Japonia pe patru roți

TIPĂREȘTE

Vizita mea în Japonia a fost puțin diferită, cred, de cele pe care le-am văzut descrise pe-aici. M-am gândit că poate v-ar interesa o perspectivă nouă.

Transportul — am zburat cu Japan Airlines și-am aterizat la Narita, din păcate. În plus, m-am trezit cu mânerul rupt la valiza mea ultra-babană. Veți afla puțin mai jos de ce am călătorit cu atât de mult bagaj. La aeroport a durat tare mult, cam o oră și ceva, să parlamentez cu duduița responsabilă. Eu ceream despăgubiri, ea mă trimitea să-mi repar valiza pe nu știu unde, eu insistam că n-am timp de asta în vacanță, ea că stai să vadă ce crede șefa ș. a. m. d. Într-un final m-am ales cu echivalentul a o sută de dolari, în yeni.

De ce zic „din păcate” în legătură cu Narita? Pentru că este tare departe de zonele unde stau turiștii. Cu trenul a luat o oră și jumătate până la gara Shinjuku. Asta după ora pierdută cu despăgubirile și multele ore pe drum. Dacă aveți de ales, luați un zbor care aterizează la Haneda, fiindcă este mult mai aproape.

Inainte de calatorie, am petrecut mult timp încercând să mă lămuresc unde anume să stau în Tokyo. Există multe „centre” , iar preferințele diferă, însă pentru cei care merg acolo prima oară se recomandă cazarea lângă un nod feroviar important, ca să vă puteți mișca ușor. Shinjuku a fost o alegere perfectă.

Despre Tokyo nu vă mai spun decât două lucruri, pentru că găsiți multe detalii comunicate de alții. În primul rând, vă recomand călduros să mergeți și cu autobuzul, nu numai cu metroul. Am fost de la Shinjuku spre Shibuya într-o după-amiază și mi-a plăcut grozav. Clădiri relativ puțin înalte, multă vegetație și, în general, o atmosferă foarte relaxată, nu de furnicar gen Manhattan, așa cum poate vă imaginați.

În al doilea rând, neapărat să ajungeți la TeamLab Planets. Un fel de muzeu interactiv de artă modernă, care vă va încânta simțurile.

După câteva zile petrecute în Tokyo, am început a doua parte a excursiei. Mai întâi am luat trenul până la Atami, un orășel pe coasta Pacificului, în direcția sud-est. Lângă gară m-am dus la centrul de închirieri de unde am luat vehiculul folosit pentru următoarea săptămână.

Trebuie să știți câteva lucruri despre închiriatul de mașini și condusul acolo. În primul rând, firmele mari pe care le știți din Occident sunt prezente doar cu numele. Toyota și Nissan par să domine piața și au doar un fel de parteneriat de marketing cu Hertz sau Avis. Așa încât vă recomand să folosiți site-urile japoneze ale Toyota Rent-a-Car sau Nissan Rent-a-Car.

În al doilea rând, este obligatoriu să aveți permis internațional de conducere. Fără el nu puteți închiria.

Condusul este pe partea greșită a drumului, dar vă obișnuiți repede. În cazul meu, singura problemă a fost că am încurcat frecvent maneta de semnalizare cu cea de ștergătoare.

Semnele de circulație sunt scrise atât în japoneză, cât și cu caractere latine. Singura excepție este indicatorul de „cedează trecerea” , folosit acolo pe post de octogon. Nicio problemă: scrie clar pe el „Stop” . În japoneză, dar vă prindeți repede.

Șoselele sunt excelente, dar cu limite de viteză foarte mici, gen 90 km/h pe autostradă. Am citit un studiu care zicea că într-o anumită prefectură nu primești amendă dacă depășești viteza cu maximum 12 km/h. Din păcate am aflat asta cu doar două zile înainte să termin turul cu mașina. Partea bună este că aproape sigur nu veți avea accidente, cu un minim de precauție. Șoferii sunt prudenți și respectuoși, iar traficul este relaxat.

Există multe puncte de taxare, iar benzina costă cât costă, deci distracția nu-i ieftină. În plus, dacă luați mașina dintr-un oraș și o predați în altul, costul crește serios.

Acestea fiind zise, libertatea pe care o aveți este imposibil de obținut altfel. Sigur, transportul feroviar este excelent, însă oferă acces limitat odată ce ieșiți din zonele foarte populate.

Mașina închiriată de mine a fost o Toyota Sienta. Un fel de break relativ economic și încăpător. Cum spuneam, aveam multe bagaje, deci îmi trebuia suficient spațiu și pentru pasageri.

Ca veni vorba, un lucru pe care l-am văzut numai aici este serviciul incredibil de confortabil de transport al bagajelor. Chiar dacă aveam mașină închiriată, nu doream să mă chinui cu prea multe valize în tren, așa că am expediat două de la hotelul din Tokyo direct la următorul hotel. În hol se afla o persoană de la Yamato care m-a ajutat să completez adresa. Taxa a fost în jur de 20 de euro, iar când m-am cazat a doua zi, bagajele mă așteptau deja în cameră.

Primele două zile le-am petrecut explorând peninsula Izu (se pronunță „I-ză” ).

Hotelul la care am stat (Hamanoyu Onsen) era un bloc de vreo 7-8 etaje, amplasat pe coastă. Primul șoc a fost parcarea. Când am oprit mașina, au sărit vreo patru oameni să mă ajute. Un specialist mi-a deschis portiera, alți doi mi-au luat bagajele, iar al patrulea a parcat mașina. Camera era în stil japonez: tatami pe jos, papuci speciali la baie și tot ritualul aferent. Cina tip kaiseki (gurmandă) s-a preparat si servit în cameră, pe o măsuță joasă. Cam după al treilea fel am început să mă panichez. Când a apărut ditamai peștele făcut la grătar, mă interesa deja doar procedura de dezosare, executată impecabil cu bețișoarele. Pe la felul șase am cerut să se oprească, era prea mult. După desert am mers la onsen, aflat pe terasa de pe acoperiș. Afară era noapte. Baie fierbinte, lumină de lună și valurile oceanului spărgându-se lângă clădire — greu de uitat.

Micul dejun a fost servit tot în cameră. Când am văzut că urmează un nou maraton culinar, am terminat rapid și-am plecat după încă o vizită la onsen, de data asta în plin soare.

Am condus pe coastă și-am oprit la o plajă superbă, Shirahama, apoi la Tatadohama, unde am văzut mulți surferi. Prânzul a fost la o excelentă pizzerie, FermenCo.

Aș mai fi explorat zona, dar trebuia să plec spre următoarea destinație. Drumul a fost fantastic — am mers pe o șosea montană numită Izu Sky Line. Din păcate a trebuit să conduc domol, fiindcă unora dintre noi li se făcuse rău de mașină. Printre nori am zărit silueta impresionantă a muntelui Fuji.

Am ajuns la Hakone, o stațiune montană foarte populară printre locuitorii din Tokyo. Hotelul la care am stat, Okada, nu m-a impresionat prea tare. Părea preferat mai ales de japonezi mai în vârstă.

Următoarea zi am petrecut-o în zonă, dar vremea s-a stricat. Dimineața a fost acceptabilă, cu doar puțină ploaie, așa că am vizitat Hakone Open-Air Museum. Locul este extraordinar: un parc plin de sculpturi moderne, clădiri cu arhitectură spectaculoasă și un restaurant foarte plăcut. Vegetația udă și norii grei creau o atmosferă aparte. Recomand locul din toată inima, inclusiv familiilor cu copii.

Cum ploaia s-a întețit și bătea un vânt serios, am mai reușit doar un ceai la Salon de thé Rosage și o vizită la faimoasa poartă Hakone Shrine, de pe malul lacului. Acolo chiar aveai impresia că intri într-o lume misterioasă: cald, ceață groasă, ploaie, vânt puternic și lumina serii peste apă.

Drumul spre Matsumoto a fost obositor. Noapte și ploaie torențială, astfel că deseori am mers pe autostradă cu doar 20-30 km/h. Hotelul ales, Tabino Hotel Lit, a fost impecabil: ieftin, nou și foarte curat.

Din Matsumoto am urcat pe un platou montan aflat la aproximativ 2000 m altitudine, pe drumurile Venus Line și Azalea Line. Se pot face drumeții foarte plăcute, admira flori sălbatice sau vizita muzeul Utsukushigahara Open Air Museum. Eu m-am limitat la primele două activități.

Din Matsumoto am continuat spre Alpii Japonezi, cu speranța că voi putea face un traseu serios. Venisem complet echipat — bocanci, rucsac, haine de ploaie — de aceea călătoream cu valize enorme. Zona se numește Kamikochi și este punctul de plecare pentru ture montane adevărate. Din nefericire, vremea nu m-a ajutat, așa că m-am ales doar cu o plimbare prin pădurea de pe malul râului, prin ploaie. Chiar și așa, mi-a plăcut enorm și mi-am promis să revin toamna.

Mai departe am mers în Takayama, prefectura Gifu. Am stat la un han (ryokan) tradițional numit Wanosato, aflat la marginea unui sat, într-o pădure, pe malul unui râu montan. Clădiri din lemn, camere japoneze și un onsen spectaculos, cu vedere spre apă. La recepție am observat că restaurantul avea o stea Michelin și, într-adevăr, mesele au fost extraordinare.

Din Takayama am explorat împrejurimile. Am vizitat sate tradiționale precum Shirakawa, Gokayama Gassho no Sato și Ainokura Gassho-zukuri. Vi le recomand mai ales pe ultimele două; primul este mult prea turistic. Drumurile au fost fascinante. Un traseu de 80 km trecea printr-o mulțime de tuneluri care însumau aproape 40 km. La intrarea fiecăruia, lungimea era indicată cu precizie de centimetru. Japonia, evident.

În altă zi am avut surpriza să văd maimuțe traversând șoseaua — exact genul pe care îl știți probabil din fotografiile făcute iarna lângă izvoarele termale.

Excursia a continuat cu întoarcerea în Alpii Japonezi. Cel mai înalt vârf din masiv are 3000 m, iar zona poate fi traversată pe Tateyama Kurobe Alpine Route, folosind tren cu cremalieră, autobuz, telecabină și altele. Traversarea durează între 6 și 10 ore. Accesul auto nu este permis, dar există posibilitatea să lași mașina unui șofer care ți-o duce, contra cost, la capătul traseului.

Am lăsat mașina în parcarea gratuită a stației din Tateyama. După un drum scurt cu trenul tras de cablu, a urmat un traseu cu autobuzul până la hotelul Midagahara, aflat la 2000 m altitudine. Am făcut o mică drumeție prin zonă, prin ploaia caldă care mă urmărea peste tot, puțin stresat de avertismentele privind urșii. Hotelul era simplu, dar impecabil organizat. Spre bucuria mea, am descoperit o cameră specială pentru uscarea bocancilor și hainelor ude. Totul funcționa perfect.

Pentru cine dorește ture alpine fără să care echipament greu, există posibilitatea să închiriezi aproape orice: bocanci, rucsac, haine de ploaie, saci de dormit. La final le expediezi prin poștă.

Cina a fost incredibil de bogată, mai ales pentru un hotel aflat în creierii munților. Mai multe feluri de mâncare, inclusiv pește proaspăt gătit direct la masă.

A doua zi am urcat cu autobuzul până la Murodo, la 2500 m altitudine, în plin gol alpin. De aici pornesc trasee serioase spre vârfurile de 3000 m. Unele erau închise din cauza gazelor vulcanice. Și, pentru că muntele este vulcanic, există inclusiv onsen la 2500 m.

Din păcate nici aici n-am avut noroc cu vremea. Era ceață densă, așa că în loc de trasee am făcut plimbări pe aleile pietruite construite în jurul hotelului și stației de telecabină. Din scurtele momente în care s-a ridicat ceața, locul părea spectaculos. Tot aici se află și celebrul „zid de zăpadă” , unde primăvara turiștii vin să vadă pereți de 10-15 m înălțime de-o parte și de alta a drumului.

După coborârea de pe munte, am condus până în Kanazawa, unde am predat mașina lângă gară. Atenție: la predare mi s-a cerut bonul de la benzinăria unde făcusem plinul.

De acolo am luat trenul spre Kyoto. Cam dezamăgitor — era tren „rapid” , nu expres, așa că mergea cu doar 150 km/h și se zdruncina serios. După o oră și jumătate am ajuns în Kyoto. Am stat la hotelul Vischio Kyoto by Granvia, aproape de gară. Excelent.

Despre Kyoto nu vă dau prea multe detalii, fiindcă sigur găsiți destule în alte locuri. Tot ce vă recomand este să evitați perioada foarte caldă și umedă. De asemenea, nu recomand festivalul Gion Matsuri în iulie. Mi s-a părut destul de plicticos, multe activități au loc în arsita soarelui și sunt enorm de mulți turiști. Autobuzele și metrourile devin sufocante. Probabil voi fi contrazis, dar eu unul n-aș mai merge acolo decât poate toamna. Alte regiuni din țară mi-au plăcut mult mai mult.

În ultima zi am luat trenul expres (Shinkansen) spre Tokyo, de unde am decolat spre casa. Vă recomand să verificați și prețurile zborurilor interne Kyoto–Tokyo; s-ar putea să preferați avionul.

La final, vă urez să mergeți și voi în Japonia, oricum și oricând puteți. Un lucru de care să nu vă faceți griji este comunicarea. Google Translate a mers impecabil pentru traducerea indicatoarelor, meniurilor, etichetelor și a tot ce-am avut nevoie. Am intrat fără stres în magazine, restaurante și malluri, atât la oraș, cât și la țară. Curaj — țara este superbă, iar oamenii și obiceiurile de-acolo sunt cu totul aparte. Voi reveni cu siguranță.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 75 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI