Despre Florile Japoniei sau ce să faci când ratezi #sakura

TIPĂREȘTE

Articol dedicat iubitorilor de flori, conține experiența unei sakura addicted și include informații despre flori de cires, glicine, hortensii și ponturi de călătorie.

- #$&$^@, câtă lume e! exclam eu șocată. Nu era nici 7 dimineața când am ajuns în parcul Ueno, din Tokyo, să privim florile de cireș. În plin sezon. Când m-am trezit cu chiu cu vai la 5 dimineața să ajung printre primii, speram eu, în celebrul spot de făcut selfie-uri cu #sakura în spate. Era sfârșit de martie și mă confruntam cu o problemă gravă: cireșii nu înfloriseră încă în Tokyo decât foarte puțin, cu excepția parcului Ueno, unde am suspiciunea că arborii sunt stropiți intens. Aveam o săptămână de stat în Tokyo și, spre uluirea mea, parcul Ueno era invadat, la propriu, de foarte multă lume. Când nici nu se crăpase de ziuă. Am făcut câteva poze rapide, mai degrabă proaste, și am tulit-o de acolo.

Un alt loc pentru vizionat flori de cireș în Tokyo este lângă Sensoji, unde există o grădină privată. Acolo mi-a plăcut în special pentru că erau sakure plângătoare, foarte firave și cunoscute sub numele de shidarezakura. Puțină lume, atmosferă taman potrivită de selfie-uri :) Alt loc, de data asta cu flori destul de înflorite, a fost chiar în drum spre Tokyo Skytree, în zona cu un canal de-a lungul cărora erau mai mulți cireși semi-înfloriți.

Am plecat din Tokyo cu o singură grijă: cireșii erau pe trecute unde stau eu, în Kansai. Cu puțin timp înainte să plec începuseră să se deschidă, știam că sunt în plina floare fix când sunt plecată și mă rugam la toți zeii să mai rămână așa. Și... ghinion. A doua zi după ce am aterizat a început o ploaie de zile mari. Am privit neputincioasă și, după o zi jumate de ploaie, am decis că nu se mai poate și că nu am cum să ratez așa ceva, așa că am pornit-o spre Kyoto cu umbrela în mână și aparatul de gât. Spre Drumul Filosofului, un drum magnific ce pornește de la Ginkakuji. Un râu înconjurat pe ambele părți de cireș lung de 2 kilometri. Evident, florile erau scuturate, camera mea cerea îndurare și eram și mai ofticată. Spre Palatul Imperial, atunci. Ploaia se îndesea. Acolo, aproape aceeași situație, cu câteva excepții bine fotografiate. Florile rezistente erau cele de tip kanzan, sunt roz și au petalele dese, japonezilor nu le prea plac, preferându-le pe cele aproape albe și foarte fragile, eu pe astea le-am adorat că erau rezistente și nu s-au cutremurat la prima ploaie :D

M-am întors acasă plouată. A doua zi, când începuse să vină și frigul peste noi, am pornit-o spre munții Yoshino, loc faimos pentru sakure și, unde, știam sigur că voi mai găsi flori „întregi”. Și le-am găsit, dar după cam trei ore jumate de urcat pe semi-ploaie/pseudo-lapoviță și niște temperaturi mult mai mici decât ce mă așteptam. Nu conta că aveam să trag o răceală de mama focului după, eu am făcut picnic printre sakure și eram tare mândră.

Despre florile de cireș (sakura) s-a scris și se va mai scrie mult, fiind printre simbolurile recunoscute la nivel mondial ca aparținând Japoniei. (Facem abstracție că floarea imperială este, de fapt, o crizantemă). Înflorește de la sfârșit de martie până la început de aprilie în zonele Kansai (Osaka, Kyoto, Nara) și Kantou (Tokyo, Yokohama, Nikko, Kamakura), iar în Okinawa apar de la sfârșit de februarie, pentru ca prin nord, în Hokkaido, să găsești flori și-n mai. Concluzie: ca să vezi florile astea ai nevoie de noroc, de noroc chior, că degeaba îți faci o mie de planuri și selectezi date, vine o ploaie și-ți flutură toate petalele de sub nas. Dar se găsesc alternative :)

În mai încep să înflorească wisteria, sau glicina pe românește. Este un arbore cu flori mov, care atârnă și care mă fascinează intens. Din păcate, nu este o specie comună de arbore, să se găsească pe toate drumurile, cum se întâmplă în cazul celor de cireș. Astfel că, pentru a le observa, trebuie să te duci într-o grădină privată. Lângă Tokyo este una foarte frumoasă, alta în Aichi (în apropiere de Nagoya), și alta în Kyushu, toate faimoase și populare în întreaga Japonie, dar care îmi erau departe și nici nu puteam să călătoresc până acolo. Așa că am mers în gradina botanică de la Kasuga Taisha (Nara), o grădină mai degrabă modestă, dar foarte frumoasă și cu o istorie în spatele ei. Florile de glicină, fuji în japoneză, reprezintă simbolul familiei Fujiwara (de unde-și trag și numele), una dintre cele mai importante dinastii din istoria Japoniei, protejând totodată și altarul Kasuga. (O scurtă paranteză: știți de unde au venit căprioarele în Nara? la înființarea altarului Kasuga, a fost invocat un zeu pentru a binecuvânta și proteja altarul, acesta a venit călare pe o căprioară și de atunci e considerată animal sacru. Altă mică paranteză: în Nara au început să se nască puii de căprioară. Sunt la Kasuga, dacă aveți drum să nu-i ratați).

Acum, în iunie, este timpul hortensiilor (hydrangea), locuri faimoase fiind la Kamakura (templul Hasedera) sau Kyoto (Fujinomori, Mimurotoji). Ele sunt asociate cu sezonul ploios. Mai aștept puțin și mă duc la pozat.

---

VIZUALIZĂRI: 1829 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI