Ceva vechi, ceva nou… in Lisabona

TIPĂREȘTE

Ultima zi a sederii in Lisabona am dedicat-o Palatului marchizilor de Fronteira si Parcului Natiunilor.

Dupa micul dejun si formalitatile pentru checkout, am pornit curioasa spre locatia propusa: Palatul Marchizilor de Fronteira. Bagajele le-am lasat in custodia celor de la hotel, urmand a ne intoarce la sfarsitul zilei pentru a le recupera. Deoarece locatia este mai putin accesibila, din comoditate se poate opta pentru taxi. Noua ne place sa interactionam cu tot ceea ce inseamna Lisabona, aspecte cunoscute dar si necunoscute de turisti, prin urmare am preferat metroul, dupa care, cu GPS-ul in mana, printre blocuri si traversand un pod suspendat, am ajuns in suburbia Benfica, Largo S Domingos de Benfica 1, la poarta palatului. E important de mentionat ca acesta este un domeniu privat, cu program de vizitare redus, inchis duminica, iar vizitele se fac cu ghid doar la orele 11 si 12. Gradinile pot fi insa vizitate intre orele 11-13 si 14-17, iar sambata 11-13. E de inteles de ce numarul vizitatorilor nu este foarte mare, acesta fiind vizitat doar de cei care isi organizeaza singuri traseele si care doresc in mod special sa-l viziteze.

Mi-am dorit foarte mult sa vizitez acest palat, in special pentru aerul sau specific portughez, datorita abundentei placilor de azulejos, cu care sunt placati peretii atat in interior, redând episoade religioase, scene de pe câmpul de bătălie şi de vânătoare, cat si in exterior, cu scene mitologice.

In curtea palatului ne-am adunat la ora 11.50:2 francezi, 2 rusoaice si inca vreo 2 persoane a caror nationalitate nu am recunocut-o, ne-am cumparat biletele (costa 9 euro) si am asteptat sa fim preluati de o doamna simpatica, care ne-a vorbit in engleza, pentru ca majoritatea am optat pentru aceasta limba. La scurt timp dupa ce incepusem vizita, ni s-au mai alaturat grabiti 2 turisti, care au ratat insa primele explicatii ale ghidei.

Am aflat, mai tarziu, ca au mai existat 2 turisti care au ajuns insa prea tarziu si care, s-au multumit’’ cu vizitarea gradinilor, deoarece accesul in palat a fost restrictionat.

Gradinile si palatul Fronteira au fost construite de primul Marchiz, D. João de Mascarenhas, in jurul anului1670, la marginea de atunci a orasului Lisabona, pe colina impadurita Monsanto, ca pavilion de vanatoare. Desi intalnim arhitectura specifica perioadei Renasterii italiene, palatul este ”foarte portughez” datorita decoratiile cu placi de faianta pictata, care acopera aproape toate fatadele. Este singurul complex din zona suburbana care a suferit foarte putine modificari fata de original. Acesta a fost restaurat si marit in sec. XVIII, transformandu-se in resedinta familiei Fronteria, atunci cand palatul din cartierul Chiado nu a rezistat cutremurului. In prezent este locuit de a 12-a marchiza de Fronteira si de familia sa. Datorita costurilor foarte mari pentru intretinerea acestuia, familia a decis ca palatul sa fie administrat de o fundatie care se ocupa de tot ceea ce priveste vizitarea obiectivelor turistice, desfasurarea de evenimente si alte activitati care pot fi tinute in palat, al carei presedinte onorific este chiar un membru al familiei. Am aflat ca presedintele fundatiei are placerea de a veni in mijlocul vizitatorilor si a sta de vorba cu ei. Pe noi nu ne-a onorat cu prezenta. Cladirea principala este vopsita cu un rosu vermillon puternic, iar intrarea se face pe o scara somptuoasa cu o balustrada din marmura. Urcam la etajul unde exista si o biblioteca cu multe carti rare, pe care le poti rasfoi doar cu acceptul fundatiei. Sala bataliilor este atractia principala deoarece contine azulejos cu scene din Razboiul de Restaurare portughez, iar livingul ne dezvaluie fresce ce ilustreaza nobilimea portugheza. Palatul pare foarte familiar, in special atunci cand ajungem in sala decorata in stil Empire, impodobita cu mobier elegant si rafinat, pe care poposesc foarte multe fotografii de familie.

In interiorul palatului nu poti fotografia, insa ajunsa pe superba terasa Frunzoasa, am profitat de vremea superba si soarele incantator pentru a fotografia fiecare coltisor. Suprafete mari de un albastru intens sunt bordate cu azulejos alb-bleu cu tot felul de personaje sau scene mitologice peste care se revarsa vegetatia luxurianta. Aici se afla nise cu statui reprezentand figuri mitologice: Diana, Afrodita, Apollo, Marte, Jupiter, Saturn, Mercur, dar si azulejos alb-albastre ori galben-violet ce ilustreaza scene religioase sau de vanatoare. Ghida spunea ca placile de culoare alb-albastre ar fi influnta portelanului fabricat in oraselul olandez Delft. Albastrul faiantei are rolul de a feri de insecte, dar si de a speria fantomele.

La capatul acestei terase se gaseste capela, ale carei decoratiuni au o poveste. Se spune ca regele Pedro a fost invitat la inaugurarea palatului. Supertitia era ca tot ceea ce atinge regele sa nu mai poata fi folosit niciodata. Ca urmare, dupa cina, toate farfuriile au fost sparte si cioburile acestora au fost folosite pentru decorarea capelei.

Turul continua cu vizitarea Gradinii lui Venus, unde se gaseste un bazin in forma de S, inconjurat de banci cu azulejos cu scene marine, dar si caricaturi.

Urmeaza Galeria regilor, cu nise ce gazduiesc busturile regilor portughezi si panouri cu calareti ce flancheaza scarile de piatra. Coborand pe scari, ajungem la un bazin cu apa, pe care plutesc lebede albe si negre si pe care doar membrii familiei Fronteirase pot plimba cu barcile.

In Gradina Formala sunt statui cu personaje din mitologia greaca si romana si fantani octogonale alimentate de izvoare naturale.

Ne-am luat ramas bun de la gazda primitoare, care a parasit si ea locatia, programul cu publicul incheindu-se. A fost o incantare sa vizitez aceasta locatie si faptul ca dincolo de usa salii decorata in stil Empire locuiesc inca membrii familiei, te face sa te simti ca un membru al acesteia.

Am iesit pe portile palatului si am asteptat autobuzul, optand pentru alt traseu fata de cel de la sosire. Am urcat in autobuzul care ne-a purtat prin cartierele orasului si am coborat in zona spectaculosului apeduct, pe care l-am vazut chiar din avion. Construit in anul 1746 pentru a aduce orasului apa potabila, este format din 109 arcade de piatra, cu deschiderea dintre ele de 29 m (au fost cele mai inalte arcade de piatra din lume, atunci cand au fost construite) si a rezistat cutremurului din anul 1755. De aici, pe jos, cu GPS-ul in mana, am cautat o statie de metrou pentru a ajunge in zona moderna a orasului, Statia Oriente, la Parcul Naţiunilor.

Statia (gara) Oriente este spectaculoasa datorita acoperisului sprijinit de schelete de otel care arata ca niste frunze, structura acoperita numai cu sticla, astfel incat lumina zilei patrunde in gara in timpul zilei, iar luminile interioare ofera o stralucire diafana pe timp de noapte.

Iesind din gara, am intrat in mall-ul Vasco da Gama, unde am servit masa, admirand de la inaltime Parque das Nacoes, construit in mare parte pentru Expozitia Mondiala Expo98. Astfel, o zona industriala a orasului s-a transformat intr-una dintre cele mai pretuite zone rezidentiale, de agrement si comerciale din Lisabona. Ne-am luat inima in dinti si am pornit in explorarea zonei, care se intinde in vecinatatea Estuarului Tagus, plimbandu-ne printre arbori si ascultand ciripitul pasarilor, pentru ca portughezii au avut grija sa nu distruga habitatul prielnic acestora. Am mers de-a lungul raului, pentru a junge la terminalul de nord al gondolei, situat pe Passeio das Tágides, lângă vechiul turn Vasco da Gama. Instalatia este dotata cu 40 de cabine închise cu o capacitate de 8 calatori, care urca la 30 metri inaltime fata de sol. Pretul unei plimbari este de 3.95 euro, pe un sens, iar calatoria dureaza cca. 10 minute. Panorama este uluitoare, de-a lungul raului Tagus, cu Parcului Natiunilor in partea dreapta si interminabilul pod Vasco da Gama in partea stanga. Este cel mai lung pod din Europa avand o lungime de 17.2 km si este proiectat sa reziste unui cutremur de cinci ori mai puternic decat cel din 1755.

Turnul Vasco da Gama a fost construit in 1998, initial ca un turn de observatie pentru expozitia Mondiala din 1998. Observatorul si restaurantul s-au inchis in anul 2001, iar in 2007 s-a inceput constructia unui hotel de lux de 21 de etaje, dat in folosinta in anul 2013. Platforma de observatie este deschisa publicului.

Am coborat din gondola la terminalul de sud, situat pe Passeio de Neptuno, lângă Oceanarium. Nu l-am vizitat, desi este considerat de specialiști drept cel mai frumos si mai mare din Europa.

Incet, incet timpul a zburat si am fost nevoiti sa ne intorcem la hotel pentru a ne recupera bagajul si a zbura catre casa.

La finalul excursiei noastre de 4 zile in Lisabona, am ramas placut impresionati de cele vazute, intrebandu-ne cum de ne-am gandit atat de tarziu sa vizitam aceasta locatie, in cei 16 ani de cand calatorim prin lume.

Recomand cu caldura Lisabona, pentru tot ceea ce iti ofera, la preturi rezonabile (cred ca este destinatia cea mai ieftina din Europa) si regret ca nu am reusit sa vad si alte zone ale Portugaliei, despre care am citit ca sunt la fel de spectaculoase. Poate alta data, dupa ce vom termina de vizitat toata lumea…

---

VIZUALIZĂRI: 1292 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI