ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.10.2014
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Cluj
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2014
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Hai hui prin Malta

Ilustrație video-muzicală
James Last Nabucco...Verdi


TIPĂREȘTE

Impresiile din acest review descriu pe scurt cateva din posibilitatile de petrecere a timpului liber in Malta. De cativa ani am prins gustul excursiilor pe cont propriu. Dezvoltarea liniilor lowcost si posibilitatea de a iti alege singur locatia potrivita de pe net, toate la un cost mai mic decat cu agentiile clasice, au fost factori determinanti. Asa am putut calatori in tari mai " exotice" gen Iordania, Israel, Maroc, Thailanda.

In cazul Maltei am incercat in prima faza cu operatorii locali, datorita zborului direct. Dar oferta lor, pe langa pretul mare (minim 500 euro persoana), era foarte limitata la hoteluri si avantajoasa financiar doar pt categoria seniori. Acest lucru m-a enervat si asa am inceput cautarile pe cont propriu. Si in aprilie a aparut zborul pe care il asteptam, Bucuresti-Malta direct si de 2 ori pe saptamana. Am achizitionat bilete (100 euro dus intors, am ales varianta sambata-sambata). Iar pt ca Malta este destinatia ideala in care sa imbini explorarea cu relaxarea si pt ca din reviewurile de pe acest site am vazut ca exista doar 2 plaje cu nisip dintre care una izolata (Golden Bay), am ales ca si cazare statiunea Mellieha.

Hotelurile in Malta nu sant ieftine, desi sant numeroase variante (250 hoteluri)... Am rezervat la Luna Holliday complex, la 200 metri de plaja cu nisip, pret 60 euro pe zi dubla cu mic dejun inclus. Pret total 310 euro /persoana avand locatia perfecta pt explorarea celor 3 insule. Pentru ca Mellieha este la 5 minute de Cirkewa, portul de unde se pleaca spre Gozo si Comino, cele 2 insule care trebuie neaparat vizitate!

Inarmat cu ghidul de calatorie, am trecut la fapte. De cum am ajuns in aeroport, am mers la informatii pt harta si la ghiseul de autobuze. Un abonament pe o zi costa 1,5 euro iar pe o saptamana 6,5 euro. Abonamentul iti da acces la toate liniile de bus, mai putin cele de noapte. Soferii stiu engleza si sant amabili. Atentie, in ziua a opta trebuie sa va cumparati un abonament pe o zi, ca sa va reintoarceti la aeroport, umbla controlul!

Chiar daca insula e mica, soselele sant destul de intortochiate. Drumul pana la hotel a durat o ora, numai bine pentru a vedea cum arata localitatile. Peisajul este arid, pe ici colo verdeata, farmecul este dat de casele specific mediteraneene, toate din acelasi material, caramida aurie. Pentru ca zborul a decurs fara intarzieri, in prima dupa masa am facut si o baie in mare. Dar scopul principal al nostru era explorarea. Studiaseram inainte ofertele excursiilor organizate, care mi s-au parut ca au preturi nejustificat de mari. Oricum imi place sa imi organizez singur excursiile si sa nu depind de un program., pt a putea savura locurile care imi plac atat timp cat vreau.

Am inceput cu o excursie de dimineata in insula Comino, 10 euro dus intors, vaporase din 45 in 45 minute. Va recomand sa faceti excursia la prima ora, atunci poti savura locul asa cum merita. Este perfect pt snorkelling, si poti ajunge inot pana pe insulita Cominotto, insotit de sute de pestisori. Dupa ora 11-12 apar corabiile si se revarsa sutele de turisti, iar locul isi pierde farmecul... Asa ca am trecut la explorarea la pas a insulei.

In partea de nord este un hotel pt cei care vor intimitate (si o bere rece!), iar in partea de sud sant ruinele spitalului militar din al dolea razboi mondial. Intre ele se afla casa singurei familii din Comino, care are 3 membri plus un cocos agitat. Insula e arida, dar peisajele spre Cominotto si grote sant frumoase.

In alta zi am fost in insula Gozo. Plecare din Cirkewa, vapor din 30 in 30 minute, pret 4,65 euro dus intors, se plateste la intoarcere. Coada ca pe vremea impuscatului, sute de turisti iau cu asalt aceasta insulita, dornici de explorare. Si au de ce, insula are un farmec aparte, pentru mine a fost pe primul loc in preferinte! Aici se circula tot cu busul, 1,5 euro abonamentul pe o zi.

Am fost la Rambla bay, plaja cu nisip rosu iar de acolo la templele megalitice -9 euro intrare, 6 euro dupa ora 16,30. La pranz am ajuns in Victoria, capitala relaxata, unde orarul la micul centru comercial din centru era intre 9-12 si 17-19. Asta da siesta! Am mancat specialitati culinare locale si am vizitat orasul, inclusiv Citadella. Totul arata ca acu 200-300 de ani, doar masinile facand nota aparte. Iar de acolo am mers spre vestita fereastra albastra, unde am facut o binemeritata baie in marea interioara (26 grade temp apei!).

Spre seara, dupa o zi perfecta ne-am reintors in portul de imbarcare si la lumina stelelor am parasit frumoasa insula Gozo. Autobuzele circula f bine, distantele sant mici, va recomand excursia pe cont propriu (la agentii era 50 euro!! , nejustificat), sant locuri f frumoase pe care trebuie sa le savurezi din plin. In alta zi am vizitat Valetta, recomand o zi intreaga, majoritatea autobuzelor duc acolo. Orasul nu e mare, dar are o multime de obiective, toate iti fac cu ochiul sa le vizitezi. Intrarea la Catedrala 6 euro, unele intrari sant gratis. Iar cand nu te mai tin picioarele, terasele te asteapta pt reincarcarea bateriilor.

Alte obiective de vizitat, capitala veche Mdina si oraselul Rabat, se ajunge cu autobuzul trecand pri Mosta. Nu voi insista asupra lor, mi-au placut toate trei, le-am vizitat intr-o dupa masa. Am mers si prin oraselul actual Rabat, sa simtim culoarea locala. Pentru ca farmecul unei excursii este si sa te amesteci cu populatia locala, sa vezi unde si cum traieste.

La intoarcere ne-am oprit in Mosta la catedrala, era slujba de seara, ocazie cu care am auzit mai bine limba malteza. Mostenire a istoriei lor zbuciumate, limba este arabica cu cateva cuvinte italiene. Oamenii sant europeni si foarte catolici. Cred ca ceea ce iti ramane cel mai bine impregnat dupa excursia in Malta este imaginea catedralelor imense, simbol al victoriei crestinitatii in lupta cu arabii si turcii.

Intr-o alta dupa masa am luat autobuzul spre St Julian si Sliema, unde avusesem o intentie de cazare. Pe mine m-au deceptionat, sant niste statiuni aglomerate cu blocuri moderne cu 6 etaje, nimic din farmecul Maltei. Iar plajele erau stancoase, nu stiu cum reusesc sa atraga turisti acolo. Nu recomand aceste statiuni decat celor care vor aglomeratie, eventual shopping.

Cam atat despre excursii, cateva sfaturi pt cei care vor merge cu autobuzul: daca santeti in statie si vedeti autobuzul care va trebuie, faceti semn cu mana ca la taxi, altfel s-ar putea sa nu opreasca. Verificati orarul, e trecut in fiecatre statie si daca opreste in statia respectiva. Se circula pe stanga, deci preferabil sa aveti o buna orientare in teren! Oricum, 7 euro transport o saptamana inclusiv transfer de la aeroport nu mai gasesti in Europa.

Un pic si despre mancare: Malta asa cum spuneam nu e o destinatie ieftina. La restaurant e cam scump: pizza 8 euro, spaghete 8 euro, felul 2 incepand cu 10 euro. Cel mai convenabil pt fomisti e meniul zilei: 15 euro 3 feluri : supa, spaghete si felul 2. Acesta poate fi un fel traditional al insulei :iepure in sos de vin sau bragioli (carne de vita gatita traditional). Aceste feluri traditionale comandate separat sant 12 euro, deci se merita meniul zilei! In supermarketuri sant preturi acceptabile. La fel si la sectorul suveniruri. Trebuie incercate produsele obtinute din cactusi si vita de vie, ca numai astea cresc pe acolo (lichior respectiv vin).

Malta nu e o destinatie recomandata pt iubitorii doar de plaje si peisaje. Trebuie sa iti placa istoria si vacantele active, altfel exista riscul sa revii dezamagit. Mie mi-a intrecut asteptarile in toate domeniile mai putin in cel financiar. Pt ca datorita impresiilor postate anterior si a facilitatilor date de internet, am putut vedea insulele asa cum imi place si la un cost mult sub estimari. Iar cu banii ramasi am cumparat deja bilete pt urmatoarea destinatie!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de vgaby in 18.10.14 12:55:21
Validat / Publicat: 18.10.14 14:28:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MALTA.

VIZUALIZĂRI: 2732 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vgaby); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16400 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster24
[18.10.14 14:26:29]
»

@vgaby:

Am rezervat la Luna Holliday complex...

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII, te va direcţiona în pagina hotelului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
krondia*
[18.10.14 21:10:44]
»

@vgaby şi mie mi-a plăcut foarte mult Gozo, chiar mai mult decât Malta... Insula este mai verde, mai îngrijită şi se poate vizita fără probleme pe cont propriu. Precizez şi eu acest lucru pentru că şi pe noi ne-au speriat agenţiile că nu ne vom descurca singuri.

Totuşi, autobuzele circulă destul de rar aici, pe la Ta Pinu, cel puţin, un loc destul de izolat, treceau doar din oră în oră. Şi aici, ca şi în Malta, ocolesc destul de mult şi se pierde ceva timp dar se poate ajunge la toate obiectivele majore, inclusiv la Fereastra de Azur. Preţurile excursiilor opţionale sunt, într-adevăr, nejustificat de mari.

webmaster13
[19.10.14 09:43:21]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

vgabyAUTOR REVIEW
[19.10.14 10:55:53]
»

@webmaster13 - Multumesc, e perfecta de vacanta, de vara...

roth
[19.10.14 11:16:17]
»

Amintiri am si eu dintr-o escapada in aceasta zona, e drept ca nici eu nu am agreat pretul la agentii si am preferat un zbor de la Budapesta, efortul a meritat cu prisosinta, pretul a fost decisiv.

Cazare oki la pret, un fel de apartament cu 2 dormitoare si bucatarie utilata, totul intr-un hotel la mai putin de 500 m de plaja, asta in Buggiba.

Despre autobuzuri nu am ramas cu o amintire foarte relaxanta, cu greu m-am prins cum sta treaba la ei si abia spre final am reusit sa ma bucur de o independenta in miscare.

Vacante frumoase in continuare

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
vgabyAUTOR REVIEW
[19.10.14 20:56:56]
»

@krondia - ma bucur ca ti-a placut Gozo. Eu cand am vazut coada de la vapor (si era 9-9,30 dimineata), nu stiam ce se intampla. Ii admir pe acesti maltezi care traiesc izolati pe aceste insule, a caror stramosi s-au luptat ba cu maurii, ba cu turcii (care i-au omorat pe toti cei din Gozo in 1550), apoi cu piratii, a mai fost si un cutremur prin 1690 parca, a venit Napoleon sa ii jefuiasca, i-au cucerit englezii, apoi italienii... Iar Gozo era o insula fara sanse de aparare din cauza reliefului. Si totusi au continuat sa se dezvolte si au construit biserici impunatoare care domina peisajul. La Ta pinu nu am ajuns, nu a fost pe lista mea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
roth, vgaby
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Malta:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.037696123123169 sec
    ecranul dvs: 1 x 1