Castelul Kerak și Petra by night, coordonatele principale ale unei zile în de iarnă în Iordania

TIPĂREȘTE

Părăsim hotelul și avem ca ghid pe cel care ieri ne-a fost călăuză prin locurile minunate amintite.

Îl arvunisem cu o zi înainte pentru a ne transporta la centrul de închirieri auto. Și bine am făcut, pentru că, în lipsa lui, cu greu l-am fi dibuit.

Până să ajungem acolo, am făcut o haltă la Black Iris Jordanian Handicrafts, un magazin cu produse artizanale de înaltă clasă, recomandat de șoferul nostru, în speranța că vom achiziționa niscaiva produse.

Omul era de-al casei, se vedea clar că avea itinerariul turiștilor pe aici.

În mașină cu noi se mai afla un arab care tocmise mașina pentru întreaga zi, care filma totul și care zile în șir avea să ne trimită filmulețe din locurile pe care le vizitase (greșeala mea că îi dădusem numărul pentru a-mi trimite filmulețul cu Amman...).

La centrul de închirieri voiau să ne schimbe Suzuki Alto cu un Chevrolet Cruze, un update la comanda noastră. Amabilitatea lor a trebuit să o refuz - spre stupefacția angajatului - întrucât nu condusesem o mașină automatică până acum și nici nu mă gândeam a-mi face botezul prin circulația încâlcită din Amman.

Așa că ne pricopsim cu o mașinuță tipică unui sejur iordanian, nici prea -prea, nici foarte-foarte, un autoturism care băga gaze în interior și ne transporta fără prea multe fasoane la destinațiile itinerariului.

Ne așternem la drum cu Alto, facem cunoștință cu traseul urban din Madaba - fără respectarea semnelor de circulație - apoi ne întindem la drum spre obiectivele scrijelite pe lista întocmită de acasă.

Punctul terminus al zilei de astăzi e Petra. Dar mai avem de vizitat și alte locuri pe parcurs.

Din Amman la Petra sunt trei posibilități de a ajunge. Noi am ales să parcurgem distanța pe E 35, Autostrada Regelui.

Aceasta este notată în Biblie ca fiind drumul pe care lui Moise i-a fost interzis, de către regele Edom, să îl folosească în timp ce încerca să-și conducă poporul. Timp de sute de ani, autostrada a fost, de asemenea, o cale comercială extrem de importantă între Arabia și Siria. Castelele cruciaților au fost construite aproape de drum pentru a asigura o bună vedere a potențialilor invadatori.

Astăzi, Autostrada Regelui este populară deopotrivă atât pentru turiști cât și pentru localnicii care folosesc traseul istoric pentru a vizita castelele, orașele și satele Iordaniei.

Iar peisajele pe care ți le dezvăluie sunt de vis!

Mai ales prima parte, cu serpentinele de la Wadi Mujib și lacul profilat undeva departe. Imaginea este de poveste! Faci poze cu nemiluita și îți este greu apoi să ștergi unele din ele.

Conduci mașina pe drumul perfect și privirea îți zboară în toate direcțiile, mai puțin spre axul drumului. Calea de asfalt șerpuiește în jos spre lac, îl mângăie puțin spre a se desprinde apoi și a se îndepărta în urcuș spre alte culmi ce pot fi abordate doar cu viteză de melc.

Te uiți înapoi și privești terenurile verzi îngrijite, alături de cele nisipoase și aride, neproductive. E o mare discrepanță între ceea ce înseamnă munca omului, ce poate realiza efortul uman și ceea ce rămâne în stăpânirea naturii.

Dealurile galbene, perfect aliniate ca înălțime, domină peisajul arid străpuns ici și colo de unele terase verzi pe care truda băștinașilor fac posibilă cultivarea unor plante cu valoare medicinală sau nutritivă.

Dintre aceste culmi iese la iveală, undeva în depărtare, Castelul Kerak. Îl vedem mai bine urcând în localitate și fixându-ne privirile din Upper Observation Site, o panoramă construită în anul 2003 cu sprijinul Băncii Japoneze pentru Cooperare Internațională, acolo unde puteți servi o cafea și un suc până vă familiarizați cu poziționarea și mărimea castelului.

Îi privim silueta profilată pe deal și puzderia de case ce împânzesc culmile deluroase, neîndrăznind să urce până la nivelul marii construcții antice, convinse că nu au cum sta alături de o asemenea capodoperă arhitectonică.

Pentru a ajunge de aici la intrarea în castel avem ceva drum de parcurs, bună parte din acesta prin orășelul Kerak, acolo unde indicațiile de condus nu mai au nicio relevanță și ne pierdem pe străzile în pantă, cu sens unic, ce șerpuiesc printre puzderia de prăvălii.

Suntem pierduți... Ne rotim pe străzi fără orizont...

Suntem reperați de un localnic care își dă seama care ar fi punctul nostru terminus și se oferă să ne conducă spre intrarea în castel. Alții ne indică locuri de parcare gratuite în apropierea monumentului. Ne închinăm încă o dată în fața amabilității localnicilor!

Ca mai peste tot, declari că ai Jordan Pass și intri nestingherit, nu ți-l cere nimeni.

Castelul a fost construit în vîrful dealului, la 960 metri înălțime deasupra nivelului Mării Moarte ce poate fi admirată din interiorului acestuia, cu scopul de a supraveghea comerțul și rutele caravanelor.

E o cetate minunată Crusader – Crac des Moabites sau Le Pierr a pustiului Crusader cum apare prin cărțile vechi – ce pare că își ia zborul mai sus de wadi și dealurile dimprejur precum o mare corabie, plutind pe valurile stâncilor.

Cetatea este situată strategic în mijlocul bogatului pământ arabil, la răscrucea veche dintre nordul și sudul căii comerciale a Drumului Împărătesc și calea est-vest, care se ridică pe Wadi Kerak de la Marea Moartă și fuge spre marginea pustiului de est.

Începutul Kerakului își are rădăcinile pe la sfârșitul Epocii Bronzului.

Te miști printre ruine, urmezi coridoare construite cu milenii în urmă, mici încăperi boltite și cobori în camere cu destinații precise.

Castelul Kerak este unul interesant, construit din piatră într-un stil diferit de cele vizitate pe continentul nostru, foarte rustic și neamenajat, parcă te muți în vremurile saladinilor... Iar asta îl face atrăgător, crește incitarea de a-l parcurge și a-i observa toate detaliile.

Iar unele dintre acestea le descoperim datorită unui ghid care ne conduce prin culoarele subterane ale castelului din epoca Mamluk, acolo unde, la 8 metri adâncime, se află Curtea de Jos, formată din 2 galerii de 80 și, respectiv, 40 de metri care se unesc în Cameră, așa cum e denumită încăperea în cauză.

Ghidul ne conduce prin sala de recepție, ne arată sala tronului și o ieșire secretă, iar la stânga acesteia o cămăruță din care pleacă un burlan de piatră prin care se dădea de știre regelui că oaspeții s-au strâns în sala tronului.

Ne plimbărim prin curțile castelului de culoarea mierii, îi admirăm durabilitatea, zidurile mai groase decât ale Castelului Ajloun vizitat ieri și admirăm peisajele ce se lasă vederii de pe terase, cu Marea Moartă pe fundal.

Reveniți în parcare, nu am cum să rămân impasibil la duelul celor două echipe de băiețași care aleargă după o minge petecită cu scopul de a marca golul ce declanșează euforia. Fotbalul este cel mai cunoscut și practicat sport, asta e clar...

Încă de la configurarea traseului am avut un punct fix, Petra by night. Cum am aterizat marțea, nu aveam decât două variante la îndemână, seara în care am aterizat sau cea de joi, întrucât acest spectacol este produs doar lunea, marțea și joia, începând cu ora 20.30 iar prețul de 17 dinari nu este inclus în Jordan Pass.

Am ales joia și am reușit să ne încadrăm astfel încât să ne și cazăm înainte de spectacol.

Am ajuns la intrarea in site cam pe la 19.45, am achiziționat tichetele apoi am luat-o după ceilalți turiști spre Trezorerie, acolo unde urma să aibă loc specatacolul atât de promovat.

Primul contact cu Petra avea să însemne respingătorul miros de balegă de cal care ne-a însoțit o bună parte a traseului și care alterează frumusețea și romantismul plimbării la ceas de seară sub cerul senin și plin de stele.

Muzica se aude de cum intri în Siq, răspândită din difuzoare postate în grote și după stânci.

Unii mai grăbiți deja se întorc când noi abia pășim pe cărarea luminată de lampioane.

Din păcate, aparatul pe care l-am avut la dispoziție nu ne-a permis realizarea de fotografii cu mare impact artistic.

Totuși, frumusețea momentului a rămas întipărită în sufletul și mintea noastră.

La ora 20.36 un localnic începe să cânte la fluier. Îl urmează unul ce stătea între zecile de lumânări aprinse în fața trezoreriei, care uguiește un cântec ce mi se pare a fi de jale.

Necunoscător al limbii, sunetele nu îmi spun nimic doar că, după repetarea lor timp de aproximativ 15 minute, le-am învățat pe de rost.

Lumea stă jos, așezată pe niște preșuri care nu au fost spălate de curând și pe care calcă mai toți oamenii înainte să se așeze, întuneric fiind. Toți spectatorii trebuie să stea jos.

Așa că, nu luați cea mai bună ținută din valiză când mergeți la spectacol.

Fondul muzical nu se lungește prea mult, apoi toată lumea dă buluc să se fotografieze cu simbolul atăt de cunoscut al Petrei pe care dansează lumini multicolore.

Puneți-vă răbdarea la încercare întrucât unii își fac zeci de instantanee și blochează cadrul optim.

Ca să o spun pe cea dreaptă, nu m-a dat pe spate acest Petra by night, iar dacă aș știi ce înseamnă, clar nu aș da 21 de euro pentru ceea ce ar fi de văzut.

Însă fiecare cu așteptările, pretențiile și mofturile sale. Sper să nu fiu criticat prea aspru, iar dacă voi fi, tot nu îmi voi schimba părerea...

---

VIZUALIZĂRI: 1160 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI