin dar am mers pe un drum de o calitate foarte bună.

După ce am trecut de Turda, mergând pe E 81 am urmărit turlele bisericii Mânăstirii Dumbrava care se văd din drum și am virat la dreapta pe drumul pietruit care duce la aceasta. Există și un indicator pe marginea drumului, nu aveți cum să o ratați. Mânăstirea a fost înființată în anul 1996 și adăpostește o obște de maici.

Curtea mânăstirii este amenajată cu multă măiestrie și bun gust, după ce treci de poarta lăcașului de cult deasupra căreia se înalță turnul clopotniță ai impresia că ai intrat într-o seră de flori și plante ornamentale. Oriunde privești vei vedea în fața ochilor flori de diferite culori și mărimi, brăduți și arbuști. Un mic lac cu podeț, bănci, ingenioase decoruri pentru curte și grădină, de regulă confecționate din lemn completează decorul.

Biserica cea nouă a lăcașului de cult este foarte mare ca dimensiune, dar impresionează prin frumusețea picturilor din interior și a iconostasului. Mai multe detalii despre mânăstire voi scrie în review-ul dedicat acesteia și închei prin a spune că este un așezământ monahal unde frumosul vă însoțește la tot pasul.

Continuându-ne drumul doar câțiva kilometri am ajuns la următorul obiectiv pe care ne propusesem să-l vizităm în această zi, Cetatea Aiudului, situată chiar în centrul orașului. Și să vreți să o evitați nu prea aveți cum, zidurile cetății, turnul dogarilor sau turnul cu ceas al Bisericii Reformate Calvine vă vor atrage atenția.

Am ajuns în jurul orelor 14.00 la cetate și poarta de acces era deschisă, dar nu am găsit pe nimeni aici. Am pus acest lucru pe seama faptului că era duminica. Nu am văzut niciun afiș referitor la programul de vizitare sau la tariful de acces. Am observat doar că cetatea se află în plin proces de reabilitare.

Când am plecat de acasă nu aveam în plan vizitarea cetății, astfel că nu făcusem o documentare prealabilă și nu știam nimic despre ea. Am intrat în curtea cetății cu speranța că va apărea cineva care să ne dea măcar câteva detalii referitoare la aceasta. În zadar, nu a apărut nimeni.

Am dat un tur curții interioare, observând și câteva afișe informative dar acestea erau scrise în limba maghiară. Cum nu știu decât 2-3 cuvinte în această limbă, ne-am mulțumit cu admirarea și imortalizarea celor două biserici înconjurate de ziduri de apărare solide, prevăzute cu turnuri. În incinta cetății mai sunt câteva clădiri de dimensiuni mai mici.

După ce am ajuns acasă am făcut o documentare despre acest obiectiv și am aflat că:

- cetatea a fost construită în secolul al XVI-lea și a suferit modificări arhitecturale în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, când a fost definită actuala formă;

- cele două biserici sunt Biserica Evanghelică Luterană, de mici dimensiuni; a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și Biserica Reformată Calvină, de mari dimensiuni, are un turn foarte înalt; a fost ridicată la sfârșitul secolului al XV-lea,

- turnurile poartă în mare parte numele breslelor care le întrețineau: măcelarilor, croitorilor, cizmarilor, blănarilor, dogarilor, olarilor, lăcătușilor, Kalendas, porții;

- pe latura de nord a cetății se află Palatul Voievodal care a aparținut principelui ardelean Gabriel Bethlen.

- clădirile de mici dimensiuni au/au avut rol de clădire parohială, clădirea oficiului parohial, vechea casă a clopotarului.

Acestea au fost obiectivele turistice pe care am reușit să le vizităm în acest minisejur pe meleaguri maramureșene (și în drumul spre / dinspre Maramureș). Au fost patru zile pline, în care am reușit să bifăm multe locuri frumoase, dar nu tot ce are de oferit Maramureșul, pentru că ar fi fost nevoie de măcar șapte-opt zile.

Am ajuns la final și dacă ați rezistat până aici nu cred că vă mai întrebați dacă recomand vizitarea Maramureșului. Dacă totuși vă mai aveți această dilemă, răspunsul este: da.

Să aveți parte de drumuri bune și vacanțe frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 3251 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI