Taverna Kalafatis din Argostoli, „probably the best in the town! ”

TIPĂREȘTE

Muuulte seri acest refren al unui cântec local de preamărire a insulelor ionice ne-a atras atenţia şi ne-a răsunat în minte ca un leitmotiv pentru toată vacanţa kefaloniană şi pe care l-am auzit din stradă venind de la taverna Kalafatis, în timp ce ne plimbam pe faleză. De fapt, ori de câte ori treceam spre podul pietonal Drapano, aproape de intrarea pe acesta, dădeam de această tavernă aşezată chiar pe malul mării. Mai precis, terasa acesteia şi barul aferent se găseau la nici un metru de mare, ea propriu-zis aflându-se peste stradă, într-o clădire joasă, modestă, practic acolo se prepară mâncarea ce este taversată pe „zebră” de ospătari într-un du-te-vino continuu.

Într-un oraş precum Argostoli care excelează în terase şi taverne la malul mării şi nu numai, e greu să afirmi că aceasta ar cea mai bună, dar cu Kalafatis situaţia a fost cam aşa: în timp ce aproape peste tot la taverne domnea atmosfera de distracţie şi voie bună cu muzică cântată live, la Kalafatis seara nu mai găseai un loc liber la vreo masă, de vreo masă întreagă nici nu se punea problema! În privinţa cântărilor live, trebuie să precizez că Argostoli este renumit pentru menestrelii locali, cunoscuţi drept kantadoroi, care, conform obiceiului din oraş, umblă pe străzi interpretând kantades (cântece tradiţionale gen serenade), acompaniaţi de mandolină şi chitară. Aşa că, aproximativ, de la fiecare tavernă, răsună voci acompaniate de instrumente într-o combinaţie de cele mai multe ori, foarte reuşită, în fiecare seară. Nu e nici un secret că în Argostoli am văzut cei mai veseli şi mai relaxaţi turişti din ultimii ani. Seară de seară, de cele mai multe ori, erau antrenaţi şi ei în jocul cântatului alături de cei veritabili în timp ce erau meseni, sau numai simpli spectatori ce asistau la show mulţumind cu aplauze prestaţiilor desfăşurate.

După câteva seri în care am dat târcoale în zadar nereuşind să găsim vreo masă sau măcar două locuri la vreuna mai mare, n-am mai ratat, venind mai devreme. Neapărat vroiam să vedem cum este totul: să gustăm mâncarea căci aromele păreau irezistibile, iar de felul cum arătau, ce să mai zic, erau apetisante, să simţim atmosfera pe pielea noastră, pentru că ne cam săturaserăm să tânjim de-afară zgâindu-ne la norocoşii ce prinseseră locuri la mese. Preţurile le cam ştiam căci erau afişate la stradă pe panouri, aşa cum sunt peste tot, şi avuseserăm timp suficient alte dăţi să le trecem în revistă, dacă tot nu „trăgea” nimeni de noi să ne plaseze la nişte locuri, practic, inexistente.

Despre Kalafatis am aflat că funcţionează din 1945 şi conform obiceiului grecesc, este o afacere de familie, aflată, de-acum, la a treia generaţie. Şi-a creat o faimă locală de temut pentru concurenţă şi un bun renume printre turişti, pe mulţi dintre vecinii noştri de la Europe Hotel întâlnindu-i aici. Terasa are o privelişte minunată către mare, este dispusă pe trotuar şi are, la nevoie, transperante care pot fi trase în caz de ploaie sau vânt.

Am prins o masă la un capăt al terasei, exact lângă mare. Mesenii de lângă noi, cu camerele pornite, fotografiau, în ciuda înserării, spre mare la orice foşnet, în speranţa că surprind vreo Caretta-Caretta, acela fiind locul în care apăreau de obicei broaştele ţestoase obişnuite cu bucăţele de pâine oferite de turişti. Menestrelii erau la datorie, servirea este ireproşabilă, imediat am primit menu-urile, numai că noi plănuiserăm de pe drum ce vom lua. Socoteala de-acasă ne-a fost dată peste cap în clipa în care ospătarul ne-a spus că nu mai aveau mousaka. Aşa că a trebuit să alegem altceva: eu kleftiko, soţul meu, kalamari proaspeţi, prăjiţi. Am început cu ouzo pentru a ne deschide papilele gustative, iar din partea casei am primit acea minunată pâine prăjită cu cutiuţe de unt, roşii cherry, pastă de măsline, pe post de aperitiv. În general, preparatele lor sunt, fie din peşte şi fructe de mare, fie din bucătăria italiană din care împrumutaseră câteva feluri importante datorită afluenţei de turişti ce provin din Italia vecină, fie tradiţionale, din carne de miel, porc şi am sesizat şi o specialitate kefaloniană din pui, mult lăudată, pe care, însă, nu am încercat-o, sătulă fiind de de-acasă de pui.

La Kalafatis, kantadorii făceau toţi banii, pentru că mâncare bună mai găseai în multe locuri, poate că şi cântăreţi mai peste tot, dar nici unii nu cântau precum cei de la Kalafatis: erau trei bărbaţi trecuţi de prima tinereţe, doi instrumentişti (chitară şi acordeon) care erau şi backing-vocals şi o voce principală foarte bună. Repertoriul era bogat: de la cântece locale, la arii celebre din opere clasice, cântecul despre insulele ionice era imnul tavernei, sarea şi piperul, dar, cântau şi la cerere, nereuşind să facă faţă tentaţiei banilor primiţi de la turiştii englezi. În acele momente erau un soi de lăutari de-ai noştri, dar tot se făceau plăcuţi. Pe atunci nu ştiam că de fapt, cântecul are doar primul vers conform cântecului original, cel de-al doilea vers, cel în care pomeneau Lefkada şi Kefalonia, doar o improvizaţie foarte bună, menită să cucerească publicul.

Mâncarea ce ne-a fost adusă era, într-adevăr, gătită special, căci kleftiko sau kalamari mâncăm aproape peste tot în Grecia, dar la Kalafatis ne-au cam dat pe spate. Cel puţin kalamarii prăjiţi reprezintă ceva destul de obişnuit, (dacă nu chiar banal) şi arată, aproximativ la fel cam peste tot unde am comandat, însă aici erau diferiţi, atât ca aspect, dar mai ales ca gust. Au fost delicioşi! Şi porţia uriaşă! De kleftiko am numai cuvinte de laudă: pregătit în vas de lut îndelung la cuptor, cu legume, generos ca dimensiune, bineînţeles că pe la jumătate, m-am săturat şi i-am cedat cealaltă jumătate jumătăţii mele care, la rândul său, îmi păstrase grijuliu din kalamari, ştiind că şi eu îi ador. Bine ghiftuiţi, am comandat retsina să ne dea senzaţia de „burtă mai uşoară”. La final, tot din parte casei, au venit cubuleţe de pepene ca desert.

În tot acest timp ne-am bucurat de reprezentaţia cântăreţilor ce nu mai pridideau, ba cu cântecele lor din propriul repertoriu, ba să răpundă mesenilor ce începuseră să emită pretenţii din ce în ce mai serioase. Ambianţa creată, unică în felul ei, era atât de plăcută, că nu ne mai venea să plecăm, aşa mi-am explicat faptul că, seara, era în permanenţă full.

Multă vreme de-aici înainte îmi vor răsuna în cap versurile-odă ce elogiază insulele ionice, atât de dragi mie şi vouă, adică nouă, consumatorilor de Grecia şi nu numai!

Taverna Kalafatis, adresă: Antoniou Tritsi, Seafront, nr. 49, Argostoli, Grecia

Vă rog ataşaţi https://www.youtube.com/watch?v=-QLidgacssI, aceasta fiind melodia originală adaptată atât de reuşit de menestrelii argostolezi, în timp ce videoclipul redă mai multe „feţe” ale frumoasei Kefalonia.

---

VIZUALIZĂRI: 5352 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI