Excursie la Istanbul în condiţii de siguranţă.

TIPĂREȘTE

Am revenit aseară 4 iunie din Istanbul şi mă grăbesc să scriu câteva impresii chiar dacă cele peste optzeci de review-uri postate pentru această destinaţie- din care unele, adevărate lucrări documentare- nu-mi mai lasă posibilitatea să mai completez vreun amănunt. Vă scriu ca să vă mărturisesc că despre revoltele din piaţa Taksim am aflat abia la întoarcere la Bucureşti. In Istanbul am primit de acasă două SMS-uri care m-au făcut să zâmbesc şi în care eram întrebaţi ˝cum faceţi faţă tulburărilor din Istanbul? ˝ la care am răspuns ˝ aseară au fost ceva turbulenţe cu fulgere şi tunete dar acum e senin˝ şi altul ˝vă puteţi plimba? ˝ iar eu am scris˝ne-am luat card aşa că mergem mai mult cu tramvaiul şi nu ne obosim prea tare˝. Este adevărat că acum câteva seri butonând la TV-ul din hotel şi enervată că nu au niciun post în engleză sau franceză, ci şaizeci doar în turcă, am văzut la câteva, vitrine sparte, o mulţime dezlănţuită şi scutieri cu tunuri de apă dar nu le-am luat în considerare şi plictisită am trecut mai departe în căutarea unei muzici bune dacă altceva nu se putea prinde. Nu-mi puteam imagina că la câţiva kilometri de noi au loc proteste şi represalii violente, că au loc confruntări între tineretul care doreşte emancipare şi menţinerea liniei de modernizare iniţiată de Ataturk şi forţele retrograde care vor întoarcerea la un stat islamist. Am trăit Piaţa Universităţii şi ştiu ce a însemnat la noi 13-15 iunie 1990. La Istanbul parcul şi mallul au fost scânteia care a declanşat confruntarea.

Ne-am ales hotelul în centrul istoric la 50 m de staţia tramvaiului T1, Sirkeci şi la maximum zece minute de mers pe jos până la Topkapi sau cincisprezece (cu mersul meu mai lent) până la Aya Sofia sau Moscheea Albastră. Nu ne interesa să ne pierdem timpul în partea modernă a oraşului, să ne strecurăm prin furnicarul de oameni ca să vedem nişte bulevarde cu opt benzi de circulaţie şi blocuri ca Sapphire Tower cu 50 de etaje, la fel ca în alte mari metrople ale lumii. În centrul istoric, nimic din viaţa localnicilor sau a turiştilor nu arăta vreo abatere de la rutina zilnică. Comercianţii îşi deschideau tarabele sau magazinele la aceeaşi oră de dimineaţă şi le ţineau deschise până spre miezul nopţii, chelnerii te trăgeau de mână să intri în restaurantul lor, şoferii de taxi te îmbiau cu oferte ieftine, ˝ Special price for you˝, toţi te întrebau ˝Where are you from? ˝ şi când răspundeai ˝Romania˝ imediat urma˝ Hagi. Ce mai faci frate, sora mea? ˝ Cei mai mulţi îmi spuneau ˝Mami˝. În aeroport, -căci la mijlocul săptămânii am luat o cursă internă şi am străbătut într-o zi o distanţă cât de patru ori Bucureşti- Istanbul, adică 800 km dus şi 800 km întors până la Kaisery, Cappadocia- era acelaş filtru dublu la care, deşi femeie, trebuia să mă descalţ de fiecare dată pentru că la control îmi ţiuiau amândoi genunchii. Nimic special. Nu spun că deşi am remarcat că turcii sunt amatori de socializare şi pălăvrăgeală nu am văzut nicăieri grupuri de oameni adunaţi să comenteze evenimentele. Deci, nu renunţaţi la excursiile pe care vi le-aţi planificat în Istanbul dar evitaţi până se liniştesc lucrurile centrul aglomerat al oraşului cum e piaţa Taksim şi cartierul din jurul ei.

Excursia noastră a fost cu cântec încă de la început. Ne înscrisesem cu mult timp în urmă la o agenţie de turism pentru un circuit al Turciei de opt zile în care înafară de Istanbul se mai vedea Pamukkale, Antalya, Konya, Cappadocia şi Ankara. Optasem pentru avion la şi de la Istanbul pentru că nici mie, nici soţului nu ne sunt recomandate călătoriile lungi cu autocarul sau avionul. Mai erau trei-patru zile până la plecare când, vrând să notez ce ar fi de văzut pe traseu, am citit în prospect că în a doua zi a excursiei se străbate distanţa Istanbul- Pamukkale- Antalya 430 km şi se mai vizitează şi ruinele cetăţii Hyerapolis. Mi s-a părut prea mică distanţa şi mergând la dragul nostru Goagăl am găsit 900 km, nu 430 şi timp de parcurs 15 ore. Asta de mers dar mai şi vizitai, mai şi trebuia să mănânci. Am crezut că or fi făcut o autostradă şi am căutat şi la alte surse. La fel. Am întrebat la agenţie, ştiau, mi-au spus că este o greşeală. A doua zi fără scandal şi fără nervi i-am rugat să ne dea banii, altfel ne vedem siliţi să-i dăm în judecată pentru înşelăciune. Au pus repede batista pe ţambal şi ne-am văzut cu 930 eu în buzunar. Mă întreb cum se vor descurca cu restul grupului, în special cu cei veniţi din România cu autocarul şi imediat a doua zi, alte 15 ore de mers? N-aş vrea să fiu în pielea turoperatorului. Scuzaţi-mi expresia ˝aveam sare pe coadă˝, aşa că vineri 24 mai ne-am hotărât să plecăm în ziua programată, adică tot marti 28 mai dar particular, fără agenţii. Canci cazare, nema transport şi mai erau doar trei zile lucrătoare. Am intrat pe Turchish Airlines unde erau expuse şi alte companii şi am găsit la Tarom un zbor mai ieftin decât celelalte, 180 eu/ pers. dus-întors cu taxe faţă de 220-240 eu în general. Poate că a fost mai ieftin pentru că cu câteva zile înaintea zborului şi-au dat seama că nu au clienţi. Într-adevăr, avionul era jumătate gol şi la dus şi la întors. Low-cost n-am găsit. Apoi am căutat la booking.com. Urmăream satisfacerea unor condiţii: cât de cât de confort la preţ acceptabil, amplasament bun, lift, apropiere de mijloace de transport. Am ales Luxx Hotel despre care voi scrie separat căci are nişte plusuri dar şi minusuri de necontestat şi nu ştiu dacă să-l recomand sau nu dar noi, dacă mai ajungem vreodată la Istanbul tot acolo vom trage.

Am făcut excursia la ralenti, de capul nostru, fără apel de trezire (cu excepţia unei dimineţi în care am pus telefoanele să ne sune la 4, că la 5 plecam spre aeroport pentru Cappadocia), fără timpi pierduţi, fără ghid care să te ducă la şopingăreală unde avea el comision. Mergeam, vizitam de pe la nouă până spre două când ne opream să mâncăm la un restaurant alături de hotel.Trei zile la rând musaca, atât era de buna: numai vinete, carne tocată, ardei, roşii, potrivit de picantă şi scăzută bine în cuptor într-o oală de pământ. 22 lire turceşti/ porţie, asta însemnând 9 eu. Berea Efes la halbă costa 8-9 lire care includea 50% taxă de alcool. Un prânz în care până se făcea musacaua ne serveau din partea casei ca antreu o pastă de anchois cu mirodenii pe lipie caldă, apoi două musacale, două beri dar şi două cafele tot din partea casei ne costa cu bacşis cu tot (3-4 lire) sub 70 de lire, adică 35 eu. Într-o altă zi am comandat la alt restaurant imambaialdi (o mâncare de vinete) dar nu a fost grozavă pentru 18 lire. Aici urmează recomandarea zilei: întoarcerea la hotel în cinci minute, stat la orizontală o oră şi repornit pe străduţele întortochiate ale Istanbulului vechi până se întuneca. De vis-a-vis de hotel luam iaurt, brânzică de vaci, portocale- o ameţeam de seară că doar nu voiam să ne îngrăşam. In ultima seară n-am mai rezistat şi am căzut în păcat, după ce mă abţinusem în Spice Bazar şi in faţa zecilor de magazine cu dulciuri. Am luat 4-5 bucăţi de diferite feluri de rahat şi dulciuri: cu alune, cu nucă, cu migdale, cu arome, în total 180 gr pe care le-am mâncat imediat.O nebunie. Acolo nu aveam cântar de greutate aşa că am stat liniştită şi din cauză că am mers mult nu s-a depus. În altă seară am intrat în Gara Sirkeci în care oprea pe vremuri Orient Expresul. Acolo era amenajată o sală de teatru şi am văzut un spectacol cu dervişi rotitori care efectiv au intrat în transă şi ne-au făcut o impresie deosebită mai ales că şi muzica era stranie dar nu plictisitoare. În sală puteai servi cafea sau ceai gratuit cât doreai. Dacă ar fi fost să onorez toate cafelele care mi s-au oferit cu siguranţă că aş fi făcut ca trenul.

Am câteva remarci de făcut: .

-Turcii au spiritul comerţului şi arta negocierii în sânge dar aceasta se obţine prin multă muncă şi instrucţie. Mai în toate magazinele, restaurantele şi hotelurile patronii scot untul din câte un ucenic, băieţaş de 14-15 ani. El este trimis să însoţească clienţii, el dimineaţa deschide magazinul şi spală geamurile, face curat, cară marfă din depozit, el cântăreşte, ambalează dar paralele le ia patronul. Program de muncă minimum 12 ore. Toţi turcii o rup pe englezeşte cât să îl înţelegi sau să te înţeleagă. Deasemeni toţi au un lexic mic de cuvinte în principalele limbi de circulaţie cu care ţi se adresează atunci când identifică în ce limbă vorbeşti. Sunt extrem de politicoşi şi prevenitori, de exemplu când mă urcam într-un tramvai, trei-patru persoane îmi ofereau locul. Ştiind din istorie ce au făcut la noi, de unde expresia ˝ho! că nu vin turcii˝, masacrele din Grecia din 1821, genocidul din Armenia din 1912, mă întreb care e adevărata faţă a acestui popor?

-În serviciile pe care ni le-au oferit începând cu agenţia de la care am cumpărat croaziera pe Bosfor, continuând cu cea care ne-a asigurat vizitarea Cappadociei, cu cele de transport cu shuttle la şi de la hotel au fost punctuali, politicoşi şi serioşi. Nu ştiu de ce îmi formasem impresia că sunt gata să te înşele iar în muncă sunt lasă-mă să te las. Intr-un oraş cu 20 mil. locuitori, cu salarii mici şi femei în general casnice, toată lumea trebuie să trăiască. Aşa se explică mulţimea de angajaţi, agenţi, poliţişti, etc, dublu de cât ar fi necesar. La fiecare staţie de tramvai erau în permanenţă 2-3 agenţi: unul la intrare la validarea biletului, altul într-o căsuţă de pază şi un al treilea la ieşirea din staţie. Într-un magazin de pielărie din bazar erau 25 de vânzători, fiecare vorbind 1-2 limbi diferite. La muzee în fiecare sală erau doi supraveghetori, la bisericile rupestre tot câte doi pentru o incintă de zece metri pătraţi.

-Aici mă veţi contrazice. Istanbulul este un oraş curat, doar seara sunt hârtii şi mucuri de ţigară pe jos lăsate de turişti. Dimineaţa, străzile erau lună. Oraşul vechi nu este foarte aglomerat aşa cum mi s-a spus că ar fi în centru dar pietonii traversează pe unde vor şi maşinile îi aşteaptă dându-le prioritate. Zebrele sunt rare şi oricum toţi, inclusiv noi, treceam pe roşu.

-Femeile tinere sunt frumoase, cu pleoapele grele de mascara sub care ochii negri devin mai pătrunzători. Poartă pantaloni sau şalvari moderni, în picioare pantofi cu platformă şi toc înalt dar majoritatea au basma de culori închise aranjate în diverse moduri. Am văzut puţine femei descoperite. O altă categorie sunt femeile trecute de 40 de ani, delăsate, grase stil dulap, imbrăcate în veşnicul pardesiu cenuşiu sau negru. A treia categorie sunt fundamentalistele la care vezi numai ochii sub veşmântul negru. Cu excepţia tinerelor mai emancipate, femeile merg în cârduri de trei-patru conduse de mamă sau soacră. M-a întristat când am văzut fetiţe de opt-nouă ani cu basma şi pardesiu negru. Barbaţii mai trecuţi au mustaţă, cei tineri nu. Mai toţi poartă pantaloni negri, bluză albă şi dacă e funcţionar, cravată. Costume turceşti, fes şi şalvari am văzut la bragagii şi lustragii.

Acestea sunt câteva impresii la cald menite să vă asigure că amfostacolo până ieri şi nu are rost să vă stricaţi planurile de concediu pentru că dacă aveţi grijă să nu vă băgaţi în foc, excursia voastră nu va avea cu nimic de suferit.

---

VIZUALIZĂRI: 5274 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI