Despre parcarile din Creta

TIPĂREȘTE

Dupa ce ieri ne-am tolanit toata ziua la soare si ne-am imbaiat cand in piscina cand in mare, facand si un pic de snorkeling si recitind cartea mea preferata din tinerete “Magicianul“ (titlul original ”The Magus”) de John Fowels (cine nu a citit-o pana acum - sa o faca neaparat intr-una dintre vacantele petrecute in Grecia!) abia asteptam sa pornim din nou la drum.

Ne-am trezit dimineata foarte devreme pentru o zi de concediu – cam pe la ora 8 si dupa ce am luat micul dejun si “lunch boxul” pe care l-am comandat deja cu o zi inainte am ponit la drum spre sud.

Prima oprire – orasul Heraklion- capitala insulei Creta. Heraklion este un oras mai putin placut, cu strazi intortocheate, inghesuiala mare, harmalaie, claxoane. Pana am gasit un loc de parcare ne-am invartit de vreo patru ori in apropiere de port, ca in sfarsit sa descoperim un semn ce ducea spre parcarea muzeului. Si pentru ca si asa aveam intentia sa vizitam si acest muzeu ne-am indreptat tinta spre el. Pe jumatate gol, ne-am amplasat chiar pe un loc acoperit, la umbra. Cand sa iesim din parcare vad ca cineva ne face cu mana semn sa ne intoarcem.

This is a private parking place, striga el la noi…

Yes I know! strig eu inapoi, for the museum and we go there now… ii raspund eu din departare fara sa ma mai intorc inapoi din drum.

Portul din Heraklion este unul dintre cele rau mirositoare a peste uscat la soare si plin de gunoi. Nu prea aveai ce sa vezi, un ponton ducea spre un far si spre poarta de intrare antica acum aproape distrusa. Pe malul marii in apropiere de aceasta poarta se amplasase una dintre “statuile” vii imbracata in costum grecesc, deci cu un cearceaf aruncat pe umeri si cand ne-a vazut ca trecem pe langa el fara sa-l bagam in seama a inceput sa bombaneasca… make picture with me, bagamiasi p... a.

Muzeul national era in renovare. Era deschisa doar o sala mica unde se aflau ingramadite toate exponatele originale importante, gasite prin site-urile arheologice din imprejurimi. Intrarea 10 EUR cu bilet combinat, ce include si intrarea in siteul arheologic de la Knossos mi se paruse cam piparata dar gandindu-ma ca include si parcarea era OK. Dar intorcandu-ne dupa vreo doua ore inapoi in parcare gasim un mic biletel lipit de parbriz. Please come immediately to the office and PAY!! . Ne-am uitat in dreapa si in stanga si nevazand pe nimeni am tulit-o. Parcarea costa 4 EUR pe ora! si era rezervata pentru vizitatorii “oficiali” ai muzeului si nu pentru turisti…

Knossos se afla la doar 6 km departare de Heraklion si este foarte usor de gasit. Ce este mai greu de gasit este insa un loc de parcare in imprejurime. Deoarece toate tavernele si-au “construit” locul lor de parcare unde te imbie sa intri. Primul cerea 3 EUR pe masina, e inca prea departe de intrare ma gandesc eu, hai sa mergem mai departe… al doilea 4 EUR si al treilea – aici stateau doi baietei la marginea drumului si strigau in gura mare- here free parking! Am intrat si noi. Daca au fost atat de draguti ca ne-au si insotit pana la locul de parcare la umbra unui maslin. It´s free, or not? intreb eu inainte de a cobora din masina… Yes, parking is free…

But… aud dupa ce am incuiat masina si ne-am luat rucsacul si eram pe picior de plecare… but you know this parking it’s from a restaurant, you have to eat something here… aha, deci asa. We want to see the acheological site first, is Ok? intreb eu, Yes! go, go, we wait here, ne raspund baietii. Din parcare pana la intrarea in Knossos mai erau circa 500 m. inspre vale. Si deja din departare vedeam o coada imensa la casa de bilete. Am rasuflat usurati stiind ca noi aveam deja biletete cumparate in Heraklion si am trecut cu un zambet pe buze pe langa oamenii obositi si toropiti de caldura.

Knossos e Ok. Nu pot sa spun ca m-a fascinat (dupa ce le-ai vazut pe cele din Sicilia nu te mai impresioneaza nici un al templu grecesc) si era foarte aglomerat. Am vizitat ruine, am ascultat povesti si ne-am fotografiat in fata catorva. Aha, era sa pierdem rucsacul pe care l-am dat jos cand am facut o poza impreuna, dar dupa un mic soc l-am regasit la umbra unei ruine exact unde l-am uitat.

Cand sa ne intoarcem inapoi la parcare eu obosita nu mai aveam nici un chef sa urc strada din nou (ce ducea greu la deal) si l-am trimis pe sotul meu sa aduca masina, eu asteptand la umbra unui copac pe o banca si incercand sa ma racoresc putin.

Si ce sa le spun baietilor de la parcare daca vad ca nu ai venit si tu? Pai, spune-le ca mie nu mi-e foame.

Drumul pana in sud in oraselul Matala a durat cam o ora si jumate. Creta este traversata de dealuri si munti si serpentinele te dispera.

In apropiere de oraselul Matala am luat-o spre Plaja “Red beach” pe un drum nepavat. Unde sa parcam aici? Drumul era ingust si singura parcare apartiea unei pensiuni din oras. Am intrat in parcare doar pentru a intoarce masina (strada era mult prea ingusta) cand sotul meu opreste brusc masina. Ce s-a intamplat? intreb eu cand vad ca nu ne mai miscam din loc. Cred ca ne-am impotmolit in… nisip. Iesim din masina si surpriza mare… roata din fata din dreapta era pe jumatate ingropata in nisip. Urca-te inapoi la volan si incearca sa dai in spate, eu te imping cumva din fata. Ma aplec si ma proptesc cu ambele maini de capota masinii. Da la cheie si… roata se invarte in gol, miros de guma arsa, eu din cap pana in picioare plina de nisip! Nici o sansa! Acum eram cu ambele roti impotmoliti si botul masinii pupa deja nisipul. In jurul nostru pustiu… intr-un tarziu apare la orizont un microbuz din alea vechi, vospit in culori stridente de pe vremea “ flower power” cu numar de Anglia.

Hello, hello! striga sotul meu la el… Can you help us, please, do you have a sail to get our car out of the sand with?

Tipul se uita surprins cu ochii tulburati catre mine cum ii faceam semne disperate incercad sa-i arat cat de adanc ne-am impotmolit in nisip… si raspunde pe un ton foarte relaxat...

No, man… can not help you, you know, the sand is very dangerous here, very dangerous…

But! il priveste barbatul meu surpris de raspuns si devenind din ce in ce mai nervos si nerabdator… just try, you have such a big car…

No, man, I told you already, the sand is here very, very dangerous… si tu la fel! ii raspund eu din departare. Go in the village man, I do not help you. Aha! Intre timp se mai adunasera si alti curiosi... eu eram din cap pana in picioare plina de nisip dar nu ma mai puteam opri din ras. Barbatul meu era rosu de nervi si incepuse deja sa dea din cap in semn de dezaprobare si sa mormaie… engländer, scheiss engländer (avand in vedere ca nemtii au avut dintotdeauna o aversiune fata de englezi). Eu cand am vazut am si crezut ca pana la urma iese cu bataie m-am dat la niste polonezi mai zdraveni. Astia nu au avut greturi. S-au pus cu totii in spatele masinii, eu la volan si hau ruck... dai gaz. Dar nimic, erau sa ma intoarca cu rotile in sus. Totul trebuie facut cu cap... dar la temperaturi de 40 de grade si cu sudoarea siroind pe frunte ca si nisipul se facea intre timp “fertil” – cum sa poti gandi la rece. Pana cand mi-a venit mie o idee. Pa gardul din imprejurul parcarii era o reclama pe o pancarta de metal. M-am pus am demontat-o cu succes si astfel am bagat-o in nisip sub roata. Acum nu se mai putea ingropa si mai adanc. Din nou la volan si impingeti baieti... am iesit de data asta din c... o scuze am vrut sa zic nisip... Povestirea asta trebuie sa o credeti ca din pacate nu am facut nici o poza...

Dupa ce am iesit din “parcarea“ aia nenorocita ne-am indreptat spre satul Matala. Am lasat masina pe asfalt! la marginea strazii, mai bine o amenda decat sa innoptam aici. Plaja din Matala nu prea a meritat efortul facut. Era o plaja micuta cu pietris dar apa era curata. Am intrat imediat sa ma spal de nisip. In dreapta o familie cu bunica, bunicul, mama, tata si copilul faceau de zor poze incercand sa para cat mai gratiosi. Accentul mi se parea foarte cunoscut… mama puniete asa pe o dunga si tata sa te tina la suprafata de parca ai pluti pe mare. Dar valurile erau prea mari si o daramau de fiecare data pe doamna ce voaia sa para ca o mreja a marii… si pustanul plangea incontinuu probabil ca il dureau piciorusele de la pietrisul fierbinte. Eu am zambit dar de data aceasta nu am mai intrat in discutii...

La malul din dreapta stancile pline de grote naturale adapostisera prin anii 60 multi dintre „hippie“s. Subcultura hippie a fost inițial o mișcare de protest a tineretului împotriva societății materialiste occidentale, care a luat ființă în SUA la începutul anilor 1960 și care mai apoi s-a răspândit în multe țări din lume. Mișcarea hippie a fost si o mișcare politica. Aici s-au refugiat multi dintre americanii care au refuzat sa patricipe la razboiul impotriva Vietnamului. Printre cei mai cunoscuti cantareti care au petrecut mai multi ani aici au fost cat Stevens si Bob Dylan.

In partea stanga o epava a unui vapor vopsita cu urmatorul slogan… today is life, tomorrow never comes…

and life is a bitch... o, pardon... beach! ma gandesc eu…

---

VIZUALIZĂRI: 2452 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI