Un ospăţ (chiar două) pe cinste la taverna Todoros din Salonic

TIPĂREȘTE

În Salonic panoplia de locuri în care să iei masa (sau de mâncătorii cum ar zice o colegă dragă de sait, ştiţi voi cine) este atât de largă, că nimeni nu poate să spună că ar putea flămânzi. Am văzut atâtea patiserii, covrigării şi plăcintării, că am rămas uimită. E-adevărat că, parte a unei amprente turceşti pusă în aproape jumătate de mileniu de dominaţie, aceste locuri amintesc fie şi pe departe, de farmecul unui Istanbul în miniatură. Dar şi tavernele, restaurantele, cafenelele sunt numeroase, e plin Salonicul la tot pasul de astfel de locuri. Mai mult decât atât, oraşul fiind eminamente universitar, studenţii mişunând peste tot, abundă în locuri tip „împinge-tava”, dar ceva mai stilate, constituite chiar în „lanţuri” de genul acesta de localuri, răspândite prin tot oraşul vechi. Acestea fiind date, după cum v-aţi dat seama, nici preţurile nu sunt de speriat, cum bine am sesizat imediat, există ofertă pentru toate buzunarele, nici unui turist nerămânându-i varianta de a se văita că moare de foame.

După o asemenea introducere, vă spun că am căutat pe AFA încă dinainte de a ajunge la Salonic locuri recomandate pentru a lua masa, însă nu am găsit nici un articol în acest sens. Apoi mi-am amintit că eu, însămi, am scris anul trecut despre o tavernă (Okeanis) din cartierul Kalamaria, dinspre aeroport, dar în situaţia noastră nu avea relevanţă, căci nouă ne trebuia ceva în centrul vechi. Aşa că nu ne rămânea decât să ne orientăm la faţa locului, că de ales, aveam de unde! Din primul moment de cum am păşit pe faleză, am vrut să mâncăm cel puţin o dată la unul dintre fiţoasele restaurante înşirate pe marginea sa stând cu faţa la mare, privind trecătorii şi respirând mireasma mării. Dar n-a fost să fie, deşi nu părea prea scump, poate la viitoarea vizită!

Fiindcă paşii ne-au purtat zilnic în mereu alte colţuri ale Salonicului, ne-am lăsat oarecum la voia întâmplării în ceea ce priveşte locurile de luat masa, căci ştiam că vom fi găsit ceva convenabil. Taverna Todoros ne-a ieşit în cale pe când ne întorceam din Ano Poli pe lângă zidurile de vest ale oraşului şi frumoasa biserică Agioi Apostoloi, rupţi de foame cu gândul să ajungem pe faleză la o tavernă mai de soi. Numai că se pare că, fie răbdarea noastră era pe terminate, fie localul micuţ şi familiar ne-a făcut cu ochiul imediat, că am intrat şi bine am făcut!

Se află pe strada Paparigopoulou, paralelă cu zidurile vestice de apărare şi perpendiculară pe faimoasa stradă Egnatia, la nr. 15, cartierul Vardaris. Localul Todoros nu e chiar o tavernă în adevăratul sens al cuvântului, este o „cafe-ouzomezedes καφέ- ουζομεζέδες”, adică aduce mai mult cu o cafenea sau o ouzerie, un loc unde tradiţia grecească e la ea acasă, fără a fi, însă, o bodegă de cartier. De asemenea, este şi o psistaria „ψησταρια”, adică aici se consumă şi preparate la grătar. Este un local destul de vechi, înfiinţat în anul 1965, drept pentru care şi-a propus să păstreze atmosfera vintage a acelor ani combinată cu mobilier şi piese de decor din timpuri chiar mai de demult, dar cu discrete semne de modernitate din prezent. Pe prima pagină din meniu, am găsit povestea restaurantului înfiinţat de un anume domn Thodoros în urmă cu mai bine de 50 ani, în inima Salonicului, într-un cadru istoric. De trei generaţii încoace, se încearcă cele mai bune reţete din bucătăria grecească tradiţională împletite cu idei noi. Localul constă în două incinte modeste ca spaţiu, în prima fiind şi barul unde se prepară băuturile, fiecare dispunând de maximum şapte mese, diferite ca formă şi ca număr de scaune, afară, pe timp frumos, terasa din faţa tavernei are alte câteva mese cu faţa la stradă.

Ne-am aşezat la o masă pe colţ, cu canapea, în cea de-a doua încăpere. De-acolo, ne-am aruncat privirile în jur şi am dat cu ochii de un veritabil godin unde focul ardea cu lemne deşi exista şi încălzire centralizată, de obiecte vechi ce decorau pereţii: ceasuri, aparate de radio, lămpi, fier de călcat, cântar, ustensile de bucătărie, chiar şi o maşină de cusut Singer, toate cum se spune pe la noi: „de pe timpuri”. De asemenea, peste tot erau expuse fotografii cu diverse imagini din Salonic din diferite perioade, dar şi nişte desene însoţite de texte, pare-se, destul de sugestive pentru greci. Ambianţă plăcută, muzica grecească „ne gâdila într-un mod plăcut urechile”, aer intim, ce să mai vorbim, ne-a cucerit pe loc. A venit un chelner excesiv de amabil cu care ne-am înţeles bine de la început, apoi chiar ne-am împrietenit, după ce a aflat de unde suntem. Ne-a destăinuit că mama sa e de origine vlahă şi prin urmare înţelege şi el româneşte, deci pricepuse tot ceea ce vorbiserăm între noi. Mai mult decât atât, ne-a făcut o demonstraţie că ştie să numere până la zece în română cu accent străin. Ne-a mai spus că pe timp de vară lucrează în diverse resorturi în Halkidiki unde vin mulţi români cu familiile şi îi face plăcere să-i asculte şi uneori se amuză pentru că înţelege ce vorbe îşi adresează.

Deşi oferta de preparate culinare este bogată la taverna Todoros, regăsind în meniu multe feluri de mâncare preferate, pornind de la aperitive, salate, până la cele gătite îndelung la cuptor, noi ne-am oprit, în principal, tot la fructe de mare şi peşte.

Prima oară, am comandat kalamari, midii şi gavroşi, câte o porţie din fiecare, punându-l pe chelner în încurcătură, căci nu ştia ce şi cui să aducă, fiind vorba de trei porţii şi două persoane. I-am răspuns că nu contează, că oricum le mâncăm în comun. Pentru a uşura calea lighioanelor marine gătite pané, am ales retsina Malamatina, un vin alb sec, foarte bun şi deloc scump. Din partea casei am primit la început câte un păhărel minuscul de ouzo ca se ne încălzim, că tot era frig afară, iar la final câte un păhărel de digestiv home-made, ca să nu ne pice cumva greu festinul. Porţiile au fost îndestulătoare, foarte gustoase, iar preţul foarte atractiv: şase euro/porţie de kalamari şi midii, cinci euro/porţie de gavroşi. Pentru delicioasa lor pâine cu susan şi ulei de măsline, galbenă, prăjită, cu aromă îmbietoare, nu am fost taxaţi. Retsina a costat doar 2,80 euro, apa un euro, bacşişul legal un euro, aşa încât cu un total de plată de 21,80 euro ne-am declarat mai mult decât încântaţi şi hotărâţi să revenim şi-n ziua următoare, ultima în Salonic. E adevărat că sezonul nu mai era unul de vârf, şi nici nu mai eram pe vreo insulă în mijlocul Ionicei sau Egeei, deci acestea pot fi explicaţii pertinente pentru preţurile mai dezumflate.

Ziua următoare, ne puseserăm în minte să încercăm şi salata grecească horiatiki χωριάτικη, celebră, pe care ne-o mai preparăm şi acasă câteodată, dar acolo la mama ei are un gust divin, mai ales că era îmbogăţită şi cu nişte crutoane savuroase care se topeau imediat în gură. Chiar dacă ne-a fost adusă aceeaşi pâine minunată ca în ziua precedentă, soţul meu, mare amator de cartofi prăjiţi, nu s-a putut abţine să nu comande o porţie, apoi ne-am delectat papilele gustative cu câte o porţie de kalamari excelent gătiţi în combinaţie cu aceeaşi retsina Malamatina.

Fireşte că s-au bucurat când au văzut că am revenit şi a doua zi, fireşte că am primit din nou ouzo la început din partea casei, parcă în păhărele un picuţ mai mari, dar nu garantez, iar la final au fost mai darnici, căci pe lângă digestiv ne-au adus şi desert: două prăjiturele de casă, diferite, siropoase şi dulci din cale afară. Nota de plată: 23,30 euro. Am primit în fiecare zi notă de plată cu bon fiscal, foarte rar în Grecia, referindu-mă la bonuri fiscale mai ales.

Desigur că mâncarea a fost, de fiecare dată, foarte bine gătită (curcubeu pe cerul gurii cum ar spune nişte prieteni), dar cel mai important a fost felul în care am fost primiţi şi trataţi, unul foarte apropiat şi amabil, iar atmosfera intimă, ca şi cum am fi făcut parte din familie, ne-a dat gata. Spun asta pentru că la final, aflând că a doua zi urma să plecăm către casă, dar dacă am mai fi stat tot la ei am fi mâncat, au venit şi bucătarul, şi barmanul, şi patronul să ne salute şi să ne cunoască. Când ne-am luat rămas bun, le-am spus că voi scrie despre localul lor în termeni laudativi pe un site de impresii turistice din ţara mea, pentru că merită din plin ca şi alţi conaţionali de-ai noştri să se bucure de ospitalitatea lor. Aşadar, dacă sunteţi doar în trecere de-o seară prin Salonic, sau dacă alocaţi timp mai mult oraşului lui Alexandru cel Mare, vă puteţi opri să luaţi masa la taverna Todoros, aflată în apropiere de toate hotelurile situate central, preferate de români, veţi fi primiţi cum se cuvine! Recomand! Din tot sufletul!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=E5Mu6jynJ_g

---

VIZUALIZĂRI: 15880 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI