Dincolo de kilometrul zero

TIPĂREȘTE

Dacă în reviewul anterior vezi impresii ne-am „învârtit” prin centrul capitalei Germaniei, iată că a sosit momentul să descoperim ce se află dincolo de acest perimetru.

Și vom începe din partea estică a orașului, unde se poate ajunge cu U-Bahn sau S-Bahn, dar parcă cel mai bine cu autobuzul 300, care străbate orașul pe axa vest-est, de pe la Postdamer Platz, înaintând pe Unter den Linden și mai apoi prin cartierele rezidențiale ale fostului Berlin socialist, care seamănă - vă asigur - cu cele ale Bucureștiului, dar numai din zonele unde blocurile au fost reabilitate... ????

Ținta noastră este East Side Gallery, cea mai lungă galerie de artă urbană din lume. Pe malul Spreeului, pe nu mai puțin de 1.316 metri din Zidul Berlinului, sunt expuse 106 graffiti realizate de peste 100 de artiști din 21 de țări. Nu știu cui i-a aparținut ideea, cert este că a fost pusă în practică începând din septembrie 1990.

Așa cum precizam la un momment dat în reviewul de deschidere al acestui „serial” berlinez vezi impresii, după ce mă extaziasem în fața graffitiurilor tridimensionale din Lyon, lucrările din East Side Gallery nu m-au impresionat prea tare ca realizare artistică, ci prin mesajele de pace în lume și înțelegere între popoare, mai actuale probabil acum, din păcate, ca oricând după al Doilea Război Mondial. ????

Sărutul „tovărășesc” dintre Brejnev și Honecker, Berlinul înfrățit cu New York și Tokyo, porumbelul păcii și mai ales îndemnul „Get human” mi-au atras în mod special atenția. Citisem și de un graffito cu un Trabant cu număr de înregistrare NOV-9-89 (aluzie la manifestările care au dus la căderea regimului comunist din RDG) care sparge Zidul Berlinului, dar nu am dat de el. Știu că a fost vandalizat în repetate rânduri, la fel ca și alte lucrări expuse, care sunt periodic refăcute, întreținerea galeriei costându-i pe contribuabili, așa cum am precizat în primul review din serie, 30 de milioane de euro anual! ????

În drumurile făcute cu S-Bahn sau autobuzul am văzut multe alte graffiti pe ziduri de blocuri noi, dar East Side Gallery rămâne principalul motiv pentru includerea Berlinului printre capitalele europene ale artei stradale.

După ce am vizionat o bună parte din opere, am făcut un popas la ZOLA East Side – Friedrichshain, o terasă unde ne-am omenit cu câte o bere și am admirat Spreeul, clădirile de pe celălalt mal al său și Oberbraumbrücke, unul dintre cele peste 900 de poduri ale Berlinului și printre cele mai fotografiate, dacă nu cel mai cel, cu cele două turnuri gemene din cărămidă ale sale, pe la poalele cărora am reușit să imortalizez un tren S-Bahn trecând în goană. Nu am avut însă timp să fotografiez și Mercedes-Benz Arena, situată vizavi de East Side Gallery, pentru că ne-am urcat rapid în busul de întoarcere, dar dacă vă plac și stadioanele, și art street, rețineți că în Berlin le puteți combina cu ușurință.

Vom face acum un salt mărișor de la est către nord-vest, pentru a ajunge cu autobuzul expres M45 la Charlottenburg Schloss.

În fața aripii noi este un parc plin de platani și castani pe care l-am străbătut cu plăcere, vremea fiind relativ plăcută în acea dimineață. Și după câteva minte am ajuns în fața impunătoarei curți regale.

Câteva date utile: site oficial spsg.de/startseite; program noiembrie-martie 10-16.30; aprilie-octombrie 10-17.30; luni închis (Pavilionul Nou închis marți). Prețuri Charlottenburg+ ticket: adulți € 17; redus pentru persoane peste 65 de ani € 13.00; intrare liberă pentru copii sub 7 ani. Bilet valabil o zi pentru toate obiectivele din cadrul complexului: Palatul Charlottenburg, Pavilionul Nou, Belvedere, Mausoleul, grădinile.

Cea mai mare și mai importantă reședință a monarhilor Hohenzollern din Berlin, martoră a unei istorii cuprinse între finele secolului al XVII-lea și sfârșitul Primului Război Mondial, își are originea într-o poveste de iubire. În 1684, Friedrich III, duce de Prusia, prinț elector de Brandenburg și viitorul rege al Prusiei sub numele de Friedrich I, s-a căsătorit cu Sophie Charlotte de Hanovra și i-a oferit în dar soției o moșie ce cuprindea satul Lietze/Lützow.

Pe acest loc, aflat la acea vreme în afara Berlinului (cu care s-a unit abia în 1920), viitorul rege a dispus în 1695 ridicarea unui palat ca reședință de vară, unde Sophie Charlotte s-a înconjurat de artiști, poeți, filozofi, muzicieni și oameni de știință (printre care Gottfried Leibniz), în compania cărora obișnuia să se plimbe prin Schlosspark, grădinile regale în stil baroc francez inspirate de celebrul Versailles. Au fost, de altfel, proiectate de un elev al grădinarului șef al lui Ludovic XIV. Friedrich, sărmanul, era și el primit din când în când în audiență de către soață, dar numai pe bază de invitație..., căci cei doi țineau curți separate. ????

Palatul a fost finalizat în 1699 și a primit inițial numele de Lietzenburg, pentru ca după moartea, de pneumonie, a lui Sophie Charlotte, la numai 36 de ani, regele, care a iubit-o mult, să-l schimbe în Charlottenburg.

În curtea vastă de la intrarea în palat se află o statuie ecvestră din 1698 a Marelui Elector, tatăl regelui Friedrich I, la baza căreia au fost sculptați patru luptători înlănțuiți. În 1711 palatului i-a fost adăugată cupola, având în vârf o statuie a zeiței Fortuna cu un picior sprijinit pe o sferă ce se rotește în vânt. Cea actuală este o copie. Și în aceeași perioadă a fost amenajată orangeria, situată imediat în dreapta palatului, unde se află singura cafenea din incintă.

De-a lungul timpului, complexul a suferit numeroase modificări și adăugiri ce au rezultat în adoptarea stilului rococo la o parte din noile construcții. Între 1740-1746, Friedrich II (cel Mare) a extins palatul spre est cu o aripă nouă iar în 1825 Friedrich Wilhelm III a poruncit construirea Noului Pavilion.

În grădini se află și alte clădiri: Mausoleul construit în 1810, unde se găsește, printre altele, mormântul Louisei, prima soție a lui Friedrich Wilhelm III; Belvedere, pavilionul de ceai, datând din 1788.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, complexul regal a fost neglijat de regii prusaci, pentru ca în cursul unui raid aerian din 1943 al Aliaților să fie grav avariat. A fost complet restaurat după al Doilea Război Mondial și, în afara sălilor somptuoase și camerelor bogat ornamentate, astăzi găzduiește colecții valoroase de pictură franceză din secolul al XVIII-lea, de pictură germană din epoca romantică, porțelanuri, de obiecte decorative și bijuterii din aur și argint și sticlă.

Vizavi de palat, despărțite doar de Schloßstraße și adăpostite în două clădiri neoclasice, se află două instituții de cultură foarte apreciate: Bröhan Museum broehan-museum.de/en, specializat în design interior, care expune opere Art Nouveau și Art Deco (mobilier, porțelan de Meissen, lucrări de Emile Gallé etc.), respectiv Berggruen Museum smb.museum/museen-einrich ... -berggruen/home, cu o colecție de pictură și sculptură modernă ce include lucrări de Picasso, Paul Klee, Henri Matisse, Georges Braque, Paul Cézanne sau Alberto Giacometti.

Pe acesta din urmă mă tenta grozav să-l vizitez, dar după ce, cu o zi înainte, bifasem două muzee de pe insulă, nu mi-am putut convinge consortul... ????

Charlottenburg-Wilmersdorf, zona în care se află palatul și cele două muzee, este una dintre cele mai elegante din Berlin și dacă timpul vă permite, nu pregetați să faceți o plimbare pe străzile mărginite de clădiri din prima jumătate a veacului trecut și de vile sau mai degrabă conace de dată recentă.

Un exemplu de coabitare a arhitecturii de secol XX cu zgârie-norii este Kurfürstendamm Straße sau Ku’damm, pe scurt, nucleul acestui cartier. Am străbătut zilnic această arteră frumoasă, întinsă pe nu mai puțin de 3,5 km, cu șiruri de platani pe mijloc iar pe margini debordând de cafenele și restaurante, magazine șic, buticuri de modă și sedii ale marilor creatori de ceasuri și bijuterii, unde n-am îndrăznit să pun piciorul din motive evidente... ????

Amenajat în anii 1880 pe locul unui mult mai vechi drum din bârne, Ku’damm a fost în perioada interbelică un centru de întâlnire pentru artiștii plastici și scriitorii vremii, pentru ca după război să devină cel mai important centru de shopping din Berlinul de Vest, iar după unificarea Germaniei, când cele mai multe cluburi de noapte și cinematografe s-au mutat în Berlinul de Est, să-și „redobândească liniștea” .

În spatele edificiilor în stil Art Nouveau se înalță acum zgârie-nori din ce în ce mai deși pe măsură ce te apropii de capătul nordic, la intrarea secundară la Zoologischer Garten. De cealaltă parte a Hardenbergstraße a fost construită în 1882 o gară în jurul căreia s-a dezvoltat un „social hub” , că tot a devenit la modă acest din ultimul cuvânt, plin de magazine, cafenele și tonete cu mâncare. A fost gara centrală a Berlinului de Vest iar în prezent aici se întretaie linii U-Bahn și S-Bahn. Este și stație pentru multe autobuze (de aici am luat M45 spre Charlottenburg și 100 spre centru) și totodată singurul loc din Berlin unde am văzut oameni fără adăpost și cerșetori.

Atenție la buzunare! ????

În apropierea sa se află unul dintre cele mai interesante și aparent stranii obiective din Berlin: Kaiser-Wilhelm-Gedächtnis-Kirche. Două clădiri de facturi complet diferite se înalță „umăr la umăr” . Cea veche, în stil neoromanic, a fost construită între 1891-1895 de Kaiserul Wilhelm II în onoarea bunicului său, primul împărat german, Kaiserul Wilhelm I. În noiembrie 1943, în cursul unui raid aerian, biserica a fost lovită și acoperișul său s-a prăbușit.

După război, clădirea a rămas un timp în ruină - i se spunea „dintele cariat” . Aliații americani, francezi și britanici nu doreau s-o refacă deoarece o considerau - pe bună dreptate - un simbol al unității Prusiei în perioada sa de glorie expansionistă. Au vrut s-o demoleze, însă reacția opiniei publice i-a împiedicat. Așa încât, între 1957-1963 a fost construită o biserică nouă, ultramodernă, cu structură din fier beton și fațadă din sticlă albastră, iar vechiului locaș de cult i s-a adăugat o cupolă în formă hexagonală.

Și astfel Memorialul Kaiser Wilhelm s-a redefinit ca simbol al puterii și determinării Germaniei de a se reface după război.

Loc al contrastelor, la fel ca multe altele din Berlin, în preajma sa se înalță zgârie-nori și blocuri rezidențiale de înălțimi mai modeste, cu multe magazine și mici localuri multietnice la parter.

Vă invit acum să luăm autobuzul 100 către centrul capitalei germane pentru a descoperi pe traseu alte atracții turistice.

Vom trece pe lângă Tiergarten, „plămânul” Berlinului, un parc amenajat în 1830 pe cca. 210 de hectare aparținând unei foste rezervații de vânătoare pentru electori. În împrejurimi se află mai multe ambasade, în fapt un întreg cartier diplomatic.

În mijlocul unei vaste intersecții cu sens giratoriu - Großer Stern (Marea Stea) - se află Siegessäule (Coloana Victoriei, 70 m înălțime), una dintre construcțiile emblematice ale Berlinului. De aici, un bulevard lat, Straße des 17. Juni, taie Tiergarten până la Poarta Brandenburg, de unde celebra Unter den Linden ne va purta în continuare, în linie dreaptă, până la Rotes Rathaus, primăria orașului - e un fel de Champs Elysées în variantă nemțească.

Am amintit de expansionismul prusac: ei bine, Siegessäule a fost construită pentru a celebra victoria în războiul cu Danemarca din 1864, dar până la finalizarea sa, în 1873 (când i-a fost adăugată sculptura aurită din vârf), alte două triumfuri militare au dat satisfacție împăraților prusaci, cea asupra Austriei (1866) și Franței (1871). Astfel cancelarul Otto von Bismarck a reușit să unifice principatele prusace în viitorul stat unitar Germania.

Inițial coloana a fost amplasată în fața Reichstagului, dar în 1938 Hitler a dispus mutarea sa, considerând că pune în umbră cu înălțimea sa clădirea Parlamentului. A fost o decizie înțeleaptă, care a salvat monumentul, rămas aproape neafectat de bombardamente, spre deosebire de Reichstag. Adaug că se poate urca până la platformă, dar am impresia că numai pe scări. N-am încercat!

Ne continuăm plimbarea și la următoarea stație de autobuz, în spatele unei peluze îngrijite, descoperim o frumoasă clădire în stil neoclasic, cu coloane corintice. Este Schloss Bellevue, și într-adevăr își merită numele, căci panorama spre râul Spree, așa cum am văzut-o în croazieră, este încântătoare. A fost construit în 1786 ca palat de vară pentru Prințul Augustus Ferdinand de Prusia, fratele mai mic al lui Friedrich II, și până în 1863 a servit drept reședință regală. După aceea i s-au dat diverse întrebuințări - muzeu, hotel pentru oaspeții străini în perioada nazismului -, pentru ca din 1994 să devină reședința oficială a președintelui Germaniei.

La numai câțiva pași distanță avem parte de un nou „șoc cultural” : Haus der Kulturen der Welt (Casa Culturilor Lumii), o construcție avangardistă poreclită de localnici, din cauza formei sale, „stridia gravidă” ????. A fost proiectată în 1957 pentru participarea la un concurs de arhitectură iar în anii divizării orașului a fost un simbol al modernității Berlinului de Vest. Este un important centru cultural și expozițional și găzduiește spectacole de teatru și balet, concerte, vizionări de filme etc.

Lângă această clădire se află ceea ce pare la prima vedere un turn de observație, dar care adăpostește de fapt un carillon, adică un instrument muzical, al doilea ca greutate după orgile de biserică. Definiția din dex sună așa: „carillon, din limba franceză, „Grup de patru” . Grup de clopote (inițial 4, de unde și numele), acordate diatonic sau cromatic, plasate în turnul catedralelor și acționate fie cu ajutorul unei claviaturi, fie printr-un mecanism de ceasornic. C. e cunoscut încă din sec. 13, dar s-a răspândit mai ales între sec. 16-18 în nordul Franței și în Țările de Jos.”

Cu cele 68 de clopote ale sale, carillonul berlinez este al patrulea ca mărime din lume și a fost dăruit orașului de către firma Daimler-Benz în 1987, cu ocazia aniversării a 750 de ani de existență a Berlinului. Dacă vă aflați în zonă la orele 12 sau 18 puteți asculta o înregistrare iar duminica, pe timpul verii, au loc concerte la orele 15.

Din păcate, nu ne-am nimerit în zonă la orele specificate, așa că nu ne-am putut bucura urechile cu suntele de clopote.

Înaintăm încă puțin pentru a ajunge la Reichstag - sediul Parlamentului German (Bundestag), una dintre clădirile cele mai încărcate de semnificații din Berlin. Construcția acestui colos în stil neo-renascentist de 137 m lungime și 97 m lățime, sediu al adunărilor generale ale Imperiului German, a demarat în 1884 și a durat 10 ani. În 1933 clădirea a ars; naziștii au dat vina pe comuniști și au folosit incendiul ca pretext pentru arestări și suspendarea atribuțiilor parlamentului.

Reichstagul a fost puternic bombardat și avariat de Aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După divizarea Berlinului, parlamentul din RFG se întrunea aici o dată pe an, în chip simbolic, iar după reunificarea țării, între 1994-1995, edificiul a fost restaurat după planurile unui arhitect britanic, care a adăugat o cupolă de sticlă peste sala plenului, unde se poate urca (gratuit) cu liftul și pe jos.

De pe Scheidemannstraße, artera pe care circulă autobuzul 100, cupola nu se vede (aveam să o admirăm, însă, în cursul croazierei). În schimb, dând parțial ocol clădirii, ne-am dat seama de dimensiunile sale impresionante.

Cotim la dreapta și ne îndreptăm către cea mai cunoscută și emblematică dintre construcțiile orașului: Brandenburg Tor (Poarta Brandenburg).

Monumentul în stil neoclasic, oramentat cu basoreliefuri cu scene din mitologia greacă, a fost înălțat între 1778-1781 la ordinul lui Wilhelm II, iar sursa de inspirație a fost Propylae, poarta Acropolei din Atena. Deasupra sa a fost amplasată în 1794 o sculptură din bronz de 4 m înălțime înfățișând o cvadrigă condusă de zeița păcii. În 1806, Napoleon Bonaparte, care cucerise orașul, a poruncit ca acest car de luptă să fie dezmembrat și dus la Paris, unde nu a stat decât câțiva ani, până ce, după înfrângerea de la Waterloo, a fost returnat Berlinului. Tot atunci scuarul vast din fața porții a fost numit Pariser Platz.

Și după aceasta, poarta a fost martora unor evenimente din istoria orașului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost parțial distrusă și, cum se afla, după divizare, în sectorul sovietic, chiar la granița dintre Berlinul de Vest și cel de Est, restaurarea sa a fost făcută de ambele...

A făcut parte integrantă din Zidul Berlinului, iar la căderea acestuia mulțimea s-a strâns în fața sa pentru a sărbători unificarea țării.

De la Poarta Brandenburg pornește celebra Unter den Linden, a cărei istorie o reflectă întru totul pe cea a orașului însăși. Este cea mai veche arteră a Berlinului. La finele secolului ai XVI-lea era un drum de pământ care lega mica așezare Berlin de Lietzow, satul pe care urma să răsară peste un secol Palatul Charlottenburg. Începând cu veacul următor, s-au plantat tei și s-a început construcția de edificii impunătoare, totul din ambiția lui Friedrich cel Mare, care a dorit să transforme îngusta stradă într-un bulevard magnific.

Așa încât, cale de 1,5 km, până la Insula Muzeelor și catedrală, vizitatorul e întâmpinat de construcții care mai de care mai interesante, despărțite pe mijloc de o fâșie de iarbă cu pomi (cam pricăjiți, după așteptările mele), un fel de parc alungit, cu bănci și câteva terase, tocmai bune pentru a-ți potoli setea cu o bere, un suc sau o cafea. Înspre Poarta Brandenburg multe clădiri găzduiesc ambasade - cea a SUA, de pildă, se află chiar „în coasta” porții -, pentru ca, înspre celălalt capăt să se îndesească edificii impozante, sedii ale unor instituții de învățământ și cultură.

În Pariser Platz se află Hotelul Adlon, de cinci stele, datând din 1907, în prezent parte a lanțului Kempinski. Adevărată legendă vie, această clădire opulentă în stil Art Deco a găzduit în perioada interbelică celebrități precum Albert Einstein, Charlie Chaplin sau pe magnatul Henry Ford, dar și spioni aflați în diverse tabere, care se întâlneau aici pentru a face schimb de informații mai mult sau mai puțin fake... ????, iar acum se mândrește, printre altele, cu un restaurant premiat cu două stele Michelin.

Prin urmare, dacă portofelul vă permite și doriți să experimentați luxul într-o locație de top, nu-l ocoliți!

Noi însă, ne vom continua cuminței plimbarea pe Unter den Linden, căscând ochii la impunătoarele sale edificii: Zeughaus (Muzeul de Istorie al Germaniei), Universitatea Humboldt, Neue Wache (memorial al victimelor războiului și dictaturii), Staatsbibliothek zu Berlin (Bibiloteca de Stat), Staatsoper Unter den Linden.

În timpul domniei lui Friedrich cel Mare s-a încercat și reușit în mare măsură remodelarea acestor impunătoare construcții pentru a se supune unui concept arhitectonic unitar, iar după al Doilea Război Mondial, când strada a fost grav avariată, toate clădirile au fost reabilitate și Lustgarten, în fața catedralei, loc folosit de RDG pentru desfășurarea paradelor militare, și-a recăpătat funcția inițială de parc.

Orice vizită în Berlin e musai să cuprindă măcar o plimbare pe Unter den Linden: ultimele trei secole de istorie a orașului vor defila pe sub ochii voștri iar la final veți avea parte de întâlnirea cu Spreeul și, de ce nu? , de o croazieră în cursul căreia să vă odihniți picioarele obosite și să admirați, fără pic de efort fizic????, înșiruirea de clădiri mai vechi și mai noi ce fac din Berlin un loc atât de special.

Dar până să ne îmbarcăm pe vapor și deoarece mă simt (un picuț????) vinovată că, din cauza articulațiilor scârțâitoare, nu m-am încumetat să vizitez la interior palatul și întreg complexul Charlottenburg, neputând să vă ofer decât informații succinte și numai poze de afară, vă propun să urmăriți un mic film preluat de pe youtube.

Așadar, cu scuzele de rigoare,

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1938 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI