GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa un debut in forta in prima zi ,am plecat cu temele facute pentru a vedea catedrala Notre-Dame, Conciergerie, la Sainte Chapelle, primaria Parisului, muzeul unde este atelierul lui Constantin Brancusi si la final Domul invalizilor,asta in functie de timp. Toate bune si frumoase, dar stiti cum se zice la noi socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Asa ca dupa un traseu de aproximativ 2 ore, schimband mai multe trenuri cu metroul am ajuns in fata catedralei Notre-Dame de Paris, cu toate ca am vazut-o de multe ori in poze sau filme, prima senzatie a fost una care nu se poate descrie in cuvinte (ceva de genul nu crezi pana nu vezi).
Aceasta de dimensiuni impresionante, din date ar avea 130 de metri lungime, o inaltime de 45 de metri si undeva cu tot cu turle la 90 de metri.Este amplasata intr-o mare piata. Se spune ca ar fi dupa Turnul Eiffel cel mai vizitat obiectiv din Paris, undeva la 13 milioane de persoane anual deci o medie de 30000 de turisti pe zi. Deci va dati seama cam ce coada era pe platoul din fata catedralei, unde ne-am asezat cuminti asteptand sa ne vina randul sa vizitam.
Dat fiind ca este biserica nu se plateste intrarea ci doar se face control de securitate amanuntit la bagaje dupa care se intra pe trasee bine delimitate pentru a nu deranja eventualele activitati din biserica, dar pentru cei care vor sa urce in turn se plateste o taxa de 7,5 euro.
Constructia a inceput in anul 1163 si s-a intins pe o perioada indelungata suferind mai multe extinderi si terminand-se undeva in anul 1345 ceea ce cred ca este una din cele mai vechi cladiri din Paris. Tot odata aici este si km zero al Parisului de unde se masoara distantele in Franta. Se pot face poze, filma si eventual cei care vor sa aprinda o candeluta mica pretul e de 2 euro sau mai mare de 10 euro.
Dupa un timp ,placut impresionati de ce am vazut, am luat-o la pas spre Palatul de justitie aceasta fiind destul de aproape la aproximativ 500 de metri pentru a vedea La Conciergerie (fostele temnite de la Palatul de Justitie) dar dupa ce am trecut de ea pentru ca nu am vazut-o (efectiv accesul se face pe o scara exterioara din strada).Am renuntat sincer pentru ca era frumos afara, sa ne plimbam sa facem poze. De aici de langa palat am ajuns pe unul din multele poduri peste Sena si ne-am schimbat planul de acasa, am zis sa mergem pe langa Sena la pas spre Domul Invalizilor.
Toate bune si frumoase ca doar pe harta nu era distanta mare, asa ca am trecut de Palatul de Justitie admirand vaporasele care treceau pe langa noi pana am ajuns la podul lacatelor unde am inteles ca nu se mai admite turistilor sa prinda lacate datorita greutatii acestora existand pericol de prabusire. Acum doar nu lasau turistii cu buza umflata si au construit o pasarela langa statuie la mica distanta de pod pentru a iti pune o dorinta si un lacat.
Dupa o sesiune de poze, trecand pe langa multele tarabe pline de suveniruri si carti, am trecut de muzeul Louvru admirat in toata splendoarea lui de peste rau, a muzeului d"Orsay si am ajuns pe podul Alexandru al III-lea. Acesta este cel mai frumos pod dintre cele construite pe Sena, avand si o pozitie privilegiata;pe de o parte este Grand -Palais si Petit- Palais si pe cealalta marele bulevard care se termina cu muzeul Domul Invalizilor.
Am facut o pauza de cafea bine meritata, ne-am mai odihnit putin dupa care am intrat in muzeul Domul Invalizilor. Accesul se face si aici ca peste tot dupa un control amanuntit la bagaje si corporal. Biletul de intrare costa de adult 12 euro dar iarasi un lucru bun pentru cetatenii Uniunii Europene cu varsta pana in 26 de ani nu platesc. Ce am remarcat totusi ca dupa ce treci de controlul de securitate poti vizita muzeul fara sa te intrebe cineva ceva doar cand am mers la capela unde este Napoleon atunci am fost intrebati de bilet pentru a-l scana. Dupa ce am luat biletele am luat muzeul la pas in mare pentru ca este foarte mare insistand sa mergem la Napoleon. Dupa ce am ajuns aici, am mers si in celelalte aripi unde am vazut mai multe sali unde sunt expozitii din toate razboaiele purtate de Franta de a lungul timpului.
Deoarece se apropia ora inchiderii am iesit si am plecat in directia Turn Eiffel unde am ajuns in parcul unde este amplasat acesta dupa mai multe ocolisuri ca doar pe harta dimensiunile sant mici. Se spune ca cel mai bine este sa urci in turn seara sa prinzi apusul de soare, noi cel putin am ajuns pe zi dar la ce cozi erau, dupa ce am trecut de primul control de securitate ne-am asezat la a doua coada la bilete Am platit 25 de euro de adult sa urcam pana la ultimul nivel, pentru tineri pana in 24 de ani se plateste 12,5 euro iar de copii pana in 11 ani 6,30 euro. Am plecat spre lifturi unde am trecut iar la control de securitate si ne-am urcat in niste lifturi cu o capacitate de 56 de persoane maxim si cu un cantar dar nu mai retin bine si am plecat de aici la primul nivel.
De aici se trece la alt lift unde iarasi se scanau biletele si am urcat la ultimul nivel. Deja se facuse seara si am admirat in toata splendoarea lui Parisul noaptea, am facut multe poze am filmat, chiar se merita sa urci seara in turn.
Deja se facuse aproape zece seara si mai aveam de mers pana acasa mult asa ca am coborat cu toate ca nu prea ne venea sa plecam si asta a fost a doua zi, tot un tur de forta, ajungand acasa la miezul noptii.
Trimis de sebigeanina in 21.04.18 16:45:23
- A fost prima sa vizită/vacanță în FRANȚA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sebigeanina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@sebigeanina: Frmoasa zi. Notre Dame... O tempora!
Copil fiind, am citit pe nerasuflate cartile lui Dumas, ale lui Zevaco. Hugo si Paul Feval. Cand am vizitat Catedrala Notre Dame, pe partile laterale era semiintuneric si nu m-ar fi mirat daca mi-ar fi sarit in spinare Quasimodo .
E intr-adevar maiestuoasa, ca si Domul, ca si Tour Eiffel, ca tot Parisul, de altfel.
Noi am fost in 2003 si s-ar impune inca o vizita... asa, pentru reimprospatare, dar nu ma-ndur. Sunt atatea locuri de vazut in lumea asta si mi-e greu sa revin intr-un loc cand stiu ca pot vedea ceva nou.
Astept cu nerabdare si povestirile despre restul vacantei voastre.
Salutare, multumesc de vizita, imi cer scuze ca nu am raspuns mai repede dar asta iarna aveam un program mai lejer insa acum parca sant mai aglomerat ca nici odata, programul de la serviciu, sarbatorile care in perioada asta sant destule cu multi sarbatoriti si in plus odata cu venirea primaverii treburile din gradini care nu te lasa. Ar fi multe de povestit dar sa ne permita timpul. Abia acum incerc sa inteleg ce greu a fost pentru tine si sotie sa planifici traseul in America de Sud si sa duci la capat toata vacanta, ca pentru mine si fetele mele vacanta la Paris a fost un veritabil tur de forta din punct de vedere fizic.
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța / city-break la Paris, PARIS" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 O vacanță « coquette » (Sau nu prea…) - Paris — scris în 19.06.24 de Sclemby din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Mirobolantul Paris — scris în 15.04.24 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Paris, un vis împlinit — scris în 25.12.23 de Dida2017 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Informaţii practice despre Paris — scris în 31.07.20 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta la Paris III - Aventura continua — scris în 23.02.20 de baron din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta la Paris II - Fugariti de Paris Museum Pass — scris în 08.02.20 de baron din IAşI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Paris - minivacanta de iarna — scris în 11.02.19 de Mihaela 27 din TIMIşOARA - RECOMANDĂ