O vacanță « coquette » (Sau nu prea…) - Paris

TIPĂREȘTE

Bună ziua! Am revenit cu un nou articol despre scurta mea vizită în Orașul Luminilor, așa cum mai este cunoscut Parisul, capitala Franței. Această vacanță a avut loc între 12 și 15 aprilie, dar din cauza lipsei de timp, presărat doar cu examene și activități, nu am avut posibilitatea de a scrie acest articol mai rapid, așa ca am să vă introduc cu întârziere în ultima mea excursie peste hotare.

Ziua I

Aventura noastră a început la ora 3 AM când am plecat spre parcarea de lângă aeroportul Henri Coandă, Park4Fly, unde am plătit pentru patru zile 88 de lei. În cele din urmă, cei de la parcare ne-au dus cu mașina până la aeroport. Fiind foarte liber, am terminat rapid controalele, mai ales că acum suntem și în spațiul aerian Schengen, așa că am așteptat de la 4:30 AM până la 6 AM să ne îmbarcăm. Noi am ales să zburăm cu Air France, pe aeroportul Charles de Gaulles, în detrimentul aeroportului Paris Beauvais, deoarece CDG este mult mai aproape de oraș decât Beauvais. Adunând și cheltuielile de transport de la Beauvais până la Paris, împreună cu timpul pierdut pe drum, ajungeam la aproximativ același preț. Biletele au costat aproximativ 650 de euro pentru trei persoane. Le-am luat de pe Kiwi, având inclus doar bagajul de mână de maximum 10 kilograme și un obiect personal (adică o geantă mai mică) de maximum 2 kilograme. Ceea ce am observat, totuși, atunci când făceam rezervarea este că, de fiecare dată când mai adăugam o persoană, se mărea costul per-bilet. Ați putea să încercați să luați biletele separat, dar există riscul să se epuizeze între timp și să nu apucați să cumpărați separat pentru toată lumea. 

Am ajuns la ora 8:30 (ora locală - Franța este cu o oră înaintea noastră) pe terminalul 2F. Datorită faptului că nu aveam de luat bagaje și nici de făcut controale, am mers direct spre stația de RER. Am urmărit indicatoarele din aeroport și am ajuns la stația de sub terminalul B, de unde ne-am achiziționat bilete de la ghișeu, deși există și tonomate. Noi ne-am luat bilet până la stația Saint Michel Notre-Dame și a costat aproximativ 12 euro pentru fiecare persoană.

Am mers 40 de minute până în inima orașului, traversând prin tunele subterane, cât și pe la suprafață. Am observat clădirile ce se înmulțeau cu fiecare metru mai aproape de metropola cea mai vizitată din lume, dar și cartierele mărginașe ce se conturau, gândindu-mă la pericolele pe care le ascundeau străzile labirintice și înguste.

Ajunși în subteran, în stația de la Notre-Dame, am urcat la suprafață, dar nu înainte de a ne cumpăra de la un tonomat încă trei bilete de metrou pentru a ajunge la cazare mai târziu. Fiecare bilet a costat 2,15 euro, ceea ce mi s-a părut destul de scump, având în vedere că în București nu costă nici măcar 1 euro.

Ieșind la lumina soarelui, am văzut pentru prima oară fluviul Sena, iar ceea ce m-a șocat cel mai tare a fost cât de extins era. Eu aveam impresia că este la fel de larg precum Dâmbovița, doar că mai lung. În cele din urmă, am trecut pe lângă Notre-Dame care încă se afla în procesul de reparație. Am mers pe străzile laterale, unde sunt foarte multe restaurante, apoi ne-am îndreptat spre Muzeul Luvru care, conform Google Maps, se află la 18 minute de mers pe jos de catedrală.

În curtea exterioară a muzeului, chiar în fața piramidei de sticlă, se aflau o mulțime de turiști care se fotografiau și așteptau la coadă să intre în interiorul muzeului. Plănuiam să îl vizitez ziua următoare, deoarece persoanele sub douăzeci și cinci de ani primeau acces gratis. De asemenea, mi-am făcut rezervare pe site-ul oficial al Luvru. (https://www.ticketlouvre. fr/louvre/b2c/index. cfm/calendar/eventCode/MusWeb)

În cele din urmă, am ales să mergem la cazare care nu era tocmai în centru. Am stat la Ibis Budget Porte d'Italie de l’Ouest, pentru care am plătit undeva la 100 de euro pe noapte. Hotelul se afla în zona Kremlin-Bicêtre, un cartier relativ liniștit. Singurul lucru care m-a speriat era că, pe una dintre porțiunile în care trebuia să mergem pe jos de la stația de metrou până la hotel, erau niște oameni (români de-ai noștri - i-am auzit vorbind română) care aveau lavete de șters parbrizele și mături. Atunci când mașinile opreau la semafor, acești indivizi le spălau geamurile fără acordul șoferilor și apoi întindeau mâna să le ceară bani. 

De la Luvru, am luat metroul de la stația Palais Royal (linia M7) spre Porte d'Italie. Nu am schimbat nicio linie, dar aveți grijă! Drumul se bifurcă la un moment dat și, pentru a ajunge la Porte d'Italie, trebuie să luați metroul pe care este luminat 'Marie d'Ivry'. Ca să vă fac o comparație, pentru a înțelege mai bine, este exact același principiu ca în România când, dintr-o stație, în funcție de ceea ce scrie pe tren, poți fi dus în două direcții diferite și trebuie să fii atent dacă pe locomotivă scrie 'Dristor 2' sau 'Pipera'.

Pentru a ne deplasa de la hotel în centru, am folosit transportul în comun, mai ales metroul care este foarte extins în Paris. Garniturile sunt, într-adevăr, destul de vechi, iar vagoanele sunt non-stop aglomerate, dar este o metodă utilă de a va deplasa într-o astfel de metropolă. 

La hotel, atmosfera a fost chiar primitoare, dar camera, din păcate, era foarte mică și în niciun caz potrivită pentru trei persoane.

Am stat puțin în cameră, apoi am plecat spre Turnul Eiffel. Am luat metroul de la Porte d'Italie (M7), am schimbat la Place d'Italie către linia M6 și ne-am oprit la stația Bir Hakeim, apoi am mers pe jos aproximativ 8 minute. Ce mi se pare foarte interesant este că, la un moment dat, linia de metrou M6 iese la suprafață și se vede Turnul Eiffel într-un mod foarte pitoresc, așa cum este viralizat pe TikTok.

Întrebarea este: Merită să urci în Turnul Eiffel? Răspunsul meu este: da și nu. În primul rând, în momentul în care am ajuns acolo, nu era o coadă atât de mare la bilete. Există mai multe opțiuni: poți cumpăra un bilet doar până la cel de-al doilea etaj pe scări sau cu liftul; poți cumpăra un bilet până la ultimul etaj, urcând pe scări până la etajul doi și apoi folosind liftul până în vârf; sau poți urca direct până în vârf cu liftul. A doua opțiune este clar cea mai avantajoasă din punct de vedere al prețului și al calității experienței, însă coada era mai mare. Eu vă recomand să vă achiziționați biletele online, deoarece nu există diferențe de preț între achiziția fizică și cea online. Noi am cumpărat, în final, două bilete de adulți și unul pentru o persoană sub 25 de ani pentru a urca cu ascensorul în vârf. Prețul pentru adulți este de 29.40 euro/adult și 14.70 euro/tânăr. Din punctul meu de vedere, este o sumă destul de mare pentru a vedea doar panorama orașului de la 300 de metri înălțime. Trecând totuși peste acest detaliu, panorama chiar este frumoasă. Puteți observa toate monumentele orașului dintr-o singură privire: Sacré-Cœur, Muzeul Luvru, Domul Invalides etc. De sus, puteam vedea cum orașul modern al anilor 2000 se lupta cu frumusețea cochetă adunată de-a lungul a mii de ani în Paris.

După ce am vizitat cele două etaje ale turnului, am plecat pe jos spre Arcul de Triumf. Pentru a vă deplasa, recomand în continuare să folosiți Google Maps. L’Arc de Triomphe seamănă cu cel din București, doar că este mult mai mare. Aproape de această atracție se află Champs-Élysées, faimoasa stradă luxoasă unde mari branduri își au locașul. Pentru a ne întoarce înapoi la hotel, am luat metroul M7 de la stația Chaussée d'Antin — La Fayette până la Porte d'Italie.

Ziua II

În cea de-a doua zi, primul obiectiv pe care voiam să îl vizităm au fost Grădinile Luxembourg, care se află în apropiere de Universitatea Sorbonne (dream university <3). Pentru a ajunge la destinație, am luat M7 de la Porte d’Italie, oprindu-ne la stația Les Gobelins, apoi am mers pe jos. Grădinile Luxemburgului merită vizitate din punctul meu de vedere. Intrarea este gratuită și parcul oferă numeroase scaune plasate în fiecare colț, o clădire istorică tipic franțuzească, flori și pomi care formează labirinturi. 

În cele din urmă, ne-am hotărât să vedem unde se află exact Universitatea Sorbonne, prestigioasa instituție de învățământ superior, situată în topul celor mai bune 50 de universități din lume. Facultățile ce alcătuiesc această universitate sunt răspândite în tot centrul Parisului. După lupte crâncene duse împotriva Google Maps, am găsit Facultatea de Drept, care se află lângă Pantheon. Și știți cum este? Până la urmă, dacă am ajuns lângă Pantheon, de ce să nu îl vizităm și pe acesta? 

Persoanele sub 25 de ani nu plătesc bilet, însă adulții trebuie să achite 13 euro pentru accesul general, plus încă 3.5 euro pentru panorama. O chestie cu care ne-am păcălit grav este că, deși intrarea este gratuită pentru persoanele sub 25 de ani, inclusiv panorama, trebuie să luați bilete separate pentru acestea. Altfel, nu veți fi lăsați să mergeți dintr-o parte într-alta. Trebuie să fiu sinceră, nici tipa de la bilete nu părea să înțeleagă prea bine ce voiam și părea destul de plictisită, plus că s-a uitat cam urât la pașaportul de român. Țin minte că îi cerusem 2 tichete: unul de adult și unul pentru persoană cu vârsta de sub 25 de ani. Ea a înțeles două pentru adulți și încă unul pentru persoană sub 25 de ani. Nu cred că limba vorbită era o barieră, având în vedere că vorbim franceza destul de fluent.

În interiorul clădirii se aflau picturi grandioase și coloane înalte, iar la subsol, așa cum s-ar spune, erau mormintele unor scriitori și oameni importanți francezi care au contribuit la operațiuni din cel de-Al Doilea Război Mondial. Din păcate, nu am stat foarte mult, dar chiar vă recomand să vizitați Panthéon-ul.

După ce am mai dat câteva ocoluri universității, am mers la o terasă pentru a lua o gustare. Prețurile erau cam mari. O bere la pahar costa 8 euro, iar tartinele, care sunt de fapt pâine cu unt și cu gem, costau 6 euro. Eu aveam impresia că erau tarte micuțe, dar m-am înșelat. Am văzut în meniu că scria 'avec du beurre et de la confiture', dar credeam că așa era umplutura tartelor.

Mai târziu, la ora 15, am mers la Luvru ca să vizitez muzeul, unde îmi făcusem programarea pe site. Intrarea se făcea la 15:30, deci trebuie să fiți cu o jumătate de oră înainte la coadă, chiar dacă aveți rezervare. Puteți face intrarea și prin Carrousel, pentru a vă fi mai ușor, adică nu prin piramidă. Ca să înțelegeți, sub Luvru există o rețea impresionantă de tuneluri, astfel că veți găsi un mall subteran, unde se poate intra prin această parte, numită Carrousel. Din subsol se scanează propriu-zis biletele pentru muzeu, nu de sus de la intrarea în piramidă unde se fac controale etc. Astfel, ați putea scuti acea jumătate de oră în soare, deoarece, oricum, veți fi verificați încă odată la intrarea subterană în Luvru. Dacă aveți bilet pentru persoanele sub 25 de ani, trebuie să faceți dovada vârstei printr-un act de identitate. 

Prima dată, am vizitat camera cu artefacte specifice artei islamice, eu fiind foarte pasionată de cultura acestora și de motivele pe care le folosesc în ceramică. Apoi, am mers spre galeriile de artă, unde am văzut o cameră în care s-a filmat faimosul film 'John Wick 4', ca în final să ajung în camera în care se afla și Mona Lisa. În opinia mea, și sper să nu deranjez pe nimeni cu această părere, tabloul nu mi se pare că reprezintă o imagine nemaivăzută, așa că nu înțeleg de ce oamenii așteptau la coadă ca să îi facă două poze doamnei din pictură, când în acea încăpere erau tablouri care păreau mult mai muncite și cu mai multă semnificație în spate. În rest, muzeul este plin de minunății: de la tavane strălucitoare, cu modele și culori distincte în fiecare cameră, până la statui ce păreau desprinse din estetica filmului 'Dead Poets Society'.

De asemenea, vă recomand să mergeți la secțiunea dedicată artefactelor egiptene, pentru că, în drumul spre acea zonă, veți vedea ziduri fortificate, sfinxi în miniatură și multe alte elemente ce mi-au amintit de Muzeul de Egiptologie din Cairo. La secțiunea cu artefacte grecești nu am stat prea mult, fiindcă nu sunt foarte pasionată de acest domeniu. Trebuie să știți că într-o singură zi nu prea aveți cum să vizitați tot muzeul. Eu am stat două ore și jumătate singură, ceea ce e un minus, având în vedere că sunt o persoană foarte extrovertită și îmi place să discut cu cineva despre artefactele pe care le văd. Astfel, îmi amintesc mai ușor ce am citit în descrieri și alte detalii numeroase. 

După aceste două ore, a trebuit să găsesc ieșirea din muzeu, pentru că aveam bateria la telefon scăzută la 10%, așa că trebuia să îi găsesc pe părinții mei. Gândul de a mă întoarce singură la cazare m-ar fi terifiat, având în vedere obstacolele prin care trebuia să trec pe porțiunea dinaintea hotelului. Așa că am pornit la drum și am ajuns din nou în piramidă. Acolo am căutat ieșirea, trecând pe lângă piramida întoarsă și am făcut marea descoperire că, de fapt, în subteran era un întreg mall. Am ieșit prin Carrousel, apoi am mers în parcul de lângă muzeu. Acolo i-am găsit pe părinții mei stând pe scaune. În următoarele două ore, am stat în parc și am observat moda parizienilor, turiștii și picnicurile pe care le făceau. De asemenea, mi s-a părut foarte ciudat că beau alcool în spații publice, în plină zi. La noi, în România, este ilegal.

Și vorbind despre francezi... Am rămas destul de dezamăgită de felul în care vorbeau limba. Înțeleg că în viața de zi cu zi nimeni nu vorbește perfect din punct de vedere gramatical și uneori îți mai scapă subjonctivul sau conditionalul, dar i-am auzit vorbind extraordinar de greșit și mâncând foarte multe litere sau cuvinte. Noi, în școală, suntem puși să învățăm gramatica lor perfect, iar orice greșeală, chiar și în vorbire, este taxată destul de mult de către profesori și nu numai la examene sau olimpiade. Înțeleg că nici noi, românii, nu vorbim în fiecare zi corect gramatical, însă pentru cineva care învață franceză de șapte ani, este foarte bizar să constate că realitatea nu este atât de complicată pe cât ne este prezentată.

După cele două ore petrecute în parc, am plecat spre cazare, deoarece fuseserăm plecați de la ora 10 dimineața până la 8 seara.

Ziua III

În următoarea zi, ne-am hotărât să mergem la Versailles, așa că am luat tramvaiul de la stația Porte d'Italie până la Pont du Garigliano. Biletul a costat 2,15 €/persoană. În cele din urmă, am luat RER C de la Pont du Garigliano - Hôpital Européen până la Versailles Château Rive Gauche. Biletul a costat 4,15 €/persoană.

Prima impresie pe care orașelul mi-a făcut-o a fost că era mult mai curat și mult mai colorat decât Parisul. Palatul, în sine, arăta spectaculos, strălucind în lumina soarelui prin reflexii aurii. La Versailles, a fost filmat și cunoscutul film al Sofiei Coppola, 'Marie Antoinette'. De fapt, faimoasa regină chiar și-a avut locuința în acel palat după căsătoria cu soțul său francez, ea fiind originară din Austria.

Noi nu am intrat în palat, dar am optat să vizităm grădinile, pentru care am plătit 12 euro/adulți și 10 euro/persoanele cu vârsta sub 25 de ani. Oh, și cât am mai mers prin acele grădini... Am văzut zeci de fântâni în mijlocul cărora poposeau statui aurii ce înfățișau zei, labirinturi de copaci, flori și parcuri. Într-un final, am ajuns și la clădirea Trianonului, unde s-au semnat cele mai importante acorduri din istoria recentă. Desigur, dacă doriți să intrați înăuntru, trebuie să plătiți extra, dar pentru o plimbare de câteva ore, cred că sunt suficiente doar grădinile.

După o expediție intensă, am plecat să mâncăm la un restaurant, iar apoi ne-am întors la Paris pe aceeași rută pe care am venit.

Ne-am odihnit puțin, apoi am mers cu metroul spre Sacré-Cœur. Am luat M7 de la Porte d'Italie până la Le Peletier, apoi am schimbat linia cu M12 până la Abbesses. Am mers puțin pe jos și am urcat scările până la bazilică, unde oamenii stăteau în fața acesteia și cântau alături de artiștii stradali. Ne-am dus chiar și în interior, intrarea fiind gratuită. De la Sacré-Cœur se vede foarte ușor întregul oraș cu multiplele sale fațete. De asemenea, în apropiere se află și Moulin Rouge, cunoscutul cabaret parizian care apare chiar și pe coperta ghidului de la National Geographic. În cele din urmă, am decis să mergem pe jos până la Turnul Eiffel, însă era un drum de aproximativ o oră. Desigur, nu am mai ajuns la turn, dar am trecut pe lângă Place de la Concorde, unde se află Obeliscul adus de Napoleon și o intersecție foarte mare. Ultima noastră oprire înainte de a ne întoarce acasă a fost la Muzeul Luvru, apoi am luat metroul de la Palais-Royal, pentru că nu mai puteam din cauza oboselii.

Ziua IV

Ziua a patra s-a anunțat a fi ultima pentru noi la Paris. Vremea s-a cam stricat, iar avionul nostru urma să plece la opt seara de pe Charles de Gaulle, așa că toată ziua ne-am plimbat prin zona centrală. Am mers la Trocadéro, ne-am plimbat pe malul Senei, unde lumea nu mai făcea picnicuri, am fost la un festival de primăvară. Până și acolo am fost controlați, iar când a început ploaia, ne-am refugiat în piramida de la Luvru, folosind intrarea de la Carrousel. La ora cinci, ne-am îndreptat spre Les Halles, care este un alt mall subteran de unde se ia și RER-ul spre aeroport. Prețul biletului este de aproximativ 12 euro/persoană. Ne-am luat cu nostalgie 'Rămas-bun' de la Orașul Luminilor și ne-am îndreptat spre aeroport, unde, în mod șocant, nu am stat la cozi foarte mari, având în vedere dimensiunea și fluxul mare de turiști. La ora unsprezece eram deja în București.

Concluzii

Deși Parisul este clar un oraș divers, cultural și original, nu am fost chiar atât de impresionată de el. Unul dintre motivele neîmplinirii complete sunt așteptările pe care mi le-am făcut de-a lungul anilor. Îmi imaginasem că era un oraș minimalist, dar foarte extins. Credeam că va exemplifica mult mai autentic estetica cochetă. Totuși, în ciuda acestor aspecte, vă recomand să-l vizitați, pentru că există atât de multe locuri interesante pe care, probabil, nu le veți mai vedea în acea formă în alte colțuri ale lumii.

---

VIZUALIZĂRI: 2962 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI