Iordania - o destinaţie ce mi-a întrecut aşteptările

TIPĂREȘTE

Vacanţa în Iordania nu se afla pe o listă a unor imediate sau dorite plecări.

O emisiune tv şi o poză cu Petra, la care Adriana murmurase ceva de genul “cine ştie cât mai rezistă şi aş vrea să ajungem acolo” a reprezentat fitilul care a aprins motorul de căutare şi planificare a sejurului din prima lună a anului 2020.

Cum preţul biletelor de avion s-a dovedit a fi extrem de prietenos cu noi – a se citi 118,32 euro dus-întors/2 persoane cu prioritate şi 2 bagaje la bord cu Ryanair – jumătate de vacanţă era deja planificată, respectiv intervalul temporar.

Pentru că la cealaltă jumătate, intervalul spaţial, am muncit cum n-am mai făcut-o pentru nicio altă vacanţă până în prezent.

Fără a crede că exagerez, mi-au fost necesare vreo patru săptămâni pentru a planifica un itinerariu care să cuprindă marea majoritate a obiectivelor turistice din această ţară, fiind sejurul asupra căruia am zăbovit cel mai mult pentru a-l configura. Am calculat rute, kilometri parcurşi pe zile şi mi-am dat seama că nu am cum cuprinde într-o săptămână tot ce voiam să vizităm.

Şi uite aşa au căzut rând pe rând Dana Biosphere Reserve, castelele din deşert şi Jerash, ultimul obiectiv chiar în timpul zborului întrucât mi-am dat seama că în prima zi nu avem cum vedea prea multe din Amman iar ziua următoare – planificată iniţial pentru Jerash – va fi doar o fugă în bifarea obiectivelor şi vom începe vacanţa gata obosiţi. Îmi spuneam că vestigii romane am mai văzut şi, probabil voi mai vedea, însă o capitală din Orientul Mijlociu încă nu şi cine ştie când vom mai ajunge în alta.

Planul iniţial mi-a fost dat peste cap şi am renunţat la el – deşi era creionat pe zile - în momentul în care am aflat de la cei de la compania de închirieri auto Sixt că nu îmi vor percepe cost suplimentar dacă voi preda maşina închiriată în altă locaţie decât cea din care o voi prelua.

Reprezenta un avantaj de o zi, astfel că l-am reconfigurat, cu primele două zile în Amman, cu închirierea maşinii de aici în a treia zi şi predarea ei în aeroport, cu două ore înaintea zborului de întoarcere şi a arătat după cum urmează:

- ziua 1 aterizare la ora 13 în Amman, după amiaza şi seara plimbare prin capitală;

- ziua 2 Amman (aici a intervenit o modificare - ofertă la faţa locului, pe care o voi relata, şi am mers într-o excursie la Castelul Ajloun şi oraşul antic Jerash)

- ziua 3 Amman – Castelul Kerak – Petra by night

- ziua 4 Petra şi seara plecare spre Wadi Rum

- ziua 5 Wadi Rum şi seara plecare spre Aqaba, cu un tur pe înserat prin oraş

- ziua 6 Marea Roşie - plajă şi baie, iar după ora 13.30 plecarea prin Wadi Araba spre Marea Moartă

- ziua 7 Marea Moartă – Bethany beyond the Jordan – Mount Nebo – Madaba

- ziua 8 Madaba – aeroport.

Am ales să ne deplasăm mai mult seara spre deşert şi Aqaba, având în vedere şi faptul că se întuneca înainte de ora 17. Durata efectivă a zilei lumină reprezintă un dezavantaj în această perioadă. Dacă excursia ar fi avut loc în mai sau în iunie, am fi putut explora mai mult. Cu siguranţă şi Rezervaţia Wadi al Mujib, închisă iarna, şi pe care vă sfătuiesc să nu o rataţi.

Din tot ce aş fi vrut să parcurg, nu am putut nici cum încadra Rezervaţia Biosphere Dana. A fost necesar să aleg între ea şi Aqaba şi am ales o baie în ianuarie...

Din capul locului am exclus deplasarea cu mijloacele locale de transport în comun, în principal datorită motivelor de independenţă turistică. Mai pe şleau, ele circulă după un program haotic, în care nici măcar ora de plecare nu e bine stabilită, pe multe rute aceasta reprezentând-o momentul în care autobuzul se umple cu călători.

Apoi, autobuzele nu acoperă întreaga arie de vizitare iar staţiile de îmbarcare sunt destul de greu de găsit, atât datorită lipsei informaţiilor pe internet cât şi a alfabetului local utilizat. Chiar dacă preţul călătoriilor este unul mic, nu ai posibilitatea să ajungi pe unde ţi-ai dori, urmând a aştepta un eventual autobuz sau microbuz a cărui oră de sosire/plecare este necunoscută.

Am apelat la acest serviciu doar pentru transferul din aeroport în Amman. Biletele se achiziţionează de la un chioşc bine marcat situat în afara aeroportului şi costă 3,30 JOD, iar autobuzele pleacă la un interval de 30 minute, conform programului afişat. Dar nu întotdeauna respectat.

Mai există posibilitatea de a vă tocmi cu un taximetrist pentru eventuale curse între obiectivele turistice ale ţării, dar sunt de părere că tot veţi ieşi mai scump, plus că e acea neplăcută negociere... Noi am apelat la această modalitate pentru obiectivele celei de a doua zile şi am ajuns de la 60 la 45 JOD, cu omul aşteptându-ne la fiecare obiectiv cât am dorit noi să stăm. A fost un plan ad-hoc, pe care îl voi detalia puţin într-un articol viitor.

Drept pentru care, dacă doriţi a vă bucura de liberă mişcare în Iordania vă sfătuiesc a închiria un autoturism. Preţurile sunt asemănătoare celor de la noi – pentru un Suzuki Alto am plătit 470 lei pe 5 zile, fără asigurări suplimentare – iar taxe de drum şi parcare nu se plătesc nicăieri în această ţară.

La care se adaugă preţul combustibilului, pentru 903 kilometri parcurşi am plătit 33 dinari iordanieni, respectiv 200 lei, benzină cu cifra octanică 90. Menţionez şi acest ultim amănunt pentru a vă face o părere despre vechimea parcului auto utilizat.

Litrul de benzină pentru E 90 e 0,785 JOD, pentru E 95 e 1,015 JOD iar pentru motorină 0,615 JOD.

Şofatul pe drumurile lor nu este o problemă odată ce ai ieşit din Amman. În plus, calitatea acestora chiar a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine, de vreme ce am condus pe şosele cu 2 benzi pe sens, marcate la ca la carte, inclusiv prin “ochii din asfalt”, iluminate pe porţiuni de kilometri întregi, cu indicatoare rutiere în caractere arabe şi romane.

Pentru deplasare am folosit harta Iordaniei descărcată pe telefon şi ne-am descurcat destul de bine.

Pentru cazare am ales o paletă mai largă de gazde, începând cu petrecerea unei nopţi într-un cort tradiţional beduin în deşert şi până la un resort al unui cunoscut lanţ hotelier, aflat în apropierea malului Mării Moarte.

Dintre toate, noaptea petrecută în deşertul Wadi Rum va rămâne o amintire de neuitat.

Referitor la condiţiile de cazare, citisem anterior plecării unele impresii postate pe mai multe site-uri şi îmi cam creionasem un nivel de aşteptare în privinţa confortului. Aveam să fiu surprins în două cazuri, hotelurile din Petra şi Aqaba, de confortul şi condiţiile oferite de hoteluri cotate la 3 stele, stabilimente ce pot concura oricând cu altele ale Europei occidentale aflate la cel puţin aceeaşi clasificare. Şi clar peste ce îţi oferă unul din Turcia.

În ceea ce priveşte opţiunile de masă, acestea sunt variate şi pot diferi de la individ la individ.

Fideli istoricului nostru de călători, micul dejun îl serveam întotdeauna la hotelul ce ne găzduia, urmând ca a doua masă a zilei să o servim în funcţie de programul zilei şi variabilele acestuia.

Am mâncat în restaurante în Amman, ne-am oprit în orăşele şi am intrat în mici localuri, am mâncat şi într-un restaurant aflat alături de o benzinărie în deşertul Wadi Araba – pe Jordan Valley Highway, între Aqaba şi Marea Moartă, cale de 285 kilometri, sunt extrem de puţine locuri în care să mănânci. Mâncarea nu este scumpă, excepţie făcând cea din restaurantul din deşert, în care piperul din preţ era clar mai iute decât cel din preparate.

În comparaţie, în Madaba, patru porţii de falafel cu salate, sosuri diverse, murături şi lipie au costat 2 JOD, adică 12 lei şi ne-am săturat amândoi.

Au fost zile la rând în care ne-am folosit doar de degete pentru a ne hrăni, tacâmurile putând constitui doar obiecte de decor.

În fiecare dimineaţă, fără excepţie, începeam cu za’atar presărat peste lipia ce o înmuiam în ulei de măsline şi continuam cu hummus. Cu un gust aromat şi delicios, za’atarul, un amestec din seminţe de sumak, susan şi ghimbir, contribuie – am aflat acolo – la sănătatea creierului şi poate fi servit atât în felul descris mai sus cât şi pentru a condimenta carnea de miel sau alte preparate.

Am mâncat falafel, mansaf, shaorma dar am mâncat şi fructe despre care nu ştiam cum se numesc şi nici cum se mânâncă sau patiserii. A fost nevoie ca un tânăr dintr-o piaţă din Aqaba să ne arate pe Youtube modalitatea în care putem gusta fructele expuse pe mesele lui. Iar dacă mă întrebaţi ce mi-a plăcut mai mult, clar dulciurile lor! Foarte dulci şi într-o gamă foarte diversificată, au constituit deliciul papilelor gustative.

La fel de interesantă a fost şi îngheţata de condimente, ceva nou şi extrem de interesant pentru noi.

Referitor la modalităţile de plată, indicat este să aveţi dinari iordanieni (JOD) la voi, plata cash fiind cea mai des întâlnită pe acele meleaguri. Chiar de nu veţi avea la voi, nu ştiu câte case de schimb din România tranzacţionează schimburi cu această monedă, nu vă faceţi griji, există bancomate începând din aeroport şi până în mai toate localităţile mai răsărite.

Nu vă avântaţi să scoateţi prea mulţi bani de cum aterizaţi, comisionul perceput în aeroport poate fi cam dublul celui din oraş. Ca şi exemplu practic, în aeroport pentru 250 JOD am fost taxaţi cu un comision de 6,25 JOD, iar în centrul Ammanului pentru 200 JOD cu un comision de 3 JOD.

La casele de schimb valutar din localităţi pentru 1 euro veţi primi 0,84 JOD iar paritatea JOD/RON calculată de Banca Transilvania pe extrasul meu de cont a fost de 1/6,05. Paritatea în aeroport nu m-a interesat întrucât nu schimb acolo ştiind că turistul este în clar dezavantaj.

Intrările la obiectivele turistice nu au preţuri mari, însă diferă pentru turişti faţă de localnici. La fel cum au mai arătat şi alţii, acestea pot fi reduse odată cu achiziţionarea JordanPass, tichetul care cuprinde viza obligatorie de 40 JOD, intrări la vreo 40 de atracţii turistice şi o hartă ce o poţi descărca şi care îţi arată poziţionarea geografică a acestora.

Din cele trei opţiuni, am ales JordanPass Wanderer la preţul de 70 JOD, cu o extindere de încă 8 JOD (în fapt, o reducere de la 12 JOD) pentru intrarea la locul de botez al Mântuitorului Isus Hristos.

L-am comandat online, l-am primit pe mail pentru a fi printat şi prezentat în Iordania. Ne-a fost scanat doar de 2 ori, la intrarea în ţară pentru aplicarea vizei şi la Petra. În rest, doar spuneam că îl avem şi duceam mâna pentru a-l scoate, momente în care eram poftiţi să intrăm.

Iordania a reprezentat o surpriză. Una plăcută. Poziţionată într-o zonă geografică conflictuală, în permanenţă ai senzaţia de siguranţă. La tot pasul întâlneşti poliţişti iar pe şosele mai ai ocazia să zăreşti şi vehicule militare purtătoare de arme. Nu cred că am văzut în altă parte în care am umblat o asemenea desfăşurare de forţe. Nu există şosea pe care să nu fie prezente maşini de poliţie la distanţe de câţiva kilometri.

Am fost oprit şi eu în două seri. Prima oară, observând că e o maşină închiriată – acestea au numere specifice, ceea ce în opinia mea este un aspect pozitiv din toate punctele de vedere – mi s-a făcut semn să continui, iar a doua oară în apropierea resorturilor de la Marea Moartă mi s-a cerut doar să prezint carnetul de conducere.

E o ţară în care pe parcursul a patru zile am trecut rând pe rând din străvechea localitate Petra, la Wadi Rum, cel mai frumos deşert din lume după părerea multora, pentru a mă scălda în mijlocul lui ianuarie în Marea Roşie şi a păşi în Marea Moartă înspumată de furtună, pentru a ajunge la apa Iordanului şi locul de o importanţă majoră în viaţa creştinilor, cel al botezului lui Isus Hristos.

Cu ce voi rămâne din această săptămână de concediu?

Cu multe amintiri în minte. Şi cu două în suflet.

Prima, cele 21 de ore petrecute în deşert, pentru care Mahmoud, beduinul nostru gazdă şi ghid, va fi pomenit tuturor celor cărora le voi povesti impresiile uneia dintre cele mai frumoase zile din toate concediile mele.

Şi a doua, amabilitatea iordanienilor. Proveniţi dintr-un mediu sărac şi trăind în condiţii vitrege sunt foarte săritori, îţi zâmbesc mai tot timpul şi ne-au făcut vacanţa frumoasă.

Aşa cum am scris cuiva în dimineaţa plecării din Madaba spre aeroport, „m-am convins că iordanienii sunt nişte oameni atât de omenoşi în ciuda condiţiilor grele de viaţă şi a ideilor preconcepute ale multora, încât acum, la plecare, dacă mi-ar sta în putinţă i-aş aduna pe toţi pentru a le mulţumi că ne-au dăruit o săptămână minunată, de neuitat”.

---

VIZUALIZĂRI: 1897 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI