Primăvară în Atena (I)

TIPĂREȘTE

De-abia ne-am întors din „excursia de primăvară”, cea pe care o facem de câțiva ani încoace în luna februarie într-o zonă mai călduroasă decât România, de obicei undeva în sudul Europei, în ideea de a fenta un pic iarna și de a ne „încălzi oscioarele”... Ideea asta mi-a venit acum câțiva ani buni, când am avut ocazia să particip la un simpozion la Atena, fix pe la mijloc de februarie, la acel moment când ți se pare că iarna n-o să se sfârșească niciodată. „Când mă fac eu mare, o să-mi iau în fiecare an o săptămână de concediu în februarie, pe care să mi-o petrec în țările calde!”, mi-am promis atunci. Și iată că am crescut (în anumite privințe, mai mult decât aș fi dorit la acea vreme, dar noi să fim sănătoși! :)); și cum vacanța intersemestrială a fiicei noastre se nimerește tot în această perioadă... Vorba lui Coelho: „Când îți dorești ceva cu adevărat, întreg Universul conspiră pentru a-ți îndeplini dorința!” :)

De obicei, las să treacă mai multe zile de la revenirea în țară, să se așeze amintirile, cum ar veni... Mă apuc să scriu azi totuși, la... 14 ore de când mi-am descuiat ușa casei, că nu se știe cum voi sta cu timpul în zilele ce vor veni! (Sper să nu cobesc.) Dar și din alt motiv, din surplus de adrenalină, din „prea-plinul inimii”, pentru că - nu-i așa?! - „cea mai frumoasă vacanță e ultima”! :)

Și unde ne puteam programa escapada de anul ăsta dacă nu la... Atena?! Sigur, o să spuneți că în multe alte locuri... Mda, nu mai știu exact cum a rămas Atena; de obicei eu propun și ceilalți aprobă (sau nu; da, @Alex_Macedo, să știi că mai pățesc și de-astea, să nu fie plebea ignorantă de acord cu ideile mele geniale!). „Ce-ar fi să mergem la Atena?!” „O săptămână întreagă?!” (Ăsta a fost Tati.) „Nu!! 4-5 zile în Atena, s-o luăm la pas, pe îndelete... Și încă vreo 2 prin împrejurimi!” „?” „Insula Hydra! În fond, Hydra nu-i despre vară și plajă, e despre... atmosferă! E Grecia autentică, rurală!” (Am scos asul din mânecă!) „Da, da, mergem!” (Istețica); „Ok.” (Tati)

Decizia fiind luată, am trecut la nivelul următor: Tati e responsabil cu biletele de avion, eu cu cazările. Fiecare își face treaba cum știe mai bine, de aceea eventualele reclamații ulterioare... nu-și au rostul. (La Istețica mă refer, că noi doi doar nu ne-om da cu stângul în dreptul!) Tati a rezervat deci undeva prin luna noiembrie - zbor București-Atena, la Ryanair, cam 90 euro dus-întors (cu îmbarcare prioritară, dar fără bagaj de cală), dus pe 10 februarie, întors pe 17. Eu aveam opțiunile deja pregătite de luni bune pe booking, a trebuit doar să fac click și gata: Star. parthenon (apartament în buricul Atenei) și Douskos Guesthouse (Hydra); voi detalia (abia aștept, vă dați seama!).

A venit și ziua mult-așteptată! Soarta a făcut să ne adunăm pe aeroportul din Otopeni din cele... 3 zări: eu am pornit-o sâmbătă dimineață cu un maxi-taxi din Galați, Istețica a prins un zbor ok cu o seară înainte din Cluj, iar Tati... cu multe emoții și avioane întârziate din Alger-Paris, reușise și el să aterizeze în București cu vreo 3-4 ore înainte de a pleca eu din Galați! Fără bagaj de cală, dar oricum la Atena l-ar fi incomodat... V-am mai spus și cu alte ocazii că la noi chestiile astea nu merg șnur! Însă adrenalina (dacă nu-i prea multă) face până la urmă deliciul excursiei (și se va dovedi în continuare acest lucru!).

Despre ce aveam să facem exact în Atena nu aveam însă o idee foarte clară! Depinde. Depinde de chef și de vreme; pe unele site-uri găsisem că va fi soare și cald, pe altele că va ploua non-stop! Hmm... Nu-i nimic, eram pregătiți pentru orice variantă: în caz de vreme bună, ne vom plimba cât ne vor ține picioarele; dacă plouă, zecile de muzee vor fi a doua noastră casă ateniană! Din acest moment vă rog să trageți prima concluzie: excursia noastră nu e un model pentru toată lumea sau pentru orice situație. Dar eu o să v-o povestesc, poate vor fi elemente care vă vor inspira și o să vă faceți propria aventură!

Invers decât se întâmplă de obicei, am decolat de la București pe soare (cu dinți) și am aterizat la Atena pe ploaie! Hmm... Ideea cu muzeele nu ne surâdea prea tare (a propos de încălzitul natural al oscioarelor), dar ne-am obișnuit de ani buni de când colindăm prin lume să nu ne mai stresăm de ce nu putem controla - respectiv, vremea. Ne vom distra deci în orice condiții! Am luat din aeroport o hartă gratuită a Atenei, inclusiv cu transportul public, ceea ce n-ar fi rău să faceți, chiar dacă ulterior veți găsi una mai bună (pentru noi n-a fost necesar, ne-am descurcat cu asta și cu aplicația GoogleMaps de pe telefon).

Ploaia s-a oprit până am ajuns la metrou (10 euro de căciulă călătoria! ; în plus, nu erau disponibile case de bilete, ci doar automate; nu la toate se poate plăti cu cardul; nu se pot introduce decât monede sau bancnote de până în 20 euro; recomand taxi în caz de 3-4 persoane = 38 euro, tarif fix de zi, oriunde în zonă - Atena sau suburbii). Am mers pe M3 (linia albastră) până la stația Syntagma, unde am schimbat pe M2 (linia roșie) pentru doar o stație, până la Akropoli (dacă eram siguri că nu plouă, am fi ieșit la suprafață și am fi luat-o pe jos). Până la urmă, alegerea noastră s-a dovedit a fi corectă, căci atunci când am ieșit de la metrou, ploua cu spume.

Noroc că până la apartamentul nostru nu era mult de mers, practic, dacă am fi nimerit ieșirea cea mai apropiată, am fi traversat o stradă semi-pietonală (Makrigianis) și gata! Corespondasem cu proprietarul (via SMS) în avans și a rămas să-l sun când ajungem, ceea ce am și făcut. În mai puțin de 5 minute a fost acolo și ne-am putut caza într-unul din cele mai bune apartamente din istoria noastră turistică! (Voi detalia separat.)

Eram destul de obosiți și înfometați și nu ne propuseserăm mari aventuri pentru acea după-amiază, decât să mâncăm mâncare grecească :P și - poate - să ne foim un pic prin zonă. M-am uitat pe hartă încă de acasă și am descoperit cu mare bucurie că taverna Liondi, atât de apreciată de români (recent, de prietena @irinad), se afla la doar câțiva metri de apartamentul nostru! Era clar deci unde va fi prima noastră masă în Atena! :) (Despre mâncătorii o să vă povestesc separat, așa că acum n-o să vă spun decât că da, am mâncat bine și ieftin la Liondi și că da, am cunoscut-o și pe celebra Maria, care ne-a făcut cele mai bune recomandări posibile!)

Deoarece ploaia părea din nou să-și fi luat o pauză, după ce am prânzo-cinat, am putut să ne ținem și de cel de-al doilea obiectiv, adică să ne plimbăm prin împrejurimi. Se înnoptase, dar în termometre erau categoric mult mai multe grade Celsius decât lăsaserăm acasă! Adică vreo 12-13, ceea ce oscioarele noastre chiar ziceau bogdaproste! În plus, de oriunde priveam, întâlneam (cu mici intermitențe) imaginea fastuoasă, îmbrăcată în haine aurii de seară, a anticei Acropole, cu anticul ei Parthenon! Că doar de-ai veniserăm la Atena, nu?! Să ne impregnăm de poza asta, să ne intre în toți porii, să ni se lipească de retine pentru totdeauna!

Ne-am foit în sus și-n jos, nu prea departe. Am găsit câteva magazinașe în zonă și de la unul din ele ne-am cumpărat câte ceva „pentru de dimineață”. Apoi ne-am retras în confortul apartamentului nostru, unde am sărbătorit prima escapadă grecească de anul ăsta cu câte un pahar de vin și un somn pe cinste!

Primul lucru cu care am considerat că s-ar cădea să începem explorarea Atenei a fost să ne urcăm pe acoperișul clădirii în care locuiam și să admirăm de acolo Acropole și împrejurimile! Doar ăsta fusese unul din motivele pentru care rezervasem aici, priveliștea oferită! Și da, era fabuloasă! Acropole cu Parthenonul în dreapta, dealul Philopappou în stânga, marea de case albe, puțin înalte, anonime, de jur împrejur! Magnific!

Una din intrările în situl Parthenonului era chiar vis a vis de locul unde stăteam și era logic să începem vizitarea de aici (cum ar fi fost logic să începem cu Muzeul Acropolei, dacă ar fi plouat, dar, din fericire, vremea era deocamdată superbă, în mare parte senin și cam 14-15 grade în termometre). Coada la bilete n-a fost decât de vreo 5 minute, dar deja mă încălzisem și am simțit nevoia să-mi scot geaca și să rămân doar în maletă. (Ulterior, cât am colindat Atena, am purtat o bluză cu mânecă lungă plus/minus un pulover, foarte rar geaca; temperaturile au oscilat între 13 și 17 grade și n-a căzut niciun strop de ploaie; să mai zică cineva că nu ne iubește Dumnezeu!)

N-am să scriu in extenso despre obiectivele pe care le-am vizitat și despre care s-a mai scris, asta ca să nu ne prindă Revelionul 2020! Și pentru că informația redundantă nu-mi place nici mie, chiar „îmbogățită cu trăirile personale”. O să vă spun, pe scurt, că există posibilitatea să cumpărați bilete doar pentru Acropole (20 euro, redus 10), dar noi am luat bilete „combinate”, valabile timp de 5 zile pentru mai multe atracții din Atena - Acropole, Agora Antică Greacă, Agora Romană, situl Kerameikos, Templul Zeilor din Olimp, Biblioteca lui Hadrian, Liceul lui Aristotel (pe ultimile două aveam să le ratăm; mare pierdere!). Există diverse categorii de vizitatori care beneficiază de reducere de 50%, chiar și de 100%; de exemplu, studenții UE nu plătesc nimic, așa că pe noi toată afacerea ne-a costat 60 de euro, biletele pentru 2 adulți, Istețica având gratuitate! Mai multe detalii găsiți aici: getyourguide.com/-l3763/? ... ASAAEgIJcPD_BwE

Primul lucru care ne-a impresionat (și care avea să ne încânte toate simțurile în zilele următoare) a fost faptul că nimeriserăm în plină primăvară ateniană! Nu mai zic de razele călduțe ale soarelui și de albastrul cerului, pătat de scame mari de nori alburii, dar ce de flori! ce culori! ce suav parfum de verdeață proaspătă și ierburi aromatice! Și ce contrast plăcut făceau toate acestea cu imaginea vechilor „pietroaie”!...

Ne-am început explorarea de la poalele pantei sudice a Acropolei, cu rămășițele destul de firave ale fostului sanctuar al lui Dionysos, apoi cu teatrul semicircular dedicat aceluiași zeu al vinului și fertilității, primul teatru de piatră al lumii antice, adevărată „maternitate” a dramei și comediei antice! Un pic mai încolo ne așteptau alte câteva resturi de ziduri și coloane, solicitându-ne la greu imaginația despre ce au alcătuit cândva: monumentul choregic al lui Nikias. Învățarăm cu această ocazie un cuvânt nou: choragoi, adică un fel de sponsor al actorilor în Grecia Antică. Oricum, noroc cu panourile turistice plantate în dreptul obiectivelor, pline de desene reconstitutive și de ample informații, să nu treacă turistul afon prin sit ca gâsca prin apă!

Nu departe, întâlnim alte relicve, un șir nesfârșit de arce de piatră unite între ele, parțiat susținute de schele metalice; totodată, ne îmbogățim vocabularul cu un nou termen: stoa (un soi de portic acoperit, delimitat de coloane dorice sau ionice). Stoa de față se pare că a fost oferită cadou Atenei de regele din Pergamon, Eumenes pe numele lui și la vremea respectivă trebuie să fi reprezentat o adevărată minune arhitectonică, cu cei 163 m lungime și cele 64 zvelte coloane! Se afla pe vechiul drum Peripatos (ce înconjura dealul Acropolei), cumva între Teatrul lui Dyonisos și Teatrul lui Herodes Atticus.

Nici din Templul lui Asklepios n-a mai rămas mare lucru, doar un portic cu 3 coloane (și ăla reconstruit, bănuiesc) și câteva capiteluri frumos decorate răspândite printre floricelele parfumate. Povestea cu bolnavii care mituiau zeii cu diverse ofrande pentru a le readuce vigoarea în trup și minte îmi era însă cunoscută de la sanctuarul asemănător din Butrint - și i-am spus-o și Istețicăi, treabă care m-a mai ridicat încă o treaptă pe piedestalul din ochii ei! ;)

Am întâlnit apoi resturile unui rezervor de apă de pe vremea bizantinilor, ale unor cuptoare pentru obținut bronzul și ale unui templu închinat lui Themis (dar nu se știe sigur dacă zeița greacă a dreptății era cu adevărat destinatara, deduc din semnul întrebării cu care se încheie inscripția). Și iată că ajunserăm și deasupra uneia dintre cele mai emblematice siluete arhitectonice ateniene: Odeonul lui Herodes Atticus (pe scurt, Herodeon)! Imaginea ne-a lăsat lejer cu gurile căscate, și nu doar pe noi, toată lumea se întrecea în a găsi cele mai potrivite unghiuri pentru a o imortaliza. Teatrul a fost ridicat în sec. 2 î.H. de filosoful roman al cărui nume îl poartă, în memoria soției sale și a fost scos de sub valuri de pământ abia în urmă cu vreo 65 de ani. Contrastul dintre rândurile semicirculare perfect reabilitate, din marmură alburie, mozaicul alb-negru al scenei și dantelăria neregulată de piatră veche ce delimitează latura sudică îmi cucerește inima; mi se pare unul dintre cele mai frumoase edificii pe care le-am admirat vreodată! Din 1957, Herodionul e gazdă pentru tot felul de spectacole de muzică și teatru, din mai până în septembrie, în cadrul Festivalului de Artă al Atenei.

Ne-am desprins cu greu din acest decor magnific și am urcat în direcția indicatoarelor. În sfârșit, amintirile începeau să mi se trezească, timide, căci mai fusesem cândva aici, cu mulți ani în urmă, dar vizitasem doar Parthenonul (mi se pare că pentru celelalte obiective erau bilete separate pe atunci). Celebra poartă, Propylaia, ea însăși alcătuită din coloane, ca un mic templu, ne-a invitat să pătrundem în lumea sacră a zeilor! Pe platoul de formă aproximativ ovală, acoperit cu plăci mari, neregulate, din calcar extrem de lucios și alunecos, șlefuit de miliarde de pași în mii de ani, se găsesc mai multe obiective de valoare, dintre care vedetele sunt templele (al cărui proces de conservare pare să fie unul continuu, judecând după schelele metalice): Parthenonul (templu dedicat Athenei Parthenos, adică virgina, zeița protectoare a orașului, cea care - conform legendei - a dăruit locuitorilor copacul sfânt, măslinul, să-i hrănească și să-i încălzească; ulterior basilică creștină; ulterior moschee); Erechtheionul (templul lui Poseidon, rivalul Athenei, căci și acesta trebuia consolat; celebrul templu cu cariatide, delicate siluete feminine drapate ce alcătuiesc un mic portic și susțin pe creștetele lor o parte a plafonului); micuțul templu închinat Athenei Nike (victorioasa).

N-o să intru în amănunte, o să amintesc doar că nu știam încotro să privim mai întâi: la vestigiile istorice sau la panorama orașului ce ni se desfășura de acolo, de sus, atât de departe, că nici n-ai fi zis că ne aflam doar la 156 m deasupra lui! În plus, pe platou este amenajată o mică platformă, pe care se înalță drapelul alb-albastru al Elladei și de unde priveliștile sunt și mai frumoase!

Am coborât și am părăsit Acropolele prin micuța poartă vestică, de dată mai recentă și ne-am odihnit câteva minute pe o bancă, savurând un pahar de suc proaspăt de portocale (de la un chioșc din apropiere), cu fața către livada de măslini, dincolo de care se profila semeață Colina Philopappou, cu al său monument. Era atâta verde proaspăt și aromat în jurul nostru, că nu-mi venea să cred că mă aflam în același oraș care mi se păruse cândva sufocat, prăfuit și haotic!

Am ieșit într-o stradă largă (Dionyssiou Areopagitou o cheamă, m-am uitat pe hartă), pietruită, semi-pietonală, mărginită de măslini și de clădiri cu 2-3 etaje, cu balcoane frumos decorate. Era duminică spre prânz, oamenii se bucurau de vremea blândă plimbându-se agale... Într-un loc, doi tineri făceau baloane de săpun, spre deliciul copiilor de toate vârstele, pisici pufoase vegetau la soare, în fața unei bisericuțe lumea fremăta, frumos îmbrăcată (pesemne se celebra un eveniment înăuntru), câțiva flăcăi repetau mai încolo un număr de street dance...

Și uite așa ne-am trezit că am ajuns „acasă”, pe Makrigianis! Dacă tot ne era în drum, am făcut o mică haltă la apartament, să ne lăsăm gecile și eșarfele și am pornit mai departe, către inima unuia dintre cele mai frumoase cariere ateniene, Plaka. Dar nu scapi de istorie pe nicăieri în Atena, pur și simplu îți sare în față la orice pas! :) Întâi ne-am întâlnit cu statuia de bronz a viteazului general Makrigianis, erou al Războiului Grec de Independență. Pe urmă ne-am lansat pe o pietonală, printre magazine cu prostioare turistice (extrem de colorate și romantice, dealtfel) și taverne zumzăitoare deja la acea oră. Nu departe, am dat într-o piațetă cu ceva „pietroaie”; iaca, alt monument choregic, închinat unui tip pe nume Lisikrates. Un turn rotund, frumos decorat, îl pozarăm și-i citirăm povestea. Datând de prin anii 300 î.H., a fost încorporat prin sec. 17 în strucura unei mânăstiri capucine, care a găzduit nume celebre, precum Lordul Byron sau Chateaubriand. Când au venit turcii, în 1824, au ras tot de fața pământului, mai puțin turnul antic al lui Lisikrates!

Plaka are un farmec extraordinar, mai ales într-o frumoasă duminică de mult-dorită primăvară, așa că ne-am lăsat purtați de val și îmbătați de soare și culori... N-am uitat însă că veniserăm la Atena totuși „cu treabă” și am scotocit cât am putut după relicve istorice... Biserica Sf. Nicolae Ragkava (de sec. 11!) am găsit-o închisă, dar am putut intra în alta, închinată Sf. Spiridon, văruită frumos în afară, cu frescele interioare aproape șterse... Un tânăr citea într-un colț și ne-a părut rău că nu i-am cerut mai multe amănunte despre acest lăcaș, probabil ar fi fost bucuros să ne spună.

Ne-a ieșit în cale Agora Romană și ne-am amintit că biletul nostru o includea, cu mărinimie. Un sit micuț, se vede cam tot ce trebuie printre zăbrelele gardului, nu merită să cumpărați bilet separat. Cele mai importante obiective sunt rămășițele porții romane și un turn octogonal, numit Horologion-ul lui Andronikos din Kyrrhos, monument ce aparține perioadei elenistice târzii. Are în interior câteva elemente arhitectonice interesante și incomplet elucidate de specialiști; se văd clar și urmele unui mihrab, dovadă că la un moment dat a funcționat ca moschee. Dealtfel, în imediata apropiere a Agorei Romane se află și fosta medresa (școala teologică musulmană).

Următorul obiectiv a fost Dealul Areopagus (zis și al lui Marte), o stâncărie înaltă de 115 m, în nord-vestul Acropolei, sediul „tribunalului” antic al Atenei. Azi prilej de superbe fotografii cu superbele imprejurimi! Am coborât pe panta sa vestică, pe o cărăruie, printr-un proaspăt decor rural, care ne-a făcut din nou, pentru câteva minute, să ne îndoim că știm exact unde suntem.

Am vrut să vizităm și Agora Greacă, tot era aproape, să ne luăm de-o grijă, dar: 1. ne era foame&sete și 2. la ora 15 închidea, adică peste... mai puțin de juma' de oră. Deci pas, altădată. Ne-am concentrat așadar pe numărul 1, mai ales că nimeriserăm în zona de mâncătorii din Monastiraki, pe Adrianou Str., paralelă cu latura nordică a Agorei Grecești. Un balamuc de nedescris la ora aia, n-a fost deloc ușor să găsim o masă liberă! Până la urmă totul s-a terminat cu bine și cu o delicioasă cafea grecească!

Am mers apoi pe strada asta cu taverne până la capăt, nu departe, în zona numită Thissio. Am cotit-o la stânga, pe Apostulou Pavlou, o altă semi-pietonală boemă, cu cafenele, tarabe cu briz-brizuri și cu mici spectacole de stradă - ce se insinuează fermecător între Acropole (pe stânga) și Dealul Philipappou (pe dreapta). Practic, aveam să ocolim complet Acropola, era lait-motivul acestei zile, se pare. Să nu credeți că n-am mai întâlnit „pietroaie”! Partea dreaptă era plină de vestigii: sanctuarul lui Pan, o grotă zăbrelită, cu o mică „verandă” dreptunghiulară în față; fântâna Kallirroe (mi-a atras atenția fotografia unui frumos mozaic roman); ruinele unei vile romane. Și pe stânga erau „pietroaie”, dar nu se obosise nimeni să le mai denumească în vreun fel, deci neinteresante.

Din nou „acasă”, de data asta halta fu mai lungă, căci bănuiam că n-ar trebui să ratăm apusul privit de pe terasa noastră de la etajul al 6-lea! Și am avut dreptate, soarele nu s-a dezmințit și a colorat absolut spectaculos cerul din spatele Dealului Philopappou!...

Era cazul să facem o plimbare de seară, nu credeți?! :) Așa că am mai dat o tură prin cartier. Am reușit să dibuim Anafiotika, „insula” din centrul Atenei, cu micuțele case în stil cicladic, ridicate de locuitorii din Anafi, în dorul pământurilor natale... Ne-a plăcut mult chiar și așa, pe întuneric, dar ne-am propus să ne întoarcem la lumina zilei și în bătaia soarelui. Am prins și o paranghelie în oraș, o procesiune veselă și zgomotoasă. Tineri îmbrăcați șuchiu, mulți purtând măști colorate, se opreau din loc în loc și „urau”, în stilul colindătorilor noștri de Crăciun. Când ne-am apropiat, ne-a șocat un pic să constatăm că multe elemente din recuzita lor erau reprezentări de... falusuri! Tati a întrebat-o pe una din participante și a aflat că celebrau o sărbătoare păgână de fertilitate, care marca sfârșitul iernii și venirea primăverii! Bine ne-am mai nimerit, clar!

... Mda, chiar și Duracell-u' se mai termină, chiar și noi mai obosim și trebuie să ne mai retragem din când în când... Mâine e nouă zi și noi aventuri ne așteaptă!

---

VIZUALIZĂRI: 6222 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI