Istanbul, arc peste timp

TIPĂREȘTE

Aşa cum am povestit într-un review anterior, anul acesta am hotărât să încălcăm regula conform căreia Paştele se sărbătoreşte în familie şi am decis să plecăm într-o excursie. Cu această ocazie am mai încălcat o a doua regulă, care spunea că niciodată nu vom mai merge în vreo excursie organizată de o agenţie română.

Cum aveam la dispoziţie o întreagă săptămână şi cum am decis că e momentul să lenevesc, adică să renunţ la volan şi să mă las în grija altora, am dat rapid o căutare pe google, să văd ce găsesc. După o analiză detaliată a ofertei de circuite a multor agenţii ce-şi zic touroperatoare (hidoasă construcţie lingvistică), am ajuns la concluzia că cea mai potrivită destinaţie este spre Istanbul. Ar mai fi fost şi vreo două circuite în Grecia, dar acestea au ieşit din discuţie, ţinând cont că nu-mi place aglomeraţia şi să vizitezi Meteora în plină perioadă pascală am gândit că nu ar fi o idee prea fericită.

Buuun... Odată aleasă destinaţia, am ales dintre diferitele variante pe cele care mi s-au părut mai convenabile şi m-am pus pe dat telefoane, însă, surpriză, pe la toate agenţiile mi s-a răspuns că nu mai sunt locuri. Spun "surpriză", pentru că nu era decât sfârşitul lunii martie!

Cum însă ideea mi se înfipsese bine de tot în minte, am hotărât să merg pe cont propriu, refăcând, arc peste timp :)) , (aţi sesizat ironia, nu?), un traseu parcurs acum 24 de ani. Am şi făcut o rezervare la hotelul Antik Ipek, dar, între timp, o cunoştinţă ce lucrează la o agenţie turistică din oraş s-a oferit să mai încerce să găsească ceva şi, spre surprinderea mea a şi găsit. Excursia se numeşte Weekend la Istanbul - Circuit 2013 Turcia Shopping şi Program Turistic şi o găsiţi la incredibilul preţ de numai 95 € (plus 35 € pentru ghid local (ziua 4), tur Istanbul (ziua 2) şi croaziera pe Bosfor). Programul se întinde pe 5 zile, dintre care două se pierd cu drumul, aşa că pentru vizitare rămân trei zile efective. Ce este interesant la această excursie este faptul că drumul se face noaptea, aşa că se scutesc două cazări, de unde rezultă şi preţul foarte mic. Practic, se pleacă în după-amiaza primei zile, se traversează Bulgaria şi se ajunge dimineaţa la Istanbul. Se pleacă seara târziu în cea de-a patra zi şi se ajunge în Bucureşti în cea de-a cincea zi, pe la prânz.

Evident, nu este prea grozav, dar cum altceva nu am găsit, am acceptat şi varianta asta. Mai ales că, fie călătoreşti noaptea, fie călătoreşti ziua, distanţa este aceeaşi şi timpul scurs tot la fel de lung.

Aşa am ajuns să refacem un drum pe care-l mai făcuserăm acum 24 de ani (de unde şi titlul review-ului) şi în cele ce urmează vreau să vă povestesc cum am regăsit capitala aşezată pe două continente.

După faptul că excursia este una, să-i zicem "economică", după programul acesteia (mai ales "de shopping"), precum şi după alte amănunte, pe care le voi evidenţia pe parcursul povestirii, am tras concluzia că ea datează din epoca celei de-a doua căderi a Constantinopolului, când românii, la începutul anilor '90, au luat cu asalt capitala otomană, să facă şi ei un ban "cinstit", prin diverse procedee.

Aşadar, nerăbdători să vedem locuri pe care le mai văzusem şi acum un sfert de veac, ne-am prezentat la locul de îmbarcare, Gara de Nord, unde am avut surpriza să constatăm că touroperatorul nu era agenţia bucureşteană la care făcusem rezervarea prin intermediul celei locale, din oraşul lalelelor, ci o a treia agenţie. Ca să fie surpriza completă, era vorba de agenţia aceea cu de toate, cu care făcusem acum ceva vreme ultima excursie organizată, în urma căreia hotărâsem că mai bine e să mergem pe cont propriu. Trebuie să spun că între timp nu s-a schimbat mai nimic, cu excepţia faptului că acum agenţia dispune de propriile autocare. În schimb, aceeaşi superficialitate şi acelaşi dezinteres în organizarea programului excursiei şi aceleaşi slabă pregătire şi lipsă de profesionalism ale ghidului însoţitor. E drept, de data asta, ghidul măcar vorbea cât să se facă înţeles, o limbă străină (engleza).

La locul de îmbarcare, după ce s-au strâns toţi participanţii la excursie, a apărut şi autocarul şi, după încă vreun sfert de oră, ghidul, George, după cum s-a recomandat.

Asudat, răsuflând precipitat, rosu la faţă precum un rac şi purtând o şapcă pe al cărei cozoroc un mic ventilator se străduia în zadar să-l răcorească pe purtător, acesta s-a scuzat că a întârziat din cauza traficului care, în după-amiaza zilei de 2 mai era de fapt aproape inexistent.

Ne-am gândit că roşeaţa din obrajii ghidului era determinată de căldură şi alergătură (deşi venise cu taxiul, nu pe jos), dar aveam să constatăm că nu asta era cauza, ci cu totul alta: nişte vechi şi nevinovate apucături bahice. Starea "euforică" a ghidului nostru nu s-a ameliorat nicicând pe parcursul excursiei, ci dimpotrivă, ea s-a accentuat în seara de Înviere şi în dimineaţa primei zi de Paşte. Firesc, de altfel, având în vedere că acesta a ţinut să "alimenteze" respectiva stare la toate popasurile făcute pe traseu, despre care a ţinut să ne povestească, insistând asupra bunătăţilor pe care le putem cumpăra de acolo, insistenţă răsplătită de altfel prin faptul că "alimentarea" se făcea gratis.

În legătură cu aceste popasuri pot să vă spun că ele au fost doar în beneficul ghidului şi, poate, al şoferilor, pentru că, în loc ca acestea să se facă în locuri decente, cum ar fi staţiile de benzină civilizate, ele s-au făcut în locuri cu igienă precară, mai ales în privinţa toaletelor, a căror folosire se mai şi plătea.

Pe parcursul drumului, până cineva i-a spus să mai tacă, pentru că lumea voia să doarmă, ghidul ne-a încântat cu tot felul de baliverne. A înşirat el unele informaţii, dar acestea au fost dezlânate şi repetate obositor de mai multe ori, încât ele au agasat pe toată lumea. În plus, comportamentul ghidului faţă de turişti a fost deplorabil. Ca un singur exemplu, la un moment dat, supărat că două doamne vorbeau, în timp ce el ne spunea a n-a oară cum se obţine doar 1 kg de esenţă de trandafiri din 5 tone de petale, le-a apostrofat: Doamnelor, la mine în autocar, când ghidul vorbeşte, turistul tace! La o astfel de mojicie, nimeni nu a găsit replică...

Buimăciţi de nesomn, dimineaţa am ajuns la Istanbul şi vizita a început cu (citez din programul excursiei, cu corecturile de ortografie necesare):

Adică, intraţi în Istanbul pe O-2, am traversat Bosforul pe Fatih Sultan Mehmet Köprüsü (Podul Fatih Sultan Mehmet), ne-am oprit preţ de 5 minute în refugiul de la capătul asiatic al acestuia, fără să vedem mare lucru, pentru că lipseşte perspectiva, am continuat apoi până la intresecţia lui O-2 cu O-1, de unde am pornit pe O-1 spre celălalt pod, Boğaziçi Köprüsü, adică Podul Bosfor, pentru a reveni în partea europeană a Istanbulului, în Ortaköy. De aici, autocarul ne-a purtat pe malul Bosforului, trecând prin faţa Palatului Dolmabahçe şi apoi peste Cornul de Aur, pe Podul Galata, pentru ca în final, după ce am parcurs trei sferturi din lungimea bulevardului Kennedy (Kennedy Caddesi), ne-am oprit la o fabrică de piele, de lângă hotelul Kalyon.

În programul excursiei, pentru prima zi în Istanbul, în afara "turului prin Istanbul", mai erau prevăzute: shopping: magazinul fabricii de piele/confecţii, Marele Bazar, străzile comerciale etc. . Pentru prima parte, am fost duşi, vrând-nevrând la magazinul de prezentare al unei fabrici de pielărie, în speranţa că se vor găsi fraieri să cumpere de acolo, dar chiar ghidul ne-a sfătuit să nu facem în niciun caz acest lucru, pentru că preţurile sunt acolo de două-trei ori mai mari decât în alte părţi. De altfel, o zi mai târziu, când euforia bahică a ghidului era pe cele mai înalte culmi, acesta mi-a mărturisit că este sigur că cineva îl va reclama la agenţie că nu a făcut suficientă propagandă şi nimeni nu a cumpărat nimic de la fabrica de pielărie, de unde cu siguranţă cineva de la agenţie primeşte periodic câte o haină, sau o geantă de piele... gratis!

Noi nici nu am catadicsit să intrăm să vedem magazinul şi prezentarea, ci am preferat o plimbare plăcută pe malul Bosforului, de-a lungul ruinelor Palatului Bukoleon.

La prânz am fost cazaţi la Otel Keçik, despre care am scris aici şi despre care, încă de la plecare, ghidul a ţinut să ne spună şi a repetat de mai multe ori, că nu trebuie să ne aşteptăm la mare lucru, dar că el personal a telefonat la hotel să ceară cele mai bune camere. Evident, tot repetând acest lucru, toată lumea a ajuns să creadă că hotelul este cine ştie ce dărăpănătură, dar din fericire nu a fost deloc aşa.

După ce ne-a dat indicaţii cum să ajungem la Kapalıçarşı (Marele Bazar), aflat la doar o staţie de tramvai (T1) de hotel, ghidul s-a retras, lăsându-ne pe fiecare de capul lui.

Cum nu venisem la cumpărături, iar Marele Bazar, văzut o dată, ca o curiozitate, este suficient, am ales să mergem (pe jos), cale de trei staţii de tramvai, până în inima oraşului vechi, să revedem locuri pe care abia ni le mai aduceam aminte. În drum, pe Ordu Caddesi, ne-am oprit din loc în loc, pentru a admira locuri interesante, pentru a intra în magazine, pentru a cumpăra un covrig cu susan, sau un pahar cu suc de portocale, preparat "pe loc", într-un cuvânt ne-am răsfăţat şi ne-am simţit bine. Am trecut pe lângă ruinele Arcului lui Teodosius şi Simkeshane, am admirat peste drum Muzeul Caligrafiei, ne-am plimbat hai-hui prin piaţa Beyazit, admirând frumoasa poartă de intrare în Universitatea Istanbul şi silueta sveltă a moscheii Beyazit, în faţa căreia se găsesc mormintele sultanului Beyazit al II-lea, fiicei acestuia, Selçuk Hatun şi marelui vizir, Mustafa Reşid Paşa. Bulevardul Ordu se termină în dreptul Marelui Bazar, dar noi am trecut pe lângă acesta ignorându-l complet şi ne-am continuat drumul pe Yeniçeriler Caddesi (Bulevardul Ienicerilor), pe latura nordică a căruia se află alte două moschei: Çorlulu Ali Paşa şi Atik Ali Paşa, între care găsim Koca Sinan Paşa Külliyesi (Complexul marelui Sinan Paşa), unde este şi mormântul acestuia. Imediat după Moscheea lui Atik Ali Paşa, se deschide o piaţă, Çemberlitaş Meydanı, în care, chiar pe latura sudică, adică în marginea Bulevardului Ienicerilor se înalţă ceea ce turcii numesc Çemberlitaş sütunu, altfel spus, Coloana lui Constantin. Alături, Çemberlitaş Hamamı ne îmbie să intrăm şi să încercăm o baie turcească, dar rezistăm ispitei, din lipsă de timp. De aici, bulevardul îşi schimbă din nou numele, în Divanyolu Caddesi, până la intersecţia cu Alemdar Caddesi, în dreptul Pieţei Sultan Ahmet (Sultan Ahmet Meydanı).

Pe aceeaşi latură nordică, după hamamul turcesc, se înşiruie Türkiye Gazeteciler Cemiyeti Basın Müzesi (Muzeul Presei şi Biblioteca Asociaţiei Jurnaliştilor Turci) şi Sultan II Mahmut Türbesi (Mormântul Sultanului Mahmud al II-lea), un sanctuar imens, pe măsura unui sultan cu o viaţă atât de tumultuoasă.

Şi uite-aşa, tot căscând gura, când de-o parte, când de cealaltă a străzii, la tot felul de lucruri interesante (asta incluzând, mai ales pentru partea feminină a familiei şi vitrinele), am ajuns în dreptul Pieţei Sultan Ahmet, de unde se zăreau deja cele şase minarete ale Moscheii Albastre. Ne-am oprit mai întâi la Biroul de informaţii turistice, de unde am luat harta Istanbulului şi ne-am îndreptat apoi spre Yerebatan Sarnıcı (Cisterna Bazilică), pe care o vizitasem acum 24 de ani, când tocmai fusese introdusă în circuitul turistic. Dacă atunci trecea aproape neobservată, acum coada formată la intrare era suficient de consistentă ca să ne facă să renunţăm la ideea vizitei. Ne-am mulţumit să revedem Sultanahmet Su Terazisi (turnul pentru reglarea presiunii apei), alături de care trece aproape neobservat Milyon Taşı (Piatra Milion), un pilon de piatră rămas din ceea ce a fost cândva, în vremea Imperiului Bizantin, un arc de triumf ce marca punctul zero al imperiului, faţă de care se măsurau distanţele până la toate oraşele acestuia, ceva asemănător monumentului Milliarium Aureum din Roma, de la care se pare că se trage expresia "Toate drumurile duc la Roma".

Am trecut apoi strada şi am intrat în Piaţa Sultan Ahmet. În jurul acesteia se află concentrate cele mai importante obiective turistice ale Istanbulului. Ştiind că urma să revenim aici peste două zile, am preferat o plimbare lejeră, fără a alege un anume obiectiv. Am trecut pe lângă Haseki Hürrem Sultan Hamamı (baia construită la ordinul sultanei Hürrem), am intrat în curtea interioară de la Sultanahmet Camii (Moscheea Albastră), am ieşit apoi în At Meydanı, parte a Pieţei Sultan Ahmet, loc unde odinioară se afla hipodromul bizantin şi unde se înalţă semeţe cele două obeliscuri, Dikilitaş şi Örme Dikilitaş, între care se ascunde mai modestă Burmalı Sütun (Coloana Serpentină). Aveam o ţintă precisă, dar a cărei localizare nu o ştiam cu exactitate. Este vorba de Büyük Saray Mozaikleri Müzesi (Muzeul mozaicurilor). Am bâjbâit în zonă, am ajuns chiar la Arasta Bazaar, bazarul vecin muzeului, ne-am întors, am întrebat în stânga şi-n dreapta, până când l-am găsit într-un târziu, când se făcuse ora şase şi era închis... Rămâne pe altă dată...

Cum se făcuse seară, am decis că este cazul să mai şi mâncăm, după atâta mers pe jos, aşa că am revenit pe Yeniçeriler Caddesi, cu ideea de a căuta un loc potrivit pentru cină. La capătul Bulevardului Ienicerilor, acolo unde el capătă denumirea de Bulevardul Ordu, se face spre sud o stradă, Gedik Paşa, de-a lungul căreia, de-o parte şi de alta, se înşiruie tot felul de localuri. Am ochit unul, îi spunea ceva cu "köfte", adică "chiftea", arăta bine, mâncărurile de asemenea, dar am renunţat pentru că nu aveau bere, iar eu abia aşteptam să beau un Efes, ca să-mi completez cantitatea de lichide necesară zilnic organismului, aşa cum ne învaţă o reclamă pe televiziunile româneşti. Or, eu până la doi litri pe zi, mai aveam... Aşa că am plecat mai departe şi am ajuns la Istanbul Restaurant, unde am mâncat ceva foarte bun, dar al cărui nume nu l-am reţinut, era ca un fel de ghiveci cu carne, oricum, patronul, un sârb care vorbea binişor româneşte ne-a servit bine şi rapid şi adăugând două beri Efes la halbă, lucrurile au căpătat o nuanţă mult mai plăcută, în seara din Vinerea Mare. Am făcut şi o gafă, întrebându-l pe patron dacă e bosniac, dar la întrebarea mea i-a trecut doar o uşoară umbră în priviri şi mi-a răspuns repede şi mândru: Nu, sunt sârb! .

Ne-am despărţit prieteni (mai ales că lăsasem 60 de lire...), iar ajutorul lui, un tinerel care atrăgea clienţii, mi-a strâns mâna şi mi-a zis: La revedere, fratele meu! . Pentru cei interesaţi, adresa este: Istanbul Restaurant, Gedik Paşa Cad. No: 14, coordonate GPS: 41.007164,28.966999.

Seara se lăsase de-a binelea, pe bulevardul Ordu vitrinele magazinelor te îmbiau care mai de care să le treci pragul, la colţuri de stradă vânzători ambulanţi încercau să-şi vândă marfa (de exemplu, genţi Prada la preţul de 5 lire), iar noi, într-o plimbare lejeră am ajuns la hotel, nu înainte de a arunca o privire mai de-aproape moscheii Laleli, aflate peste drum de acesta...

Orice turist venit la Istanbul nu poate să nu facă o constatare evidentă: oraşul are ritmul lui, alert, foarte alert, mai alert decât oriunde am mai fost (doar în Europa), tinzând uneori să devină obositor şi care nu se stinge niciodată, doar încetineşte târziu în noapte... iar oamenii, deşi mereu grăbiţi, într-o continuă alergătură, sunt totuşi gata oricând să se oprească pentru câteva momente, să schimbe cu amabilitate câteva vorbe (sau semne...) cu tine, un necunoscut, trecător meteoric în viaţa lor... chiar dacă nu reuşesc, sau nu intenţionează să-ţi vândă ceva.

---

VIZUALIZĂRI: 3539 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI