Lefkada - un mic colț de Rai

TIPĂREȘTE

Anul pandemiei, 2020 a fost unul al restricțiilor, inclusiv al vacanțelor, așa că n-am avut decât să visez la aventurile noastre la ski în Bulgaria și plajele de vis din Grecia, la fructele de mare ale tavernelor, la ospitalitatea grecească, la apusurile feerice și apa turcoaz de care nu te mai poți satura s-o privești...

Așadar anul 2020 a fost unul în care am rămas doar cu amintirile și speranțele, însă am continuat sa-mi fac planuri de vacanță și să caut destinații de vis care să merite așteptarea.

Fusesem de două ori în Thassos, mi-a plăcut, dar voiam și altceva, așa că mi-am îndreptat atenția către insula Lefkada.

În iarna acestui an m-am hotărât și am făcut o rezervare în zona de sud a Lefkadei, în satul Marantochori, la un preț foarte bun însă nerambursabil, știind că fără riscuri nu există izbândă, mi-am însușit acest risc de a pierde câteva sute de euro pentru opt nopți într-o locație decentă...

Am anunțat gazda că am făcut rezervare pentru începutul lui septembrie la locația sa, eram prima persoana care reservase în acest sezon, probabil a fost și ea uimită de hotărârea cu care făcusem rezervarea în plină pandemie.

Pentru a nu avea probleme la plecare sau sosirea din Grecia, ne-am vaccinat cu Pfizer, oricum voiam s-o facem dar spre sfârșitul anului, nu pentru că ne simțeam vulnerabili în fața Covid dar pentru a contribui la efortul umanității de a eradica această pandemie...

Drumul până la destinație este de peste 1100 km și vreo 13 ore de condus, drum pe care inițial am dorit să-l parcurg direct, dar cu doar o săptămână înaintea plecării am realizat că după 13 ore de condus ești prea obosit pentru a ieși la plajă sau altundeva și n-ai decât să dormi, așa că m-am hotărât să fac o oprire la jumătatea distanței și să ne "acomodăm" o noapte la un hotel, ceea ce a fost un lucru înțelept...

Pe 01. septembrie la 01:30, am plecat la drum.

Dacă în urmă cu trei ani plecam în Thassos doar cu cărțile de identitate la noi, de data asta am avut nevoie de un dosar cu șină în care am strâns următoarele :

Trecerea frontierei Giurgiu - Ruse a fost rapidă, avantajul traversării Bulgariei noaptea fiind drumurile libere și vama aproape goală.

Marele dezavantaj al condusului pe timp de noapte este oboseala pentru că nu pot dormi înainte de plecarea la drum și tentația ațipirii la volan este mare...

Drumurile prin Bulgaria sunt mai proaste decât ale noastre în primii 200 de km de la granița cu România, apoi devin bune odată cu începerea autostrăzilor în apropierea Sofiei și până la granița cu Grecia...

Dimineața pe la ora 8 am ajuns la vama Kulata, unde am așteptat peste 30 de minute, având o coadă de câteva zeci de mașini polițiștii greci au cerut dovada vaccinării și PLF...

Odată întrați în Grecia, simți că intri într-o țară care își respectă cetățenii, polițiștii greci sunt civilizați, respectuoși și umani, îți vorbesc frumos și îți urează o zi bună sau vacanță frumoasă...

Drumurile Greciei sunt bune, autostrăzi cu taxă ce variază între 1 și 3 euro la distanțe de aproape o suta de km, cu limite de 130 km/h pline de camere radar fixe.

Numărul mare de autostrăzi și calitatea acestora, în combinație cu radarele fixe pentru limite de viteză transformă traficul în unul civilizat, fără aglomerări sau ambuteiaje și cu un număr redus al accidentelor rutiere, în cei 2600 de km parcurși in cele zece zile de vacanță n-am văzut niciun accident rutier în Grecia, cea mai mare parte a lor fiind pe teritoriul Elen.

La 10:30 am ajuns la locația intermediară unde aveam să ne odihnim pentru a doua zi...

Hotelul Maison este o oază de liniște și recreere pentru cei care vor să facă drumul Ro-Gr din două părți.

Cazarea pe o noapte a fost în jur de 50 de euro cu acces la piscină gratuit, o piscină curată, generoasă cu un bar aferent la care se putea servi și masa...

Camerele erau spațioase, curate cu dotări și confort de top.

Balconul avea vedere către o grădină cu gazon și o parte a barului...

Personalul a fost la înălțime, ospitalier și drăguț așa cum am întâlnit peste tot în Grecia...

Taxele de autostradă până în Lefkada au costat în jur de 15 euro.

Grecia este una dintre cele mai frumoase și apropiate destinații pentru vacanța de vară a noastră.

Thassos este o insulă in care jumătate dintre turiștii săi sunt români fiind cea mai apropiată insulă grecească de România...

Thassos are câteva plaje frumoase, eu cunosc doar partea estică a insulei, despre partea vestică nu mă pot pronunța...

Lefkada urma să fie peste așteptări, peste Thassos din toate punctele de vedere conform recenziilor și comentariilor celor care fuseseră acolo.

Am ajuns la destinație, la cazarea din Marantochori, la ora 14:00, exact așa cum îl anunțasem pe proprietar cu o zi înainte...

Doamna Katerina, așa cum o chema pe soția domnului Kostas, ne-a arătat camera, o cameră spațioasă, înaltă, cu două paturi generoase, o chicinetă, frigider, baie și un șemineu tradițional.

Am descarcat bagajele, ne-am informat despre cea mai apropiată plajă și-am plecat într-acolo...

Plaja Ammoussa era la zece minute depărtare cu mașina. Plaja este una mică, dar încăpătoare pentru cele câteva zeci de persoane aflate acolo, are pietre măricele atât în apă cât și pe plajă de aceea e bine să ai încălțări dedicate acestui tip de plajă.

Am intrat in apă fermecat de claritatea acesteia, o claritate pe care o visam de doi ani, din Thassos, de dinaintea pandemiei de Covid, apa avea în jur de 25 de grade, numai buna de scăldat. Chiar lângă noi am remarcat câteva familii de români care erau cu copii mici foarte gălăgioși.

După vreo trei ore de bălăceală, ne-am mutat la restaurantul din capătul plajei pentru a încerca fructele de mare la care poftisem tot de doi ani...

La apus am plecat spre cazare, iar pe drum am observat un localnic la o tarabă bine aprovizionată cu produse locale, proprii de unde am cumpărat două borcane cu măsline, unul cu măsline verzi și unul cu "Kalamata", ambele foarte bune.

Am ajuns la cazare frânți de oboseala de pe drum, am stat puțin la vorbă și ne-am făcut planurile pentru a doua zi, apoi ne-am băgat la somn, în prima noastră noapte în Lefkada.

A doua zi am plecat către una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei, Egremni și faimoasele sale scări reparate și date în folosință în primăvara acestui an.

Drumul către Egremni, ca de altfel majoritatea drumurilor ce duc către plajele turcoaz de pe partea vestică a insulei, sunt drumuri șerpuite, înguste, cu serpentine și înclinații mari de nivel, pe alocuri accidentate, cu riscuri ale căderilor de pietre...

Drumul către Egremni este asfaltat și se termină într-o parcare de pământ săpată între două coline stâncoase, o parcare ce pare a fi în curs de amenajare. Parcarea costa 10 euro, însă la ora la care am ajuns noi, pe la 11, nu mai era decât un loc sub o stâncă cu pietre care stăteau amenințătoare să-mi deformeze capota mașinii...

Am renunțat la singurul loc disponibil și m-am întors pe același drum, de-a lungul căruia erau deja parcate mașini, iar la capătul lor am parcat și eu în aceeași linie, la o distanță de câteva sute de metri de parcare...

Ne-am luat din portbagaj ustensilele de plajă și ne-am pornit la vale.

După parcarea de pământ, am intrat in altă parcare asfaltată, dar închisă, apoi am continuat pe o șosea închisă circulației, cu asfalt proaspăt ce se întindea peste un km, șerpuită, la baza căreia se afla o mică parcare în care-și avea locul un magazin cu articole de plajă și suveniruri...

După acest magazin se sfârși ultimul asfalt către plajă, dar nu și drumul care continuă cu ultimul viraj la capătul căruia se află un bar, din dreptul căruia încep câteva trepte de piatră, iar apoi se continuă cu faimoasele scări ce coboară pe peretele vertical al stâncii ce se ridică din plaja de nisip...

Priveliștea fermecătoare care ți se dezvăluie în fața ochilor imediat ce începi coborârea scărilor și balustradei de lemn este uimitoare, incredibil de frumoasă, aproape ireală, marea are cele mai frumoase nuanțe de albastru și turcoaz pe care le-am văzut vreodată, o frumusețe greu de descris în cuvinte...

Odată ajunși pe plajă, tot efortul depus până acolo dispare în fața peisajului sclipitor, în fața culorilor apei înspumate la mal, aproape albe ce se continuă în degrade către turcoaz și albastru, contopindu-se în depărtare cu cerul într-o singură culoare ca într-un tablou desăvârșit în care natura a pictat un albastru infinit.

În același loc, marea spală neobosită stâncile, răpindu-le in această luptă bucăți mari de pietre pe care le va șlefui cu răbdare milioane de ani, transformându-le în nisipul fin unde ne vom răsfăța tălpile goale ale picioarelor masate de dansul dintre nisip și valurile mării Ionice...

Privit de la înălțimea munților sau de pe plajă, tabloul viu colorat al mării este spectaculos, nu degeaba aceste plaje sunt numite și Maldivele Greciei...

Îmbătat de infinita frumusețe a acestui colț de Rai, timpul se scurge supărător de repede, ziua de septembrie fiind mai scurtă cu câteva ore decât cea din iunie, soarele se pregătea să apună în jurul orei 20:00, așa că a trebuit să părăsim plaja de vis, urcând ușor scările în timp ce soarele cobora la fel de ușor în marea care-i așternuse deja covorul roșu, ca o limbă de foc pe care Zeul Ra cu siguranță o merita pentru toată lumina și căldura pe care ne-o dăruia...

După aproape 30 de minute de urcat pe scări și asfalt înclinat am reușit să ajungem în vârful stâncii, moment în care Mara afirmă: - putem spune că astăzi am fost atât la mare cât și la munte!

Pe drumul spre cazare ne-am oprit în portul Vasiliki, un golf cochet, un loc preferat al iubitorilor sporturilor acvatice acționate de vânt și nu numai.

În Vasiliki am mâncat la o tavernă pe plajă, fructe de mare, salată grecească și desert, apoi am aflat de " Pondi" una dintre cele mai bune taverne din Vasiliki, care se afla chiar lângă taverna unde am luat noi masa și unde am vrut să intram însă nu mai erau locuri.

Am ajuns la cazare după orele 22, obosiți dar fericiți: Egremni este o plajă de toată frumusețea, e un vis cu locuri dintr-o altă lume, una mai bună, mai frumoasă și mai curată.

Sfarsitul primei părți!

---

VIZUALIZĂRI: 2868 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI