GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Foarte repede a venit și ultima zi de stat în Ubud. Având în vedere că trebuia să ne mutăm la hotelul din Nusa Dua, am decis să îmbinăm utilul cu placutul și să facem chiar în ziua transferului și o excursie.
După cum eram obisnuiți la ora 9 dimineața, ne-am întâlnit cu ghidul nostru, în recepția hotelului din Ubud. Ca o paranteză vreau să spun, că acesta întotdeauna era foarte punctual. Am făcut check-out și am pornit la drum.
Ne aștepta un drum lung până la Templul Pura Ulun Danu Bratan situat așa cum îi spune și numele pe malul lacului Bratan sau Beratan, cum mai este denumit. Aici este unul dintre cele mai frumoase temple din Bali, în special din cauza peisajului din zonă și a spațiului verde, foarte frumos îngrijit din interiorul templului.
Drumul până aici a fost foarte lung și anevoios. Am urcat pe șosele înguste de munte, cu o viteză medie de vreo 20 de kilometri la oră. Erau destui motocicliști, dar parcă și șoferul nostru nu se omora cu firea, parcă tragea de timp. I-am spus la un moment dat, dacă ai fi șofat așa și pe la noi, câte înjurături ți-ai mai fi luat!
Drumul trecea prin sate tradiționale, pe lângă culturi frumoase de orez. Doar că am avut „norocul” de o vreme cam ploioasă, așa că n-am mai oprit, pentru poze. Am întâlnit și o amplă procesiune pe malul unui râu de munte. Ce era interesant acolo era faptul că se strânsese, nu știu de unde, o mulțime de lume și la cele două capete ale străzii stătea câte un puști cu o stație în mână să dirijeze circulația. Oricum în Bali cu greu trec două mașini pe un drum una pe lângă alta, dar aici era chiar imposibil.
L-am întrebat pe șofer despre ce procesiune e vorba, dar în acea zi era mut. Se tăiase de tot. Noi vorbisem cu el să facem în total 4 zile de excursii, dar datorită traficului infernal în care pierdeam multe ore, am preferat să renunțăm la două. Mai trebuia să facem o vizită la Marina Park, un fel de mini safari, dar între timp biletele s-au scumpit de la 55 USD de persoană, la 75USD. Așa că a trebuit să renunțăm, cu toată opoziția ficei mele. Și într-o zi vroiam să vizităm templul Uluwatu din Nusa Dua și să mai umplem ziua cu o plimbare cu barca pâna la Turtle Island. Am renunțat și la aceasta. Ei bine din acest motiv, mr Kardika care până acu fusese foarte vorbăreț, a fost mut toată ziua.
Am ajuns pe malul lacului Bratan, unde am fost întâmpinați de soare, la fix pentru a admira priveliștea deosebită. Ei bine, aici era o mare de turiști veniți până și cu autocarele, care sunt o raritate pe insulă. Templul Pura Ulun Bratan a fost construit in secolul al XVII-lea pentru a o venera pe zeița lacului Dewi Danu. Pura în balineză, înseamnă loc înconjurat de ziduri. Așa sunt toate templele acolo, probabil și datorită istoriei foarte zbuciumate.
Biletele de intrare sunt foarte ieftine. Ghidul s-a ocupat de fiecare dată de cumpărarea lor, firește după ce i-am dat bani la început. Acest templu a fost primul în care am putut intra, fără să ne îmbracăm cu sarongul tradițional. A fost o surpriză pentru noi, deoarece la toate celelalte temple era obligatoriu. O parte a acestui templu ar fi trebuit să fie înconjurat de ape, dar am înțeles că din cauza secetei din acest an, a scăzut nivelul lacului. Am vizitat, am admirat, am făcut poze. Ne-am jucat și cu niste căprioare foarte frumoase, care erau în grădină într-un țarc.
După aproximativ o oră am plecat spre următoarea destinație a acestei zile, respectiv vestitul Tanah Lot. Acesta înseamnă în balineză ținutul din mare. Și chiar așa e construit, pe o stâncă înconjurată de ape.
Ei bine drumul până la acest templu a fost destul de lung. Mai ales că la un moment dat am ajuns la periferia capitalei Denpasar, unde cred că nu mai trebuie să spun traficul era înfiorător. Am ajuns în fine și la templu, în jurul orei 16. Noi vroiam să prindem apusul de soare, dar era și înnorat și mai trebuia să și așteptăm vreo două ore jumate. Fiind obosiți de atâta drum am petrecut aici, doar vreo jumătate de oră, pentru a admira peisajul și a face poze.
Aici, pe parte vestică a insulei, marea este foarte zbuciumată și sunt valuri foarte mari, în contradicție totală cu partea estică, unde este stațiunea Nusa Dua, unde spui că esti la malul unui lac și nu la mare.
Acest templu este cel mai cunoscut de pe insulă, în special datorită numeroaselor fotografii spectaculoase făcute aici. Din nefericire nu se poate ajunge la el, admirarea acestuia făcându-se doar din exterior. Templul Tanah Lot a fost ridicat in secolul al XVI-lea de către Niratha, brahman de Java, care împreună cu locuitorii a organizat aici meditații. Conform legendei în acest mod au atras mânia preotului local. Astfel el s-a mutat pe mare, iar stânca pe care a ales-o a fost botezată Tanah Lot, adică Ținutul din mare.
După această vizită a urmat lungul drum spre stațiunea Nusa Dua. Cu cât ne apropiam de stațiune observam că aglomerația se micșorează și deasemenea se schimbă peisajul, din unul tradițional, într-unul modern.
În jur de ora 18, după o zi extrem de obositoare, dar cu multe amintiri, am ajuns la hotel. Ne-am cazat și am făcut cunoștință cu plaja și cu marea.
În încheiere, să mai spun că o zi cu șoferul ghid, cu mașina și benzina lui, ne-a costat 50 USD, plus intrările la obiectivele turistice, plus masa lui.
Trimis de robert in 15.02.16 11:39:30
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Rog: https://www.youtube.com/watch?v=6x46n9viTts
Mersi!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
pozele sunt superbe, parca in acele momente nu mai conteaza drumul, oboseala, totul se transforma intr-o poveste, felicitari
@robert - In august 2016, dupa 7 zile in Singapore vom ajunge in Bali pentru 5 zile din care 3 zile la Tjampuhan Hotel Ubud si 2 zile la Kuta Beach Heritage Resort. Am citit toate descrierile si rog sa-mi spuneti cum pot sa iau contact cu soferul de taxi care v-a plimbat pe insula? Unde-l gasesc si daca aveti un nr de telefon. Multumesc
Buna ziua,
Doresc sa adresez cateva intrebari :
Voi ajunge intai in Singapore unde voi sta o saptamana apoi cu Air Asia spre Bali pentru inca vreo 5 zile. Intrebarea mea este cum v-ati obisnuit cu fusul orar pentru ar trebui sa ne trezim cu 5 ore mai devreme de ora obisnuita.
O alta intrebare legata de excursiile optionale, am inchiriat de la Hotel Plataran Ubud masina cu sofer pentru 3 excursii si va intreb daca plimbarea cu elefantii la zoo la sud de Ubud este similara cu cea de la Taro din nord. De asem. care ar fi cea mai apropiata plantatie de cafea cu degustare langa Ubud.
Multumesc
Cristian
Ploiesti
@mcnegoita - Buna ziua!
Să va răspund pe rând! Cu fusul orar mă obisnuiesc totdeauna foarte repede. Îmi setez în cap ora de la fața locului și nu mă gândesc niciodată cât este ora acasă. Așa mă adaptez eu cel mai repede.
La cea de-a doua întrebare nu sunt în măsură să vă răspund, pentru că nu am mers cu elefanții în Bali. Am mers acu trei ani în Thailanda, dar asta e altă poveste!
Plantațiile de cafea cu degustare sunt grupate în aceeași zonă, după știința mea. Distanțele nu sunt mari, traficul te omoară!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Bali — vacanta perfecta — scris în 19.04.24 de roxana198 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Mayong Cultural Walk: exact așa trebuie să arate un tur cultural — scris în 26.02.23 de garcia din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Bali cea mai vizitata insula din Asia — scris în 31.01.20 de dan39 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2019 My Bali dream - cum am descoperit raiul verde — scris în 15.05.19 de malli_alisar din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2017 Despre plajele din Bali — scris în 26.03.19 de r-Uca din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Balangan Beach — scris în 09.09.18 de Alexandra_26 din ARAD - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Honeymoon, fabulos — scris în 09.08.17 de Isabela93 din CRAIOVA - RECOMANDĂ