Din Balconul Europei în Frigiliana

TIPĂREȘTE

De la peșteră până în orașul Nerja sunt doar câțiva kilometri. Nu am petrecut mai mult de două ore la peșteră așa că încă e devreme. Ne îndreptăm spre Balcón de Europa, un punct de observație emblematic situat în Nerja. Ce avem aici? Vederi spectaculoase spre Marea Mediterană și coasta andaluză. Un loc popular și pentru turiști și pentru localnici. Un loc pitoresc și în apropiere cafenele, restaurante, o atmosferă vibrantă, niște palmieri înalți și sute de papagali gălăgioși. Locul are o încărcătură istorică, a existat aici un fort, un turn, bătălii cu invadatori, atacuri ale piraților, a văzut de toate. În 1885, un rege, Alfonso si un număr, venit să evalueze daunele în urma unui cutremur l-a numit Balcón de Europa. L-am văzut pe rege, la capătul promenadei, am facut o poză cu el. Nu știam cine e, nici acum nu știu prea multe.

Frecvent, Balcón de Europa găzduiește evenimente culturale. Nu am prins nici unul.  Dar zona e cu adevărat frumoasă. Cred că a fost cel mai fotogenic loc pe care l-am vizitat. Instagramabil rău.

După ce ne plictisim de poze găsim niște scări spre plajă. Vrem să ne premiem picioarele cu mîngâieri de valuri, dar după câteva minute ne dăm seama ca e mai caldă decât credeam. Ne echipăm urgent de baie (unii) și nu ne vine să credem ce noroc pe noi. Să facem baie în Mediterană în luna octombrie. Auzisem vești că acasă nu sunt mai mult de 10 grade și plouă. Noroc choir să ne aflăm la 25.

Dacă te plimbi puțin pe plaja, ai sanse să gasești locuri mai discrete, plaje mai intime stâncoase și golfuri mici.

Încheiem ziua cu o plimbare pe plajă. Nu sunt mai mult de 18 grade. Soarele nu mai are putere după ora 7. Fără baie azi, dar perfect pentru o plimbare. Aerul de sfârșit de sezon se simte. Plaje aproape pustii, șezlonguri răsturnate, localuri deschise pentru doar câteva ore. Am ajuns târziu. Cei câțiva lucrători pe plajă își strâng lucrurile. Pe coama unui deal, vedem o vilă imensă, albă și elegantă. Poartă o bandană prinsă de un balcon: se vende.

Următoarea zi, încarcăm bagajele în mașini și ne luăm rămas bun de la Almunecar și al ei cartier Velilla-Taramay. Ne așteaptă Frigiliana și apoi El Torcal. Avem planuri mari așa că ne trezim devreme.

Drumul nu a durat mai mult de 30 de minute. Ajungem în Frigiliana dimineața devreme. Toată lumea tânjea după o cafea, așa că parcăm în centrul orașului într-o parcare publică. Ne trezim într-un târg matinal cu de toate. În mijlocul târgului un șofer năbădios cu o dubiță veche plină de rugină încerca să scoată mașina dintre tarabe. Virează în stânga lovește o tarabă cu dulciuri, mai face niște manevre, pune la pâmânt niște umerașe cu haine. Proprietarii de tarabe încep să il apostrofeze. Auzim câteva cuvinte ca hijo de puta și mierda. Îmi sunt semicunoscute, nu puteau fi de bine, le-am mai auzit prin filme și erau cu bătăi. Limba spaniolă mi se pare adorabilă. Combinată cu gesturi expresive ale mâinilor, e plină de vigoare, pasiune și emoție. Me gusta. 😊 Ne atrag dulciurile lor și găsim o taraba cu bombonele. Știam că au o fabrică tradițională de” miel de caña” un fel de trestie de zahăr adusă în peninsulă de arabi. Din 2014 există aici un festival culinar” Dia de la Miel de Caña” . Atunci, pentru prima dată fabrica a fost deschisă publicului pentru vizitare, ceea ce a devenit o tradiție anuală. E singura astfel de fabrică încă funcțională din Europa.  Festivalul e cu dans, degustări gratuite ale preparatelor cu miere făcute pe loc în piață.

N-am nimerit momentul, așa că plătim pentru alunele îmbrăcate în melasă iberică. De la cafea, ne împăștiem. Unii vor cu trenulețul care te plimbă pe două-trei străduțe pentru câțiva euro, alții să urce pe scări să se piardă pe străzile înguste, construite în pantă. Aleg varianta doi, cu Em, Ani și Ionuț. Avem papuci comozi așa că ne propunem să urcăm cât mai sus, poate suntem răsplătiți cu vreun mirador.

Intrăm în partea veche a orasului. Primul lucru pe care îl observăm este pavajul. Niște pietricele mici, rotunjite, așezate cu migală în formă de valuri sau flori, într-un joc alb-negru, care te face să calci cu grija și să te miri de răbdarea celui care l-a pus. Modelele sunt simboluri istorice cu influențe arabe. Se spune că pietrele provin din râul care trece pe lângă sat. Prin anii 70 pavajul a fost refăcut de către localnici și extins în tot centrul vechi. Cât de meticulos mi s-a părut totul!  Parcă estetica a fost o formă de credință.

Dăm peste niște cabine mici, construite în zidurile caselor, ca niște cutii cu ferestre și niște figurine. Casita de Informacion y Fantasia. Nu înțeleg ce sunt. Văd o fantă prin care se introduce moneda și îmi pică fisa. 😊 Dacă alimentezi cu niște monede, figurinele încep să se miște și să facă scenete cu personaje din sat sau povești locale. Nu avem timp de teatru așa că urcăm mai departe. Trecem pe lânga o locuință privată cu mesaj” comida casera de una excelente cocinera” . Auzisem de astfel de experiențe autentice, unde localnicii te invită la masă într-un cadru intim și privat. Pe fereastră era un bilețel cu meniul oferit în acea zi. Observ doar că lipsește carnea așa că nici nu transmit mai departe. Urcăm scarile până se termină și drumul pare să nu mai ducă decât la o locuință așa că alegem să traversăm printr-o livadă. Dăm de niște portocale cât cireșele cu o formă ovală. Le gustăm direct de pe ramură. Dulci, cu coaja subțire și comestibilă, aduc un strop de savoare drumului nostru. Luăm câteva și pentru copiii din trenuleț. Evident că ei știau că se numesc kumquat și că-s bune de făcut liquor...

Urcăm intuitiv prin livada de avocado și măslini. Ajungem la ruinele unul castel. Am aflat mai târziu că se numea Castillo de Lizar. Ne propunem să revenim în orășel prin cealaltă parte a castelului, pe un drum de pământ care serpuia printre pietre și vegetație, ca un traseu ascuns turiștilor. Ne simțim ca pe un traseu montan după ce cu doar câteva minute în urmă eram turiști rătăciți pe aleile pietruite ale orașului. N-am zăbovit prea mult, ceilalți ne așteptau. Trenulețul i-a abandonat cam în același loc din care i-a luat. Am repetat plimbarea și cu ei, deja cunoșteam pavajele frumos decorate, locul cu pisici adormite, locuințele autentice, zidurile albe și florile colorate. Mi s-a părut că e un loc care știe să trăiască frumos.

Ne oprim la Frigiliana Chocolates Artesanos și începem sa alegem. Scorțișoară, chilli, ghimbir, ulei de măsline, portocală, mentă, stafide, sare de mare, vrem din toate, să-i îndulcim pe cei lăsați acasă.

Parcarea ne-a costat vreo 5 euro pentru câteva ore.

Pornim spre El Torcal, mai avem treabă azi...

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 76 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI