Plimbare de o zi prin Lisabona

TIPĂREȘTE

În excursia din vara aceasta în Isulele Azore, vezi impresii, am avut și la ducere și la întoarcere escale de câte o zi întreagă, în care mi-am propus să revăd Lisabona. Pentru că obiectivele ei de top le văzusem cu ceva ani în urmă am dorit să văd altele. Dar să încep povestea punând mai mult accent pe partea informativă a plimbării și mai puțin pe partea descriptivă.

Așadar, într-o vineri dimineața, la ora 6:35, am plecat de pe aeroportul Henri Coandă din București și am ajuns la Aeroporto Internacional da Humberto Delgado em Lisboa la ora 9:40. Ora plecării fusese mult întârzâiată, specific și obișnuință la TAP, dar, a mai recuperat ceva pe drum.

De aici am plecat pe indicatoarele din aeroport spre metrou, aeroportul este deservit de Linia Roșie. Am trecut de automatele de bilete și am ajuns la Biroul pentru bilete de unde am cumpărat două bilete de transport public, valabile 24 de ore pe tot ce aparține de compania de transport Carris, metrou, autobuze și tramvaie, inclusiv Elevador de Santa Justa și Ascensor da Glória, o opțiune, zic eu, mult mai bună, cost 6,80 euro biletul, cost ce s-a recuperat foarte repede. Mersul cu metroul și cu autobuze m-ar fi costat 13,20 euro de persoană, plus comoditatea....

Important: Prețurile la mijloacele de transport și unele obiective sunt cele prezentate în continuare de mine, cele de pe site-urile portugheze nu sunt toate actualizate.

Am plecat de la aeroport cu metroul pe linia roșie până la capătul ei, Stația Sao Sebastiao, unde am trecut pe linia albastră și am mers 2 stații până la Stația Jardim Zoologico, pentru a ajunge la Palacio dos Marqueses de Fronteira. Am ieșit de la metrou chiar în dreptul stației autobuzului 770 ce duce la palat, site carris.pt/pt/autocarro/770/circular. Având bilete valabile 24 ore nu am mai plătit câte 1,85 euro fiecare, cât costa biletul - gen card viva viagem, doar am validat biletul la cititorul de la urcarea în autobuz, urcare ce se face numai prin față.

Am ajuns la Palat, singura reședință privată încă locuită de familie care se vizitează doar cu ghid, la orele 10:30, 11:00, 11:30, 12:00 de luni până sâmbătă, grădina între orele 10:30 - 13:00 și 14:00 - 17:00, administrată de o fundație particulară. În interiorul palatului nu se fotografiază, și chiar au fost vigilenți, am reușit puține poze, mea culpa!

Palatul a fost construit în jurul anului 1640 pe colina Monsanto, în afara Lisabonei, atunci, acum inclusă în oraș, ca o cabană de vânătoare și casă de țară pentru primul Marchiz de Fronteira. Arhitectura palatului are influența italiană a secolului 17, dar întregul ansamblu, palat și grădină sunt construite și sub influență portugheză, cu omniprezente azulejos, atât la interior cât și la exterior. După cutremurul din 1755 castelul a fost extins și redecorat cu stucatură în stil rococo.

Am intrat în curtea de la intrarea palatului, destul de mică, plină de turiști, am achitat taxa de intrare, câte 9 euro de persoană, fără reduceri și am mers la ghidul vorbitor de portugheză și franceză.

Am urcat pe o scară impozantă unde la intrare era blazonul familiei și am ajuns în holul de la etaj. În partea stângă este un cabinet și o bibliotecă cu vedere deosebită la grădina interioară. În față se află sala cea mare pentru festivități, frumos împodobită, cu brâu de azulejos, numită și “Sala das Batalhas”, unde este expus un tablou al lui Don Joao Mascarenhas, călare, care, spune povestea, în urma participării active în Războiul Portughez de Restaurare, războiul de eliberare de sub dominația spaniolă, dintre anii 1640 și 1668, a fost distins cu titlul de Marchiz de Fronteira. Sunt expuse și 8 picturi deosebite pe azulejos ce prezintă episoade din acest război.

De aici se merge în dreapta și se intră în sufragerie, deosebită și ea, apoi se vizitează doar trei camere de locuit. Peste tot erau tablouri cu membri ai familiei din perioade diferite…. Unele tavane erau pictate, aveau multă stucatură în nuanțe de roz, verde pal, auriu…

Am ieșit pe terasa frumos împodobită cu statui și cu picturi realizate din azulejos, ce reprezintă: poezia, geometria, astronomia, retorica, …., am mers spre capela familiei cu pereții acoperiți cu mozaicuri cu specific marin ce conțin și resturi de scoici. Am coborât apoi la o fântână și la un bazin frumos realizate, fără apă și ne-am îndreptat spre grădină, mergând pe coridorul regilor, cu statui, cu azulejos, coborând pe o scară grandioasă pe lângă iaz în interiorul grădinii. Am făcut alte poze și am revenit în curtea de la intrare, se făcuse ora 12, … pustiu, vizitatorii erau în palat sau în grădină pentru că după ora 13 se închide, și… am plecat și noi.

Pe site-ul Palatului fronteira-alorna.pt se găsesc detalii și multe poze din grădină si exteriorul palatului, foarte puține din interior.

Am revenit la autobuzul 770 cu care am mers spre Stația Sete Rios, cunoscută stație de tren, aproape de metrou și de Stația Jardim Zoologico, pentru a ajunge la Stația Cais do Sodre, capătul magistralei de metrou linia verde, stație de autobuz dar și terminal ferry. Vroiam să văd Cristo Rei. Pe indicatoare am ajuns la ferry, am cumpărat bilete, 1,75 euro biletul, și am luat ferry pentru traversare la Cacilhas, 15 minute, ferry foarte plin.

Am văzut și pozat Ponte 25 de Abril, un pod auto și feroviar suspendat, lung de aproape 2.300 de metri ce leagă Lisabona de Almada, oraș situat pe malul stâng al fluviului Tejo. Privindu-l mă întrebam cum arăta în Aprilie 1974, în timpul Revoluției Garoafelor, cu militari cu garoafe pe țevile puștilor, nu cu gloanțe, și cu mulți civili, toți împodobiți cu garoafe…

Am ancorat în Stația Cacilhas, stație și important centru de transport pe partea sudică a fluviului Tejo și punct de legătură pentru transporturile cu ferry, metroul sau autobuzul aflată în cartierul cu același nume din Almada, de unde, mergând puțin spre stânga, am văzut peroanele de plecări pentru autobuze, noi mergeam cu autobuzul 101, operat de către “Transportes Sul do Tejo (TST)”. Am achiziționat biletele de la șofer, 1,45 euro un bilet și, până a venit autobuzul, mi-am lăsat soțul la rând în stație și eu am mers și am pozat mai multe clădiri din zonă, printre care și Farul din Cacilhas, un turn cilindric din fontă, cu terasă, construit cu peste 130 de ani în urmă, care după ce și-a făcut datoria mai mult de 90 de ani a fost mutat în Insula Terceira din Azore, pentru ca după 31 de ani să fie readus la baștină. Se vede foarte bine datorită culorii roșii cu care este vopsit.

Traseul autobuzului de la Cacilhas la Cristo Rei trece pe străzi rezidențiale și comerciale din orașului Almada, are cam 2,5 kilometri și durează aproximativ 15 minute. Întreaga rută este înclinată și nu este recomandată pentru mersul pe jos. Stația autobuzului 101 se află în fața clădirii administrative a Complexului Cristo Rei, oficial Santuario Nacional de Cristo Rei, cel mai important obiectiv din complex fiind Statuia lui Hristos, importantă destinație de pelerinaj, administrată de Dioceza de Setubal, nu de cea de Lisabona. Intrarea în Complex este liberă, singura taxă de admitere, 5 euro, fiind la urcarea cu ascensorul până la vârful piedestalului, 80 m, pe care stă statuia “Regelui”, și ea înaltă, 28 metri. De aici am avut niște vederi panoramice unice, deosebite.

Construcția sanctuarului a început în 1949, inaugurea lui având loc 10 ani mai târziu, dar lucrări de extindere, renovări, ornări au avut loc permanent, ultima, ornarea piedestalului statuii cu scene biblice din azulejos și recondiționarea zonei și a scărilor de acces s-a finalizat în martie 2017.

În complexul Cristo Rei există un magazin de suveniruri și o cafenea care servește mâncăruri simple, băuturi și gustări. Mai multe detalii despre complex și programul de vizitare a statuii Cristo Rei pot fi văzute pe site-ul cristorei.pt/workingHours.aspx.

La baza monumentului se află “Capela de Nossa Senhora da Paz”, deosebită, cu aranjamente florale minunate pe care le-am admirat și pozat...

Ne-a plăcut totul, vederile au fost deosebite, la fel și plimbările cu autobuzul și cu ferry.

Am revenit în Cais do Sodre pentru a merge la alt obiectiv, Museu da Carris, circa 3,5 kilometri, maxim 15 minute de mers cu autobuzul 15 cum am mers noi, sau cu tramvaiul 15 E care era supraaglomerat, luat tot din Stația Cais do Sodre pentru autobuze, tramvaie. Am mers 7 stații până la Stația Santo Amaro, călătorie lejeră, în autobuz fiind afișată stația următoare. Vizavi de stație, coborând puțin, se vede Muzeul Carris, care ne-a întâmpinat cu macheta unui vechi tramvai.

Am plătit 2 euro de persoană pentru că am primit amândoi bilete de seniori, preț redus la jumătate, și am intrat în complexul muzeistic care se vizitează de luni până sâmbătă, între orele 10:00 și 18:00. Am fost noi și un asiatic pe care l-am văzut mai târziu…

Inaugurat în 1999, Muzeul Carris, parte integrantă a Companiei de Căi Ferate Lisabona, expune vehicule și modele, documente și obiecte de zi cu zi care prezintă istoria transportului public și dezvăluie publicului amintirile companiei timp de peste un secol. Muzeul este împărțit în trei secțiuni, prima, găzduită în clădirea vechiului sediu al companiei, organizată în camere cronologice și tematice, oferă vizitatorilor o călătorie în timp, prezentând vehiculele cu tracțiune animală, continuând cu funicularele și ascensoarele, apoi cu vehicule cu tracțiune electrică și terminând cu vehiculele secolului 20. Mi-a plăcut această călătorie făcută prin cărți, fotografii, machete dar și reconstituiri, ca în anii 1950, administrația, un cabinet medical chiar din stația Santo Amaro unde coborâsem, instrumentele muzicale ale Fanfarei Carris, fanfară cu o existență de aproape 90 de ani.

La ieșire am fost întâmpinați de un vatman, care ne-a invitat într-un tramvai, părea de la începutul secolului 20, și ne-a dus până la fostul garaj, acum loc de expunere a diferitelor tramvaie, secțiunea a doua; toate vehiculele sunt în stare de funcționare, multe participă la călătorii turistice sau la festivități importante ale companiei. Am văzut și o tipografie unde se imprimau biletele, iar la ieșirea din acestă secțiune ne-am oprit la un mic magazin cu suveniruri.

Tramvaiul ne-a așteptat și ne-a dus până la intrarea în complex, unde am coborât, pentru a vedea a treia secțiune a muzeului ce cuprinde vehicule de transport public aflate în curs de renovare dar și o zonă educativă pentru copii.

Mi-a plăcut mult acest muzeu, mi-a plăcut plimbarea cu tramvaiul, …, și cred că Muzeul Șinelor, museu.carris.pt, chiar merită văzut, de oricine, indiferent de vârstă.

Am revenit la același Cais do Sodre pentru a lua metroul pe linia verde, o stație, până la Stația Baixa-Chiado și a revedea dar mai ales urca în Arco da Rua Augusta, arc de triumf construit pentru a comemora reconstrucția orașului după cutremurul din 1755, deosebit prin cornișa-i imensă, grupul statuar alegoric și statuile unor personalități istorice care îl împodobesc. Este deschis zilnic între orele 9:00 și 21:00.

Am achitat taxa de intrare, 2,5 euro de persoană, nu au reduceri, și am urcat cu liftul până la o platformă și apoi pe scări înguste până sus. Merită să ajungi acolo pentru că ai o amplă vedere asupra Rua Augusta, frumoasa stradă pietonală și la marea Praca do Comercio, plină de oameni ce așteptau începerea partidei de fotbal Spania-Portugalia, de la Campionatul Mondial Rusia 2018. Era amplasat un ecran imens... Am urat victorie Portugaliei și portughezilor adunați în piață și am plecat spre Elevador da Santa Justa, aflat la circa 500 de metri, pe Rua Santa Justa, stradă perpendiculară pe Rua Augusta.

Am ajuns destul de repede, dar am fost întâmpinați de un afiș scris în portugheză, tradus: “Timpul de așteptare pentru urcare este de 70 minute”. Timpul pe care îl mai aveam la dispoziție nu-mi permitea să aștept atât, așa că am renunțat, era a doua oară, prima dată în noiembrie 2012, când ratam urcarea cu liftul pe platforma turnului metalic pentru a poza priveliștile minunate de jur împrejur. De pe platformă se ajunge în zona înaltă a Lisabonei, Bairro Alto.

Cu mare regret am plecat pe jos pe Rua Aurea și apoi pe lângă frumoasa Praca Dom Pedro IV, unde domină Coloana și Statuia Regelui Pedro IV spre Stația de tren Rossio aflată la vreo 300 de metri, o frumoasă și impunătoare clădire în stil manuelin construită în urmă cu peste 125 de ani. În trecere am văzut și pozat Teatro Nacional Dona Maria II, deschis în anul 1846, într-o clădire în stil neoclasic, apoi am coborât la metrou și am mers la aeroport.

A fost o zi frumoasă, plină, dar și obositoare după călătoria de la Pitești la Lisabona și înaintea celei de la Lisabona la Angra do Heroismo…

---

VIZUALIZĂRI: 1741 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI